Relația: Limbaj - Gândire

Cogito, ergo sum!

GÂNDIREA

Gândirea este unul din procesele fundamentale și complexe ale vieții individului uman, fiind nivelul cel mai înalt de prelucrare și integrare a informației despre lumea externă și despre noi înșine.

Are un rol esențial în definirea raționamentului și totodată în planificarea unor acțiuni cu scopul de a ne atinge țelurile.

,,Luată în forma sa constituită și consolidată, așa cum se prezintă la subiectul adult și cum a fost tratată de cercetarea psihologică tradițională, până la Jean Piaget, gândirea pare a fi entitatea psihică cea mai enigmatică și plină de mister”.

LATURI ALE GÂNDIRII

1. Latura de conținut dispune de unități informaționale. Despre ceva anume obiecte, fenomene, evenimente). (noțiuni, judecăți, raționamente):

2. Latura rațională cuprinde:

Componentele și structura gândirii:

OPERAŢII FUNDAMENTALE ALE GÂNDIRII:

Componentele și structura gândirii:

1. Informațională - constituită din ansamblul noțiunilor și conceptelor ca forme generalizate de reflectare a însușirilor obiectelor și fenomenelor.

2. Funcțională - cuprinde ansamblul operațiilor și procedeelor mentale de transformare a informațiilor, de relaționare prelucrare și combinare a noțiunilor, în vederea obținerii unor cunoștințe noi sau a rezolvării unor probleme.

Cele două laturi ale gândirii nu sunt independente una de alta, ci într-o foarte strânsă legătură, interacțiune și interdependență.

- analiza (operaţie de descompunere mintală a unui obiect în părţile sale componente);

- sinteza (operaţia inversă analizei, care reasamblează părţile într-un tot unitar);

- comparaţia (operaţia de stabilire a asemănărilor şi deosebirilor între obiecte pe baza unui criteriu);

- abstractizarea ( operaţia de reţinere pe plan mintal a anumitor trăsături fundamentale ale obiectelor şi neluarea în considerare a altora, considerate secundare);

- generalizarea (operaţia de extindere a însuşirilor unui obiect asupra unei categorii de obiecte);

- concretizarea (operaţia de trecere de la general-abstract la particular concret).

Activitățile gândirii

Activitățile gândirii

CARACTERITICILE GÂNDIRII:

1. Flexibilitatea – modificarea unghiului de abordare a unei probleme;

2. Fluiditatea - desitatea ideilor, opiniilor în unitatea de timp;

3. Originalitatea – gradul de noutate și ineditul produselor și strategiilor;

4. Elaborarea – gradul de completitudine și elaborare al produselor gândirii.

1. Conceptualizarea : ,,Elemetul cel mai caracteristic al conduitei inteligente a omului este aptitudinea de a forma și a integra concepte” Delay, Pichot 1969.

2. Înțelegerea – activitatea de sesizare și relevare a relațiilor esențiale dintre obiectele și fenomenele lumii reale.

3. Rezolvarea problemelor- constituie una dintre activitățile esențiale ale gândirii, urmărindu-se la faptul că aceasta nu intră în funcțiune decât în situații problematice care cer o rezolvare.

4. Creația – reprezintă forma extremă a rezolvării problemelor care duce la un nivel nou de sinteză, superior celui propus de rezolvarea problemelor.

Scopurile gândirii

Conceptul și prototipul sunt reprezentările mentale posibile ale unei categorii.

Funcţia de bază a gândirii este rezolvarea de probleme.

SCOPURILE GÂNDIRII

1. Categorizarea - presupune structura lumii înconjurătoare în clase și categorii;

2. Rezolvarea problemelor - Problema apare atunci când o persoană își propune să atingă un scop sau să reacționeze într-o situație pentru care nu are un răspuns dinainte pregătit;

3. Luarea deciziilor.

Latura operatorie

Raționamentul deductiv

Reguli logice. Conform logicienilor, cele mai puternice argumente sunt cele care au validitate deductivă: e imposibil sa ajungi la o concluzie falsă dacă pornești de la premise adevărate (Skyrms, 1986)

Raționamentul inductiv

Principiile logice. Specialiștii au constatat că un anume raționament poate fi bun chiar și în condițiile în care nu are validitate deductivă. Este improbabil ca o concluzie să fie falsă dacă pornește de la premise adevărate (Skyrms, 1986)

Judecata reprezintă conexiunea dintre două noţiuni prin care se reflectă un raport determinat între obiecte. De aceea, judecata poate fi adevărată sau falsă.

Raţionamentul ia naştere pe baza judecăţilor.

Astfel, pe baza unor judecăţi a căror valoare de adevăr este cunoscută (numite premise), este obţinută o nouă judecată (numită concluzie).

Există două strategii majore pentru rezolvarea de probleme:

- strategiile algoritmice (algoritmul este o succesiune determinată de paşi care trebuie urmaţi pentru a găsi soluţia problemei);

- strategiile euristice (care presupun construcţia căii care va releva soluţia eficientă a problemei într-un timp optim).

