Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Creativitatea

Creativitatea si cultivarea ei in scoala
by

Pârvu Maria

on 14 June 2015

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Creativitatea

Creativitatea
şi
cultivarea ei în şcoală

Creativitatea
,

indiferent de termenii în care este abordată (trăsătură sau dimensiune de personalitate, abilitate cognitivă, talent) constituie unul dintre factorii importanţi de diferenţiere a elevilor în şcoală, ca şi în viaţă.
Astfel o definiţie a creativităţii ar putea fi: “Atitudinea complexă, distinctă de inteligenţă şi de funcţionarea cognitivă şi existentă în funcţie de fluiditatea ideilor, de raţionamentul inductiv, de anumite calităţi perceptive şi de personalitate, că şi în funcţie de inteligenţă divergenţă, în măsura în care ea favorizează diversitatea soluţiilor şi rezultatelor. Indivizii creativi dau dovadă de imaginaţie, de spirit inventiv şi de originalitate.”
În psihologie, putem defini creativitatea fie prin asimilare cu alte fenomene psihice că inteligenţă, aptitudinea, rezolvarea de probleme, fie prin accentuarea procesualităţii ei.
De ce nu, putem identifica creativitatea ca şi un produs, ca proces, ca potenţialitate şi ca dimensiunea complexă a personalităţii.
Creativitatea nu este o simplă funcţie a inteligenţei. Când rostim “creativitate”, corelăm de îndată şi alţi termini precum fluiditatea şi flexibilitatea gândirii şi a vorbirii, originalitate, sensibilitate, capacitate de redefinire, divergent (capacitatea de a te îndepărta de ideile convenţionale sau uzuale). Prin urmare, adesea vom întâlni exprimarea de “a fi creative înseamnă a fi divergent!”.
Aşa cum recomanda specialiştii, primul pas care trebuie făcut pentru a încuraja creativitatea în şcoală este valorizarea adecvată a disponibilităţii natural a copilului de a fi inventive, asigurarea că dorinţa lui de a fi creative îi vă fi apreciată.

Studiile asupra creativităţii s-au soldat cu identificarea a ceea ce a fost numit abilităţi creative printre care sunt incluse:
# Sensul cognitive şi perceptiv care predispune la “înţelegerea complexităţii şi abilitate în depăşirea clişeelor mintale şi a rutinei în timpul rezolvării problemelor.”
# Predispoziţia pentru strategii euristice
# Capacitatea de renunţare la strategiile neproductive până în momentul în care se indentifică strategia productivă.
Se recomandă:
• Acceptarea şi încurajarea gândirii divergenţe a elevilor, încurajarea căutării de noi soluţii, inclusive şu întrebări de genul” Poate sugera cineva un alt mod (diferit) de a privi problemă?”
• Încurajarea efortului elevilor de a folosi o cale neobişnuită de rezolvare a problemelor, chiar dacă această nu duce în mod obligatoriu la succes;
• Încurajarea elevilor de a avea încredere în propria capacitate de evaluare a situaţiilor;
• Accentuarea faptului că fiecare elev este capabil de creativitate într-o formă său altă;
• Asigurarea elevilor nonconformist că primesc, că şi restul clasei privilegii şi recompense;
• Sesizarea şi evidenţierea efortului creative al fiecărui elev;
• Utilizarea cât mai frecvenţă a brainstorming-ului.
Niveluri de creativitate
Termenul de creativitate este utilizat în relaţie cu trei aspecte. Creativitatea se evidenţiază, mai întâi în raport cu actul său procesul de creaţie; apoi prin creativitatea unei persoane şi în mod obiectiv prin produsul activitatii - mai mult său mai puţin deosebit, nou, original.
Întrucât nu se poate compara nivelul ce creativitate al unui şcolar/student ce dovedeşte că prin eforturi proprii duce la bun sfârşit o cerinţă şcolară cu creativitatea de care dă dovadă, spre exemplu un savant ce creează o teorie nouă, recunoscută ca atare pe plan mondial, s-a simţit nevoia distingerii a cinci niveluri de creativitate. Astfel A. L. Taylor propune:


