Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

PERIOADA PAŞOPTISTĂ

No description
by

Ionel-Dumitru Nedelcu

on 24 October 2014

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of PERIOADA PAŞOPTISTĂ

ION HELIADE-RĂDULESCU
Două personalităţi au avut rolul de îndrumător al fenomenului cultural-literar şi astfel au contribuit, în etape distincte, la modernizarea literaturii noastre paşoptiste.
ÎNDRUMĂTORI AI CULTURII - etapa I
GENERAŢIA PAŞOPTISTĂ
REPREZENTANŢI AI LITERATURII PAŞOPTISTE
Paşoptismul este mişcarea de emancipare social-politică, culturală şi naţională dintre 1830 şi 1860, având în centru Revoluţia de la 1848.
Cuvântul
paşoptism
este format prin derivare, cu sufixul
-ism
, de la
paşopt
(pronunţarea prescurtată a lui
patruzeci şi opt
).
Paşoptismul este mişcarea politică şi culturală ale cărei obiective social-politice sunt:
modernizarea societăţii româneşti;
emanciparea naţională:
independenţa politică;
libertatea naţională;
unirea provinciilor româneşti.
Aceste obiective sunt puse în practică de oameni de cultură şi scriitori care se implică activ în viaţa socială - mulţi participă la revoluţie - şi culturală, iar în acelaşi timp, alcătuiesc prima generaţie a literaturii noastre modeme.
În perioada paşoptistă, s-au pus bazele culturii moderne prin dezvoltarea învăţământului, a presei, a unui teatru naţional, a societăţilor culturale, a literaturii şi a ştiinţelor, prin înfiinţarea bibliotecilor şi a librăriilor.
DEFINIŢIA PAŞOPTISMULUI
Studenţi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, prezentând la Paris tricolorul românesc cu menţiunile "Dreptate, Frăţie" în 1848. Acuarelă de C. Petrescu.
PERIOADA PAŞOPTISTĂ
MIHAIL KOGĂLNICEANU
ÎNDRUMĂTORI AI CULTURII - etapa a II-a
TRĂSĂTURI ALE LITERATURII PAŞOPTISTE
REVOLUŢIA DE LA 1848
CONCLUZII
NEVOIA DE MODERNIZARE
Contextul istoric al perioadei paşoptiste este dominat de o stare de spirit puternic antifeudală, simţindu-se nevoia de schimbare a sistemului de guvernământ.
Prin activitatea lor socială, politică şi literară, scriitorii acestei epoci au contribuit la modernizarea societăţii româneşti pe toate planurile, la realizarea idealului de unitate naţională.
Cei mai mulţi dintre scriitorii epocii au început învăţătura cu profesori particulari, după obiceiul vremii, continuându-şi apoi studiile în străinătate, în special în Franţa. Aceste perioade petrecute în străinătate au reprezentat un prilej de a intra în contact cu idei social-politice şi culturale apusene, revoluţionare pentru epoca respectivă.
Antrenaţi permanent şi activ în viaţa publică, mulţi scriitori au ocupat funcţii importante.
Astfel, Gheorghe Asachi, în calitate de îndrumător oficial al învăţământului din Moldova, a elaborat programe şi manuale şcolare, a contribuit la dezvoltarea învăţământului în limba naţională prin înfiinţarea unor şcoli:
o şcoală de ingineri hotărnici,
o şcoală elementară,
prima şcoală normală,
un gimnaziu la Trei Ierarhi,
Academia Mihăileană, cu trei facultăţi: de filosofie, de drept şi de teologie.
IMPLICAREA ÎN VIAŢA SOCIALĂ
Grigore Alexandrescu, membru al Societăţii Filarmonice, a ocupat funcţii importante în domeniul cultural-politic: a fost director al Arhivelor Statului, al Eforiei Spitalelor Civile, al Departamentului Cultului şi Instrucţiei Publice, ministru ad-interim la Culte.
Cei mai mulţi dintre aceştia au participat la Revoluţia de la 1848, fiind apoi obligaţi să plece în exil.
Astfel, Vasile Alecsandri a pledat cauza revoluţiei româneşti la Paris, făcând apoi parte din Comitetul Unirii (1856), fiind deputat în Divanul ad-hoc (1857) şi apoi ministru. După alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, a plecat la Paris pentru a obţine recunoaşterea Unirii, ajungând ministru al României la Paris.
Exilat, asemenea celorlalţi participanţi la revoluţie, la Paris, Dimitrie Bolintineanu a colaborat la publicaţiile editate de revoluţionarii români, pledând pentru unire şi pentru un regim democratic în ţările române.
