Simbolismul European

Sarcini de lucru

Sandu Octavian: -Prezentare teoretica

-Trasaturile sombolismului (muzicalitatea, simbolul, sugestia, corespondentele,sinestezia, innoirea orizontului tematic)

-Reprezentanti

-Opera “Corespunderi”

Florea Cristina: identificarea temelor si a motivelor literare specifice simbolismului in toate operele

Opera “Arta poetica”

Petrescu Diana: identificarea elementelor de compozitie specifice simbolismului (muzicalitatea cromatica, sugestie, sinestezie, simboluri originale) in toate operele

Opera “Briza Marina”

Savu Antonio: identificarea ipostazei eului liric in toate operele

Opera “Vocale”

Nicu Eduard: identificarea elementelor de versificatie, accentul punandu-se pe forma si ritmul versului in toate operele

Opera “Deliruri”

Matei Bogdan: sinteza simbolismului european

Sinteza simbolismului romanesc

Opera “Cantecul ploaiei”

Lucru in grup: -Paralela intre simbolismul european si cel romanesc

-Concluzii

1. Prezentare teoretica

2. Trasaturile simbolismului

3. Reprezentanti

4. Opera "Corespunderi" -Sandu Octavian

5. Opera "Arta poetica"- Florea Cristina

6. Opera "Briza Marina" -Petrescu Diana

7. Opera "Vocale"- Savu Antonio

8. Opera "Intr-un bazar sentimental"- Nicu Eduard

9. Opera "Cantecul Ploaiei"- Matei Bogdan

10. Paralela dintre simbolismul european si cel romanesc

11. Concluzii

12. Bibliografie

ACT 1

ACT 2

ACT 3

CORESPUNDERI

de Charles Baudelaire

Natura e un templu ai carui stâlpi traiesc

Si scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceata;

Prin codri de simboluri petrece omu-n viata

Si toate-l cerceteaza c-un ochi prietenesc.

Ca lungi ecouri unite-n departare

Într-un acord în care mari taine se ascund,

Ca noaptea sau lumina, adânc, fara hotare,

Parfum, culoare, sunet se-ngâna si-si raspund.

Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,

Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niste câmpii,

- Iar altele bogate, trufase, prihanite,

Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,

Ca moscul, ambra, smirna, tamâia care cânta

Tot ce vrajeste mintea si simturile-ncânta.

Analiza sonetului lui Baudelaire conduce la descoperirea câtorva adevaruri deosebit de importante pentru simbolism.Poezia prezinta ipoteza unui univers material de natura sacra, în care natura este depozitara unei ordini divine, inaccesibila omului.,Natura este deschisa spre om, caruia încearca sa-i vorbeasca.Limbajul naturii este însa unul încifrat, confuz, pentru ca la el nu se poate ajunge pe o cale rationala.Lumea în întregimea ei e o colectie de semne si simboluri.In spatele acestora se afla o misterioasa ordine divina care nu-I refuza pe om, ci, dimpotriva, if priveste cu familiaritate.Calea de acces spre aceasta natura prietenoasa e însa interzisa, atâta vreme cât omul nu stie sa ajunga la ea fara a-i tulbura tainele.

Prima strofa a poeziei pune în ecuatie corespondenta dintre natura si om, posibila la alt nivel decât cel al cunoasterii pozitiviste,rationale. (Natura e un templu ai carui stâlpi traiesc/si scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceata;/Prin codri de simboluri petrece omu-n viata/si toate-l cerceteaza c-un ochi prietenesc.)

Strofa a doua prezinta o natura care nu cunoaste dualitatea si farâmitarea substantei ei în obiectele pe care ni le restituie noua simturile.In natura, paumurile culorile sunetele, alcatuiesc o unitate profunda si trainica (Ca niste lungi ecouri unite-n departare/Într-un acord în care mari taine se ascund,/Ca noaptea sau lumina, adânc, fara hotare,/Parfum, culoare, sunet se-ngâna si-si raspund.)

Cel de-al doilea nivel de sens al poemului are în vedere relatiile dintre lucrurile lumii.Bazându-se doar pe cunoasterea sa empirica, omul nu va ajunge niciodata la aceasta unitate ascunsa, desi obiectiva, obiectelor si fenomenelor.

