Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

SENSUL VIETII , MITUL LUI SISIF

No description
by

cosmina rusu

on 2 November 2012

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of SENSUL VIETII , MITUL LUI SISIF

photo credit Nasa / Goddard Space Flight Center / Reto Stöckli MITUL LUI SISIF SENSUL VIETII Albert Camus Albert Camus (7 Noiembrie 1913–4 Ianuarie 1960) este prozator şi dramaturg francez cu puternice înclinaţii filosofice spre existenţialism. Camus nu este un filosof „sistematic”, dar operele sale dezvoltă un ansamblu de reflecţii convergente asupra condiţiei umane. În „Mitul lui Sisif”, el afirmă că „nu există decât o problemă filosofică cu adevărat importantă: sinuciderea. A hotărî dacă viaţa merită sau nu să fie trăită înseamnă a răspunde la problema fundamentală a filosofiei”. Considerat „profetul sensului vieții”,Viktor Frankl a militat încă din adolescență pentru valoarea sensului pe care viața îl are, considerând că voința de a găsi și de a da un sens vieții sale este forța motrice primordială a omului. A rămas celebră replica pe care a dat-o profesorului său de chimie, deși nu avea decât 13 ani, când acesta a afirmat că „viața nu este altceva decât un proces de ardere”: Cum găsim sensul vieții? – Frankl enumeră 3 căi:
înfăptuind ceva (o faptă), realizând o operă, o misiune, etc. – VALORI CREATOARE
trăind o experiență (a binelui, frumosului, adevărulului din natură sau cultură) sau cunoscând pe cineva în intimitatea ființei sale, iubindu-l – VALORI EXPERIENȚIALE
prin atitudinea pe care o putem lua în ciuda adversităților sau/și a unei suferințe de neschimbat, făcând apel la puterea sfidătoare a spiritului omenesc, care este capabil să transforme o nenorocire, o suferință, într-o realizare personală – VALORI ATITUDINALE Camus face o paralelă între condiţia vieţii omului în genere şi rostul vieţii lui Sisif. Sisif este un personaj mitologic, care a fost pedepsit de către zei la o muncă nesfârşită şi fără sorţi de izbândă – Sisisf ridică zilnic o stâncă înspre vârful unui munte, de unde aceasta revine în vale, din pricina greutăţii sale şi a absenţei vreunui punct de sprijin exterior. În interpretarea lui Camus, mitul lui Sisis este tragic nu pentru că acest personaj este osândit de către forţe exerioare şi incontrolabile să depună zilnic o muncă inutilă şi repetitivă la infinit, ci pentru că Sisif este conştient de munca sa în zadar. Deşi este conştient de lipsa de izbândă a acţiunii sale de zi cu zi, Sisif nu poate abandona misiunea lui, de unde caracterul tragic al vieţii sale.
Aşa cum în cazul lui Sisif, sentimentul absurdului ia naştere graţie conştientizării de către el a inutilităţii însărcinării sale, tot astfel, în cazul omului, sentimentul absurdului se iveşte în momentul în care el se raportează la lume. Între necesitatea sentimentului că viaţa sa are sens şi lipsa de sens de fapt a existenţei, se naşte, în conştiinţa omului, un conflict. Astfel, „sentimentul absurdului nu-i decât acest divorţ dintre om şi viaţa sa, dintre actor şi decorul său”. Absurdul reprezintă „divorţul dintre spiritul care doreşte şi lumea care dezamăgeşte”. Dacă pornim de la sentimentul că viaţa este lipsită de sens, am putea crede că sinuciderea este o soluţie a conflictului dintre conştiinţa omului care doreşte un sens al vieţii şi lipsa de fapt a acestui sens. În această privinţă, Camus nu oferă o soluţie, ci spune numai că sinuciderea unui om reprezintă actul său de mărturisire că viaţa îl depăşeşte: „a te omorî înseamnă, într-un sens, a mărturisi. A mărturisi că eşti depăşit de viaţă sau că nu o înţelegi. A te omorî înseamnă că <<viaţa nu merită să fie trăită >>. A te sinucide înseamnă a recunoaşte caracterul derizoriu al existenţei, absenţa oricărei raţiuni de a trăi, caracterul nesăbuit al zbuciumului cotidian şi inutilitatea suferinţei”. – Mitul lui Sisif. Prin “Mitul lui Sisif”, Camus oferă o şansă vieţii: a te sinucide nu este o soluţie demnă de urmat. Exemplul lui Sisisf este acela al omului care acceptă să trăiască pe terenul absurdului, asumând acest absurd. În strânsă legătură cu sentimentul absurdului se află luciditatea. Într-o lume absurdă, în care nimic nu are sens pentru viaţa omului, unica valoare pe care acesta o poate îmbrăţişa o constituie luciditatea; luciditatea reprezintă eroismul de a trăi conştient (a avea “conştiinţa perpetuă”) de situaţia mizerabilă în care te găseşti, a trăi conştiinţa eşecului şi a absurdului oircărui scop propus şi/sau dus la îndeplinire. Asumând luciditatea, omul face un prim pas în procesul depăşirii situaţiei în care se află. Sisif este un personaj al mitologiei grecesti. Deoarece i-a sfidat pe zei, acestia l-au pedepsit cu o munca zadarnica, pentru tot restul eternitatii: sa ridice o piatra pana in