a) Creativitatea expresivă, atunci când are lor o liberă şi spontană exprimare a persoanei (cel mai frecvent exemplu întâlnit fiind cel al copiilor mici)
b) Creativitate productivă, atunci când deşi prezenţa, creativitatea unei persoane accentuează mai degrabă rezultatul final, decât procesul prin care s-a trecut, astfel capacitatea unei persoane de a-şi însuşi priceperi şi deprinderi permite să producă lucruri utile
c) Creativitatea inventive, face posibilă invenţiile, îmbunătăţirile aduse,
d) Creativitatea inovatoare, duce la modificări ale principiilor ce stau la baza unui domeniu, la noi modalităţi de exprimare specific talentelor.
e) Creativitatea emergent, se manifestă la omul de geniu, care revoluţionează un domeniu ştiinţific, ori la creaţia artistic, deschizând căi noi de abordare, aşa cum a realizat Albert Einstein în fizică său L. van Beethoven în muzică.
Din punct de vedere psihopedagogic, creativitatea are o structură psihică pe care şcoală este chemată să o dezvolte, să o formeze, Structură ei are mai multe faţete, numeroşi factori concură la construirea unei potenţe creatoare.
Factorii creativităţii
Factorii de natură intelectuală
Funcţia esenţială procesului de creaţie originală o constituie IMAGINAŢIA. O vreme imaginaţia a fost definită ca un proces de combinare a imaginilor, ceea ce se potriveşte mai mult imaginaţiei artistice. Dar orice proces creator implică noi combinări, noi sinteze. Iar sintezele noi nu se petrec numai în domeniul ideilor şi imaginilor, ele au loc şi pe plan afectiv, ba chiar şi în domeniul mişcărilor (inovaţiile din coregrafie, din sporturi). Încât imaginaţia poate fi definită ca acel proces psihic al cărui rezultat este obţinerea unei reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor. Principalele caracteristici ale creativităţii sunt:


1.Fluiditatea:

posibilitatea de a-ţi imagina, în timp scurt numeroase idei, unele fără utilitate, dar printre ele găsindu-se şi cele adecvate soluţiei căutate

2.Plasticitatea
:
uşurinţă de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme, când un procedeu se dovedeşte inoperant;

3.Originalitatea:
este expresia noutăţii, a inovaţiei; când vrem să testăm această calitate a cuiva, ea se poate constata prin raritatea statistică a unui răspuns, a unei idei.
Fiecare dintre aceste trei caracteristici are însemnătatea ei, principal rămâne originalitatea, ea rezultând valoarea rezultatului muncii creatoare. Deşi trebuie să recunoaştem şi un caracter ereditar al imaginaţiei, acesta este mai mult mai mai puţin dezvoltat, Dezvoltarea însă a imaginaţiei presupune muncă multă, exerciţiu, aici intervenind şcoală, care ajută deci la dezvoltarea şi antrenarea creativităţii.
IMPORTANTA EXERCIŢIULUI
realizează rolul altei funcţii în structura creativităţii – al memoriei, întrucât ideile noi se bazează întotdeauna pe informaţiile acumulate în prealabil.
Volumul experienţei are un mare impact asupra posibilităţilor de creaţie. Contează nu numai volumul de cunoştinţe însuşit, ci mai ales varietatea lor. Prin urmare se disting două feluri de experienţe:

1.Directă
, acumulată prin observarea fenomenelor sau prin discuţii personale cu specialişti

2.Indirectă
, obţinută prin lectura unor cărţi ori audierea de părere. Prima formă are un ecou psihic mai puternic, dar cărţile au avantajul că ne pun în contact cu marile spirite ce strălucesc de-a lungul secolelor.
Un alt factor ce poate influenţa creativitatea unei persoane este nivelul gândirii, INTELIGENŢĂ să. Inteligentă este o aptitudine asupra căreia au fost formulate diverse puncte de vedere. Numeroase studii au pus în vedere relaţia de nedependenţă a inteligenţei şi creativităţii, întrucât cei cu performanţe ridicate la testele de inteligenţă aveau rezultate slabe la testele de creativitate, şi invers.
În acest sens, s-a reliefat existenţa unei gândiri convergenţe (care poate duce la o singură soluţie) şi existenţa unei gândiri divergenţe (care ne oferă mai multe).

