Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Plumb - George Bacovia

No description
by

Teo Ioana

on 12 January 2014

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Plumb - George Bacovia

Elevi:
Răducan Teodora Ioana
Osoian Radu Florin

Plumb
de

George Bacovia


George Bacovia, al cărui nume adevarat a fost Gheorghe Vasiliu, s-a născut în anul 1881, ca fiu al lui Dimitire Vasiliu şi al Zoitei, în oraşul Bacău, căruia prin lirica sa îi va construi o imagine depreciativă şi derizorie. Este un copil bolnăvicios, care se remarca prin talentul la desen şi muzică, pasiuni ce îi vor influenţa puternic opera. În timpul cursurilor liceale de la Bacău citeşte multă poezie, mai ales din simboliştii francezi, ale caror idei vor fi preluate în lirica proprie. Duce o existenţă retrasă, suferind de nevroză şi alcoolism. Viaţa sa - săracă în evenimente - e marcată de initiaţive publicistice, renunţări la slujbe, internări, dar şi colaborări la reviste simboliste ca “Literatorul”,”Viaţa nouă”,publicând volume de versuri şi obţinând premii literare (în 1925 pentru ediţia a doua din “Plumb” şi în 1934 pentru volumul antologic “Poezii”).

Plumb este o poezie scrisă de George Bacovia în 1900 și finisată în 1902. Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog tragic în care poetul exprimă o stare sufletească de disperare și lipsă a oricărei speranțe. Poezia produce o puternică impresie la citirea ei de către autor în 1903 la salonul literar al lui Alexandru Macedonski. Același titlu va fi purtat și de primul volum de versuri publicat de Bacovia, trimis la tipar în 1914 și apărut în luna iulie 1916. Pentru acest volum Bacovia este premiat de Ministerul Artelor în 1923. Ediția a doua apare în 1924, iar în 1929 aceleași versuri formează o parte din volumul "Poezii". Poezia este alcătuită din două catrene, care corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, alcătuită din “cimitir”, “cavoul”, simboluri ale unui univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare și disperare și realitatea interioară, sufletească, deprimantă pentru care nici iubirea invocată cu disperare nu este o șansă de salvare.

Motive
În poezie tema principală este moartea, redată prin “sicriu”, “mort”, “somn”, “dormeau adânc”, “cavou”, “coroane”, “era frig”, “era vânt”. Celelalte motive – “amorul”, “tristețea”, “singurătatea” - sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esențiale de alunecare inevitabilă spre moarte și neant.
Cuvântul-cheie al poeziei este “plumb”, care are valoare de simbol, repetiție și epitet. În exprimare, sicriele de plumb sugerează nemișcare, încremenire; amorul de plumb sugerează o senzație de rece, de insensibil; “și-i atârnau aripele de plumb” sugerează căderea, imposibilitatea zborului și a salvării.

Prima strofă definește un univers rece, străin, în care poetul trăiește sentimentul singurătății tragice:
”Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.”

Strofa a doua definește realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu fața spre moarte. Aripile de plumb sugerează căderea surdă și grea, din care poetul nu se mai poate înălța; căderea în moarte este inevitabilă, și nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o șansă de salvare:
”Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.”


Compoziție, limbaj artistic, limbaj poetic


La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizează ideea de alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugerează persistența atmosferei deprimante. Repetiția conjuncției “și” amplifică atmosfera macabră: “Și flori de plumb și funerar vestmânt - / …şi era vânt… / Și scârțâiau coroanele… și-am început să-l strig… și era frig… și-i atârnau aripile de plumb….”. Epitetele “adânc”, “întors”, “funerar”, “singur” contribuie la realizarea unei neliniști metafizice. Frecvența consoanelor “m, b, v, l” , a diftongului “au” și a triftongului “eau” sugerează foarte bine plânsetul, ca ecou al atmosferei insuportabile, realizând o muzicalitate interioară a versului. La nivelul prozodic se constată folosirea iambului.
Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. Se remarcă maxima concentrare a discursului poetic. Poezia exprimă, în numai cele două catrene ale ei, o stare sufletească de o copleșitoare singurătate. Atmosfera este de o dezolare totală iar cutremurătoarea apăsare materială este sugerată de greutatea metalului întunecat.
Poezia este structurată pe două planuri. Pe de o parte, realitatea exterioară, prezentă prin cimitir, prin cavou; o lume ce-l determină la izolare, iar pe de altă parte, realitatea interioară care are în vedere sentimentul iubirii a cărui invocare se face cu disperare fiind condiționat de natura mediului. Este de fapt încercarea poetului de a evada din lumea închisă, izolată în care se zbate.
Eul liric însă nu izbutește să depășească momentul, cuvântul “întors” realizând de fapt misterul poezii.

În acest mediu, sentimentul iubirii înseamnă “întoarcere spre apus”, cum spune poetul Lucian Blaga, adică moartea.
“Dormea întors amorul meu de plumb,
… pe flori de plumb.”
În aceste condiții, eul liric nu se poate redresa, înălța, iar ultimul vers aduce consolarea și resemnarea, “îi atârnau aripele de plumb” sugerând zborul în jos, o cădere surdă și grea. Între aceste coordonate ale realităţii exterioare și interioare se desfășoară monologul tragic al eului liric într-o atmosferă tulburătoare datorită morții(la nivel semantic), iar pe de altă parte, prin repetiția obsesivă a cuvântului plumb, folosit ca determinant. El apare de trei ori în fiecare strofă, în rima versurilor I, IV și la cezura versului II. Cuvântul cheie repetat astfel nu sugerează descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia bacoviană - ci împietrirea; presiunea fiind prea mare, eul liric se pietrifică necondiționat.
Concluzii

Poezia “Plumb” este o poezie simbolistă, nu numai prin corespondente din lumea minerală ci și prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei.
Versul este iambic în exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetiția obsedantă a cuvântului cheie, poezia devine o elegie asemănătoare cu bocetele populare.
Structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă în afară de versul al doilea, astfel încât versul I este în relație cu versul V, III cu VII și IV cu VIII.
Ca mijloace artistice întâlnim, pe lângă simbol, metafore și personificări “Dormeau adânc sicriile de plumb”. Remarcăm folosirea verbelor la imperfect: “dormeau”, “stau” care sugerează acea atmosferă de dezolare, o acțiune trecută, dar neterminată, aflată încă în continuă desfășurare.

Bibliografie:


http://www.slideshare.net/mihaeladorina_neacsu/george-bacovia-proiect

http://www.e-scoala.ro/referate/romana_bacovia_plumb2.html

http://www.e-scoala.ro/referate/romana_bacovia_plumb2.html

http://www.e-referate.ro/search.php?word=george%20bacovia%20prezentare%20power%20point

http://www.didactic.ro/materiale-didactice/24323_-plumb-de-george-bacovia-schita-de-analiza-a-poeziei

http://www.invat-online.net/resurse-pentru-bac-limba-romana/plumb-de-george-bacovia-comentariu




Titlul
Cuvântul cheie al întregii poezii este “plumb” care devine metaforă - simbol care este repetat de trei ori, număr fatidic în fiecare catren. Repetiția acestui cuvânt sugerează o atmosferă macabră de cavou.
Full transcript