Introducing
Your new presentation assistant.
Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.
Trending searches
Clima şi tipurile de clima
33
Clima şi tipurile de climă
Vîrtosu Liliana
Clasa a X-a "A"
Noţiunea de climat.Elementele şi factorii climatici
Noţiunea de climat.Elementele si factorii climatici
Pe baza observaţiilor meteorologice asupra vremii, efectuate pe o perioadă
de mai mulţi ani, se poate caracteriza clima (climatul) unui teritoriu.
Clima este regimul multianual al vremii sau totalitatea schimbărilor suc-
cesive posibile ale proceselor atmosferice ce caracterizează regimul vremii
unei regiuni ca rezultat al interacţiunii factorilor climatogeni.
Climatul se caracterizează prin aceleaşi elemente caracteristice ca şi vre-
mea, acestea numindu-se elemente climatice (temperatura aerului, umiditatea
aerului, nebulozitatea, precipitaţiile atmosferice şi vîntul).
Clima este determinată de trei grupe de factori, numiţi factori clima togeni:
radiativi, dinamici şi fizico-geografici.
Prima grupă de factori este condiţionată de fluxul de energie radiantă,
primită sau pierdută sub formă de diferite tipuri de radiaţie solară.
Variaţiile intensităţii şi repartiţia valorilor radiaţiilor solare, precum şi
efectele lor calorice sînt cauzate de factorii astronomici (sfer icitatea Pămîntului,
mişcarea de rotaţie şi înclinarea axei Pămîntului faţă de planul orbitei).
Acţiunea tuturor factorilor astronomici la suprafaţa terestră se exprimă prin
latitudinea geografică. De ea depinde înălţimea Soarelui deasupra orizon-
tului la amiază, durata zilelor şi a nopţilor, în consecinţă bilanţul caloric al
suprafeţei terestre.
A doua grupă de factori depinde de circulaţia atmosferică şi se manifestă
prin durata dominaţiei diferitelor mase de aer, frecvenţa fronturilor, ciclo-
nilor, anticiclonilor. Circulaţia atmosferică determină repartizarea şi gradul
de activitate al centrelor barice.
A treia grupă de factori este legată de natura suprafeţei active: repartiţia
uscatului şi apei, relief (înălţimea, forma, întinderea, aşezarea, expoziţia);
natura rocilor, solului, covorul vegetal, curenţii maritimi. Dacă pr imele două
grupe de factori climatogeni determină tipul climatului – temperat, arctic,
subtropical, a treia grupă determină numai varietatea în cadrul tipului (de
exemplu, temperat continental, temperat maritim).
Tipurile geografice de climat
Formarea zonelor şi a tipurilor de climă este determinată de acţiunea
combinată a factorilor genetici (radiativi şi dinamici).
Zonalitatea climei terestre este condiţionată de forma Pămîntului, mişcarea
de revoluţie, înclinaţia axei, ceea ce determină repartiţia inegală a radiaţiei
solare pe suprafaţa planetei.
În fiecare emisferă se disting cîte patru tipuri principale de mase de aer.
Acolo unde în tot cursul anului predomină aerul arctic se formează zona
arctică, unde predomină cel temperat – zona temperată, unde predomină
cel tropical – zona tropicală şi unde predomină aerul ecuatorial – zona ecu-
atorială. Însă datorită mişcării de revoluţie şi înclinaţiei axei Pămîntului,
Soarele luminează mai intens ba emisfera nordică, ba emisfera sudică. Odată
cu Soarele migrează şi masele de aer. Pe Glob apar zone unde jumătate de an
predomină o masă de aer, iar cealaltă jumătate – altă masă. Astfel, în fiecare emisferă se formează şi trei zone intermediare: subarctică sau subantarctică,
subtropicală şi subecuatorială. Deci, în fiecare emisferă se formează în total
şapte zone climaterice, patru de bază şi trei intermediare (fig. 125). Zona
ecuatorială este comună ambelor emisfere.
În cadrul fiecărei zone principale se disting următoarele patru sectoare cli-
matice:
- oceanic, cu predominarea în decursul anului a aerului maritim;
- continental, cu predominarea aerului continental;
- periferia de vest a continentelor;
- periferia de est a continentelor, influenţată parţial de musoni.
Continuare
Clima ecuatoriala domină acolo unde în tot cursul anului prevalează aerul ecuatorial. Evaporarea şi condensarea joacă un rol important în regimul
caloric şi termic al aerului.
Regimul termic anual prezintă oscilaţii sezoniere slabe. Temperaturile
medii lunare oscilează între 24 şi 28°C, prezentînd două maxime echinocţiale
şi două minime solstiţiale.
Amplitudinea termică medie este mică (1–5°C), dar amplitudinile di-
urne pot atinge 10–15°C. Sumele anuale de precipitaţii oscilează între
1 000 şi 3 000 mm, avînd caracter de averse (numite „ploi zenitale“). Aerul
are o mişcare ascendentă, continuă, creînd la suprafaţa terestră o zonă de calm
atmosferic (calm ecuatorial). Climatul ecuatorial continental nu se deosebeşte
mult de varianta oceanică.
