Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

simbolismul european

No description
by

Oana Dana

on 9 December 2013

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of simbolismul european

DEFINIŢIE

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa, ca reacţie împotriva parnasianismului, a romantismului retoric şi a naturalismului, promovând conceptul de poezie modernă. În concepţia simboliştilor, descripţia rece,parnasiană, ca şi observaţia meticuloasă, naturalistă, urmărind să decupeze“o felie de viaţă”, nu pot surprinde altceva decât o realitate superficială, o lume a aparenţelor. Considerat din perspectiva social-istorică, simbolismul apare ca produs şi expresie a stării de spirit generate de agravarea contradicţiilor societăţii capitaliste de la sfârşitul secolului al XIX-lea.


SIMBOLISMUL EUROPEAN

STUDIU DE CAZ

Bibliografie:
Paul Verlaine, versuri, Bucuresti, editura pentru Literatura Universala, 1967
Paul Verlaine, talmaciri (de St. O. Iosif si D. Anghel), Bucuresti, editura Minerva, f.a.
Arthur Rimbaud, poezii, Bucuresti, editura Tineretului, 1961
St. Mallarme, poezii, editura Univers, 1972
Realizator:
Buciuc Oana-Dana
Clasa a XI-a D
Liceul Teoretic "Ioan Slavici" Panciu
Profesor coordnator: Maricica Apreutesei
Provenienţă
Termenul de „simbolism” provine din cuvântul grecesc „symbolon ” ,intrat înlimbă prin filieră franceză. Simbolul este un substituent, el înlocuieşte expresiadirectă, vorbirea noţională, mediind cunoaşterea pe calea analogiei şi aconvenţiei. O dată cu evoluţia limbajului, simbolul a devenit tot mai complex,folosindu-se în toate domeniile culturii, iar în literatură este un mod deconstituire a imaginii artistice.
Reprezentanţi ai simbolismului
european

Paul Verlaine
(1844-1896)