Ion Heliade Rădulescu a dus mai departe iniţiativa lui Gheorghe Lazăr, contribuind la ridicarea primei promoţii de profesori români formaţi la Colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti.
A fost, printre altele, membru fondator al Societăţii Academice Române.
CLĂDIREA CULTURII MODERNE
În vederea dezvoltării unei prese în limba română, scriitorii din generaţia paşoptistă au contribuit la înfiinţarea multor ziare sau au fost colaboratori activi ai publicaţiilor vremii.
Din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, a apărut la Iaşi, în 1829,
Albina românească
, una dintre primele gazete în limba naţională.
Ion Heliade Rădulescu a înfiinţat
Curierul românesc
la Bucureşti, în 1829.
Dimitrie Bolintineanu a condus ziarul
Popolul suveran
, gazeta revoluţionarilor munteni.
Mihail Kogălniceanu, preluând modelul lui Ion Heliade-Rădulescu şi al lui Gheorghe Asachi, şi-a cumpărat o tipografie şi a editat opere în limba română, franceză şi în germană, conducând şi revista
Dacia literară
(1840).
În domeniul teatrului, Gheorghe Asachi şi Ion Heliade Rădulescu au organizat primele reprezentaţii teatrale în limba română, au tradus şi mai ales au adaptat piese de teatru, au scris piese originale inspirate din trecutul istoric naţional.
În 1840, la conducerea Teatrului Naţional din Iaşi au venit Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi, mari cărturari care au promovat piese originale, urmărind mai ales formarea spiritului critic împotriva nedreptăţilor sociale.
Alături de traduceri, se poate vorbi despre apariţia unei literaturi originale, scriitorii paşoptişti semnând opere epice, lirice şi dramatice.
Sunt abordate specii literare variate:
fabula,
legenda,
balada,
meditaţia,
satira,
epistola,
sonetul,
elegia,
imnul,
nuvela istorică,
fiziologia,
memorialul de călătorie,
comedia.
Sunt valorificate în creaţiile literare, folosite drept inepuizabile surse de inspiraţie folclorul, istoria naţională, frumuseţile patriei, la fel ca realităţile societăţii contemporane.
În creaţia artistică a scriitorilor epocii, iese în evidenţă, aproape fără excepţie, idealul eliberării şi al unităţii naţionale.
Alecu Russo proclamă necesitatea creării unei literaturi naţionale, afirmând faptul că „literatura este expresia vieţii unei naţii”.
Sub aspect estetic, literatura paşoptistă este eterogenă, reprezentată de creaţii literare în care elemente aparţinând romantismului, clasicismului şi realismului se împletesc, se amestecă, de cele mai multe ori in proporţii inegale.
Ion Heliade-Rădulescu (1802 -1872), scriitor, filolog, îndrumător cultural şi literar. Face şcoală grecească, urmată de studii la şcoala românească de la „Sf. Sava”, înfiinţată de Gheorghe Lazăr, al cărui discipol devine. După plecarea lui Lazăr, conduce singur şcoala, până în 1828, când se închide sub ocupaţie rusească. Rod al activităţii de aici, publică
Gramatica românească
(1828), tipărită la Sibiu.
Participă la întemeierea Societăţii literare (1822), scoate
Curierul românesc
(1829), cel dintâi ziar din Muntenia, căruia îi adaugă
Curierul de ambe sexe
(1837) în care publică lucrări ale tinerilor scriitori, încurajându-i:
Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea.
Este autorul unor lucrări originale, traducător neobosit din literatura universală, tipograf şi editor, sprijinitor al teatrului românesc, om politic plin de iniţiativă. În timpul Revoluţiei de la 1848, joacă un rol precumpănitor, redactând faimoasa proclamaţie de la Izlaz şi făcând parte din guvernul provizoriu.
După înfrângerea revoluţiei, pleacă în exil vreme de 11 ani, dar continuă să scrie, în franţuzeşte şi în româneşte. Reîntors în ţară, neconectat la noile realităţi, se singularizează prin scrieri într-o limbă artificială şi se izolează ca om politic. în 1866, este unul dintre membrii întemeietori ai Societăţii Academice Române, devenită apoi Academia Română.
Se stinge din viaţă, uitat şi căzut în dizgraţie.

