Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Aristip din Cirene

No description
by

Madalina Madalina-Ioana

on 9 December 2013

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Aristip din Cirene

Teorii morale
Introducere
Aristip din Cirene
Scopul vietii este placerea
Teoriile morale sau eticile tradiționale vizează fundamentul moralității. Există trei tipuri de etici tradiționale:
Etici teleologice sau finaliste
(gr. teleos, lat. finis = scop ) sunt axate pe scop. Ele apreciază valoarea morală a acțiunilor noastre în funcție de scopul lor ( DECI, problema fundamentală a acestor etici este determinarea celui mai mare bine pentru om și identificarea căilor de a-l atinge). Ele cuprind
Hedonismul
Hedonismul (gr. hedone „plăcere”) este o concepție etică și un curent filosofic, ce proclamă plăcerea, desfătarea drept binele suprem, iar năzuința de a o obține, principiu al comportamentului. A fost întemeiat în Antichitate, la Roma, de Aristipp din Cirene (care a pus accentul pe plăcerile senzuale), iar ulterior a fost dezvoltat pe baze raționaliste la Atena, de Epicur, apoi de umaniștii Renașterii, de materialiștii și iluminiștii sec. 18 (cu accente antireligioase, individualiste).
În esență, hedonismul pornește de la înclinarea naturală a omului către căutarea plăcerii și fericii și evitarea suferințelor, urmărind mijloacele prin care raportul între plăcere și suferință poate fi maximizat.
Hedonismul poate fi unit cu egoismul psihologic – teoria conform căreia oamenii sunt motivați numai de propriul lor interes – pentru a forma hedonismul psihologic, o afirmație pur descriptivă care susține că agenții caută, în mod natural, plăcerea. Hedonismul poate fi de asemenea combinat cu egoismul etic – care afirmă că indivizii ar trebui să își caute binele propriu – formând hedonismul etic, care susține că ar trebui să ne comportăm în așa fel, încât să obținem plăcerea proprie.
Biografie
Aristip din Cirene (cca. 435-350 î.d.Hr.) a fost unul din fondatorii școlii filozofice cirenaice. Este o reputație nu prea îmbucurătoare într-o lume care consideră de obicei că filosofia este incompatibilă cu venerarea oricăror forme de plăcere şi concentrarea pe conceptualizări şi abstracțiuni. Cine ar lua în serios un filosof care vine parfumat în agora şi e amator de bordeluri?
Gândirea lui Aristip
În ceea ce priveşte gândirea lui Aristip se spune că acesta nu a acceptat diferenţa dintre plăceri (postulată de Epicur), însă a operat totuşi o distincţie între „scop” şi „fericire”: „scopul” constă în plăcerea particulară iar „fericirea” rezidă în suma tuturor plăcerilor particulare, atât plăcerile trecute, cât şi cele viitoare.
Placere, filosofie si bucuria cu moderatie
Placerea
Fericirea= plăcere fizică și spirituală, indiferent de calea pe care a fost obținuta
Termeni cheie
Plăcere și durere;
Inexistența a două plăceri diferite (" O plăcere nu se deosebește de altă plăcere, nici nu există o plăcere mai plăcută decât alta.";
Cinci tipuri de plăcere:
Plăcerea trupească;
Plăcerea de repaus;
Plăcerea particulară;
Plăcere trecută;
Plăcere viitoare;
Scop- plăcere particularăș
Fericire- suma tuturor plăcerilor particulare.
Hedonismul- exemple: Aristip si Epicur;
Eudemonismul:
Eudemonismul rațional- exemple: Aristotel si Epictet;
Eudemonismul teologic- exemple: Aureliu Augustin.

Etici consecvențialiste/consecinționiste, axate pe consecințe
->Utilitarismul lui Jeremy Bentham si John Stuart Mill

Etici deontologice, axate pe datorie.
->Immanuel Kant
Cunoscutul doxograf Diogenes Laertios, afirmă despre Aristip: „ştia să se adapteze după loc, timp şi om şi-şi juca rolul potrivit în orice împrejurare. (…) întorcea întotdeauna lucrurile cum era mai bine. Se bucura de clipa de faţă şi nu-şi da osteneala să-şi procure o plăcere care nu era prezentă."
„Dovada că plăcerea este scopul se vede din faptul că din tinereţe, fără o alegere prealabilă, suntem atraşi de ea, iar după ce am dobândit-o nu mai căutăm altceva şi nu ne ferim de nimic mai mult ca de opusul ei, durerea."

