Dimensiunea religioasă a existentei

Dimensiunea religioasă a existentei

Literatura religioasă la sfarșitul secolului al XVII-lea

Antim Ivireanul

Grigore Ureche

• După domnia strălucită a celor doi voievozi din Moldova și din Muntenia, a lui Vasile Lupu și Matei Basarab, în Țările Românești urmează o perioadă de depresiune politică, de nesiguranță și neliniște, care nu putea să favorizeze o mișcare culturală susținută de conducătorii destinelor acestor țări.Nu se mai tipografiază cărți.
• Cu toate acestea, mișcarea culturală pornită cu atâta avânt în Moldova și Muntenia, precum și în Ardeal, nu putea fi oprită.Ea se dezvoltă repede și în aceeași direcție.Se fac numeroase traduceri de cărți religioase, operă care este încununată de Biblia lui Șerban Cantacuzino de la 1688.

• Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă pastor şi învăţător, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul .
• Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi al vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru, care a văzut în el un adevărat “om al lui Dumnezeu “.

• Primul cronicar care își îmbracă opera în limba românească și, în același timp, ne dă și un nou tip de cronică este Grigore Ureche.
• Grigore Ureche a lăsat o singură operă, care, în forma în care s-a păstrat are următorul titlu: „Carte ce se cheamă letopiseț, ce într-însa spune cursul anilor și descălecarea Țării Moldovei și viața domnilor”.

• În aceste manifestări ale culturii noastre se văd adeseori începuturi serioase ale literaturii noastre originale.

• Intră în cinul monahal şi este hirotonit preot, între anii 1691 - 1694 preluând şi conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti, unde tipăreşte trei cărţi.După 1696 este egumen la mănăstirea Snagov unde, până în 1701, tipăreşte alte 15 cărţi dintre care 5 în româneşte, iar una bilingvă ”Liturghierul greco-arab” (1701), prima ediţie în limba arabă, pentru credincioşii din Antiohia. Revine apoi în Bucureşti, vreme de 4 ani, continuând să tipărească alte 15 cărţi în special de cult.

• În total, Sfântul Antim a tipărit 63 de cărţi, 39 cu mâna sa, 21 în româneşte, 4 fiind scrise de el însuşi. Multe cărţi sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mâna lui, de o măiestrie şi frumuseţe deosebită. Între cărţile de folos sufletesc puse la îndemâna credincioşilor se numără şi “ Didahiile”( predicile) sale, precum şi “ Învăţăturile creştineşti” (1700).

Pagină din „Liturghierul greco-arab”,1701

Letopisețul Țării Moldovei, pag.39(Podu Înalt), Grigore Ureche

Timbru cu Grigore Ureche

Semnătura lui Grigore Ureche

Câteva din lucrările lui Antim Ivireanul

Mitropolitul Moldovei Dosoftei

Mitropolitul Varlaam

• Alături de marile personalități românești care au ilustrat viața noastră culturală din secolul al XVII-lea se așază și figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei.
• Mitropolitul Dosoftei a lăsat o urmă adâncă în viața religioasă a Moldovei, dându-i acestei vieți un impuls nou. Prin reînființarea tipografiei, prin tipărirea de cărți noi, în special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu.

Concluzie

Păreri...

• Cel dintâi dintre cărturarii afirmați într-un context cultural caracterizat prin încercările tot mai insistente de introducere a limbii române în biserică a fost mitropolitul Varlaam.
• Principala sa contribuție în domeniul culturii religioase este ”Cazania”, lucrare în care limba română dobandește un stil propriu, depărtându-se astfel de modelele slavone.

• Dosoftei este privit de Dumitru Micu ca ”introducătorul limbii române în bisericile Moldovei”, de Bogdan Petriceicu Hașdeu ca ”fondatorul poeziei române literare” și de Ion C. Chițimia drept ”primul poet român de clasă europeană”.
• Neculce îl zugrăvește astfel:

„Acestu Dosofteiu mitropolit nu era om prostu de felul lui. Și era neam de mazîl; pre învățat, multe limbi știe: elinește, latinește, slovenește și altă adâncă carte și-nvățătură, deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră pe această vreme nu este om ca acela.”

Psaltirea în versuri a lui Dosoftei a fost cea dintâi operă mare versificată în românește și, date fiind calitățile ei poetice și popularitatea operei lui David, psalmii transpuși în versuri inspiră încrederea în vigoarea limbii românești, care de atunci înainte devine capabilă de a imprima în melodia cuvântului toată gama sensibilității sufletului românului.

“Catre tine am nadejde

Doamne, candu-s in primejdie

Si sa nu-mi vie stideala

Preste veaci sminteala,

Sa ma scoti din greutate.

