analizatorii

= stratul aflat în contact direct cu mediul extern

Este un epiteliu pluristratificat pavimentos, keratinizat, lipsit de vase de sânge, dar prezintă terminații nervoase libere; Hrana este asigurată pe cale osmotică de la nivelul lichidului intercelular. Superficial, prezintă stratul cornos, iar în profunzime, stratul germinativ.

EPIDERM

DERM

= zonă conjunctivă densă la nivelul căreia se remarcă vase de sânge, vase limfatice, terminații nervoase, anexe cutanate (fire de păr, precum și canale ale glandelor exocrine).

Se împarte în: derm papilar (un strat spre epiderm) și derm reticular (un strat spre hipoderm).

În dermul papilar se remarcă papilele dermice, care sunt ridicături tronconice. La nivelul degetelor acestea sunt mai evidente și contribuie la formarea unor proeminențe denumite creste papilare. Prin întipărire, se obțin amprentele utilizate pentru identificări în criminalistică și medicina legală.

La nivelul stratului reticular, elementele celulare sunt relativ rare, dar sunt prezente fibre de colagen, precum și fibre elastice care contribuie la formarea fasciculelor groase.

HIPODERM

Hipoderm (denumit și țesut subcutanat) = este constituit din țesut conjunctiv lax, la nivelul căruia se află un număr variabil de celule adipoase.

La acest nivel se întâlnesc bulbii firului de păr, glomerulii glandelor sudoripare și corpusculii Vater-Pacini.

receptorii

cutanati

= sunt reprezentați de către terminațiile nervoase libere și încapsulate de la nivelul pielii.

Terminațiile nervoase libere sunt localizate printre celulele epidermului. Acestea sunt ramificări dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali. Unele dintre aceste fibre nervoase au terminațiile în formă de coșuleț distribuite în jurul unor celule epiteliale. Ele reprezintă discurile tactile Merkel cu rol în recepționarea stimulilor tactili.

Terminațiile încapsulate sunt prezente în hipoderm și sunt reprezentate de corpusculi pentru sensibilitate tactilă, precum și de corpusculii Vater-Pacini (corpusculii cu dimensiunea cea mai mare).

Și la nivelul dermului sunt prezenți receptori pentru sensibilitatea tactilă. Aceștia sunt: corpusculii Meissner, Krause, Ruffini. Unii au și rol în perceperea variațiilor de temperatură: corpusculii Krause sunt receptori pentru rece, iar Ruffini sunt receptori pentru cald.

receptorii

tactili

Segmentul periferic al analizatorului tactil este reprezentat de receptorii tactili. Aceștia sunt mecanoreceptori, iar stimulul îl reprezintă deformarea mecanică. Receptorii tactili sunt responsabili de generarea senzațiilor tactile, presionale, vibratorii.

Localizare: derm, tegumente fără păr.

În funcție de dispunere, aceștia percep senzații diferite. De exemplu, corpusculii Meissner și discurile Merkel, dispuși în partea superioară a dermului înregistrează atingerea. Distribuiți mai profund în derm, corpusculii Ruffini, recepționează presiunea, iar corpusculii Pacini, vibrațiile.

În plus, terminațiile nervoase libere intervin și ele în perceperea atingerii și presiunii.

Hipodermul pulpei degetelor prezintă un tip de corpusculi Vater-Pacini de dimensiuni mai mici, denumiți corpusculi Golgi-Mazzoni cu implicare în generarea senzației tactile.

Segmentul periferic al analizatorului termic este reprezentat de receptorii termici. Aceștia sunt terminații nervoase libere, fără mielină, cu diametru mic și se împart în:

• receptori pentru rece
• receptori pentru cald

Receptorii pentru rece sunt mai numeroși comparativ cu cei pentru cald. În cazul unor temperaturi extreme, sunt stimulați totodată și algoreceptorii (receptori pentru durere).

receptorii

termici

receptorii pentru

durere

Segmentul periferic al analizatorului dureros este reprezentat de receptorii pentru durere care, în principal, sunt terminații nervoase libere. Pe de altă parte, în cazul unor stimulări excesive, toți receptorii cutanați au capacitatea de a transmite aceste impulsuri care sunt ulterior percepute ca durere.

Stimulii receptorilor pentru durere sunt de natură:

• chimică
• mecanică
• termică

Cu cât stimulul persistă mai mult, intensitatea senzației crește.

celule multipolare

Axonii celulei bipolare fac sinapsă cu neuronii multipolari (celulele mitrale) din bulbul olfactiv. Neuronul II al căii olfactive: neuronii multipolari.

Axonii neuronilor multipolari de formă stelată formează tractul olfactiv. Acesta este proiectat în lobul temporal, de aceeași parte, pe fața medială și reprezintă aria olfactivă formată din girul hipocampic și nucleul amigdalian. Calea olfactivă NU prezintă legături directe cu talamusul.

Epiteliul columnar (celulele de susținere), printre care se află neuronii bipolari, este un epiteliu pseudostratificat având nucleii dispuși la înălțimi variate și dau impresia de țesut multistratificat. Alături de neuronii bipolari, epiteliul intră în alcătuirea mucoasei olfactive. Aceasta este diferită de mucoasa nazală în alcătuirea căreia intră stratul de mucus.

Pe toată suprafața limbii sunt distribuiți mugurii gustativi unde se pot delimita anumite zone specializate în percepția unui anumit timp de gust fundamental. Se cunosc cel puțin 13 receptori chimici la nivelul celulelor gustative. Practic, pentru a putea facilita analiza gustului, calitățile de percepție ale gustului au fost divizate în 4 categorii generale. Acestea au fost denumite senzații gustative primare și sunt:

• acru;
• sărat;
• dulce;
• amar.

Senzația primară de gust

Protoneutronul căii gustative: se află în ganglionii anexați nervilor faciali, glosofaringieni și vagi.

Al II-lea neuron al căii gustative (deutoneuronul): se află în nucleul solitar din bulb.

Axonii deutoneuronilor se încrucișează, apoi se îndreaptă spre talamus, de unde impulsurile ajung în aria gustativă din lobul parietal. Aceasta se află în girul postcentral, partea inferioară (al III-lea neuron).

neuronii caii gustative