Loading presentation...
Prezi is an interactive zooming presentation

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Mihai Eminescu

No description
by

Diana Crintea

on 13 February 2016

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Mihai Eminescu

Titlul poemului se referă la motivul central al textului, ”Luceafărul” văzut ca o ființă singuratică și nefericită, opusă omului comun. Titlul unește două mituri, unul românesc, al stelei căzătoare și altul grecesc, al lui Hyperion.
La Eminescu,Luceafărul este simbolul geniului care este în permanență în căutarea absolutului și care își dorește dezlegarea enigmei dragostei. Cererea Luceafărului de a deveni muritor este refuzată,însă în cele din urmă acesta devine conștient de superficialitatea omului de rând și are o revelație asupra condiției sale.
„Luceafărul” apare în 1883 în Almanahul Societății Literare ‘România Jună’. Are numeroase izvoare de inspirație,cum ar fi: folclorul, literatura universală, filosofia. Este structurat în 4 tablouri și 2 planuri,cel uman-terestru și cel cosmic și are ca temă principală condiția geniului.
Poemul are ca punct de plecare un basm românesc, "Fata din grădina de aur", cules de călătorul german Richard Kunisch, pe care Eminescu l-a versificat într-o primă versiune, chiar sub acest titlu. Apoi, trecându-l printr-o serie de alte variante, marele poet l-a filtrat, restructurându-l mereu și dându-i sensuri noi, până ce a devenit "Luceafărul".În prima variantă versificată, Eminescu a păstrat basmul ca atare, evitând doar finalul brutal și punându-l pe zmeu să rostească numai un blestem: "Un chin s-aveti: de-a nu muri deodată!"
LUCEAFĂRUL
DORINȚA
Publicată la 1 septembrie 1876, în revista ”Convorbiri literare”, poezia ”Dorința” este o creație definitorie pentru întreaga viziune a marelui poet asupra naturii și iubirii.
Ideea este că dorința nu este abstractă, ci determinată de imaginea iubitei, care rămâne în conștiința poetului și după ce iubita a dispărut din viața lui.
Titlul poeziei stabilește esența lirică (aspirația către un asemenea ideal, iar cele 6 strofe urmăresc treptele derulării acestei esențe – din viață către vis.
Idila este construită pe seria de imagini reprezentate în conștiința poetului de dorința de a actualiza prezența iubitei printr-o idilă imaginară. Eminescu nu vizează un joc al iubirii, ci o aspriație către ideal.
Poezia cuprinde o succesiune de cinci tablouri: cheamarea în mijlocul unei naturi tipic romantice, momentul așteptării și cel al întâlnirii, jocul gesturilor tandre, somnul și visul.

Teme și motive
”Dorința” reia pe scurt motivul inițierii solemne în patosul iubirii depline asigurate de armonia naturii feerice. Iubirea devine ideal major, iar aspirația către ea se impune ca o necesitate absolută.
Construită în jurul temei iubirii și a naturii, în care motivele tipic romantice (codrul, izvorul, floarea de tei) circulă în modul cel mai firesc, poezia este o vibrantă expresie a bogăției sufletești a poetului.


