Introducing
Your new presentation assistant.
Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.
Trending searches
24
Butnariu Cristina, Cozma Alexia, Ilie Ilinca, Lupu Cosette, Rotaru Andreea
Urâtul
- Etimologic, cuvântul ,,estetică" provine de la grecescul aisthesis, de la care se formează prin derivare aesthetica care se traduce ,,simțire" ,,sensibilitate".
Urâtul ca stare.
Estetica uratului
- A vorbi despre urât nu presupune neapărat să plasăm frumosul în punctul opus, monotonia și plictisul devenind principalele fronturi ale urâtului în viața noastră. Astfel, starea de urât nu poate fi generalizată, ea se definește la nivel de individ în parametrii sensibilității, ai creativității și al trăirilor fiecăruia. Tristețea, frica și durerea pot constitui un context prielnic actului creativ, al depășirii de sine, sau, dimpotrivă, un obstacol imposibil de trecut.
Henry Van der Velde (arhitect) remarcă în lucrarea sa “Purificarea artei” (1894):
Henry Van der Velde
“Asupra copilăriei apasă plictisul trist al caselor în care creștem, unde nimic nu are calitățile și virtuțile ce fac lucrurile să fie în stare a transmite, ca și ființele, un fluid de simpatie însuflețitoare și de afecțiune ce dă încredere. Asupra adolescenței noastre apasă nesfârșita urâțenie a claselor școlare, o urâțenie care roade ca un viciu, ca noroiul marilor orașe, care se lipsește, de creier, de inima. Și astfel murdăriți pornim în viață! Prevederea părintească ne-a ferit de multe boli, dar cea a urâțeniei ne-a fost inoculată, iar ravagiile ei au pătruns până în măduva oaselor. Această boală trebuie eradicată prin cultivarea frumosului…”
Xenofon (filosof grec din antichitate 430 îHr) în lucrarea sa ,,Dialexis"scria:
,,Cred că dacă cineva ar porunci ca oamenii să arunce tot ce-i urât la un loc,după socotința fiecăruia și apoi să ia de acolo ce e frumos,fiecare după gust,n-ar mai rămâne nimic în grămadă,ci toți le vor lua pe toate."
Xenofon
Urâtul în literatură- Idei Generale
Urâtul în
literatură
-Urâtul, în artă, reprezintă, de obicei, o abatere de la firesc, o decădere a umanului, o asimetrie raportată la legile armonice, naturale ale universului ideal.
- Urâtul apare ca manifestare încă din creațiile literare vechi, luând naștere odată cu mitologia, ca o manifestare la nivel de sentiment, de emoție, de plăsmuire fizică, ca un rezultat efectiv al RĂULUI. Prin simplificarea până la ajungerea la concret, la particular a acestor două concepte, în creațiile antice, istorice, Răul și Urâtul devin cuantificatori pentru același plan de existență, unul fiind generatorul, iar celălalt fiind generat. Astfel de ilustrări apar, așadar, și în mitologie: ciclopii (ciclopul Polifem în „Odiseea” lui Homer), Hades, Infernul, Furiile, Cerberul, Hecatonchiri (creaturi îngrozitoare, cu o sută de brațe), Harpiile, Medusa etc. În basme, reprezentarea urâtului apare la nivelul personajelor negative fabuloase, cu aspecte fizice imaginare dizgarțioase: zmeii, vrăjitoarele, animalele fantastice sub forma unor alipiri a caracteristicilor celor reale (centaur) etc.
- Urâtul nu există, prin raportare la uman, în forma sa absolută, ci se găsește într-un conglomerat cu alte categorii estetice care îl generează, pe care le generează sau care evoluează într-un echilibru perpetuu cu acesta, chiar dacă e vorba de concepte care, într-o definire generală, s-ar opune prin esență Urâtului: Frumosul, Sublimul, Grațiosul.
-În realitate, categoriile estetice nu pot fi concentrate în forma lor pură, într-o singură materializare, fiecare obiect sau ființă concretă reprezentând, prin acțiuni sau prin felul ei de a fi, un colaj între Frumos și Urât. Arta, fiind o esențializare, o remodelare în funcție de conștiința umană a unor realități, poate dobândi rolul unui proces și, implicit, al unui rezultat de absolutizare a acestor categorii estetice, redându-le sub semnul unor intensificări voite ale acestor esențe, Am putea, astfel, deduce că atât Urâtul, cât și Frumosul, Sublimul, Grotescul etc. devin, pentru artist, nuclee de conservare permanentă a structurii de bază pe care este elaborate realitatea, ei preluând acestă fundație și plasând-o ca generator contextual și ideatic în propria schema logică.