A fost privit de poeţii simbolişti ca fiind şeful curentului. Culegerile sale de poezii ("Serbări galante", "Romanţe fără cuvinte", etc) arată că poetul nu este preocupat de dezbaterea unor idei. El afirmă că arta înseamnă "a fi absolut tu însuţi".
Verlaine acordă o mare importanţă efectelor muzicale ale versurilor, rezultate din repetiţii din cuvinte, din folosirea refrenului sau a vocalelor repetate în mod obsedat, ca în acest scurt "Cântec de toamnă", care, in traducere, bineinteles că nu-şi poate păstra întregul efect muzical din textul original.
Poezia lui, lipsită de fiorul dramatic al dezbaterilor de probleme profund umane sau de o vibraţie pasională puternică, este constituită din întrebări neclare, visuri inconsistente, tristeţi, aspiraţii, stări melancolice, ca în "Mon réve familier". Iată acest poem în traducerea lui Tudor Arghezi.
Sau, ca să mai reproducem un alt adevarat document literar, în poemul "Plânge în inima mea" tradus de Lucian Blaga.
Al toamnei lin
Prelung suspin
Ca de vioară
Răneşte greu
Sufletul meu
Si mă-nfioară.
Pendule bat
Şi-ndurerat
N-ascult nici una,
Căci in urechi
Simt zvonuri vechi
Şi plâng întruna
Şi singur sunt
În asprul vânt
Care mă poartă,
De parc-acu'
Asemeni cu
O frunză moartă.
Traducere de M. Cruceanu
M-am întâlnit adesea, ca şi cum ne-am fi scris,
Cu-o prietenă, tot alta şi-aceea, noaptea-n vis.
Necunoscută totuşi, din umbre tot pribege,
Mi-e drag deopotrivă, şi ea ma înţelege.
Plânge in inima mea
Cum plouă peste oraş.
Ce-i tristeţea aceasta grea,
Răul ce inima-mi ia?
O, dulce murmur de ploaie
Pe-acoperişe şi-n zare!
În inima ce se îndoaie,
O, cântecul murmur de ploaie!
Plânsul noimă nu are
În inima ce mi se frânge,
Ce? Nici o trădare?
Jalea noimă nu are.
Mijloacele prin care se realizează această sugestie sunt multiple.
Astfel rămânerea voită într-o formă neclară de exprimare. "Arta adevărată este întotdeauna de neînţeles: o dată înţeleasă, ea încetează de a fi artă pură"- spunea un teoretician simbolist.
Simbolismul a mai fost deseori folosit în poezie (de pildă, la romantici), dar pentru a exprima, a lămuri, a materializa o idee sau un sentiment, în timp ce la simbolişti funcţia simbolului rămâne aceea de a sugera, nu de a explica sau clarifica. Principiul corespondenţelor între senzaţii este, de asemenea, fundamentul pentru poezia simbolistă, în versuri ca:
"Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca nişte câmpii"
Stéphane Mallarmé
(1842-1898)
A fost un alt maestru recunoscut al scolii simbolistice. Indiferent si el la viata lumii exterioare, poet cu o formatie intelectuala mai solida, un temperament mai calm si echilibrat, Mallarmé este dezgustat de viata banala si vulgara, din care vrea sa evadeze:
"Carnea e trista, vai! si-am citit tot ce-i scris.
Sa fug! sa fug acolo! Al pasarilor vis
E beat de-atata spuma si de atata cer!
Nici vechile gradini rasfrante-n ochi de ger,
Nimic nu-mi poate-opri acest sunet flamand
De zari..."
(Briza marina)
Mijloacele artistice ale lui Mallarmé sunt insa mai subtile, mai rafinate decat cele ale lui Verlaine- ceea ce se poate constata, de pilda, din poemul "Vedenie":
"Se-ntristase luna. Albi serafimi plangand
Cu arcusu-n maini, prin somnul florilor curgand
Scoteau din cupa tainuita a-mbolnavirilor viole
Suspine de cristal prelinse pe-auzul micilor corole."
In faza a doua a creatiei sale, a renuntat treptat
la intrebuintarea limbajului si a sintaxei obisnuite, evoluand spre o poezie ermetica, intelectualaina, intentionat obscura, greu descifrabila, rezervata unui cerc intelectual de initiati intr-ale poeziei.
Limbajul obisnuit este un simplu mijloc de comunicare, este cu totul impropriu poeziei, care are nevoie de un "limbaj esential". Acest limbaj, poetul si-l creeaza folosind permanent elipsa si perifraza, o sintaxa cu totul neobisnuita, cu nexuri logice absolut proprii. Iata prima strofa din sonetul "Mormantul lui Edgar Poe":

"Precum vecia-n fine-n El insusi ni-l arata,
Poetul inteteste cu varful spadei mut
secolul sau in spaima de-a nu fi cunoscut
Ca moartea triumfase in vocea lui ciudata"
Deci, o poezie fara contact cu realitatea sensibila,
cu sentimentele, cu trairile sau cu impresiile. O poezie intentionat lipsita de precizie, o poezie care sa fie o sugerare a "misterului", fiecare poem putand avea mai multe sensuri si semnificatii suprapuse. Un imens orgoliu intelectualist. Acesta cauta sa se adreseze numai unui cerc restrans de initiati. Rezultatul: o poezie ermetica, fara palpit emotional, sunsuri embigue, cu un limbaj metaforic de frumuseti reci.
Arthur Rimbaud (1854-1891)
TRĂSĂTURI
1.
Sugestia
: simbolul se realizează prin sugestie, de aceea Baudelaire numea poezia „o specie de vrăjitorie evocatoare”. Rolul sugestiei în realizarea simbolurilor este foarte mare. Mallarme susţine că „a numi un obiect este a suprima trei sferturi din plăcerea poemului” şi adaugă „a sugera, iată visul!”. Urmând acest principiu, poeţii simbolişti nu descriu, nu narează, nu relatează. Ei resping anacdotica, fabula, reportajul.
Ei comunică mai ales senzaţii (olfactive, vizuale) corespunzătoare unor stări sufleteşti. Ion Minulescu descrie corăbii mari, insule, faruri spre a-şi exprima aluziv, pe cale de sugestie, dorul de călătorii, tentaţia depărtărilor.