Secvențe poetice
„Luceafărul” este alcătuit din 4 tablouri.
În primul este prezentată povestea fantastică de iubire între ființe din lumi diferite și implicit interferența planurilor. Ființele supranaturale au posibilitatea de a metamorfoza. Luceafărul, la chemarea fetei se aruncă în mare și preschimbat într-un tânăr palid, cu părul de aur și ochi scânteietori. A doua ipostază îl surprinde înveșmântat în negru și purtând pe vițele negre de păr o coroană ce pare că arde.
În cel de-al doilea,este prezentată idila dintre semeni, iar acțiunea are loc în planul uman-terestru.
Tabloul al treilea este un pastel cosmic și prezintă zborul intergalactic al lui Hyperion spre Demiurg, zborul invers pe axa timpului,la momentul zero al creației, unde încă se nasc lumi și timpuri.
Ultimul tablou readuce interferența planurilor și prezintă întoarcerea Luceafărului în locul lui menit și uimirea acestuia la vederea fetei îndragostite de pământeanul Cătălin.
Opere
Mihai Eminescu
Secvențe poetice
Compoziţia şi structura poemului urmăresc termenii antitezei moarte – viaţă. In prima secvenţă poetică alcătuită din trei strofe, spiritul superior este cufundat în sfera cunoaşterii absolute, sferă definită prin elementele genezei, ale culturii şi cunoaşterii.
Strofa a patra – secvenţa a doua – face legătura dintre cele două ipostaze obiective ale adevăratului eu liric. Ea aparţine vocii masculine care mărturiseşte tentaţia cunoaşterii terestre. Ademenit de preaplinul pasional al fetei, spiritul superior acceptă lecţia de iniţiere în fascinanta dragoste. Tonul masculin este îngăduitor, sentimentul este de înţelegere, de interiorizare a râsului şi a tăcerii.
Secvența a treia prezintă monologul iubitei, orientat către posibilităţi, virtualităţi, scenarii ale iubirii paradisiace, vocea feminină imaginează un cadru izolat, luxuriant în care sentimentele romantice se împlinesc cu toată intensitatea conjugată a simţurilor.
În secvenţa a patra tânărul rămâne singur, cu un dor infinit deoarece amăgirea iubirii durează doar o clipă, iar la plecarea acesteia în urmă rămâne doar tristeţe.

FLOARE ALBASTRĂ
Floarea albastră exprimă la Eminescu, ca ideal de tinereţe, cea dintâi tentaţie a vieţii. Ea va fi reluată în toată creaţia eminesciană sub forma spectaculoasei oscilaţii între ideea de moarte şi cea de viaţă.

”Floare albastră” apare în ”Convorbiri literare” în aprilie 1873 şi se integrează în poezia erotică eminesciană .Ea depăşeşte însă tema dragostei, revelând condiţia omului de geniu.
PROZĂ
Proza lui Eminescu este la fel de importantă ca și poezia sa, dar a fost insuficient cercetată și studiată. A format mai puțin obiectul exegezelor critice. În conștiința publicului a pătruns imaginea poetului „nepereche" (Călinescu) în timp ce proza a trecut pe nedrept în umbră.
În proza eminesciană se manifestă două direcții mai importante: una realistă, pe care Călinescu o numește "sociologică si evocativă" și alta fantastică, pe care Călinescu o numește "romantică și imaginativă" ("Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent").
Fantasticul eminescian în context universal



Mult mai voluminoasă este direcția fantastică, din care fac parte "Făt-Frumos din lacrimă", "Sărmanul Dionis", "Cezara", "Avatarii faraonului Tlá", "Archaeus", etc.
Prin aceasta direcție Eminescu se impune ca unul dintre cei mai mari creatori ai literaturii fantastice universale, comparabil cu marii
romantici francezi: Theophile Gautier și Gerard de Nerval, cu cei germani: Novalis, Jean Paul Richter, E.T.A. Hoffmann, Adelbert von Chamisso și cu americanul Edgar Allen Poe.
Fundamentul filosofic al prozei eminesciene
Fantasticul eminescian este un fantastic filosofic, metafizic, doctrinar, de idei. Într-o notiță din manuscrisele sale Eminescu spunea ca adevărata "fantezie" se naște din contemplarea ideilor eterne, definind astfel formula, tipul de fantastic în care se încadrează. Proza fantastică are fundamentul filosofic format din reflecțiile despre spațiu și timp din doctrina metempsihozei si din concepte ca "arheu", "avatar", "arhetip", "anamneza". Aceste fundamente filosofice asigură originalitatea fantasticului eminescian în literatura universală.
Bibliografie
http://www.scritub.com/
http://www.istoria.md/
http://sectiadecopiideva.blogspot.ro/
Proiect realizat de:
Budulacu Bianca
Costeanu Maria
Crintea Diana
Pătrașcu Diana
Stoica Luana
• În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obișnuia să iși sperie tatăl într-un mod cel puțin bizar. Băiatul mergea în pădure să prindă șerpi și-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi își chema tatăl să vadă “ce pasăre a prins” și stătea deoparte râzând când bărbatul dădea față în față cu reptilele supărate.
• Când abia intrase la gimnaziu, dintre băuturi, Mihai se împăca doar cu vinul și la nevoie cu rachiul.
• Poetul vroia să locuiască la Dorohoi, împreună cu Veronica Micle
• În familie, Mihai avea o misiune importantă – să răscolească cuibarele de ouă.
• Macedonski îl ia în râs pe Eminescu: În august 1883, Al. Macedonski publica în „Literatorul” epigrama: „Un X… pretins poet acum/S-a dus pe cel mai jalnic drum…/ L-aş plânge dacă-n balamuc/Destinul său n-ar fi mai bun/Căci până ieri a fost năuc/Şi nu e azi decât nebun”.