Clima subecuatorială este generată de caracterul sezonier al circulaţiei
atmosferice, pe fondul unei puternice radiaţii solare. Vara domină aerul ecua-
torial cald şi umed, iarna, aerul tropical cald şi uscat, adus de alizee. Sezoanele
se deosebesc unul de altul nu prin temperatura aerului, care rămîne ridicată
atît vara (25–30°) cît şi iarna (20–25°), ci prin umiditatea foarte mare vara
(ca la Ecuator) şi extrem de scăzută iarna.
Clima tropicală se caracterizează prin dominarea aerului tropical în tot
cursul anului. E cea mai aridă zonă de pe suprafaţa Pămîntului. Aici domină
anticicloane, vînturi alizee, cad puţine precipitaţii (100–250 mm). La periferia
vestică, în vecinătatea curenţilor maritimi reci, umiditatea relativă e mare,
uneori chiar se observă ceaţă. Cad însă extrem de puţine precipitaţii. În deşertul
Atacama (America de Sud) în vecinătatea curentului Peruan (Humboldt) se
află regiunea cu cele mai puţine precipitaţii de pe Glob. Aici cad mai puţin
de 2 mm pe an. Vara e foarte caldă (30–35°C). În zona tropicală, în nordul
Saharei, a fost înregistrată în aer temperatura de 58°C – maxima absolută
pe Glob. Amplitudinea diurnă şi cea anuală de temperatură pot atinge cifre
record. E caracteristică vegetaţia de pustiu.
Continuare
Clima subtropicală se formează în condiţiile cînd vara domină aerul
tropical, iar iarna aerul temperat. Vara presiunea e ridicată, iarna e relativ scăzută.
În partea vestică (clima mediteraneeană), vara e caldă (20–30°C) şi uscată,
iarna e blîndă (5–8°C), ploioasă, cu vînturi frecvente.
Precipitaţiile totale constituie 800–1 000 mm, iar în munţi 2 000–3 000 mm.
În centrul continentelor, vara e foarte caldă (30–35°C), iarna e rece (0...+5°C),
cad puţine precipitaţii (250–300 mm). În partea estică a continentelor se simte
influenţa musonilor. Cad mai multe precipitaţii (1 000–1 200 mm). Iarna, ploile
sînt aduse de ciclonii frontului polar, vara, de musonii oceanici. Temperaturile
sînt de 25–30°C vara şi 5–10°C iarna.
Clima temperată. În tot cursul anului predomină aerul temperat şi
vînturile de vest. Vara bilanţul de radiaţie e pronunţat pozitiv, atingînd valori
comparabile cu zona tropicală. Iarna bilanţul e negativ. Vara e caldă, iarna rece.
Ampli tudinea anuală de temperatură creşte de la 8–12°C (la vest) la 50–60°C
(în centrul Eurasiei). Precipitaţiile constituie 600–800 mm la vest (pe locuri
joase) şi cca 2 000–2 500 mm în munţi. Ele cad toamna şi iarna sub formă de
ploi de lungă durată şi burniţă. Clima este umedă la nord şi aridă la sud. În
zonele sudice, precipitaţiile scad pînă la 300–400 mm; vara cad ploi torenţiale.
În estul continentelor, sub influenţa musonilor, vara cad precipitaţii însumînd
800–1 000 mm. Iarna este rece şi uscată (–15... –20°C; influenţa Anticiclonului
Siberian şi celui Canadian), vara e caldă şi ploioasă (+16...+20°C). Aproape
9/10 din precipitaţii cad vara.
Clima subarctică şi subantarctică. Vara domină aer temperat, iarna aer
arctic sau antarctic. Iarna e foarte geroasă (în ianuarie pînă la –40°C). Vara e
rece şi umedă, cu temperaturi sub +10°C. Vara suflă vînturile de pe oceane,
iarna, de pe continent. Cad relativ puţine precipitaţii – între 300 mm la vest şi
100 mm în Siberia de Nord. Aici se întîlneşte sol cu îngheţ persistent, mlăştinos,
se dezgheaţă doar pentru 2–3 luni. Îi corespunde zona naturală tundra.
Clima arctică şi antarctică. Climatul regiunilor polare este consecinţa
regimului specific al proceselor radiative. Prezenţa permanentă a stratului de
gheaţă cu albedou mare determină un bilanţ radiativ anual negativ. Climatul
polar continental se remarcă prin ierni excesiv de aspre şi veri reci. Toate 125
lunile prezintă temperaturi medii negative. Minimele absolute din Antarctida
Centrală sînt cele mai coborîte de pe Glob (Staţia Vostok –89,2°C). Climatul
polar oceanic este mai moderat.