Hedonismul lui Aristip se desparte în multe dintre aspectele sale de acela promovat de Epicur: respingerea definiţiei epicureice a plăcerii ca suprimare sau evitare a suferinţei, pe motiv că absenţa plăcerii şi evitarea durerii sunt stări şi nu mişcări, totodată respingerea evocărilor memoriei ca surse ale unei plăceri resimţite consolator în stări de suferinţă.
În privinţa plăcerii particulare, Aristip consideră că ea este dorită pentru ea însăşi, în schimb fericirea nu este dorită doar pentru ea, ci şi pentru plăcerile particulare. Ceea ce riscă să ameninţe spiritul pudic este totuşi privilegierea plăcerilor trupeşti despre care Aristip spune că sunt superioare celor sufleteşti, prin naturaleţea sau firescul lor.
Filosofia din anecdote
Problema este că mulți filosofi au rămas, din cauza lui Platon, la stadiul de personaje conceptuale, la nişte aproximări şi generalizări. Socrate suferă de un exces de texte care îi anihiliează adevărata identitate, Aristip sau Diogene suferă de o lipsă care are însă acelaşi efect. Ce se reține despre Aristip indeosebi este anecdota privind obiceiul de a se parfuma.
Ce semnificație are aceasta? Poate desconsiderarea conveniențelor, indiferența fata de judecățile oamenilor, teatralizarea ludică a filosofiei. Dar nasul simbolizează si trupul. Imaginea şi sunetul dispune de un statut intellectual superior față de gust, miros şi percepția tactilă, care apropie mai mult de carne. Nasul, fiind organul esențial pentru fiarele care vânează şi ucid, aduce în vedere şi animalitatea din om. Mirosul nu este, aşadar, unul dintre simțurile nobile. Plimbându-se parfumat, Aristip îşi revendică deci animalitatea şi nu uită că aparține naturii, le aminteşte platonicienilor că lumea este impură şi subliniază că ocaziile de a te bucura sunt bune chiar dacă sunt stigmatizate. Toate simțurile sunt posibilități de a accede la cunoaştere.
Bucuria cu moderatie
Aristip se detasează de treburile colective, preferând realizarea individual a fericirii. Nu alege nici să conducă, nici să urmeze. Esentialul constă în a te bucura de clipa de față, a ştii pur şi simplu sa trăieşti. Clipa favorabilă (kairos) este cea mai important, locul de unde trebuie să iei ce poți înainte de a fi prea târziu. Prilejul de a jubila se găseşte doar în prezent. Şi ocaziile de bucurie trebuie căutate unde ți se oferă, nu într-o vânare continuă în depărtare. Adeziunea la clipă asigură trăirea supremă. Ulise este un model în acest sens pentru Aristip, pentru că are puterea de a indura, curaj, capacitatea de a suporta singurătatea, stăpânire de sine, nu îşi pierde din vedere țelul principal, dar în acelaşi timp ştie să profite de prezent, de tot ce i se iveşte în cale.
"Aceia care au primit învațătura lui Aristip și au fost cunoscuți sub numele de cirenaici susțineau părerile următoare: există două stări: plăcere și durere. O plăcere nu se deosebește de altă plăcere, nici nu există o placere mai placută decât alta. Tuturor viețuitoarelor le este plăcută prima stare, iar cealaltă le este respingătoare. Totuși, plăcerea trupească, cea care este scopul, nu este plăcere de repaus, care urmează după îndepărtarea durerii [...].
Există o deosebire între <<scop>> și <<fericire>>. Scopul nostru este plăcerea particulară, în timp ce fericirea este suma totală a tuturor plăcerilor particulare în care sunt cuprinse atât plăcerile trecute, cât și cele viitoare.
Plăcerea particulara o dorim pentru ea însăși, în timp ce fericirea este dorită nu pentru ea, ci pentru plăcerile particulare. Plăcerea este bună chiar când provine din faptele cele mai necuviincioase."
Elev:
Ion Madalina Ioana

Profesor coordonator:
Stanciu Rodiana

Anul scolar: 2013-2014
Teorii
Plăcerea sau durerea care însoţesc senzaţiile noastre sunt singurele lucruri de care putem fi siguri că le cunoaştem cu adevărat;
Singura regulă după care se impune să ne organizăm viaţa morală nu poate fi decât aceea de a ne orienta spre senzaţiile plăcute şi să evităm durerea;
Plăcerea fizică și plăcerea spirituală sunt ingredientele fericirii, în cele din urmă fericirea este amintirea plăcerilor trecute și aspirația spre plăcerile viitoare;
Plăcerea particulară= starea afectivă proprie, în care indiferent de greutatea ei bună sau rea, este prielnică pentru diminuarea durerii.
Opinie
Susțin părerile cirenaice, în care există două stări: plăcere și durere. Omul este fericit când după durere urmează plăcere, adică se bucură de mierea propriilor fapte, înainte să dea piept cu amarul societății. Însă, neg afirmația: "Tuturor viețuitoarelor le este plăcută prima stare, iar cealaltă le este respingătoare". De ce? Pentru că înainte de toate omul simte durere, (încă de când se naște, atunci când este despărțit de mamă și începe să plângă și până la moarte, când teama de necunoscut și abandonarea celor dragi se transformă în durere) iar apoi omul simte plăcere, adică bucuriile ce le descoperă în timpul vieții. Astfel, durerea este precursorul plăcerii.
Bibliografie

http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-antropologica/scoala-cirenaica-71709.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Hedonism
http://ro.wikipedia.org/wiki/Aristip
http://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/11/01/hedonismul-o-filosofie-a-lucrurilor-prea-omenesti/
http://socioumane.ro/blog/ionelcioara/files/2012/10/teorii-etice-standard2.pdf
http://dexonline.ro/
http://www.citatepedia.ro/
Full transcript