Într-o primă etapă, de efervescenţă creatoare, corespunzătoare primei generaţii paşoptiste, acest rol îi revine lui Ion Heliade-Rădulescu prin articolele din ziarul
Curierul românesc
, apărut la Bucureşti, începând cu 1829, căruia îi adaugă din 1837 suplimentul literar
Curierul de ambe sexe
.
Este faza entuziastă şi oarecum „naivă” a romantismului paşoptist, când distincţia între opera originală şi prelucrarea unui model străin aproape că nu se făcea.
Datorită îndemnurilor adresate tinerilor scriitori (
Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea)
, a fost posibil debutul unei întregi generaţii, între 1830 şi 1840: Vasile Cârlova, Gr. Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac ş.a.
Prin promovarea literaturii, fie traduceri, fie scrieri originale, presa îndeplineşte o funcţie culturală în toate provinciile române.
În această etapă se creează climatul cultural necesar pentru formarea unei literaturi şi a unei limbi comune pentru toţi românii, deziderat formulat clar la 1840 de Mihail Kogălniceanu.
Mihail Kogălniceanu (1817- 1891), prozator, memorialist, îndrumător cultural şi literar. Se naşte la laşi. Studiază în particular în pensioanele franceze din capitala Moldovei, apoi în Franţa şi Germania.
La vârsta de 20 de ani, când se reîntoarce de la studii, este numit aghiotant domnesc şi începe o intensă activitate cultural-literară, cu finalitate politică. Profesor la Academia Mihăileană din laşi, ţine memorabilul
Cuvânt
pentru deschiderea cursului de istorie naţională (1843). Este cel dintâi care adună cronicile moldoveneşti (
Letopiseţele Ţării Moldovei
) şi le tipăreşte, într-o a doua ediţie le integrează şi pe cele munteneşti.
în anul 1840 scoate revista
Dacia literară
, al cărei program este decisiv pentru orientarea literaturii timpului. În 1848 participă la mişcarea revoluţionară de la laşi şi trebuie să se refugieze în Bucovina. După începerea războiului Crimeei, simţind momentul favorabil, tipăreşte ziarul
Steaua Dunării
, care face propagandă pentru unirea Principatelor şi are un mare răsunet în rândul tinerilor. Deputat în Divanul Ad-hoc (1857), domină adunarea prin energia, cultura şi strălucitul talent oratoric.
După înfăptuirea Unirii, este prim-ministru în timpul domniei lui Al.l. Cuza. Ca ministru de externe pledează pentru cauza României la Congresul de la Berlin (1878). În ultima parte a vieţii este ambasador plenipotenţiar la Paris, şi preşedinte al Academiei Române.

În a doua etapă, de aşezare a fenomenului literar, Mihail Kogălniceanu impune spiritul critic.
El este redactorul primei reviste exclusiv literare,
Dacia literară
, de la Iaşi.
În cele trei numere apărute, se publică opere ale celor mai valoroşi scriitori ai vremii (C. Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu ş.a.), iar direcţia imprimată se reflectă în toată literatura epocii.
Constituirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic
Introducţie
, redactat de Mihail Kogălniceanu şi publicat în primul număr al revistei, în 1840.
Primii noştri scriitori moderni se afirmă în cadrul curentului naţional de la
Dacia literară
.
Ideile enunţate în articolul-program şi promovate de revistă se reflectă în literatura română de la mijlocul secolului al XlX-lea, în scrieri din toate provinciile româneşti.
Prin precizarea surselor de inspiraţie/ a temelor literare în ultimul punct al articolului, dar şi prin diversele trimiteri spre trăsăturile romantismului (aspiraţia spre originalitate, refugiul în trecutul istoric, aprecierea valorilor naţionale, îmbogăţirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali), acesta devine un manifest literar al romantismului românesc.
Revista a fost interzisă de cenzură, dar spiritul ei a fost continuat de revistele
Arhiva românească
şi
Propăşirea
, avându-l ca principal animator pe Mihail Kogălniceanu.
INFLUENŢA FRANCEZĂ

Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi parcurge un drum sinuos.
După literatura anilor 1825-1830, care abundă în traduceri şi adaptări după autorii străini, în special francezi, e de remarcat concordanţa dintre manifestul romantismului francez (
Prefaţa
la drama
Cromwell
, de Victor Hugo, în 1827) şi articolul-program
Introducţie
, publicat de Kogălniceanu în 1840.
Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia, cu particularităţile curentului naţional-popular de la revista
Dacia literară
.
MESAJUL SOCIAL AL ARTEI