2.
Prozodia
. Marea inovaţie a simboliştilor în materie de prozodie o constituie folosirea versului liber. Versul clasic apare multor simbolişti ineficient, rima este considerată o simplă convenţie, de aceea ei ajung la concluzia că strofa asimetrică, cu versificaţie liberă, în ritm variabil, corespunde muzicii interioare. Versul liber, susţin simboliştii, produce efecte muzicale deosebite. Se folosesc refrenul, laitmotivul, armonia, asonanţele, rima şi ritmurile elaborate.
3.
Cultivarea sinesteziilor
. Sinestezia este o figură de stil prin care se pun în relaţie realităţi receptate de simţuri diferite ( auz – văz, auz – miros: „Primăvară – o pictură parfumată cu vibrări de violet” ).

4.
Muzicalitatea
: simboliştii pledează pentru muzicalitatea versurilor, ca mijloc de obţinere a inefabilului, a sugestiei: „muzica înainte de toate” (Verlaine ), „arta versurilor este arta muzicii” ( Al. Macedonski ).

5.
Corespondenţele
sunt un mod de sondare, de luminare a zonelor ascunse ale realităţii. Ideea fundamentală a simbolismului constă în exprimarea unor raporturi între eul poetului(universul mic) şi lume (universul mare) care se traduc la nivelul receptivităţii prin simboluri. Ele tind să exprime relaţiile ce există, pe baza unor afinităţi secrete, între părţile componente ale totului cosmic. În categoria corespondenţelor intră şi analogiile dintre senzaţii, emoţii, imagini de naturi diferite.
Poeţii simbolişti au dat importanţă problemelor de formă, ritm, creând cele mai savante armonii verbale, pauze, asonanţe şi refrenuri. La unii se ajunge la un joc gratuit, de pură virtuozitate, degenerând in formalism, manierism.


Jean Nicolas Arthur Rimbaud (*20 octombrie 1854, Charleville-Mézières - †10 noiembrie 1891, Marsilia) a fost un poet francez, figură centrală a literaturii moderne, precursor al simbolismului.

A început să scrie poezii deja la vârsta de 10 ani, în 1870 publică prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". În același an, la 29 august, fuge de acasă la Paris, unde vagabondează și este închis într-o casă de corecție pentru minori. Este eliberat de un prieten al familiei, Georges Izambart, care-l readuce acasă. La vârsta de 17 ani, în 1871, scrie poemul esoteric "Le Bateau ivre" ("Corabia beată"), pe care i-l prezintă poetului Paul Verlaine. În aceste creații de debut se simte influența lui Charles Baudelaire, dar - în același timp - se recunoaște propria sa originalitate în asociațiile metaforice neașteptate și în amestecul între conștiința de sine și resemnare, care va fi prezent și în operele ulterioare. La propunerea lui Paul Verlaine, Rimbaud se stabilește în 1871 în locuința acestuia din Paris, unde întrețin până în anul 1873 o relație homofilă. Se ajunge la ruptură definitivă în 1873, când Verlaine, încercând să-l ucidă, îi produce o rănire gravă.


Paul Verlaine și Arthur Rimbaud (jos, în stânga tabloului), tablou de Henri Fantin-Latour
Acest episod este redat de Rimbaud în poemul în proză "Une Saison en enfer" ("O vreme petrecută'n iad", 1973), care - prin dinamismul și radicalitatea stilistică a compoziției - marchează un punct de cotitură în istoria literaturii. Tot din această perioadă datează ciclul de poeme în proză "Les Illuminations" ("Iluminările"), creații vizionare, pline de explozie poetică a tiparelor convenționale. În acest ciclu se găsește celebrul "Sonnet des voyelles" ("Sonetul vocalelor"), în care, fiecăreia din cele cinci vocale, i se atribuie o anumită culoare.

Urmează o viață de peregrinări și vagabondaj prin Anglia, Germania, Italia, Java și Cipru, lucrînd ca prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră etc. Din 1880 este negustor de cafea, piei de animale și arme în Africa de nord și ia parte la expediții în Etiopia și Somalia. În afara unei bogate corespondențe cu familia, de la vârsta de 20 de ani, Rimbaud nu a mai scris nimic în domeniul literaturii. Bolnav fiind, se întoarce în 1891 la Marsilia, unde moare la 10 noiembrie, in dureri salbatice din cauza unei gangrene,la varsta de 37 de ani. Orașul său natal, Charleville-Mézières, a organizat în anul 2004 o serie de manifestări comemorative, în cadrul "Anului Rimbaud".
Full transcript