Strofa a treia este de fapt un inventar de sintestezii, în care olfactivul se combina cu tactiful, vizualul si auditivul.Pentru a ajunge la o adevarata cunoastere, omul trebuie sa-ti lase mintea vrajita si simturile încarcate de corespondentele posibile ale lucrurilor. Numai astfel e; va ajunge la constiinta unei lumi infinite si misterioase. (Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,/Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niste câmpii,/– Iar altele bogate, trufsșe, prihanite,)

Ultimele doua strofe sugereaza posibilitatea accesului la profunzimea sacra a lumii.Dualismul eu-lume trebuie anulat prin promovarea unei alte modalitati de cunoastere de factura intuitiva, poetica;(Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,/Ca moscul, ambra, smirna, tamâia, care cânta/Tot ce vrajeste mintea si simturile-ncânta.)

Procedeul esential pe care if vor folosi poetii simbolisti pentru a ajunge la esenta universului e sinestezia, prin care datele disjunctive ale simturilor sunt sintetizate într-o unica percepte ce depaseste normele bunului simt comun.

BRIZA MARINA

de Stephane Mallarme

Mîhnita-i toata carnea iar cartile, citite.

Sa fug! sa fug aiurea! Sunt pasari fericite

Sa zboare între ceruri si spume neperechi!

Nimic, nici oglindite-n priviri gradini prea-vechi

In calea unei inimi care închina marii

O, nopti! nici ocrotite, de raul calimarii,

Foi, goale-n clar de lampa, de catre propriul alb

Nici tînara femeie, la sîn cu prunc roz-alb.

Tot am sa plec! Fregata-n tresalt de mari pavoaze,

Sus ancora spre darnici atoli si blînde oaze!

Un greu Plictis, în care sperante crude gem,

Mai crede-n bun-ramasul batistelor, suprem!

Si, ispitind furtuna, înaltele catarge

Sunt, poate, dintre-acelea ce vîntul le va sparge

Fara catarge, fara, pierduti la antipozi...

Dar, inima, asculta-i cum cînta, pe matrozi!

Poezia abordeaza tema evadarii într-o lume exotica, în cautarea unui ideal, subliniata prin repetitia “Sa fug! Sa fug aiurea!” si exclamatia “Tot am sa plec!”. În text predomins motivul singuratatii, devenind elegiac. Nota de singuratate este evidentiata prin tristetea ce predomina în poem (“sperante crude gem” , ”mâhnita”). Starea de gol în care linistea devine apasatoare (“nimic”, repetitia conjunctiei coordonatoare “nici”) este rezultatul spleen-ului. Motivul spleen-ului presupune un amestec de plictiseala profunda si tristete profunda, motiv evidentiat prin scrierea cu majuscula a trairii simboliste in text „Un greu Plictis”.

În acest text, predomina starea de reverie, poetul fiind atras de evadare, de dorinta de a se elibera din mediul apasator într-un spatiu exotic ”în calea unei inimi care închina marii”. Muzicalitatea se realizeaza prin repetitia conjuctiei “nici” si a verbului “sa fug”, evidentiind dorinta de evadare. Un simbol prezent în aceasts poezie este marea, apa, fiind un simbol al pierderii.

Starile ce reies din cromatica nu sunt numite si foloseste sugestia, asociind idei. Cromatica este sugerata prin descrierea fenomenelor, obiectelor ce prin culoare în imaginatia cititorului. Foile goale sugereaza alb, furtuna denota cenusiu, culori specifice starilor anxioase, iar marea sugereaza albastru, culoare rece specifica obiectivitatii, aleasa sentimentelor, iar culoarea pruncului „roz-alb” denota inocenta.

Elementele de versificatie sunt reprezentate de versul liber, rima împerecheata, ritmul trohaic, alaturi de repetarea consoanelor „s” „s,” „t” „t,” , ce sugereaza tristetea, iar recurenta consoanelor ”m” si „n” melancolia.

