PARTIDUL NATIONAL DIN TRANSILVANIA

PARTIDUL NATIONAL DIN TRANSILVANIA

Andrieş Cristina Florentina

Marcu Vlad Cristian

Clasa a XI - a A

Vineri, 09 Martie 2018

Liceul "Simion Mehedinţi", Vidra

Iuliu Maniu

Partidul National din Transilvania

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873 - d. 5 februarie 1953), jurist, unul dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria României, membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919. Având o carieră politică ce s-a întins pe parcursul a 56 de ani, Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai ţării noastre, luptând cu perseverenţă împotriva tendinţelor autoritare ca un adevărat apărător al democraţiei.

Pe 23 februarie 1919, Gheorghe Pop de Băseşti a încetat din viaţă. Întrunită la 9 august 1919, Conferinţa Naţională a PNR l-a ales în funcţia de preşedinte al partidului pe Iuliu Maniu. În alegerile de la începutul lunii noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, PNR a obţinut 169 mandate de deputat şi 76 mandate de senator, cel mai mare număr dintre partidele participante.

Alţi oameni politici importanţi:

- Al. Vaida Voevod;

- Ştefan Cicio - Pop;

- Mihai Popovici;

- Vasile Goldiş;

- Ioan Lupaş;

- Octavian Goga.

Constituirea Partidului

Partidul Național Țărănesc a fost un partid politic format în 1926 prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Partidul s-a afirmat în special în perioada interbelică ca alternativă de guvernământ la Partidului Național Liberal și ca o forță care a militat pentru menținerea regimului democratic-constituțional, în contextul creșterii tendințelor de natură totalitară și fascistă. După al doilea război mondial, PNȚ a fost principală forță politică care s-a opus instaurării comunismului în România. Liderii național-țărăniști vor avea însă de plătit pentru curajul lor, fiind condamnați la ani grei de închisoare, unde mulți dintre ei, inclusiv Iuliu Maniu și Ion Mihalache, își vor găsi sfârșitul.

La 3 martie 1923 s-a ajuns la realizarea unei înțelegeri între Partidul Național și cel Țărănesc pe baza căruia cele două partide constituiau Opoziția Unită, cu o platformă care includea, printre altele: statornicirea unei vieți constituționale reale; combaterea hotărârii guvernului liberal de a impune, prin parlamentul existent (care avea o majoritate liberală zdrobitoare) o nouă Constituție; lupta împotriva guvernului Brătianu etc. Lupta celor două partide nu a reușit însă să împiedice adoptarea Constituției din 1923.

La începutul lunii mai 1924 între Vasile Goldiș, Iuliu Maniu și Constantin Stere au început tratativele în vedere fuziunii, pe baza unui program în zece puncte alcătuit de Stere. Acordul de fuziune a fost semnat în iunie 1924 de Maniu și Mihalache şi prevedea repartizarea unui număr egal de posturi între cele două partide în conducerea acestuia, președinția urmând a fi preluată de Iuliu Maniu. Cu toate acestea, fuziunea a eșuat, datorită unei serii de neînțelegeri de ordin programatic, dar și a dezacordului în privința componenței Delegației Permanente a Partidului și în special, a refuzului naționalilor de a accepta prezența lui Constantin Stere în acest organism.

Sectiuni/ Divizente

La 18 aprilie 1931 s-a constituit un guvern de uniune națională, în fapt un guvern de tehnicieni, condus de Nicolae Iorga, care a dizolvat Parlamentul și a convocat noi alegeri parlamentare, la care PNȚ s-a clasat pe locul al doilea. În contextul în care liderii PNȚ erau acuzați că s-ar fi îmbogățit pe căi necinstite, Ion Mihalache a depus un proiect de lege privind controlul averii tuturor funcționarilor publici și demnitarilor de după 1914 și pentru apărarea onoarei. Averea care nu putea fi justificată, urma a fi confiscată de către stat. Proiectul nu a trecut însă de comisiile tehnice ale Parlamentului.

Lipsit de sprijinul unui partid politic puternic, Iorga a prezentat demisia guvernului la 31 mai 1932, răspunderea formării unui nou cabinet fiindu-i încredințată lui Alexandru Vaida-Voievod.

După pierderea puterii, Vaida-Voievod a demisionat și din funcția de președinte al partidului, funcție preluată de Ion Mihalache, la 21 noiembrie 1933. Perioada a fost marcată de opoziția PNȚ la tendințele autoritare ale regelui Carol, la care acesta era îndemnat de camarila polarizată în jurul său și al Elenei Lupescu. În 1935, nu fără amestecul lui Carol, Vaida-Voievod a decis să părăsească PNȚ, înființând Frontul Românesc.

La demisia guvernului PNL condus de Gheorghe Tătărescu, în noiembrie 1937, mandatul de premier i-a fost acordat lui Ion Mihalache, dar numai cu condiția ca acesta să ajungă la o înțelegere cu Vaida, care avea sprijinul lui Carol. Mihalache a resppins însă propunerea, renunțând la singura posibilitate din viața sa de a deveni șef de guvern. Îna ceste condiții, Tătărescu a primit un nou mandat de prim-ministru, iar Mihalache a renunțat la funcția de președinte al partidului în favoarea lui Maniu, cu cuvintele „d-le Maniu ia comanda și dă porunca” [6].

Sectiuni/ Divizente

Campania electorală care a urmat a fost una dintre cele mai virulente, plasându-se sub spectrul ascensiunii partidelor naționaliste, de extremă dreaptă, și al tendințelor de instaurare a dictaturii regale. PNȚ a încheiat, la 25 noiembrie 1937 un pact de neagresiune electorală cu PNL (Gheorghe Brătianu)și Garda de Fier, un act controversat, dar care a fost justificat de Maniu ca intenție de a realiza o platformă împotriva instaurării regimului de dictatură regală. Alegerile nu au dat câștig de cauză nici unui partid, ceea ce a permis lui Carol să numească prim-ministru pe Octavian Goga, conducător al Partidului Național Creștin, formațiune politică de dreapta, clasată însă pe locul 4 la alegeri. Unii lideri țărăniști (printre care Armand Călinescu) au acceptat să facă parte din guvernul Goga, motiv pentru care au fost excluși din PNȚ. Un efect neașteptat a fost însă înscrierea în partid a lui Nicolae Titulescu, precum și a colaboratorilor acestuia.

La 10 februarie 1938 însă, regele obține demisia lui Goga și decide instaurarea regimului de dictatură regală, consacrat la nivel legislativ de Constituția din 1938, adoptată prin plebiscit la 27 februarie 1938.