Motivaţia, aspiraţiile unei persoane depind extrem de mult de cerinţele societăţii în care ea s-a dezvoltat. Uneori societatea poate facilita cultivarea şi dezvoltarea creativităţii, însă sunt şi cazuri când acest factor social este o frână în calea imaginaţiei. Astfel că iarăşi intervine şcoală, profesorul pentru a înlătura orice impediment, orice condiţie nefavorabilă ce ar putea cauza diminuarea sau pierderea creativităţii unui elev/student.
Factorii caracteriali
Factorii sociali
a) Motivaţie, dorinţa, aspiraţie creatoare. Trebuie cunoscuţi acestor factori pentru a fi exploataţi la maxim de carte şcoală, întrucât predispoziţiile şi capacităţile intelectuale nu sunt suficiente pentru ca cineva să devină inventator, creator de artă, inovator într-un domeniu.. etc
b) Voinţa fermă, perseverenţa. Datorită progreselor mari în toate domeniile nu este facil să aduci ameliorări, cu atât mai puţin să inovezi transformări radicale.Se cere prin urmare o documentare minuţioasă şi demonstraţii riguroase ce solicită mari şi îndelungi eforturi.
fundamentale
Procesele
ale
creaţiei
Creativitatea poate rezolva aproape orice problemă.Actul creativ,înfrângerea obișnuinței prin originalitate, depășește orice obstacol.
Cea mai cunoscută analiză a fazelor procesului de creaţie aparţine psihologului Graham Walls . El sugerează existenţa a patru faze :
• Prepararea
: faza iniţială şi obligatorie a oricărui act de creaţie . Este necesară o informare minuţioasă asupra istoricului problemei , asupra tentativei altora de a o soluţiona şi apoi se emit ipoteze rezolutive . În cazul în care problema nu poate fi rezolvată , creatorul o lasa deoparte şi se relaxează sau trece temporar la alte preocupări , urmând a doua etapă , un fel de “ distanţare de problemă ” .
• Incubaţia

: se petrece în inconştient şi poate fi de mai lungă sau mai scurtă durată . Se presupune că aici creierul nostru încearcă să facă unele conexiuni pe care le-a omis anterior . Unii autori susţin că inconştientul şterge ipotezele rezolutive , care nu au dat rezultate , favorizând pe cele care au fost neglijate . Şansele de a obţine soluţii creative depind de prima fază , de preparare .
• Iluminarea
( inspiraţia , intuiţia ) : momentul în care soluţia apare brusc în câmpul conştiinţei . W.E.Moore spune că atunci când ne îndepărtăm de la problema din senin apar idei noi , deoarece când ne gândim dor la soluţionarea problemei urmam aceleaşi căi şi nimic inovator nu ne “ trece ” prin minte .

Iluminarea spre deosebire de imaginaţie , care este rezultatul unei îndelungate perseverențe , se poate produce din situaţii inedite , ce nu par a avea vreo legătură cu problema respectivă . -Henri Poincaré şi rezolvarea problemei matematice
.

• Verificarea :
faza finală a procesului de creaţie , în care soluţia găsită este testată .
J.P.Giulford spune că orice rezolvare de problemă este un proces creativ şi că individul este motivat să caute probleme nerezolvate pe care le va rezolva, sau nu.
El realizează distincţia dintre gândirea convergentă ( gândirea algoritmică în care se porneşte de la o informaţie dată pentru a da un răspuns unic ) şi gândirea divergentă ( gândirea care merge în diferite direcţii şi cauta soluţii variate , inedită ) . El a ajuns la concluzia că testele pentru măsurarea inteligenţei nu sunt relevante deoarece se rezumă doar la studierea gândirii convergente . În consecinţă el a elaborat baterii de teste menite să măsoare comportamentul creativ . Factorii gândirii divergente măsuraţi prin bateria de teste elaborate de Giulford sunt :


Elaborarea :
capacitatea de a putea planifica o activitate , de a anticipa rezultatul final , de a dezvolta şi finaliza o idee .
 Sensibilitatea la probleme : capacitatea de a remarcă cu multă uşurinţă fenomenele neobişnuite .
De exmplu rapiditatea cu care subiecţii sesizează greşeli , inadvertențe .

Redefinirea :
abilitatea de a folosi într-o manieră nouă , neobişnuită , un obiect sau o parte a acestuia.

De exemplu
care dintre următoarele obiecte ar putea fi folosite pentru aprinderea focului?
O căpăţână cu varză , un ceas de buzunar , un peşte , un ac ?

Răspuns :
sticla ceasului poate fi folosită ca şi lupă (Landau)
.

Creativitatea nu poate fi însă limitată la factori intelectuali precum gândirea divergentă şi imaginaţia creatoare. Mulţi autori consideră factorii nonintelectuali precum motivaţia , afectivitatea , atitudinile creative ca fiind cel puţin la fel de importante ca şi factorii intelectuali menţionaţi .
Pentru Gardner analiza creativităţii trebuie realizată pe mai multe niveluri :
 Nivelul subpersonal ( Înzestrarea genetică , structura şi funcţionarea sistemului nervos , factorii hormonali , metabolismul )

Nivelul personal
( care grupează factorii cognitivi şi cei care ţin de personalitate şi motivaţie . )

Nivelul intrapersonal
( care se referă la domeniul în care lucrează şi creează un individ . )