Marcile lingvistice ale eului liric sunt prezente si ajuta la transmiterea directa a sentimentelor de melancolie, tristete în mod subiectiv. Astfel, se gasesc forme pronominale si verbale la persoana I si a II-a: “Sa fug!”, “Tot am sa plec”,“asculta-i”. Ultima strofa îl situeaza în ipostaza observarii unui cadru al singuratatii, din care vrea sa evadeze.

În concluzie, tema textului este evadarea într-o lume exotica, cautarea unui ideal, sugerata prin motivul tristetii, al singuratatii, si al plictisului, reprezentând spleen-ul, dar si prin simbolul original, apa fiind simbolul pierderii. Eul liric are dubla ipostaza, iar elementele de versificatie sunt reprezentate de versul liber, rima împerecheata si ritmul trohaic, specific tristetii si melancoliei.

ARTA POETICA

de Paul Verlaine

Sa fie buna aventura

Cand sufla zgribulitii zori

Prin minte si prin cimbrisori...

Tot restul e literatura.

Alunga Poanta ce ucide

Si crudul Spirit, Ras impur,

Ce lacrimi scot in ochi de-azur,

Si izul trivial de blide!

Suceste gatul elocintei,

Si bine faci cand, cu putere,

Astamperi Rima-n chingi severe,

Ea, sclava a nesocotintei...

Ah, Rima-numai chin si sila!

Ce surd copil ori negru drac

Scorni bijuteria fleac

Ce suna gol si fals sub pila?

Deci,muzica mai mult, mereu,

Iar versul tau aripi inalte

Sa prinda, nazuind spre alte

Iubiri si bolti de Empireu!

Vreau muzicii intaietate!

Astfel, Imparele prefer,

Mai vagi, mai libere-n eter,

Fiind in tot, plutind pe toate.

Alege vorbele ce-ti vin

Sa para scoase din confuzii:

Ah, cantecele gri, iluzii

De Tulbure in Cristalin!

Sunt ochi splendizi de dupa voaluri,

Zi ezitand in amiezi,

Ori astri-n azurii gramezi

Pe dulci, tomnatice fundaluri.

Nuanta eu ravnesc s-o caut,

Nuanta, nicidecum Culoare,

Nuanta doar-ingemanare

De vis cu vis, de corn cu flaut!

Poezia ,,Arta poetica”, de Paul Verlaine este într-adevar o arta poetica, având ca tema noul statut al poeziei moderne, asezat sub semnul armoniei interioare desavârsite „Deci, muzica întâi de toate”. Muzica devine pentru poet o cale de eliberere a fiintei, un mijloc de plutire spre lumea eterica, permitându-i poetului sa transpuna ideile sale în ritm si sonoritate. De asemenea sunt conturate imagini poetice confuze („confuzii”, „iluzii”), ce definesc ambiguitatea mesajului.

Poezia este conturata prin mister, poetul devenind un estet al simturilor vizuale, receptând nuante, nu culori pregnante („gri”, „Cristalin”, „azurii”). Astfel, sunt evidentiate prezenta sinesteziei „cântece gri” si amestecul de culori prin intermediul nuantei. De asemenea, muzicalitatea poeziei este redata prin prezenta repetitiei „Nuanta eu râvnesc s-o caut, /Nuanta, nicidecum Culoare, /Nuanta doar-îngemanare” si al câmpului semantic al muzicii „Imparele”, „cântecele”, „Rima”, „versul”.

Prin versurile „Alunga Poanta ce ucide/ Si crudul Spirit, Ras impur,” este evidentiat faptul ca poetul este împotriva poeziei ironice, deoarece ironia ucide esenta poetica si o destineaza imperfectului.

Exuberanta si caracterul navalnic al versurilor nu sunt dorite „Suceste gâtul elocintei,” , iar rima devine un instrument imperfect de descoperire a armoniilor ascunse ale lumii. Astfel, elemental central al poeziei este muzica, singurul mijloc de dezvaluire a orizonturilor profunde ale lumii si deschide calea catre toate aventurile spiritului, prin muzica creându-se literatura.

În concluzie, tema poeziei este reprezentata de noul statut al poeziei moderne, sustinuta prin intermediul simbolurilor si motivelor lierare, precum rima, confuzia, elemental central al tabloului fiind muzica, iar elementele de versificatie sunt reprezentate de versul liber si rima îmbratisata.