Tematica literaturii de la 1848 cuprinde, în variate ipostaze, istoria (trecutul glorios, ruinele, mormintele, nestatornicia soartei), folclorul, descrierile de natură.
Marile idealuri ale momentului erau: libertatea şi unitatea naţională, libertatea socială (în contextul revoluţiei burgheze-democratice, antifeudale). Aceste idealuri sunt ilustrate în tematica şi mesajul creaţiilor literare ale scriitorilor care sunt participanţi sau simpatizanţi ai Revoluţiei de la 1848 şi pun arta în slujba ţelurilor politice ale epocii.
COEXISTENŢA CURENTELOR LITERARE

Specii clasice (fabula, satira, epistola, imnul, oda, poemul eroic, comedia) coexistă cu cele romantice (meditaţia, elegia, poemul filozofic, nuvela istorică şi fantastică, apariţia dramei), uneori în opera aceluiaşi scriitor sau chiar în acelaşi text. Fondul romantic (teme, motive, atitudini) este uneori turnat în tipare ale secolului precedent, pentru că literatura noastră nu a avut un clasicism individualizat, iar paşoptismul a recuperat simultan experienţe literare manifestate succesiv în alte literaturi.
VASILE CÂRLOVA
Vasile Cârlova (1809-1831) este primul poet român modern. Cele cinci poezii publicate anunţă, prin sensibilitate, prin nota meditativă şi eroică, generaţia de la 1848.
În
Ruinurile Târgoviştei
, evocă în manieră preromantică trecutul eroic în opoziţie cu prezentul lipsit de glorie şi inaugurează la noi motivul ruinelor, ca vestigii ale slavei strămoşilor:
O, ziduri întristate! O, monument slăvit!
În ce mărire naltă şi voi aţi strălucit...

Poeziile erotice (
Păstorul întristat
,
Înserarea
) au o notă elegiacă în maniera poeziei pastorale:
Încet-încet şi luna, vremelnică stăpână,
Se urcă pe-orizon câmpiile albind...
ANDREI MUREŞANU
Andrei Mureşanu (1816-1863) a participat activ la Revoluţia de la 1848 din Transilvania şi a propagat în presa vremii idei social-politice avansate.
A scris un volum de poezii, având accente revoluţionare în acord cu idealurile epocii.
Din lirica sa patriotică, poezia
Un răsunet
a devenit un adevărat imn la 1848, fiind pusă pe note de Anton Pann. Retorismul versurilor ample, cu exclamaţii şi invocaţii, exprimă direct idealurile revoluţiei democrate, de emancipare naţională: independenţa politică, libertatea naţională, unirea provinciilor româneşti:
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
«Viaţă-n libertate, ori moarte!», strigă toţi.
Denumită ulterior
Deşteaptă-te, române
, poezia a dăinuit prin vigoarea patriotismului, prin tonul puternic mobilizator al chemării la luptă.
ION HELIADE-RĂDULESCU
Ion Heliade-Rădulescu (1802-1872)
Scriitor, filolog şi îndrumător literar, Ion Heliade-Rădulescu a fost o personalitate enciclopedică, fiind considerat un deschizător de drumuri în cultura română. A fost implicat în evenimentele de la 1848, participând la redactarea Proclamaţiei de la Islaz.
Împreună cu Dinicu Golescu înfiinţează Societatea literară (1827), care promovează ideile iluministe: dezvoltarea şcolii româneşti, crearea unui teatru naţional, publicarea de gazete, de traduceri şi de opere originale.
Îndrumă teatrul şi participă la înfiinţarea Societăţii filarmonice (1833).
În
Gramatica românească
(1828), autorul se dovedeşte un reformator în domeniul limbii, susţinând idei înfăptuite mai târziu, în secolul său, dar valabile şi astăzi:
simplificarea alfabetului chirilic şi introducerea treptată a alfabetului latin;
pledoaria pentru fonetismul ortografic;
îmbogăţirea limbii literare prin adoptarea neologismelor din latină şi din limbile romanice, dar adaptate normelor limbii române;
înfiinţarea unei academii care să elaboreze dicţionare etc.