Nivelul multipersonal
( contextul social în care trăieşte o persoană creativă . )
Emisfera stângă foloseşte predominant raţiunea , iar cea dreaptă se bazează pe intuiţie . Soluţiile găsite intuitive de emisfera dreaptă sunt confirmate pe cale logică de către emisfera stângă .
Predominarea emisferei stângi înseamnă gust pentru vocabular , cuvinte , fraze , preferinţa pentru detalii , iar a celei drepte pentru risc , fantezie , culoare .
Creativitatea implica atât analiza , cât şi sinteza , atât imagine , cât şi cuvânt , atât cogniţie , cât şi afectivitate , presupune “colaborarea” ambelor emisfere.
Blocajele creativităţii
Blocaje sociale şi culturale

fac trimitere, în primul rând,la Conformism,la tendinţa oamenilor de a se purta şi gândii în mod obişnuit,ca ceilalţi. Şi aceasta pentru că,de obicei,persoanele cu idei neobişnuite sunt private cu suspiciune şi chiar cu dezaprobare,ceea ce poate constitui un motiv de descurajare pentru ele. A.Toznbee(1964)reproşează societăţii că îi consider outsider pe indivizii creative.De exemplu,accentual pus în şcoală pe reproducere,lipsa de apreciere a originalitaţii,sancţionarea curajului de a pune întrebari incommode,conduc la cultivarea comportamentelor conformist. Astfel se creează în general o neîncredere în fantezie şi o preţuire exagerată a raţiunii logice,a judecăţii critice.

Blocajele perceptive

se referă la faptul ca familiarizarea cu un anumit mediu ne împiedică,de cele mai multe ori,să vedem unele seminficaţii,relaţii sau idei noi. Este vorba, de fapt, despre obişnuinţa de a percepe lucrurile într-o anumita manieră,care ne “amorţesc” capacitatea de a percepe elementele de noutate,de evoluţie continua a formelor din jurul nostru. Percepţia noului presupune ca spiritul nostrum să fie capabil sp,ă rupa vechile raporturi şi să se elibereze de legaturile stabilite anterior. Iată cateva manifestari ale blocajelor perceptive:
●-
dificultatea de a identiica problema de rezolvat
;
●-
incapacitatea de a distinge între cauză şi effect;

-dificultatea de a percepe relaţii neobişnuite între idei şi obiecte;
●-percepţia de sine devalorizată,surprinsă în afirmaţii de genul “nu sunt creativ”.

Blocajele emoţionale

scot în evidenţă rolul important al factorilor afectivi în creativitate.printre cele mai frecvente bariere emoţionale se numără sursele de insecuritate şi anxietate preucm:
ᴥ *
teama de ridicol;
ᴥ *
tema de a nu comite o greşeală şi de a nu se face de râs;
ᴥ *
teama de a fi diferit de ceilalţi;
ᴥ *
timiditatea;
ᴥ *
tendinţa către perfecţiune.
Modalităţi de stimulare a creativităţii

„Nu există nici o artă superioară aceleia de a educa copiii noştri. Pictorul sau sculptorul face numai o figură fără viaţă, iar un învăţător înţelept creează un chip viu, de care se bucură Dumnezeu şi oamenii uitându-se la el.”
Preocuparea pentru dezvoltarea spiritului creativ a condus la elaborarea unor metode si precedee specifice de simulare a creativităii.Le amintim pe cele mai cunoscute metode:brainstorming-ul,sinectica,metoda 6-3-5,metoda Philips 6-6,discuia-panel.Este vorba de tehnici care sunt operante mai alea in condiii de grup.Acestor metode li s-a adăugat,in ultimii ani ceea ce s-a numit rezolvarea creativă a problemelor.
Brainstorming-ul,este una dintre cele mai cunoscute metode de grup,folosită pentru producerea ideilor creative.Esena acestei metode constă in separarea momentului emiterii ideilor de momentul evaluării lor.Brainstorming-ul are 4 reguli:
1.Judecata critica este interzisă!
2.Daţi frâu liber imaginatiei!
3.Gândii-vă la cât mai multe idei posibile!
4.Prelucraţi si dezvoltaţi ideile celorlalţi!

Sinectica a fost creată de psihologul american W.Gordon.Termenul înseamnă a pune împreună elemente diferite si aparent fără legătură între ele.Sinectica presupune utilizarea metaforelor si analogiilor.Regăsim patru tipuri de analogii la care sinectica recurge cu precădere:analogia directă,analogia personală,analogia simbolică,analogia fantastică.

