Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Studiu de caz: Literatura aservită ideologiei comuniste - Mecanismele cenzurii

No description
by

linkyndy linkyndy

on 1 May 2011

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Studiu de caz: Literatura aservită ideologiei comuniste - Mecanismele cenzurii

Studiu de caz: Literatura aservită ideologiei comuniste


Mecanismele cenzurii În perioada comunistă, puterea politică controlează, prin cenzură și stimulente, literatura, pe care o subordonează explicit scopurilor sale.

Acest control se manifestă până în anul 1989.

Perioadă sa cea mai dură este între anii 1950 și 1960, când este împiedicată să apară nu numai o literatură de contestare, ci chiar aceea care ar rămâne neutră, neangajată politic.
Etimologic, cuvântul „cenzură” provine din latinescul „cens”. Acesta reprezenta un recensământ al cetăţenilor romani şi al averii lor, realizat de cenzori.


În DEX-ul din 1984, cenzura este explicată în felul următor: „Control prealabil care asigură păstrarea secretului de stat; controlul prealabil exercitat asupra conţinutului publicaţiilor, emisiunilor de radioteleviziune etc.; organ care exercită acest control”.
Într-un sens mai general, cenzura este „actul oricărei entităţi politice, religioase, militare ori administrative de a condiţiona exprimarea/difuzarea de informaţii, opinii, idei, în sens larg, creaţii intelectuale, pe care publicul are dreptul să le cunoască, în funcţie de valorile pe care aceasta înţelege să le protejeze la un moment dat” .
M. Petcu, „Puterea şi cultura – o istorie a cenzurii”, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 8

„Cenzura a reprezentat una din procedurile fundamentale puse în lucru de regimul comunist românesc în vederea constituirii unui spaţiu public şi a unei culturi comune” . Ţelul suprem al comuniştilor era crearea „omului nou” B. Ficeac, „Cenzura comunistă şi formarea omului nou”, Ed. Nemira, Bucureşti, 1999, p. 6 In 1945 este făcută publică o primă listă cu scriitori interzişi din cauza trecutului lor, în care o parte fuseseră simpatizanţi ai dreptei politice şi chiar ai extremei drepte (Garda de Fier). Această listă îi cuprindea pe:

Ion Antonescu
I.Al. Brătescu-Voineşti
M. Eliade
O. Goga
N. Iorga
ş.a. Apariţia ziarelor cotidiene fără greşeli: 1 punct;
Greşeală ortografică ce nu duce la apariţia unei greşeli politice: -0,5 puncte;
Greşeală politică: -5 puncte;
Apariţia fără greşeală a unui periodic: 1 punct;
Scăparea unei greşeli politice: -2 puncte;
Tipărituri fără „bun de imprimat”: de la -1 la -3 puncte, după gravitate;
Eliminarea unei greşeli politice din tipărituri: -1,5 puncte;
Scăparea unei greşeli politice difuzate: -2 puncte. „lupta cu cenzura a produs un mare „dosar” ce însoţeşte, într-un subsol întunecat, fiecare carte, fiecare capitol, fiecare poem, fiecare cronică, fiecare cuvânt” C. Stănescu in postfaţa la M.R. Mocanu, „Literatura română şi cenzura comunistă”, Ed. Albatros, Bucureşti, 2003 Tudor Arghezi, a fost catalogat, alături de Lucian Blaga, drept scriitor „formalist” .

Arghezi era considerat prea „burghez” de autorităţile vremii şi a trăit până pe la sfârşitul anilor ’50 şi începutul anilor ’60 într-un fel de domiciliu forţat în casa de la Mărţişor.

Acesta va adera, într-un fel, la politica partidului, acceptând compromisul pe care l-a constituit volumul „1907” şi o parte din „Cântare Omului”.

Tudor Arghezi a mai fost închis din motive politice la Văcăreşti, în 1919, şi din această experienţă au ieşit „Florile de mucigai”.
O altă intervenţie obligatorie elimina cântecul „Ştefan, Ştefan, domn cel mare” din lucrarea lui B.P. Hasdeu „Ion Vodă cel Cumplit.