Percepția lui Rosenkranz asupra urâtului
Karl Rosenkranz pe numele său complet Johann Karl Friedrich Rosenkranz s-a născut la data de 23 aprilie 1805 în Magdeburg, şi a fost un filozof german, recunoscut pentru contribuţia sa substanţială la estetica urâtului.
„Rosenkranz defineşte urâtul drept «frumos negativ», caracterizare ce include ideea că aceleaşi determinări ce constituie necesitatea frumosului, o constituie, convertite în opusul lor, şi pe cea a urâtului. […] «Dacă el n-ar exista, nu ar putea exista nici urâtul, căci el există numai ca negaţie a frumosului». De aceea, «frumosul este un dat absolut, iar urâtul unul relativ».
(Victor Ernest Maşek – „Karl Rosenkranz şi omologarea estetică a urâtului” în prefaţa cărţii)
-Urâtul îl definea drept «aparenţa neplăcută a răului»”.
Estetica Urâtului-abordarea lui Rosenkranz
„Florile răului” de charles Baudelaire
„Florile răului”de charles baudelaire
- În poezia „Florile răului” de Charles Baudelaire, pare că Frumosul și Urâtul nu se mai află într-o relație de antiteză completă, ci punctul absolut al Frumosului și cel al Urâtului par a se contopi, a se genera la un anumit nivel unul pe celălalt, ca și cum cele două ar „face schimb” de dimensiuni, proiectându-și elementele unul în celălalt („O, Frumusețe! Reaua și buna ta privier/ Împrăștie de-a valma și fericiri și crime”, „Acel ce-și strânge lacom iubita-n brațe pare/ Un muribund ce-n taină mormântul și-l dezmiardă”, Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină”). În opera lui Baudelaire, se prezintă relația Frumos (explicit introdus)- Urât (implicit, sugerat constant, ca și cum sub acoperișul Frumosului s-ar naște Urâtul) = se introduce ideea conform căreia, starea de fapt a oricărui lucru este bidimensională, pe o fațetă aflându-se Frumosul, iar pe cealaltă creându-se, automat, Urâtul; ca și cum fiecare acțiune, fiecare element ce ia naștere are două continuități în plan exterior manifestării efective: una aparținând categoriei Frumosului și una aparținând celei a Urâtului.
-Lumea, omul sunt niște elemente care figurează ca și entități mediane, intermediare, în ciclul de manifestări ale Frumosului și ale Urâtului (unul fără altul nu pot exista, se nasc unul din celălalt la nesfârșit):
„Vii din înalte ceruri sau ieși din adâncime,/ O, Frumusețe! Reaua și buna ta privire/ Împrăștie de-a valma și fericiri și crime”
Imaginea Demonicului în „doctor faustus” de Thomas mann
Imaginea demonicului în literatura universală
- În romanul lui Thomas Mann, „Doctor Faustus”, se inserează o viziune inedit prezentată a Urâtului, prin portretul „original” creat de către autor Diavolului, văzut prin ochii lui Adrian Leverkuhn, protagonistul. În secvența descrierii Diavolului, acesta este creionat ca fiind o ființă asemănătoare omului, în prim stadiu, pe parcursul dialogului purtat schimbându-i-se treptat trăsăturile fizice, materializându-se în diverse ipostaze. Totuși, în ciuda acestor schimbări constante, câteva aspecte la nivel fizic, dar și moral (din modul adresării și din toalitate, gesturi etc.) rămân tot timpul aceleași, devenind niște repere universale de percepere de către autor (și de către toate culturile în general) a demonicului întrupat: „păr roșu pe lângă tâmplă; ochii îi sunt puțin înroșiți și au gene roșii”, „vocea cu inflexiuni de actor”, „nasul lui coroiat”, „doi ochi umezi, întunecați, înroșiți puțin”, „nasul ascuțit, buzele subțiri”, „bărbuța despicată în două”, în gura deschisă i se puteau vedea dinți mici și ascuțiți” „vocea, nazală, clară, cultivată, agreabilă, rămăsese neschimbată”. Se insistă foarte mult pe vocea care rămâne constantă pe parcursul tuturor metamorfozelor, ca și cum după ea s-ar putea intui anumite caracteristici specifice personajului descris („iar vocea…asigura continuitatea identității apariției pe cale de transformare”)- viclenia, manipularea, prefăcătoria, mascarea intențiilor etc. .