VOCALE

de Arthur Rimbaud

A negru, E alb, I rosu, U verde, O de-azur,

Latentele origini vi le voi spune toate:

A e corsetul negru de muste-ntarâtate

Ce-nchipuie în jurul cadavrului impur

Golfuri de umbra; E, aburi candízi si corturi nalte,

Lanci de ghetari, regi albi si freamat de rasuri,

I, purpuri, sânge ftizic, râs de frumoase guri,

Cuprinse de mânie sau de betii crispate;

U, cicluri si vibrare de valuri verzi, genuni,

Ori linistea adânca a turmei pe pasuni

Si-a urmelor sapate pe-o frunte studioasa;

O, Trâmbita suprema cu tipete pierdute,

Tacerile de Astre si Îngeri strabatute,

– Omega, violetul ce Ochii-I îl revarsa!

CANTECUL PLOAIEI

de Alexandru Macedonski

Ploua, ploua,

Ploua cît poate sa ploua...

Fiinta mea si simtirea

Sufar si plîng amîndoua..

Viata-si urmeaza-ndîrjirea...

Ploua, ploua.

Ploua, ploua,

Ploua cît poate sa ploua...

Rapana-n geamuri ca-n tobe...

Spinteca inima-n doua

Cîntecul ploaiei de cobe... -

Ploua, ploua... -

Ploua, ploua,

Ploua cît poate sa ploua.

Cu ploaia ce cade, m-apasa

Durerea cea veche, cea noua...

Afara e trist ca si-n casa -

Ploua, ploua.

Ploua, ploua... -

Ploua cît poate sa ploua...

Zadarnic vor cîntece clare

Ca florile umezi de roua

Cei vecinic scutiti de-ntristare... -

Ploua, ploua.

Tema poemului este de natura simbolistica: iubirea cu motiv de reverie: “Fiinta mea si simtirea/ Sufar si plang amandoua”, iar natura, ca tema principal, este un loc in care sufletul isi varsa suferinta, aceasta armonizandu-se intr-o simfonie de jale cu sunetul trist emanate de om. Titlul poemului: “Cantecul ploaiei” este format din doua substantive comune, la numarul singular: “cantecul” si “ploaiei”, primul substantive find articulat cu articol hotarat. Titlul poeziei este o personificare ce descrie sunetul dezlantuirii naturii ce îsi afla un corespondent în fiinta interioara, ravasita, lipsita de aparare în spatiul acvatic; ,,cântecul”este un simbol,o metafora a deznadejdii, a senzatiei de amenintare, învaluind fiinta într-o stare sumbra, de melancolie,,,ploaia”devine o muzica într-un spectacol al tristetii.

De asemenea, structura poeziei in cadrul careia regasim un refren si un leitmotiv, duce cu gandul la o melodie, un cantec celebru preacunoscut si trist, De astfel, in poem se respinge prozaismul, poezia fiind definite ca ata a simtirii. Poezia simbolisa se constituie din “corespondente” , “sitenze” si simboluri, ea nu descrie, nu nareaza, ci sugereaza stari ale spiritului “Fiinta mea si simtirea/ Sufar si plang amandoua”. Poetul tinde sa foloseasca limbajul artistic, abundenta substantivelor si a adjectivelor realizeaza imagini artistice si figuri de stil prin intermediul carora poetul îsi exprima nelinistea.

Imaginea vizual-auditiva ,,cântece clare ca florile umezi de roua”aduce o nota luminoasa în poezie prin comparatia sunetelor vietii cu apa pura celesta,lacrimi divine. O alta imagine auditiva este a durerii interioare:ploaia,,rapana-n geamuri ca-n tobe” declanseaza manifestarea trista a universului în deznadejdea inimii,a sufletului suferind. Epitetele,,durerea cea veche,cea noua;trist;umezi”transmit un sentiment de neliniste,de teama în fata potopului.Repetitia:,,ploua,ploua,ploua cât poate sa ploua”accentueaza starea de teama, tristete, melancolie, solitudine,este refrenul poeziei.

