Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Literatura Postbelică

No description
by

Gropy Andreea

on 24 March 2014

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Literatura Postbelică

Literatura Postbelică
Literatura Postbelică s-a desfăşurat din 1944 până în 1989 sub semnul unui regim politic care prin natura sa totalitară i-a alterat, uneori profund, specialitatea .
2. Apariţia conceptelor proletcultiste - "literatura pentru mase". Critica estetică este abolită şi se adoptă critica sociologică a lui Constantin Dobrogeanu Gherea. Teme impuse : literatura cu tendinţe, uzina, şantierul, satul, colectivizarea. Ca în basme, confruntarea bine-rău se încheie cu triumful binelui (întruchipat de activistul de partid, un om cu conştiinţa curată, provenind din rândul maselor - un Făt-Frumos cu origini sănătoase ; răul - chiaburul, burghezul, cel care subminează munca poporului). Excepţii: "Moromeţii" vol. I (1955), "Cronică de familie" (1956), "Groapa" (1957).
1960-1967 - presiunea politicului începe să scadă, colectivizarea era aproape un proces încheiat. Marin Preda încearcă problema romanului existenţialist - "Risipitorii" - ieşind din tiparele prolectualiste. În 1967 - "Moromeţii" vol. II - denunţă obsedantul deceniu, cumplita dispariţie a clasei ţărăneşti sub influenţa politicului.
1968-1980 - se consolidează procesul firesc a revenirii la adevărata creaţie. Tema predilectă : relaţia individ-istorie e abordată cu deplasarea accentului spre om şi destinul său în conflict cu fatalitatea istorică absurda.
Periodizare
1949-1960 - literatura se reformează, la fel ca şi economia şi învăţământul. Potenţialul propagandistic este intens explorat. Se manifestă două tendinţe principale :
1. Eliminarea modelelor : Sorin Toma - pamfletul "Poezia putrefacţiei şi putrefacţia poeziei" care îl vizează pe Arghezi. Critica nu are motivaţie estetică, literară, ci politică. Aceeaşi tendinţă îi vizează pe Hortensia Papadat-Bengescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu (detenţie, marginalizare, cenzură). Operele clacilor sunt supuse unor selecţii drastice.
Studiu de Caz
Literatura Postbelică
Tipuri de roman :
1. Politic : Augustin Buzura "Feţele tăcerii" (1974), Marin Preda "Cel mai iubit dintre pământeni" (1980), "Moromeţii" .
2. Mitic : D.R. Popescu "F" (1969), "Vânătoarea regală" (1973), Ştefan Bănulescu "Cartea Milionarului" (1977)
3. Psihologic : Dana Dumitriu "Masa Zarafului" (1972)
4. Istoric : Eugen Barbu "Principele" (1969)
5. Parabolic : M. Sorescu "Trei dinţi din faţă" (1978), O. Paler "Viaţa pe un peron" (1981)
6. Metaromanul şi jurnalul de creaţie, grija pentru formă dublată de plăcerea scrisului - Şcoala de la Târgovişte (Mircea Horia Simionescu , Radu Petrescu)
După 1980 - se manifestă postmodernismul literar caracterizat prin proză, autoreferenţialitate, înlăturarea convenţiei naratorului omniscient. Textul îşi este propiul reper, se construieşte şi se modifică pe viu, ca într-o experienţă de laborator. Apar romane ca : "Zmeura de câmpie" (1984) de Mircea Nedelciu, "Tangoul memoriei" (1988) de George Cuşnarencu. Un text de referinţă - epopee postmodernistă "Levantul" (1990) de Mircea Cărtărescu.
Mircea Cărtărescu
Mircea Nedelciu
Moromeţii
Roman realist rural
Apărut în anul 1955 (vol. I) respectiv 1967 (vol. II), romanul "Moromeţii" aparţine epocii postbelice. După perioada ,, Obsedantul deceniu" (termen impus chiar de M. Preda) marcat de cenzurarea creaţiilor valoroase şi proliferarea subproducţiilor proletcultiste cu carcter propagandistic, un grup de tineri prozatori în frunte cu Marin Preda (căruia i se vor alătura printre alţii Fănuş Neagu, Ştefan Bănulescu, Dinu Săraru), profitând şi de o oarecare relaxare a cenzurii comuniste, vor încerca reînnodarea tradiţiei romanului românesc cu romanul interbelic, efort ce va sta sub semnul inovaţiei şi originalităţii.
În ceea ce priveşte încadrarea într-un curent literar, "Moromeţii" aparţine neorealismului, curent inaugurat de M. Preda însuşi şi care constă în îmbinarea surprinzătoare dar extrem de armonioasă a elementelor realiste clasice cu cele specifice romanului modern.
Tema acestui roman aduce în prim-plan condiţia tăranului în istorie, a familiei şi a modului de existenţă patriarhal, specific satului tradiţional românesc. Destinul lui Ilie Moromete ilustrează de fapt destinul întregii clase tărăneşti sub impactul schimbărilor istorice şi politice: al Doilea Război Mondial, colectivizarea şi instaurarea regimului comunist.
O altă temă este absenţa unei comunicări reale între Moromete şi familia sa. Tema timpului viclean, nerăbdător (“timpul nu mai avea răbdare”), relaţia dintre individ şi istorie nuanţează tema socială.


Titlul "Moromeţii" aşează tema familiei în centrul romanului, însă evoluţia şi criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul romanesc al vremii, astfel că romanul unei familii este şi “un roman al deruralizării satului” (N. Manolescu).