Secvențe poetice:
Prima strofă este o confesiune a geniului pe tema morții și a cunoașterii.
A doua strofă aduce apariția suferinței personificate și se trece de la persoana I la persoana a II-a, iubirea fiind asociată morții, în oximoronul “suferință dureros de dulce” și “voluptatea morții”.
A treia strofă aduce suferința geniului, comparat cu Hercul și Nessus, dar și motivul focului și al mării.
Strofa a patra readuce reînvierea mitică, bazată pe motivul visului și al focului, mitul păsării Phoenix exprimând atingerea absolutului, regenerare și purificare.
A cincea strofă aduce ataraxia, concepție filozofică prin care se recomandă liniștea, detașarea, poetul retrăgându-se în sine.
Prima variantă datează din timpul studiilor berlineze și se intitulează „Odă pentru Napoleon”. Eminescu a lucrat 10 ani, a schimbat 11 variante și a trecut de la imaginea împăratului solitar, exilat pe o insulă, la cea a poetului neînțeles.
Eminescu se inspiră din poezia lui Horațiu, de la care preia structura strofei safice, cu 3 versuri safice de 11 silabe și un vers adonic de 5 silabe.
Titlul "Odă (în metru antic)" relevă antiteza dintre sensul cuvântului "odă", care înseamnă laudă, imn de slavă, și tristețea profundă, chinurile sfâșietoare ale poetului, care a rămas nemuritor prin puterea geniului său ilustrată și în versurile acestei poezii.
Tema poeziei este filozofică, ilustrând atitudinea superioară a poetului privind cunoașterea și mai ales autocunoașterea, prin opoziția dintre atitudinea contemplativă a trecutului și prezentul mistuitor, construind imaginea eului poetic.


ODĂ (în metru antic)
În 28 mai 1904, Maiorescu face a doua donație: cărți și manuscrise din lada poetului. În Procesul verbal al Academiei Române stă scris: „Dl. T. Maiorescu prezintă în dar 25 volume manuscripte și 72 de volume și broșuri tipărite, rămase din biblioteca părintelui d-sale, Ioan Maiorescu, zicând ca ele nu pot avea un loc mai bun și o mai bună întrebuințare decât în biblioteca Academiei”.
A treia donație este donația de cărți din biblioteca lui Eminescu și se datorează lui Matei Eminescu. Temporal vorbind, donația lui Matei Eminescu e cea dintâi – în 1895 și ea se îndreaptă către Fundația Universitară din București. S-au oferit 37 de titluri, având 142 de volume, dar s-au acceptat doar 16 titluri, având 52 de volume. Din donația lui Matei Eminescu, Fundația universitară a preluat 16 titluri, având 52 de volume.
Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Asociaţia literară „Mihai Eminescu” au si lansat primele cincizeci de volume din cadrul Colecţiei „Biblioteca Mihai Eminescu”, coordonata de eminescologul Constantin Barbu.
În 25 ianuarie 1902, Maiorescu face prima donatie: manuscrisele. Iată scrisoarea de donație: „De la Mihail Eminescu posed – dăruite mie de dânsul în diferite ocaziuni – multe manuscrise, parte poezii publicate, parte încercari, fragmente și variante de poezii nepublicate, parte studii, traduceri și articole în proză. Toate aceste manuscripte, așa cum se află: în cărți cartonate, în caiete cusute și în foi volante, vi le trimit alăturat și le dăruiesc la rândul meu Academiei Române, pentru a servi celor ce vor ocupa în viitor de cercetari mai amanunțite asupra vieții și activității marelui poet.”
Manuscrisele lui Mihai Eminescu
Full transcript