Repetitia cuvintelor are rolul de a intensifica emotia, de a accentua trairile,de a apasa accentele asupra elementelor ambiantei lirice. Comparatia: ,,Afara e trist ca si-n casa” evidentiaza legatura care se stabileste între poet si mediul intim, astfel sentimentele si trairile sunt mult mai pregnante.

Limbajul artistic se arata prin forma muzicala a textului, care este organizat în versuri cu numar egal,dispuse în patru strofe, masura variabila, rima împerecheata, ritm trohaic.

INTR-UN BAZAR SENTIMENTAL

de Ion Minulescu

Pe obrajii tai de ceara?...

Câte tragice-nceputuri nu sfârsira-n simfonia

Muta-a lacrimilor?

Câte nu pierira-n vesnicia

Inutilului?

Caci noaptea cea dintâi fu cea din urma,

Iar dorinta ta... nimicul - si nimicul nu se curma!...

Stiu ca m-asteptai pe mine...

Iata-ma, sosesc si-si zic:

Te-ntâlnesc întâia oara... Tot ce-a fost n-a fost nimic,

Minte-ma din nou... Aprinde lampioanele... Coboara

Transparentele... Da-mi calmul si culorile de seara...

Da-mi si buzele, si ochii, si...

„Les fleures du mal” la fila

Trei sute treizeci si noua: „La mort des amants”...

Dar mila

De amantii tai ce-asteapta pe trotuar plecarea mea

Ma-ntrupeaza-n cel de-alt’data si...

Pe-araba ta sofa:

Cântece-n surdina,

Gesturi,

Umbre,

Flori,

Et caetera!...

Stofe vechi, o mandolina,

Un Cézanne si doi Gauguin,

Patru masti de bronz:

Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,

O sofa araba, doua vechi icoane bizantine,

Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline

Cu mimoza, tamburine spaniole, lampioane

Japoneze, trei foteluri cu inscriptii musulmane,

„Fleurs du mal” legate-n piele de Cordova,

Si pe pian:

Charles Baudelaire si-alaturi Villiers de l’Isle-Adam...

Toate sunt ca si-alta data...

O, bazar sentimental!...

Toate sunt ca la plecarea mea - dantela si cristal...

Si cu toate-acestea, câte tocuri nu-ti lasara forma

Pe covoarele-si bogate de Buhara?

Si-n enorma

Ta colectie de patimi, câte buze nu-ncercara

Sa-ti transcrie madrigaluri

Poezia "Intr-un bazar sentimental", de Ion Minulescu abordeaza tema reconstituiri trecutului din semnele perceptibile ale prezentului, din obiectele pretioase: tablouri, cantece, "foteluri", covoare de Buhara, "vase vechi de Saxa", "tamburine spaniole" si lampioane japoneze. Cel mai important si cel mai bun element al poemului e prima strofa, compusa din cateva insiruiri de obiecte ce alcatuiesc „bazarul sentimental", dispuse dupa o tehnica cinematografica a miscarii privirii. Avem aici intreg arsenalul de obiecte care alcatuiesc imaginarul minulescian, locale sau exotice, europene sau orientale.

Privirea eului liric se revarsa asupra lor din nevoia unei asocieri facile cu lamentarile care rup vraja acestui lirism de factura cu totul si cu totul moderna, cazand in minor si previzibil:„O, bazar sentimental!”.

Astfel se observa, cateva elemente care tin de decadentismul epocii simboliste - tonul rebarbativ, nostalgia trucata, atitudinea de spectacol teatral, prezenta amantei etc.

Numele poetilor, ale compozitorilor si pictorilor, ca elemente de singularitate umana in acest tablou reificat, devin simboluri ale unei atmosfere estetice elevate, rarefiate, totusi eteroclite, nearmonizate deplin. De aici incepe lamentoul vocii lirice, cu multe puncte de suspensie, interogatii retorice, proiectii fantasmatice, lipsite de inaltimi valorice. . Sunt prezente aici si lacrimile, inutilul, dorinta, mila, amantii, minciuna, apoi, la final, „Cantece-n surdina, Gesturi,Umbre,Flori,Et caetera!".