Are o contribuţie importantă la dezvoltarea literaturii române moderne: înfiinţează reviste (
Curierul românesc
, prima gazetă românească, în 1829, urmată de
Curierul de ambe sexe
,
Gazeta Teatrului Naţional
etc.), tipăreşte un număr impresionant de opere din literatura universală, multe traduse chiar de el, încurajează şi publică primele creaţii ale unor scriitori mai tineri, publică propriile lucrări literare sau de teorie şi critică literară.
Ion Heliade-Rădulescu şi-a adunat opera literară în volumul
Culegeri din scrierile lui I. Eliad de proze şi de poezie
.
Este autor de elegii, sonete, meditaţii şi ode care pornesc de la motive romantice. Capodopera sa este poemul
Zburătorul
(1844), prima expresie artistică reuşită în literatura noastră a acestui mit folcloric. „Descoperirea” folclorului este datorată scriitorilor romantici în Europa şi constituie una dintre sursele literaturii cu specific naţional din paşoptism.
E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
Veșmântul său cel negru, de stele semănat,
Destins cuprinde lumea, ce-n brațele somniei
Visează câte-aievea deșteaptă n-a visat.

Tăcere este totul și nemișcare plină:
Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;
Nici frunza nu se mișcă, nici vântul nu suspină,
Și apele dorm duse, și morile au stat.
GRIGORE ALEXANDRESCU
Grigore Alexandrescu (1810-1885) este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai ideologiei şi ai literaturii paşoptiste în Muntenia.
Debutează la
Curierul românesc
al lui I.H. Rădulescu, traduce din literatura franceză şi publică mai multe volume de poezii. Ultimul,
Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule
(1863), are ca titlu enumerarea unor specii romantice şi clasice, ceea ce sintetizează şi atitudinea estetică a scriitorului: „un elegiac de tipul romantic şi în acelaşi timp un moralist la modul clasic" (G. Călinescu).
Poezia
Umbra lui Mircea. La Cozia
, publicată în 1844, în revista
Propăşirea
, a fost inspirată de impresiile dintr-o călătorie făcută cu prietenul său, Ion Ghica, în 1842, la mănăstirile din Oltenia.
Poezia ilustrează romantismul, având o serie de trăsături specifice evoluţiei acestui curent în literatura română:
tema istorică,
motivele preromantice (al umbrelor, al zidurilor, al mormintelor, nocturnul, fantoma),
îmbinarea diferitelor specii lirice (meditaţie cu elemente de elegie, de odă şi de pastel), antiteza trecut-prezent,
particularităţile stilului retoric (invocaţia şi exclamaţia retorică, gradarea, hiperbola).
Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:
Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,
Ș-ale valurilor mândre generații spumegate
Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc.

Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară:
De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor;
Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară
O suflare, care trece ca prin vine un fior.

Este ceasul nălucirii; un mormânt se dezvelește,
O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc…
Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește…
Râul înapoi se trage… munții vârful își clătesc.
În
Prefaţa
volumului din 1847, autorul îşi mărturiseşte convingerile literare - rolul educativ al poeziei, valoarea estetică şi înălţarea impersonală (katharsis):
eu sunt din numărul acelora care cred că poezia, pe lângă neapărata condiţie de a plăcea, condiţie a existenţei sale, este datoare să exprime trebuinţele societăţii şi să deştepte sinţiminte frumoase şi nobile care înalţă sufletul prin idei morale şi divine...
DIMITRIE BOLINTINEANU
Poet, prozator, publicist, om politic, participant entuziast
la Revoluţia de la 1848 şi diplomat, Dimitrie Bolintineanu
(1819/1825? - 1872) debutează în literatură cu elegia
O fată tânără pe patul morţii
, publicată de I.H. Rădulescu în
Curierul de ambe sexe
, în 1842.
Opera lui întinsă, dar inegală ca valoare se compune din legende istorice, elegii, balade fantastice, satire, romane, literatură de călătorie, drame istorice, biografii romanţate etc. Romanele de tip sentimental
Manoil
şi
Elena
sunt dintre primele opere reprezentative pentru această specie în literatura română.
Lirica sa reprezintă imaginea fidelă a începuturilor ro-mantismului românesc şi a formelor lui în paşoptism, când literatura avea funcţie militantă. El a introdus şi a consacrat în literatura română o serie de specii noi, cum sunt legenda istorică (de exemplu:
Muma lui Ştefan cel Mare
,
Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare
), prin care urmărea să trezească patriotismul contemporanilor, şi poemul de dimensiuni mari epico-liric.
Un rol important a avut D. Bolintineanu în dezvoltarea simţului muzical în poezie, prin tehnica sa prozodică, prin elementele care conferă sonoritate şi ritmicitate.
Mihnea încalecă, calul său tropotă,
Fuge ca vântul;
Sună pădurile, fâșâie frunzele,
Geme pământul;
Fug legioanele, zbor cu cavalele,
Luna dispare;
Cerul se-ntunecă, munții se clatină,
Mihnea tresare.
Fulgerul scânteie, tunetul bubuie,
Calul său cade;
Demonii râseră; o, ce de hohote!
Mihnea jos sare.
Însă el repede iară încalecă,
Fuge mai tare;
Fuge ca crivățul; sabia-i sfârâie
În apărare.
Aripi fantastice simte pe umere,
Însă el fuge;
Pare că-l sfâșie guri însetabile,
Hainele-i suge;
Baba p-o cavală iute ca fulgerul
Trece-nainte,
Slabă și palidă, pletele-i fâlfâie
Pe oseminte;