Vara căldura consumată la topirea gheţurilor şi zăpezii ridică temperatura
aerului pînă la cca 0°C. Precipitaţiile sînt foarte reduse datorită desfăşurării
lente a circuitului apei şi transformărilor de fază ale ei. Aici cad doar 100–
200 mm de precipitaţii pe an.
Oscilaţiile şi schimbările climei. Cercetările complexe din ultimele
decenii au permis să se ajungă la concluzia că în cursul erelor geologice clima
Pămîntului a suferit schimbări radicale, devenind mai caldă, mai rece, mai
umedă sau mai uscată.
Oscilaţiile şi schimbările climei din trecutul geologic al Pămîntului, ca şi
oricare alt proces din învelişul geografic, sînt generate de forţe cosmice şi de
forţe telurice.
Printre forţele cosmice care duc la oscilaţii şi schimbări ale climei
se numără: variaţia intensităţii radiaţiei solare, variaţia înclinării axei
Pămîntului faţă de planul orbitei sale etc.
Factorii telurici cei mai importanţi care explică schimbările esenţiale
în clima Pămîntului sînt: mişcările orogenetice şi epirogenetice, variaţia
suprafeţei uscatului, modificarea aspectului reliefului, schimbarea direcţiei
şi intensităţii curenţilor oceanici, deriva continentelor, variaţia compoziţiei
atmosferei, îndeosebi a cantităţii de CO2
şi a vaporilor de apă.
Microclima. Prin microclimă se subînţelege clima unui teritoriu puţin extins
determinată, în primul rînd, de influenţa neomogenă a suprafeţei active. Diferenţierile
microclimatice se produc în straturile inferioare de aer, de lîngă sol.
Studierea microclimei are o importanţă deosebită, pentru că în acest strat
de aer al atmosferei trăieşte tot ce este viu pe suprafaţa Pămîntului, în fine
trăieşte şi activează omul. Rezultatele interacţiunii atmosferei cu suprafaţa
activă se resimt anume aici. Regimul elementelor meteorologice în acest strat
se schimbă simţitor de la o localitate la alta.
Continuare
Influenţa antropică asupra climatelor
Omul influenţează asupra climei prin intermediul activităţii economice,
producînd unele schimbări climatice importante prin modificarea suprafeţei
active (ca urmare a defrişărilor, desţelinirilor, lucrărilor agricole, irigaţiilor,
desecărilor, formării de lacuri artificiale, construcţiilor etc.), prin schimbarea
compoziţiei atmosferei şi prin degajările de căldură. Mari cantităţi de căldură
sînt degajate din diversele arderi şi mai ales din cele cu scop energetic.
Creşterea conţinutului de CO2 în aer este efectul antropogen cel mai
important. Anual sînt arse peste 10 miliarde tone de combustibil. În acelaşi
timp, la ardere sînt consumate peste 25 miliarde tone de oxigen şi eliberate
în atmosferă peste 10 miliarde tone de dioxid de carbon.
Sporirea cantităţii de CO2 poate cauza o creştere a temperaturii în tro-
posferă şi o scădere a ei în stratosferă.
Perspectiva scăderii cantităţii ozonului stratosferic, prin poluare antropică
progresivă cu substanţe reactive, implică, de asemenea, eventualitatea modi-
ficării climatice pe plan global.
Extinderea degradărilor deşertice se datorează în mare măsură influenţei
antropice. Secetele îndelungate şi repetate care afectează regiunea Sudano-
Saheliană şi alte regiuni africane (Etiopia, Africa de Sud), nord-estul Braziliei,
Australia s-au soldat cu grave consecinţe economico-sociale.
Creşterea demografică şi necesităţile alimentare, asociate cu o ex-
ploatare agricolă iraţională, păstoritul excesiv, nomadismul provoacă
degradarea eco sistemelor. Distrugerea vegetaţiei perene, a fertilităţii
solului, epuizarea pînzelor freatice stabile, a apelor curgătoare determină
înăsprirea condiţiilor microclimatice, dereglarea gravă a potenţialului
biologic, în final deşertificarea.
Importanţa climei în formarea complexelor geografice
Clima joacă un rol important pentru viaţa suprafeţei terestre. Sub influenţa condiţiilor climatice se formează solurile, vegetaţia şi lumea animală; clima determină regimul rîurilor, lacurilor, mlaştinilor; are implicaţii asupra vieţii din mări şi oceane, asupra formării reliefului. Condiţiile climatice joacă un rol esenţial în aceste procese, astfel încît există un paralelism foarte pronunţat între repartiţia diverselor tipuri de climă şi a tipurilor de sol, formaţiilor vegetale şi grupelor de animale.Pararelismul pedoclimatic a fost pus în evidenţă de savantul rus V. Dokuceaev, iar paralelismul fitoclimatic a fost pentru prima dată evidenţiat de către Alexandr von Humboldt.
Aşadar, clima generează formarea complexelor geografice de diferit rang. Cu unele excepţii, toate tipurile de complexe geografice zonale sînt de origine climatogenă (complexele de tundră, complexele zonei silvice, de silvostepă, stepă, deşert etc.).