Si te pleaca de m-asculta,

Se ma scoti din grija multa,

Sa-mi hii domn si sprejeneala

Si stanca despre navala…”

• Principala operă a mitropolitului Dosoftei și prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este ”Psaltirea în versuri”, care apare în anul 1673, într-un orășel polonez, Uniev.
• Psaltirea în versuri a necesitat o muncă îndelungată. El face la început “talcovania acestii sfinte cărți…, carea iaste plină de rugă și plină de tainele ceale mare a lui Dumnezeu.Pentru aceia cu multă trudă și vreame îndelungată”, el, cum “a putut mai frumos” ,a tradus această carte din slavonește.

• Dimensiunea religioasă a călăuzit nu numai existența, dar și concepția celor care au scris în această perioadă. El crede că tot ce se petrece pe pământ este hotărât de Dumnezeu, după cum mărturisește și Miron Costin: „Orice nevoință pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este orânduit, a-i clăti nime nu poate.”

Prezentare iconografică a Mitropolitului Varlaam

Dosoftei, Psaltirea în versuri, Uniev(Podolia), 1673

• Cazania lui Varlaam conține cele dintâi pagini cu valențe literare din cultura noastră, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj în care fumul devine un simbol al vieții păcătoase:

Psalmul XX

Cazania lui Varlaam, Iași, 1643

• Mitropolitul Varlaam pune în valoare, prin fraze expresive, întreaga bogăție a limbii române.

• Primele accente ale prozei artistice pot fi întâlnite în pasaje remarcabile prin energia tonului și prin ritmul construcției.Figuri de stil precum repetiția și enumerația ies imediat în evidență.

“Când petreace omul în fum, atunci-i lăcrămadză ochii și de iuțimea fumului doru-l ochii și orbăsc: iar deacă iase la văzduh curat și la vreame cu senin de se pramblă pre lângă izvoară de ape curățătoare, atunce samtu mai vesel ochii și mai curași, și sănătate dobândesc din văzduh curat. Așea și noi, fraților, deacă intrăm în fumul păcatelor lumiei aceștia, întru mâncări fără vreame și în beții, în lăcomia avuției aurului și argintului satelor și a vecinilor, și într-alte pohte de păcate, atunce și nouă foarte lăcrămadză ochii sufletului nostru, și de iuțimea acelui fum înșelătoriu durere și orbie foarte cumplită rabdă ochii noștri.”

Literatura istoricografică/versificată/legendară

Bibliografie

Descrierea și analizarea cazului

• Dimensiunea religioasă a existenței capătă treptat forme de expresie românească mai întâi prin actul traducerii, apoi prin actul creației individuale, fie în cadrul bisericii, ca literatură religioasă, fie în afara ei, ca literatură de inspirație religioasă.

• https://ro.scribd.com/doc/77627295/Dimensiunea-Religioasa-a-Existentei
• https://prezi.com/6cgxtgtkjjgz/studiul-de-caz-ii-dimensiunea-religioasa-a-existentei/
• Pliant realizat de elevii clasei a XI-a B, specializare:Științe ale naturii, an școlar 2015-2016

Primele forme de manifestare ale culturii românești scrise sunt legate de religia creștină, de instituția eclezială și de necesitatea comunicării în interiorul comunității de credință.

Manuscrisele creștine în limba slavonă și în limba română, apoi tipăriturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios.

Biblioteca creștinismului conține două departamente:

-cel destinat spațiului eclezial: literatura patristică, liturgică, apogetică, teologală, canonică, pastorală și duhovnicească;

-cel destinat spațiului extraeclezial: pe de o parte, o literatură destinată educației creștine, legată de religia trăită (Biblia, canoane etc.), pe de altă parte, o literatură pioasă, literatura mistico-ascetică, literatura moral-edificatoare, literatura cultă de inspirație religioasă.

Introducere

• Începuturile literaturii române sunt legate de contextul ariei culturale din răsăritul Europei, un spațiu complex format pe temeliile tradiției bizantine.

Cuprins:

• Începând cu secolul al XVII-lea, limba slavonă, limba oficierii serviciului divin în biserică, începe să fie înlocuită treptat cu limba română.
• Acestea au fost cazaniile* și pravilele**.

*cazanii= evanghelii explicate cuprinzând învățături morale dezvoltate pe marginea textului biblic;

**pravile= corpuri de legi.

1. Introducere

2. Descrierea și analizarea cazului

3. Literatura istoricografică/versificată/legendară

4. Mitropolitul Varlaam

5. Mitropolitul Moldovei, Dosoftei

6.Antim Ivereanul

7. Grigore Ureche

8. Literatura religioasă la sfarșitul secolului al XVII-lea

9. Concluzie

10. Bibliografie

Membrii echipei:

• Gheorghe Claudia
• Ivanov Carmen Elena
• Pop Maria
• Topea Raluca Maria