Personajul Ilie Moromete reprezintă un personaj atipic pentru literatura de inspiraţie rurală, un spirit reflexiv, contemplativ, un “ţăran filozof”’, pentru care accentul nu mai cade pe dimensiunea materială a existenţei, pe nevoia de posesie a pământului (ca la alte personaje din literatura română, precum Ion din romanul lui Liviu Rebreanu), ci pe coordonata spirituală, pe libertatea individului de a se raporta la lume.
Personaj exponenţial, al cărui destin exprimă moartea unei lumi, “cel din urmă ţăran”, reprezintă concepţia tradiţională faţă de pământ şi de familie.
După cum mărturiseşte Marin Preda, Ilie Moromete este personajul preferat al întregii sale opere, o proiecţie literară a tatalui său, Tudor Călăraşu. Personajul principal din "Moromeţii" reprezintă un tip aparte de ţăran în literatura română, cu o serie de calităţi care îl fac memorabil. Dimensiunea tragică a personajului, confruntat cu istoria se proiectează pe două coordonate fundamentale: “cel din urma ţăran” ce asistă neputincios la destrămarea “rostului” său, a satului tradiţional, cu valorile lui, şi tatăl ce nu poate opri înstrăinarea propriilor copii şi destrămarea familiei.
Zmeură de câmpie
postmodernism după 1980
Mircea Nedelciu (1950 - 1999) este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi al postmodernismului în literatura română .
Romanul "Zmeură de câmpie"
a apărut în 1984 este împărţit în patru părţi şi alcătuit din 24 de capitole numerotate cu literele alfabetului, de la A(cuvântul "Arac") şi până la Z (cuvântul "Zat").

Titlul constituie simbolul unei înstrăinări (zmeura fiind o planta de munte): omul - despărţit de familie, trădat de memorie şi chiar de istorie - este un înstrăinat în lume.
Tema romanului o constituie raportul dintre memorie şi adevăr, neputinţa recuperării trecutului autentic.
Romanul cuprinde traseele a trei tineri (în intervalul 1973-1977), ca şi momentele lor de intersecţie, cel mai adesea pur întâmplătoare (ca peste tot în proza autorului, şi aici există o reţea de coincidenţe).
Prozatorul îşi construieşte romanul folosind biografiile unor tineri orfani: Radu A. Grinţu,Zare Popescu şi Gelu Popescu, zis Meşteru, au crescut fără părinţi, au trecut în momente diferite pe la Casa de copii şcolari din Sinaia (un orfelinat, aşadar), unde ultimii doi, la iniţiativa celui mai mare, a lui Zare, s-au făcut fraţi.
Pe lângă statutul de orfan, cele trei personaje au în comun tentativa de a-şi reconstitui propriul trecut, pentru care - ni se anunţă încă din primele pagini ale romanului - "singurul document autentic" îl constituie "amintirile [...] vagi". Tocmai de aceea, modalităţile acestei reconstrucţii biografice sunt diferite. Zare elaborează, cu mijloace de autodidact, teorii asupra istoriei pe care i le comunică epistolar fostului său profesor de istorie sau le dezbate cu Grinţu. În ceea ce-l priveşte, acesta din urmă, preferă să-şi imagineze propria biografie, structurând-o apoi în scenarii cinematografice însemnate într-un caiet de regie. Gelu, mezinul, face ceea ce s-ar putea numi o "investigaţie de teren", observând şi adunând poveşti pe care le dă la rândul său mai departe: "Pe parcursul a câtorva sute de zile , Gelu îi povesti lui Grinţu, cu diverse ocazii, în ce fel şi-a început şi unde a ajuns cu căutatul părinţilor. "
Viaţa pe un peron
roman parabolic
"Viața pe un peron" nu este doar un titlu sugestiv de carte. În momentul în care analizezi titlul cărții lui Paler, dezvolți două linii de gândire: semnificația propriu zisă a acestuia, o viață trăită literalmente pe peronul unui tren, sau în apropierea acestuia, și o a doua linie de interpretare, una metaforică: un om în așteptare continuă, trăind pe un peron, în așteptarea sensului vieții –sau sensului său, în așteptarea oricărui lucru.
Subiectul cărții este omul. Omul, în ipostaza fricii ce îi cuprinde întreaga ființă și îl controlează, omul în ipostaza singurătății și a necesității continue a acesteia, în neputința de a se integra într-o lume mai reală decât el însuși, în ruptura dintre el și alt om, alți oameni: mediul pustiu în care singur se scufundă în căutarea și așteptarea trenului.
Căutarea sinelui – disperarea, fuga - toate acestea alcătuiesc personajul, singurătatea, frica de pustiu, necesitatea confesării. Personajul lui Paler nu este unul pur ficțional: este un personaj în care omul își poate găsi corespondent . Personajul așteaptă pe peron: ce așteaptă? Alături de o străină, amândoi privesc spre trenul care nu mai apare și care poate nu va fi apărând niciodată. Ceea ce așteaptă ei, așteaptă omul: nu știe nici el, este un om rătăcit care își dorește să găsească nu ceva ce a pierdut, ci ceva ce nu a avut niciodată: poate este sensul, sensul propriu, sensul general, poate este un lucru pur subiectiv, o întrebare, un răspuns, poate un lucru material. Atâta vreme cât există singurătate, se poate vorbi despre ea: dar pustiul te înghite ca un hău din care nu mai poți ieși, iar pericolul, cel mai mare în care omul poate cădea, este pustietatea, și nu singurătatea.
Proiect realizat de :
Lambru Mădălina
Gropeneanu Andreea
Onofrei Ancuţa
Dumitriu Theodelinda
Moga Radu
Clasa aXIIa E
Colegiul Dobrogean Spiru Haret

de Marin Preda
de Mirecea Nedelciu
de Octavian Paler
Full transcript