varful unui munte, de unde piatra cade inapoi jos, astfel incat el trebuie sa o urce din nou, si tot asa la nesfarsit.. (...) Sisif este eroul absurd, atat prin pasiunile, cat si prin chinul sau. Dispretul fata de zei, ura fata de moarte si dragostea lui pentru viata i-au adus acel supliciu teribil al fiintei care se chinuie perpetuu pentru ceva care nu va fi niciodata terminat. E pretul care trebuie platit pentru pasiunile de pe acest pamant. (...)
Acest mit este tragic pentru ca eroul sau este constient. Intr-adevar, care ar fi chinul
lui daca la fiecare pas ar fi imbarbatat de speranta in izbanda? (...) Fericirea si absurdul sunt doi copii ai aceluiasi parinte. Ei sunt nedespartiti. Viata nu are sens, sustine Camus. Dumnezeu nu exista, nemurirea ne este inaccesibila. Moartea totala si definitiva este inevitabila. Tot ce avem este trecator. Nu putem gasi in lume sensul absolut pe care incercam sa-l gasim. Ceea ce cautam in lume se afla intr-un conflict fundamental cu ceea ce lumea ne ofera. Lumea este indiferenta, surda si oarba, la suferintele si sperantele noastre.
Avem vreo solutie? Care? Unii dintre noi proiecteaza asupra vietii un sens fals, prin
credinta in Dumnezeu. Altii accepta ca viata nu are sens si au doua alternative: fie se
sinucid, fie aleg sa isi traiasca viata, asa cum este, lipsita de sens. Camus ridica
intrebarea esentiala: intrucat viata nu are sens, trebuie sa ne sinucidem? O viata lipsita de sens este o viata ce nu merita traita? Iata omul absurd: acela care, pe de-o parte, este
constient ca viata nu are sens, dar care, pe de alta parte, alege sa o traiasca. Omul absurd este asemenea lui Sisif, crede Camus. „Sisif este eroul absurd, atat prin pasiunile, cat si prin chinul sau. Dispretul fata de zei, ura fata de moarte si dragostea lui pentru viata i-au adus acel supliciu teribil al fiintei care se straduieste perpetuu pentru ceva care nu va fi niciodata terminat. E pretul care trebuie platit pentru pasiunile de pe acest pamant”. Pe de-o parte, Sisif este constient de zadarnicia muncii sale. Pe de alta parte, Sisif accepta sa munceasca. Tot ceea ce facem in aceasta viata este la fel de zadarnic, precum munca lui Sisif, chiar daca ne iluzionam. Dar Sisif sfideaza lipsa de sens a vietii prin revolta si pasiunea cu care o traieste. Sisif este absurd pentru ca este constient; „care ar fi chinul lui daca la fiecare pas ar fi imbarbatat de speranta in izbanda”? Nu poate fi absurd un om care nu este constient ca viata este lipsita de sens, ca tot ceea ce face este zadarnic. Cel care crede in Dumnezeu si in viata de apoi nu este absurd. Sa ne imaginam ca Sisif nu stie ca muntele are un varf atat de stramt si de ascutit, incat sa nu poata sustine stanca. De
jos, urcand pe munte, el nu poate sa vada cum este varful. Iar dupa ce ajunge cu
stanca in varf, adoarme si uita tot. Apoi se trezeste la poalele muntelui si vede stanca
langa el. Daca asa se intampla de fiecare data, Sisif nu este omul absurd, pentru ca nu este constient de lipsa de sens a muncii sale. El crede ca, dupa ce ajunge cu stanca in
varful muntelui, munca lui se termina. Ignoranta si speranta exclud absurdul. “Emil Cioran, citat despre intelepciune”
Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit fara sa-l caute. “Aristotel, citat despre fericire”
Fericirea este sensul si scopul vietii, traiectoria si finalul existentei umane. Gogol
Orice s-ar spune, scopul vieţii nu este atins dacă, sedus de himera uşuratică a tinereţii, omul nu calcă sigur pe o temelie sănătoasă. Lucian Blaga
Faptul că orice viaţă de pe pământ se termină prin moarte, nu dovedeşte că moartea este scopul vieţii. Ar fi gresit sa spunem ca fericirea se naste neaparat din descoperirea absurdului. Se intampla la fel de bine ca sentimentul absurdului sa se nasca din fericire. „Socot ca totul e bine”, spune Oedip, si aceste cuvinte sunt sacre. (...) Toata bucuria tacuta a lui Sisif e aici. Destinul sau ii apartine. Stanca lui este lucrul lui. Tot astfel omul absurd, cand isi contempla chinul, face sa amuteasca toti idolii. (...) Nu exista soare fara umbra si trebuie sa cunoastem si noaptea. Omul absurd spune da, si efortul sau nu va inceta niciodata. Daca exista un destin personal, in schimb nu exista destin superior, sau cel putin exista doar unul singur pe care el il socoteste fatal si vrednic de dispret. Cat priveste restul, el se stie stapanul zilelor sale. Astfel, incredintat de originea pe deplin omeneasca a tot ce-i omenesc, orb care vrea sa vada si care stie ca noaptea nu are sfarsit, el nu se opreste niciodata. Stanca se rostogoleste si acum. (...) Sisif ne invata fidelitatea superioara care ii neaga pe zei si inalta stancile. (...) Lupta insasi catre inaltimi e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit.
Full transcript