Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Mihail Garaz - între ieri și azi

No description
by

Rodica Bogus

on 27 April 2016

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Mihail Garaz - între ieri și azi

Mihail Garaz - între ieri și azi
Numele este poate cea mai responsabilă carte de vizită a unui om, adunate literă cu literă asemeni cerului înstelat nu fac decît să schițeze cartea de noblețe a unui destin. Or, fiecare autor își dăltuiește eul în ceea ce crează.
Mă-ntreb uneori cu necaz
Pentru cine luminile-mi scapăr?
Pe cine, Doamne,îl apăr
Prin scrisul de ieri și de azi?

Mihail Garaz „a ars” prin tot ceea ce ne-a lăsat aici în puzderia lumii în care trăim ca să se ridice la ceruri metamorfozîndu-se în lumină celestă, care să ghideze din înalturi cotidianul de aici de jos, de pe Pămînt. Semnele pe care le primim de sus sînt vizibile, însă noi trecem nepăsători pe lîngă ele de părcă am fi eterni, fără a distinge valorile de nonvalori, efemerul de etern...
Mihail Garaz născut la 19 noiembrie 1930 într-o familie de răzeși din satul Susleni, raionul Orhei urmează școala medie completă în satul de baștină.
În toamna anului 1951 se înscrie la Facultatea de Limbă și Literatură a Universității de Stat din Chișinău. O lună mai tîrziu abandonează studiile și devine învățător de limba franceză la Școala de 7ani din satul Seseni, Bravicea.
În anul 1952 compune două cicluri de versuri despre oamenii de la codru, iar în toamnă devine student la Facultatea de Științe Naturale a Institutului Pedagogic din Tiraspol care peste cinci ani o absolvește.
Doi ani mai tîrziu se transferă la cursurile fără frecvență și se angajează învățător de biologie și chimie la Școala medie din satul Zubrești, raionul Strășeni.
După absolvirea facultății revine la baștină și este angajat în calitate de profesor de biologie la școala din sat.
Publică în presa timpului versuri, povestiri, articole despre pedagogie și educație.
Debutul editorial și-l face în 1966 cu placheta de versuri „Cîntec în septembrie”. Un an mai tîrziu devine membru al Uniunii Scriitorilor din RM.
Valoarea acestor lucrări rezidă în apelul lor clar, mobilizator de a trăi în armonie cu natura, de a nu da uitării trecutul glorios, de a trage învățăminte din moralele textelor.
Poetul în prefață la
Povestiri pentru cei mici
îi povățuia că: „ Primul lucru, pe care trebuie să-l înțelegi, e că în viață nu există drumuri ușor de străbătut, nici profesii „de sărbătoare”, nici „locuri calde”. În orice profesie ai păși, se cere muncă stăruitoare, perseverență, atitudine cinstită... Eu aș zice mai mult - se cere talent.”
Noi considerăm că acest deziderat a fost vociferat de poet din proprie experiență, din dorința de a lăsa urmașilor gînduri utile pentru ca aceștia la rîndul lor să obțină plăcere din activitatea pe care o vor face cînd vor ajunge la majorat.
Mihail Garaz a susținut cu succes examenul timpului, iar opera lui a rămas actuală și azi, ca și ieri. Deși a trăit și a creat în plină perioadă sovietică nu a pactizat cu acei care le cereau artiștilor să creeze doar în limitele realismului socialist.
Creatorul de caracter nu s-a lăsat dus de valurile ideologizării ci s-a condus de legile bunului simț artistic. Acesta a fost Mihail Garaz, plin de demnitate și cumsecădenie, de dăruire și jertfire de sine.
Scriitorul s-a zidit sufletește, prin faptele sale, în istoria țării, înmulțind valorile ei spirituale. A știut și a putut să se identifice cu durerile și suferințele acestui pămînt din huma căruia și-a modelat destinul. S-a dedicat unei cauze frumoase și a rămas fidel calităților sale interioare, actelor de voință, principiilor sale morale.
Colegii l-au apreciat, calificîndu-l: „o personalitate de înaltă cultură, în care activau concomitent poetul, ecologul, antropologul, psihologul, lingvistul” spunea Victor Teleucă
Gheoghe Vodă confirma că: „a fost un patriot, dar și un bărbat al neamului, de o rară și aleasă omenie și de un acut simț al datoriei”.
Prețuirea înaltă de care se bucură printre contemporani post-mortem este și ea un însemn că poetul a servit dezinteresat armonia și frumosul. Nu vom putea rămîne indiferenți față de contribuția poetului la sporirea forței spirituale a versului care a fost și rămîne necesar și ideal.
Uneori se întreba prin versul:
„Dorul acesta de zbor/de unde se ia/în inima mea?
Astăzi îi putem răspunde cu certitudine că acel zbor al spiritului a luat naștere din neant, din inima lui fără frontiere, din dorința de a urma sufletul, pentru a rămîne dăltuit în memoria celor care vor decodifica esența versului său.
Ceea ce și-a dorit a reușit prin scrierile sale - informație, gînd, viziune, fantezie, căutare, aspirație spre ideal.
Scriitorul își creionează autoportretul astfel:

Sunt cel care mă vezi – Drumul mi-i aspru, prieteni puțini;
Singur la deal, singur la vale. Nici prea urît, nici prea frumos,
Iar unii mi-aruncă în cale Am ochii cenușii sau verzi,
Vorbe colțoase, maldăre de spini. Semn că aș fi un norocos.

Nu mă pricep să fac temenele E-o veche poveste cu oameni
Voioselor fețe alese – Și-ale lor întocmeli cam ciudate.
Încerc să ajung pînă la stele, Și n-am încotro– cu ei mă aseamăn,
Cum numai poeții încearcă adesea. Comit fără voie aceleași păcate...

Un dicton latin spune: „
Cunoaște-te pe tine însuți
!”, astfel experiența confirmă că cel mai dificil moment este să-ți cunoști sinele, să-ți conștientizezi atuurile, dar să nu-ți subestimezi defectele, să poți conștientiza că nu ești un demiurg în momentele de revelație creativă, poate fi apreciată ca cea mai echilibrată clipă a eului.
Anume aceste aspecte sînt sesizabile în
Autoportretul
scriitorului, considerîndu-se un individ ordinar, nesemnificativ, dar care tinde spre perfecțiune:
„Încerc să ajung pînă la stele”.
Drumul cunoașterii este unul sisific, deoarece:„ unii mi-aruncă în cale/Vorbe colțoase, maldăre de spini”, ceea ce-l face pe eroul liric destoinic și încrezut în sine: „Nu mă pricep să fac temenele”, confirmîndu-și verticalitatea, el nu apleacă capul în fața vicisitudinilor timpului, ci rămîne neclintit întru salvarea idealurilor sale.
Cum să las acest meleag –
Iahtul meu cu largă punte,
Unde stau acum de cart?
N-am de gînd să mă despart
Nici de mare, nici de munte.
Sunt basarabean,
Nistrul este rîul tatei,
Marea Neagră-i marea mea,
Dunărea învolburată
Îmi irigă inima.
REVENDICĂRI

MULȚUMESC!
Orhei, noiembrie 2015
Full transcript