Cenzorilor nu le-au plăcut formulările „Nevoit să-şi irosească puterea de muncă în slujbe care de care mai mizerabile şi mai umile (revizor local, redactor...)” referitoare la Eminescu, sau „Poetul ţărănimii cum pe bună dreptate a fost numit...” (despre George Coşbuc) Din prefaţa la volumul „Fire de tort” al lui Coşbuc, scrisă de Alex. Săndulescu sunt eliminate formulări precum „George Coşbuc este fără îndoială cel mai autentic poet al satului românesc de acum trei sferturi de veac...”, Nici Caragiale nu scapă tirului necruţător al cenzurii.

O observaţie strecurată în nota din 20.VIII.1959 specifica: „Întrucât volumul apare în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, considerăm necesar să se arate în prefaţă de ce premiera piesei „O noapte furtunoasă” a fost aproape un eşec”. Să nu uităm că şi Ion Barbu era trecut pe linie moartă, ca şi Bacovia și Pillat, aceștia intrând greu în atenția publicului.

Vasile Voiculescu face și pușcarie. Abia după moartea sa i s-a publicat volumul „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu” Biblioteca lui Eugen Lovinescu a fost confiscată iar mai apoi arsă.












Din manuale au dispărut Maiorescu și Călinescu Proza comunistă se remarcă prin:

Opoziția puternică dintre personajele pozitive (clasa munictoare sau țăranii) și cele negative (forțele contrarevoluționare: negustori, profesori, funcționari)

Personajul pozitiv trebuia să fie fizic și moral de neînfrânt, care obținea întotdeauna victoria asupra personajului negativ, incapabil să se schimbe, cu multe probleme morale.
DGPT categorisea „infracţiunile” scriitorului/jurnalistului în felul următor:

Denigrarea realităţii noastre economico-sociale;
Manifestări de naţionalism;
Tendinţe obiectiviste (probabil o greşeală; comuniştii taxau mai degrabă subiectivismul);
Încercări de propagare a misticismului;
Diverse greşeli politice . „Direcţiunea şcolii mai are de dus o luptă continuă în ceea ce priveşte educarea tinerilor studenţi. Printre aceştia sunt unii poeţi talentaţi cum este Nicolae Labiş, care aduce cărţi cu caracter duşmănos în şcoală scrise de scriitori legionari ca Radu Gyr sau de scriitori formalişti ca Lucian Blaga, Tudor Arghezi etc. (...) Unii poeţi (...) scriu poezii lipsite de conţinut, în care apar păduri, câmpii şi munţii în care găseşti de toate, numai omul nou, constructor al socialismului nu-l găseşti” . „La sesizarea noastră s-a scos referirea la Tristan Tzara” (din „Secolul XX”, nr. 6-7/1963); „S-a eliminat o frază în care se afirma că o parte a intelectualităţii a plecat din ţară, specificându-se că acesta nu era din intelectualitatea de valoare a ţării” (din „Gazeta literară”, nr. 34/1963). O carte cu un destin celebru în epocă a fost cea a Anei Blandiana, avându-l ca personaj central pe faimosul motan Arpagic.

Cartea a apărut, fără a trezi bănuiala cenzorilor. „O carte pentru copii”, trebuie să-şi fi spus aceştia. Dar cineva nu s-a lăsat păcălit şi l-a recunoscut în motanul cel înfumurat pe însuşi Nicolae Ceauşescu.

Ca urmare, cartea a fost retrasă din librării după o lună. Bibliografie

Mocanu, Marin Radu, „Cenzura comunistă”, Ed. Albatros, Bucureşti, 2001
Mocanu, Marin Radu, „Literatura română şi cenzura comunistă”, Ed. Albatros, Bucureşti, 2003
Petcu, Marian, „Puterea şi cultura”, Ed. Polirom, Iaşi, 1999
Crisan, Alexandru, Papadima, Liviu, Parvulescu, Ioana, Sanmihaian Florentina, Zafiu Rodica, „Limba si literatura romana”, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2007
Full transcript