Medoda 6-3-5 valorifică,de asemenea ,potențialul creativ al grupului.Un numar de persoane se imparte u grupuri de câte 6.Fiecare membru al grupului are in fața o foaie pe care o împarte in trei coloane.Liderul enunță problema ,iar membrii noteaza 3 idei.Se lucrează pe cele trei idei ale vecinului din stânga ,se fac completări,îmbunatățiri ale acestora.Rotirea de face de cinci ori ,până când ideile emise de fiecare membru sunt văzute de toți ceilalți.La sfârșit ,conducătorul stânge foile,le citește in fața tuturor și se discută cele mai bune propuneri.
În procesul educaţiei, pe scena imaginară a sălii de clasă, actorii implicaţi în activitatea respectivă (spectacolul lecţiei) se antrenează zilnic în scopul formării şi cultivării spiritului creator. Actul creaţiei angajează capacităţi intelectuale de nivel înalt, superioare celor care permit îndeplinirea obiectivelor propuse în procesul cunoaşterii.
Creativitatea reprezintă o noţiune controversată în psihologie. Ea a fost circumscrisă atât procesualităţii psihice, cât şi personalităţii. Discuţiile asupra criteriilor de apreciere a originalităţii, ca şi cele asupra rolului socialului în structurarea şi manifestarea personalităţii creative, vin să completeze sensul acestui termen. A trăi în epoca actuală, dominată de schimbări radicale pe toate planurile, presupune un înalt grad de adaptare şi, în acelaşi timp, de curaj care este legat în mare măsură de creativitate.
Creativitatea elevului este condiţionată de creativitatea profesorului. Cadrul didactic cu adevărat valoros ,este acela care inspiră elevul, îl pune pe gânduri, îl determină să emită judecăţi de valoare prin propriul său efort. Astfel pregătim elevul pentru a fi creativ, plin de imaginaţie şi să aibă resurse pentru a prevedea şi a influenţa schimbările; pentru a avea o gândire critică spre a fi capabil să definească şi să rezolve o problemă; de asemenea, pentru a fi autonom, independent, încrezător în sine.
Mulţimea de jocuri didactice, selectate şi atent plasate pe firul lecţiei, conferă acesteia nota de diversitate şi antrenează mai mult în activitatea de citire şi scriere pe şcolari. Formularea mesajului oral, dezvoltarea unor idei legate de conţinutul lecţiei, „îmbogăţirea” unor propoziţii date de învăţător / colegi, povestirea sau scrierea imaginativă conduc la corectarea exprimării şi la manifestarea imaginaţiei şi a fanteziei creatoare.
Mai târziu, Torrance (1993) oferă şi o serie de definiţii de lucru: fluiditatea – mai multe idei; flexibilitatea – noi soluţii când situaţia se schimbă; originalitatea – idei neuzuale; elaborarea – detaliile. Ţinând cont de aceste elemente, cadrul didactic va gândi şi construi demersul didactic într-o formă creativă, întrucât atitudinea creatoare a acestuia se transmite implicit elevilor. Dacă învăţătorul va aduce un element-surpriză, o noutate în fiecare zi, el va imprima, cu voia sau fără voia sa, aceleaşi înclinaţii elevilor.
Desfăşurarea procesului creativ implică o „funcţionare” cognitivă specifică. Conform lui Guilford (1950), caracteristicile funcţionale ale procesului de gândire creativă devin factori intelectuali. Barron (1968) face o definire a acestora: fluiditatea (rapiditatea şi uşurinţa de asociere între imagini, cuvinte, sunete etc.); flexibilitatea (capacitatea de restructurare a gândirii în raport cu noile situaţii, uşurinţa transferului); originalitatea (independenţa de raţionament, integrarea de elemente diverse în acelaşi câmp perceptiv); elaborarea (capacitatea de transformare şi combinare de date în procesul de construcţie mintală).
Realizatori:
Pârvu Maria
Nechifor Elena
Lepadatu Claudia
Ştefanică Simona

Fluenţa :
exprimă rapiditatea cu care un individ găseşte în anumite condiţii idei , cuvinte , face asociaţii.De exemplu să găsească cât mai multe sinonime pentru un cuvânt dat , să enumere cât mai multe obiecte rotunde etc.
Flexibilitatea :
capacitatea de a modifica şi restructura eficient mersul gândirii în situaţii noi , de a găsi soluţii cât mai variate de rezolvare a problemelor .De exemplu se cere să se indice cât mai multe utilizări neobişnuite ale unor obiecte ( o cărămidă , un ac , o radieră , un ziar etc.).
Originalitatea :
capacitatea de a emite idei noi , soluţii ingenioase , neobişnuite . Indicele de originalitate semnifica raritatea statistică a raspunsului .De exemplu ce s-ar întâmplat dacă dintr-o dată toţi oamenii ar putea trece prin pereţi ?
Full transcript