Elementele de versificatie sunt reprezentate de versul liber,poezia fiind formata din cinci strofe,de dimensiuni variabile, cu sintaxa fara nerv, ostentativ plata, fara rime inutile.Muzicalitatea poeziei este redata prin prezenta campului semantic al muzicii:”simfonie “ ”cantece ” mandolina””pian” si prin repetitia: ” Da-mi calmul si culorile de seara.../Da-mi si buzele, si ochii, si...”.

In concluzie, tema poeziei este reprezentata de reconstituiri trecutului din semnele perceptibile ale prezentului sustinuta de elemente care tin de decadentismul epocii simboliste precum tonul rebarbativ, nostalgia trucata ,atitudinea de spectacol teatral si de elementele de versificatie .

PARALELA ÎNTRE SIMBOLISMUL EUROPEAN SI CEL ROMÂNESC

Chiar daca trasaturile simbolismului românesc nu difera esential de cele ale simbolismului, se poate constata totusi la o analiza atenta o deplasare de accent catre una sau alta dintre acestea. În creatia poetilor simbolisti români se intâlneste:

- tentatia pentru investigarea unor zone tematice noi (nevrozele, melancoliile autumnale, nostalgia departarii, singuratatea,evadarea, drama omului modern apasat de spleen, obsedat de ideea mortii/a bolii)

- preferinta pentru imagini vagi, fara contur, pentru clarobscur

- obsesia culorilor (albul, violetul, negrul) si a instrumentelor ale caror sunete sugereaza stari sufletesti (clavirul, pianul, vioara)

- cautarea valentelor muzicale ale cuvântului si refrenul

- preocuparea pentru corespondente

- descatusarea fanteziei poetice în utilizarea simbolului sau a sintezei,dorinta de a experimenta noi tipare in prozodie.În schimb, ei refuza contemplarea pur sentimentala a naturii si, de asemenea,logicul, explicitul, rationalul în favoarea sugestiei.

Acestea sunt prezente si in operele simboliste europene.

CONCLUZII

În concluzie, la baza tehnicii simboliste sta sugestia, calea poetica de realizare a simbolului si de exprimare a corespondentelor, a legaturilor ascunse dintre lucruri, a starilor vagi, nelamurite.

Se considera ca elementul esential al poeticii simboliste îl reprezinta utilizarea simbolului, termen care da si numele curentului. Simbolul este un substituent, un procedeu artistic care, în baza unor corespondente sau legaturi, înlocuieste si reprezinta altceva decât elementul concret-real exprimat la prima vedere, este o imagine concreta, avand o semnificatie proprie, pentru o realitate ascunsa, abstracta.

Poetii simbolisti nu descriu, ci comunica senzatii corespunzatoare unor stari sufletesti. De exemplu, poezia despre corabii, mari, insule, faruri exprima aluziv, pe calea sugestiei, tentatia departarii si dorinta de evaziune.

Tehnica sugestiei conduce spre o zona a vagului, a ambiguitatii, prin care se creeaza posibilitatea conexiunilor, a unor lecturi multiple ale textului.

Prin simbolism, poezia româneasca s-a înnoit artistic, si-a îmbogatit considerabil mijloacele de expresie, instrumentele prozodice, largindu-si tematica îndeosebi prin orientarea spre lumea orasului.

,,Prin simbolism poezia noastra se modernizeaza , devine contemporana cu peisajul liric occidental , capata o alta fizionomie. (…)simbolismul, in fundamentul sau, reprezinta mai presus de orice o poezie de cunoastere prin intermediul metaforei, al simbolurilor si, mai ales , al emotiilor subtile : olfactive si muzicale, ca si instrumente genuine, spontane, de intuire si descifrare a esentelor universului”.

Bote Lidia

BIBLIOGRAFIE

1. https://www.autorii.com/scriitori/sinteze-literare/simbolismul-curent-literar-trasaturile-simbolismului.php

2. http://poetii-nostri.ro/stephane-mallarme-autor-126/

3. http://poetii-nostri.ro/charles-baudelaire-autor-114/

4. http://poetii-nostri.ro/paul-verlaine-autor-119/

5. http://poetii-nostri.ro/arthur-rimbaud-autor-100/