Barba îi tremură, dinții se clatină,
Muge ca taur;
Geme ca tunetul, bate cavalele
Cu un balaur.
CEZAR BOLLIAC
Poet, publicist, promotor al studiilor arheologice, Cezar Bolliac (1813-1881) este unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848 (secretarul guvernului provizoriu), susţinător al Unirii Principatelor şi al reformei agrare din 1864; a călătorit mult şi a avut numeroase funcţii culturale; a colaborat cu publicaţii pre-cum:
Românul
,
Naţionalul
,
Dămboviţa
,
Reforma
etc.
În literatură, debutează cu un volum de
Meditaţii
, după modelul romanticului francez Lamartine. Ulterior, creaţia sa se orientează spre lirica socială cu puternice accente mesianice.
Versul eminescian din Epigonii - „Bolliac cânta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă" - reflectă militantismul liricii sale sau tema socială a unor poezii precum
Clăcaşul
. Importante sunt şi articolele sale de teorie literară:
Către scriitorii noştri
,
Poezia
,
Răspuns la articolul „Poezie”
, prin care se afiliază la doctrina romanticilor francezi.
Oh! legaţi pentru vecie
De pământul unde stăm,
Plătim vecinică chirie
Şi pe apa care bem.
Nu avem nimic al nostru;
Tot în preajmă e străin!
Venim rupţi din lucrul vostru
Şi dăm peste-al lipsei chin.

.....................................

D-astăzi, munca-ne e-a noastră
Ş-o schimbăm pentru pământ.
Mâncaţi voi ţărâna voastră!
Munca noi n-o dăm în vânt.
Şi, de vreţi s-aveţi cuvântul,
De vreţi a vă domiri:
Este-al braţului pământul,
A-l lucra, nu a-i robi.