Uratul in pictura
Urâtul în
pictură
- Frumosul și Urâtul se completeaza.
- În totalitatea conceptului frumuseții se regăsește într-o măsură oarecare și urâtul, fără de care nu s-ar putea numi Frumosul, și același lucru se întâmplă si urâtului, care la începutul vremurilor a fost dat la o parte, nu a fost definit și considerat neimportant, dar odată cu evolutia și acumularea de cunoștințe, au constatat că frumosul nu poate exista fara urat. Acest lucru este vizibil si la nivelul artelor frumoase, precum pictura.
- Manierismul și barocul dezvoltă un gust unic pentru ieșit din comun și experimentează lumea violenței, morții și a ororii. Interesul se mută pe elemente ale imperfecțiunii feminine, privite ca stimul al voluptății. Până atunci frumusețea feminină era asociată părului blond, iar în baroc pletele negre sau chiar pielea neagră erau considerate frumoase.
Alte stiluri
Quentin Masys, The Ugly Duchess
- Pentru exprimarea urâtului, artiștii au recurs la caricaturi prin care denunțau prin intermediul unui defect fizic, un defect moral. Caricatura nu îmblânzește subiectul, ci îi accentuează trăsăturile până la o distorsionare.
Metode de
exprimare
Carul cu fan
Hieronymus Bosch
Hieronymus
Bosch
- Hieronymus Bosch a fost un pictor neerlandez renascentist, a cărui operă fantastică și grotescă ilustrează în principal păcatul și decăderea umană.
- Câțiva critici pun sub semnul îndoielii integritatea mintală a artistului, văzând în el un predicator dăunător din punct de vedere moral. De fapt, imaginația exuberantă a lui Bosch se hrănește din folclorul flamand și din lumea fantastică a Evului Mediu, populată de numeroase figuri legendare și grotești. Hieronymus Bosch pictează satire, lucrările sale moralizatoare amestecă mereu profanul cu sacrul, obișnuitul cu supranaturalul, în consens cu regulile greu de descifrat ale poeziei, care este o prezență puternică în arta sa.
- În tripticul "Judecata de Apoi" , năzuința sa moralizatoare nu este numai expresia credinței totale, ci și a terorii infernului, ceea ce se leagă strâns cu tradițiile vremii. Se pare că imaginația lui Bosch nu cunoaște limite.
Judecata de apoi
- În opera tardivă Purtarea Crucii, Bosch renunță la abordarea narativă caracteristică primelor sale compoziții religioase. El invită credincioșii să resimtă din plin violența, spiritul demonic ce sălășuiește în indivizii din mulțime le schimonosește chipurile, în contrast cu durerea imobilă de pe chipul lui Iisus. Scena este compusă într-un fundal fără cer și peisaj, astfel încât chipurile deformate de grimase bolnave ies și mai mult în evidență.
Purtarea Crucii
Urâtul în muzică
Urâtul în
muzică
Alice Cooper cu un șarpe,
în timpul unui concert
Urâtul gestual
Ozzy Osbourne mâncând un liliac în timpul unui concert
Marilyn Manson
David Bowie
în videoclipul melodiei Life on mars
asociat aspectului fizic al artiștilor
membrii formației Kiss
Asociat anumitor genuri sau stiluri
Urâtul în cinematografie
Urâtul în
cinematografie
E.T. extraterestrul
Alien Star Wars
Urâtul exterior-Filme SF
Alexander DeLarge, Portocala mecanică
Hannibal Lecter, Tăcerea mieilor
Urâtul interior
Îmbinarea dintre urâtul exterior și cel interior
Îmbinarea dintre urâtul exterior și cel interior
Child’s play- păpușa Chucky
Freddy vs. Jason
Michael Myers-Halloween
Filme slasher
Annabelle
Filme horror moderne
Thr nun
IT
Creatura Gollum, Stapânul inelelor
Voldemort, Harry Potter
Filme fantasy
Ryuk, Death note
Urâtul în animații
Flapjack
Nosferatu, 1922
Dracula (Bram Stoker's Dracula, 1992)
Twilight, 2008
Evoluția figurii vampirului de-a lungul istoriei cinematografiei
JoJo's Bizarre Adventures., 2012