Floare Albastra

Prima secventa poetica (strofele I-III) înfățișează lumea rece a ideilor , lumea lui.Monologul fetei începe cu reproșul plasat la inceputul poeziei. Tonul adresarii este familiar.

Avertismentul final "NU cata in departare/ Fericirea ta iubite!" desi este rostit pe un ton sgalnic , cuprinde un adevar : implinirea umana se realizeazadoar prin iubire , in lumea terestra.

Izolarea , singuratatea,aspriatia spre cunoasterea absoluta si imposibilitatea fericirii terestre sunt atribute ale geniului.

A doua secventa poetica (strofa a patra) constituie meditatia barbatului asupra sensului profund al unei iubiri rememorate. Notarea unei stări de spirit " Eu am ras , n-am zis nimica " se realizează prin folosirea mărcilor gramaticale ale eului , verbe si pronume la persoana I singular "eu","am ras","n-am zis".

A treia secventa poetica ( strofele V-XII) : Monologul fetei continua cu o chemare la iubire in lumea ei , planul terestru "Hai in codrul cu verdeață.." . Refacerea cuplului adamic ( iubirea paradisiaca ) necesita un spatiu protector , paradis terestru si un timp sacru.

Cadrul natural se realizeaza prin motive romantice frecvente in erotica eminesciana : codrul, izvoarele, valea, balta , luna, etc. Natura de inceput de lumea are atributele salbaticiei in viziune romantica.

Femeia este o aparitie de basm , sagalnica , senzual-naiva si cu gesturi gingase.

Chemarea la iubire urmeaza un scenariu: descrierea naturii umanizate , invitatia in peisajul rustic si intim, conversatia ludic-erotica, "incercarea" iubirii pe un fir de romanita , portretul fetei ca o zeitate terestrea, gesturile de tandrete, sarutul , imbratisarea , intoarcerea in sat , despartirea.

Spre deosebire de alte idile eminesciene , aici femeia este aceea care adreseaza chemarea la iubire; ea incearca atragerea barbatului in paradisul naturii , ca aspiratie spre refacerea cuplului adamic.

Ultima secventa poetica (strofele XIII-XV) este a doua interventie a vocii lirice din strofa a patra , continuare a meditatiei barbatului asupra acestei iubiri trecute pe care o proiecteaza acum in ideal si amintire .Cadrul obiectiv al idieli se incheie cu despartirea.

Trairea dionisiaca , simbolizata de ipostaza feminina , este inlocuita de detasarea apolinica (ipostaza masculina) si de asumarea sentimentului de tristețe.Contrastul dintre vis si realitate , ca si incompatibilitatea dintre cele doua lumi care o clipa s-au întâlnit in iubire pentru ca apoi sa se reașeze in limitele lor sunt sugerate de versul final , de o dulce tristețe:"Totuși este trist in lume!"

Add More Slides

Present all the details

Dezvoltarea unui motiv poetic european într-o lirică proprie, „Floare albastră” poate fi considerată o poezie-nucleu a romantismului eminescian.

În primul rând, poezia se încadrează în romantism prin temele predilecte ce le dezvoltă (iubirea și natura, condiția geniului, aspirația spre absolut). „Sufletul vieții mele” și „Fericirea ta, iubite” arată iubirea „vocii” feminine pentru geniul izolat în simbolurile eternitații („Iar te-ai cufundat în stele/Și în nori și-n ceruri nalte?”). Aspirația spre cunoaștere absolută este sugerată și de metafora „râuri în soare/Grămădește-n a ta gândire”. Însă,specific lui Eminescu, iubirea celor doi se desfășoară în cadrul natural reprezentat de „verdeață”, „izvoare”, „pădure”.

În al doilea rând, antiteza pe baza căreia este contruită poezia ține de romantism. Poemul are o compoziție romantică, fiind structurată în jurul unei serii de opoziții : eternitate-viață, masculin-feminin, geniu – ființă terestră, vis-realitate, trecut-prezent.

În concluzie, opera lui Mihai Eminescu, se poate încadra în romantism, având toate trăsăturile

specifice unei astfel de opere.

A Perfect Template

for Various Topics:

Epitete: "de-aur părul", "albastra, dulce floare";

Comparații: "Voi fi roșie ca mărul", "Dulci ca florile ascunse";

Personificări: "izvoare plâng în vale";

Expresii populare: "de nu m-ai uita încalte", "Nime-n lume n-a s-o știe".

Poezia este proiectată în viitor: "vom ședea", "mi-i spune", "mi-i ținea";

Epitetul "dulce", caracteristic artei poetice eminesciene, surprinde și aici prin inedit, în comparațiile: "dulci ca florile ascunse" sau metaforele: "dulce minune", "dulce netezindu-mi parul", "dulce floare".

Critică liteară

Fără să exagerăm câtuşi de puţin, trebuie să dăm crezare cuvintelor lui Tudor Vianu „Fără Eminescu am fi mai altfel şi mai sărăci.”. Neegalatul exeget şi biograf al scriitorului, G. Călinescu produce cel mai frumos gând şi mai puternic după părerea mea legat deinegalabilul poet. Este extrem de îndepărtat momentul în care toată seva pământului se va ridica printr-o ţeavă şi va crea „un crin de tăria parfumurilor sale”.

Mihai Eminescu este cel mai profund poet al literaturii române şi totodată imagineaidentităţii naţionale, reflectată în plan universal. De aceea, filosoful C. Noica îl definea ca „omul deplin al culturii române”.

Opera sa a generat încă de la apriţie mai multe întrebări decât răspunsuri, de la aceea mai veche a lui Titu Maiorescu „Care a fost personalitatea poetului?” până la cea mai nouă a lui Emil Cioran „Ce a căutat pe aici acela pe care chiar şi un Buddha ar fi gelos?”. Apariţia sa în contextul abia ieşit din paşoptism al epocii este într-adevăr inexplicabilă „El a căzut în sărmana noastră literatură de la 1870 ca un meteor venit din alte lumi.”, remarca Garabet Ibrăileanu.

"So many books,

so little time."

- Frank Zappa

"Don't read books.

Make prezis!"

- Author