Pâinea, fierul o rodeşte;
Tot cu fierul ne-o păstrăm;
Ea e-a celui ce-o munceşte;
Trântorilor n-o mai dăm.
V-am cerut, de milă, dreptul
Cu tocmeală între fraţi.
Nu vreţi? Ni-l ţinem cu pieptul,
Şi veniţi de ni-l luaţi!
ALECU RUSSO
Alecu Russo (1819-1859) scrie în limba română şi în limba franceză
Amintiri
- volum autobiografic,
Cântarea României
- poem în proză,
Iaşii şi locuitorii lui în 1840
, apoi
Piatra teiului
şi
Stânca corbului
- pagini de călătorie în care inserează două legende populare, dar şi două piese de teatru care nu ni s-au păstrat. Din cauza mesajului revoluţionar al teatrului său este surghiunit la Mănăstirea Soveja, unde descoperă balada populară
Mioriţa
.
Principala sa operă,
Cântarea României
, un amplu poem în proză, aduce în atenţie mitul dacic, în care autorul vede specificul spiritualităţii româneşti. Poemul evocă, întrun stil retoric cu accente profetice, istoria noastră şi exprimă ideea dem-nităţii naţionale.
NICOLAE BĂLCESCU
Nicolae Bălcescu (1819-1852), istoric şi prozator, a întemeiat societatea secretă Frăţia (1843), împreună cu Ion Ghica şi Christian Teii, fiind unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848 în Ţara Românească. Membru al guvernului provizoriu, el a susţinut cu consecvenţă revendicările democratice ale mişcării, iar în străinătate a pledat pentru obţinerea recunoaşterii internaţionale a drepturilor românilor.
Istoric erudit, este, alături de Mihail Kogălniceanu, întemeietor al istoriografiei naţionale modeme, fiind influenţat de istoricii romantici francezi (J. Michelet). Astfel, realizează o lărgire a orizontului de studiu, înglobând istoria instituţiilor so-ciale, economice, politice, dar şi o sinteză a ştiinţei cu sensibili-tatea artistică, ceea ce face să fie revendicat în egală măsură de istoria literară în 1845, editează prima revistă istorică românească:
Magazin istoric pentru Dacia
.
Opera sa capitală,
Românii supt Mihai-Voievod Viteazul
(publicată postum, în 1878), îmbină documentarea riguroasă a istoricului cu expresia înflăcărată, ceea ce îl integrează în galeria maeştrilor prozei româneşti.
ION GHICA
Ca mai toţi scriitorii din epoca paşoptistă, Ion Ghica (1816-1897) s-a format la şcoala franceză, după ce a studiat în ţară la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti. Este profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, membru fondator al societăţii Frăţia, se implică în apariţia revistei
Propăşirea
, care continuă programul
Daciei literare
.
Ion Ghica rămâne cel mai valoros reprezentant al scrierilor memorialistice din epocă.
În
Scrisori către V. Alecsandri
sunt prezentate cu un talent deosebit, într-un stil familiar, personalităţi ale epocii (portrete), amintiri, anecdote, dialoguri, într-o atmosferă pitorească, adevărate tablouri care surprind eterogenitatea societăţii noastre de la mijlocul secolului al XlX-lea.
COSTACHE NEGRUZZI
Ceea ce a realizat Gr. Alexandrescu în domeniul poeziei, a reuşit C. Negruzzi (1808-1868) pe tărâmul prozei: el depăşeşte faza traducerilor, fiind întemeietorul prozei româneşti moderne printr-o operă durabilă.
Fără a fi un spirit revoluţionar, a pus în practică ideile culturale şi literare ale epocii. Capodopera sa, nuvela is-torică
Alexandru Lăpuşneanul
, apare în primul număr al revistei
Dacia literară
, alături de articolul-program
lntroducţie
(1840), pe care îl iustrează.
Împreună cu V. Alecsandri şi M. Kogălniceanu participă la organizarea Teatrului Naţional din Iaşi şi la realizarea unui repertoriu naţional (
Muza de la Burdujeni
,
Cârlanii
).
Teoretician al specificului naţional (,fieştecare ţară are cântecele sale, a căror muzică şi poezie sunt potrivite cu firea pământului său şi caracterul locuitorilor ei”), ca şi M. Kogălniceanu, în domeniul lingvistic respinge exagerările şi susţine unificarea limbii literare, simplificarea ortografiei. Este preocupat de folclor.
În 1857, îşi adună principalele scrieri literare în volumul
Păcatele tinereţelor
, organizat în patru cicluri.
Ciclul
Amintiri de juneţe
cuprinde proză memorialistică şi nuvelele romantice
Zoe
şi
O alergare de cai
, cu puternice conflicte, personaje anti-tetice, deznodământ dramatic şi scene melodramatice.
În ciclul
Fragmente istorice
, sunt incluse texte inspirate din cronici: poemul epic
Aprodul Purice
, proză de inspiraţie istorică, precum
Alexandru Lăpuşneanul
,
Sobieski şi românii
.
Prin cele treizeci de scrisori din ciclul intitulat
Negru pe alb
, C. Negruzzi introduce în literatura noastră scrisoarea literară în proză, specie care aparţine clasicismului.
VASILE ALECSANDRI
Ataşat idealurilor paşoptiste, Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost liderul mişcării literare a epocii, fiind un deschizător de drumuri pentru diferite specii şi genuri literare.
Contribuţia sa la formarea şi dezvoltarea teatrului naţional a fost hotărâtoare în crearea unui repertoriu românesc, dar şi în construcţia operei dramatice şi a limbajului specific.
Mare parte din piesele lui Alecsandri (comedii, vodeviluri, farse, „cântecele comice”) au caracter satiric şi critic împotriva moravurilor sociale şi politice ale vremii, împotriva stării pe loc, dar şi a falsului progres, ridiculizând demagogia, snobismul şi parvenitismul:
Iorgu de la Sadagura
,
Iaşii în carnaval
,
Peatra din casă
, ciclul
Chiriţelor
ş.a.