Elementele problemei :

- Starea inițială;

- Starea finală;

- Set de acțiuni sau operații pentru a trece din starea inițială în starea finală.

Limbajul

Activitatea prin intermediul căreia comunicăm gândurile noastre și schimbăm informații.

Comunicând prin limbaj, oamenii își transmit unul altuia ideile și se influențează reciproc.

Limbajul este în primul rând obiectul de cercetare al psihologiei.

Limbajul se poate clasifica în:

1. Limbaje naturale: s-au format și s-au dezvoltat pe parcursul evoluției popoarelor. Acestea au caracter:

- verbal (exp. lb. română)

- non-verbal ( exp. gesturile)

2. Limbaje artificiale: cele create de om (exp. limbaje matematice, limbajul hărților,al calculatoarelor.)

Folosirea limbajului presupune atât producerea cât și înțelegerea lui :

• Producerea limbajului începe cu un gând propozițional, transpus într-un fel sau altul într-o fraza, și se finalizează cu sunetele care exprimă respectiva frază.

• Înțelegerea limbajului începe cu auzirea sunetelor, atașarea semnificației la suntele auzite sub forma de cuvinte, combinarea cuvintelor pentru a forma o frază, și se finalizează cu extragerea unei propoziții logice.

Modalitățile de învățare a limbajului ar fi:

- imitarea cuvintelor;

- condiționarea

Elementele componente ale limbajului sunt:

-sunetele vorbirii (fonemele);

-unitațile morfologice (morfemele);

-unitațile propoziției logice (analiza sintactică).

Toti copiii, indiferent de cultură și de limba pe care o vorbesc, prezintă o succesiune identică a etapelor dezvoltării limbajului:

- la vârsta de un an copilul rostește câteva cuvinte;

- la vârsta de 2 ani se atinge stadiul propoziției de două sau trei cuvinte;

- în jurul vârstei de 3 ani propozițiile respectă parțial regulile gramaticale;

- la 4 ani vorbirea copilului începe să fie asemănătoare celei adultului.

Folosirea limbajului presupune activități desfășurate la diferite niveluri cum ar fi:

- Primul nivel -> în care se gasesc unitățile propoziționale (expresiile și propozițiile)

- Al 2-lea nivel -> este cel al cuvintelor, precum și al celor particule lingvistice care sunt purtatoare de semnificatie , prefixul si sufixul.

- Al 3-lea nivel -> conține fonemele (sunetele vorbirii).

Concluzii

„Limba este realitatea nemijlocită a gândirii”

Karl Marx

Aşa cum în cadrul limbajului, utilizarea vocabularului unei limbi nu se poate face în absenţa unor reguli gramaticale, tot aşa, în cadrul gândirii, utilizarea noțiunilor nu se poate face în afara legilor logice care vizează corectitudinea gândirii, adecvarea ei la realitate.

Este uşor de observat că gândirea şi limbajul sunt într-o strânsă unitate; copilul mic ce are un limbaj slab dezvoltat are o capacitate redusă de gândire (deci şi de înţelegere şi soluţionare de probleme); maturizarea psihică a individului presupune un nivel crescând al celor două fenomene psihice întrucât această maturizare se realizează prin învăţare, iar învăţarea este activitatea complexă ce solicită în mod special participarea gândirii şi a limbajului (cu toate formele sale: monologat, dialogat şi colocvial, scris şi intern). Acesta înseamnă că învăţarea este în esenţă dobândirea capacităţilor operatorii în plan mental.

Legătura dintre gândire şi limbaj se evidenţiază însă şi în situaţiile în care diferite perturbări ce se pot produce în cadrul unuia, influențează negativ şi pe celelalte; altfel spus, afectarea

accidentală a mecanismului complex al gândiri (întâlnite în boli psihice) se manifestă şi prin

dificultăţi ale comunicării.

Concluzii

La început, cuvintele nu spun nimic copilului, fiind simple sonorități. Asociindu-se mereu cu aceleași obiecte, ele direcționeaza atenția și înlesnesc operațiile gândirii: analiza, sinteza și comparația.

Treptat, fiecare termen devine un punct de cristalizare, de fixarea semnificatiilor, fiindca spre deosebire de imagini, care sunt variabile, el devine un complex de sunete stabil.

Limbajul este aspectul exterior al gândirii.

Vorbirea si rationamentul sunt

interdependente, in stransa relatie atat din punct de vedere genetic cât

structural.

Aşadar, gândirea se formează şi se dezvoltă prin intermediul limbajului în absenţa căruia rămâne la un stadiu primitiv.

Înțelegerea, ca funcţie a gândirii ce constă în stabilirea de legături între noile informaţii şi cele vechi, n-ar fi posibilă fără sprijinul limbajului.

Bibliografie:

Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, E. E&Bem, D.J. (2002).

Zlate, M. (2000). Introducere in psihologie. Polirom, Iasi.

Rusu, P. (f.d.). Fundamentele psihologiei (Suport de curs). Universitatea ,,Stefan Cel Mare'' , Suceava

Va multumim!