Spre apusul creaţiei, Alecsandri realizează un surprinzător reviriment spre drama istorică în versuri -
Despot-vodă
(1879) şi de inspiraţie clasică -
Fântâna Blanduziei
(1883),
Ovidiu
(1884).
Proza lui V. Alecsandri cuprinde jurnale sau memorii de călătorie (
O primblare la munţi
,
Călătorie în Africa
), scrisori (
Vasile Porojan
) şi proză de ficţiune cu un punct de plecare memorialistic (nuvela romantică
Buchetiera de la Florenţa
, prozele realiste
Borsec
,
Iaşii în 1844
,
Balta-Albă
, începutul de roman
Dridri
etc.).
Dacă din perspectiva cititorului de azi, lirismul lui Vasile Alecsandri nu şi-a păstrat prospeţimea, din punct de vedere istoric al dezvoltării genului, el a fost pe bună dreptate numit „cap al poeziei noastre" (Titu Maiorescu). A fost un inovator, pentru că a determinat întoarcerea spre sursele naţionale ale lirismului (folclor, natură şi istorie), a impus un stil, a cristalizat un stan-dard valoric în modelarea versului.
Lui Alecsandri îi revine meritul de a fi dat un impuls nou începuturilor modeme ale poeziei, când descoperă „tezaurul poeziei populare” şi adaugă filonul folcloric în câmpul esteticii romantice din epocă. După începuturile franceze, în 1842 are revelaţia poeziei populare şi îşi descoperă vocaţia de scriitor naţional.
Colecţia
Doine
(1853) imprimă o nouă direcţie lirismului românesc, prin asimilarea spiritului folcloric.
Culegerea de poezii populare (
Balade, cântece bătrâneşti adunate şi îndreptate...
, 1852) a constituit un eveniment cultural, deşi are ca limită „prelucrarea” textelor.
Lirica erotică din ciclul
Lăcrămioare
ia forma poeziei anacreontice în romanţe, cântec de lume şi madrigal.
După 1863, în etapa Junimii, poetul dă adevărata măsură a talentului său prin ciclul
Pasteluri
şi prin
Legende
cu un conţinut variat: de inspiraţie folclorică, istorice (
Dumbrava Roşie
,
Dan, căpitan de plai
ş.a.) şi orientale.
Prin ciclul
Pasteluri
, publicat în 1868-1869, în revista
Convorbiri literare
, Vasile Alecsandri impune o nouă specie în literatura română şi realizează o operă de maturitate artistică.
Ciclul
Ostaşii noştri
este inspirat de crâncena încleştare din Războiul de Independenţă şi exaltă sentimentul vitejiei, al bravurii militare româneşti.
Militant activ al vieţii sociale şi politice din perioada paşoptistă şi postpaşoptistă, Vasile Alecsandri îşi desfăşoară activitatea literară timp de o jumătate de veac, între anii 1840-1890. Opera este legată de epoca sa pentru că se află la întretăierea romantismului cu clasicismul şi oglindeşte artistic principalele evenimente sociale.
Scriitorii paşoptişti sunt personalităţi profund angajate în procesul de modernizare a societăţii româneşti, de constituire a identităţii noastre naţionale şi culturale. Participanţi sau simpatizanţi ai Revoluţiei de la 1848, îşi pun condeiul în slujba idealurilor social-politice ale vremii. Adepţi ai culturii franceze, manifestă unitate în orientările estetice, dar şi în procesul de modernizare social-politică. Sub influenţa ideologiei romantice, ei descoperă şi valorifică tradiţiile, istoria, natura - elemente ale specificului naţional şi principale teme literare. Paşoptiştii pun bazele literaturii noastre modeme, ca deschizători de drumuri în diverse genuri şi specii, iar în câteva decenii asimilează curente literare manifestate succesiv în literaturile occidentale, în decursul a mai bine de un secol şi jumătate. Prin creaţiile lor contribuie la dezvoltarea limbii române literare şi a limbajului beletristic.
Scriitorii paşoptişti formează prima generaţie a literaturii noastre modeme, oamenii începutului de drum (cf. Paul Cornea), care manifestă deplin acord între a voi şi a putea, între idealism avântat şi vizionarism profetic, calităţi pentru care sunt admiraţi de Mihai Eminescu în poezia Epigonii'. „Voi credeaţi în scrisul vostru...”
Full transcript