Viata politica in Romania Interbelica

Viața politică în România interbelică

Principala problema a vietii politice romanesti in perioada dintre cele

doua razboaie mondiale a fost confruntarea intre democratie si autoritarism. Introducerea votului universal pentru barbatii adulti a alimentat speranta ca guvernarea oligarhica va disparea curand. Atat taranistii din Vechiul regat, care respingeau modelele europene cit si fruntasii Partidului National Roman din Transilvania erau in favoarea participarii depline a tuturor ceatenilor la viata politica si sustineau consultarea directa electoratului prin alegeri corecte. Majoritatea fruntasilor politici ai vremii se pronuntau pentru o guvernare parlamentara. Populatia tarii, la alegerile din 1928, si-a exprimat clar preferinta pentru acele partidele cu un caracter democratic.

Schimbarile dorite intimpinau insa o serie de obstacole. Lipsa de experienta a taranilor, exclusi din viata politica in trecut s-a facut simtita si impactul votului universal s-a diminuat. Partidul Liberal, cea mai puternica formatiune politica din anii `20 a preferat sa conduca alegerile dupa moda veche si sa guverneze in mod autoritar, prin intermediul unei mici oligarhii financiare si industriale.In afara partidelor traditionale existau multe grupari si indivizi care se

opuneau institutiilor politice democratice, urbanismului, industriei si

rationalismului, creindu-se astfel un climatul favorabil miscarilor

nationalist-extremiste si politicii autoritare.

Carol al II-lea

Carol al II-lea

Venirea lui Carol al II-lea la tron a constituit un alt obstacol in calea democratiei, intrucat el nu a facut niciodata un secret din dispretul sau pentru institutiile parlamentare si din intentia de a se impune ca factor indiscutabil al puterii in stat.

Ascensiunea Germaniei naziste si agresivitatea Italiei fasciste alaturi de politica conciliatorista a democratiilor occidentale au incurajat credinta ca viitorul apartine autoritarismului. Partidele politice democratice au fost incapabile sa reziste atacului atit exterior cit si interior si au acceptat instituirea dictaturii lui Carol al II-lea in 1938, moment ce a marcat sfirsitul democratiei in Romania.

Regele era elemetul-cheie al vietii politice. Potrivit Constitutiei din 1923 el putea sa-si aleaga ministrii dupa bunul plac, inclusiv din afara Parlamentului dar putea la fel de bine sa-I si demita, desi era obligat sa tina cont de dorintele partidului majoritar din Parlament. Primul ministru si ceilalti membri ai cabinetului trebuiau sa coopereze cu Parlamentul si, daca nu ii cistiga increderea, era obligat sa demisioneze. Regele era cel care le numea succesorii. El era cel care sanctiona toate legile, exercita largi prerogative discretionare in interpretarea legilor prin dreptul de a emite regulamente menite sa detalieze legile aflate deja in functie. Carol al II-lea avea autoritatea de a negocia si de a incheia tratate de alianta, putea declara

razboi ori sa faca pace.

Constituția României din 1923

Infaptuirea programului democratic a continuat in perioada decadei bratianiste prin adoptarea Constitutiei din 27 martie 1923. Reorganizarea si consolidarea statului roman impuneau modificarea Constitutiei din 1966. Parlamentul tarii, aflat la Iasi, in mai 1917 a luat in discutie reforma electorala si agrara. Regele Ferdinand, in iunie 1917 semneaza decretul pentru modificarea articolelor 19, 57 si 67 din Constitutia din 1866 in care se specificau principiile de expropriere si regimul electoral bazat pe votul universal. Constitutia din 1923 numita si Constitutia unificarii a reprezentat o revizuire a celei din 1866. Proiectul, pana la promulgarea sa prin decret regal la 28 martie 1923 a parcurs mai multe etape:

· 5 martie 1923 - proiectul a fost depus la Adunarea Deputatilor;

· la 19 martie 1923 incep discutiile asupra continutului;

· la 26 martie 1923 Adunarea Deputatilor a votat Constitutia;

· 27 martie 1923 - Constitutia este votata si de Senat;

· 29 martie 1923 - este publicata in Monitorul Oficial.

Principalele guvernari si programele lor

Principalele guvernari si programele lor

Intre 1918-1938 in Romania s-au succedat 38 de guverne.

Guvernul Alexandru Vaida-Voievod (dec. 1919-martie 1920). Si-a concentrat

intreaga activitate pentru votarea legilor prin care sunt ratificate actele de unire

ale Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romania.

Guvernul condus de generalul Alexandru Averescu. A luat urmatoarele masuri:

· in 1920 a efectuat unificarea monetara;

· a desfiintat Consiliul Dirigent din Transilvania, secretariatele din Bucovina si directoratele din Basarabia;

· a pus in aplicare reforma agrara in Basarabia in 1920 si in iulie 1921 in regat, Transilvania si Bucovina.

Guvernarea condusa de Partidul National Liberal (decada bratianista) - ianuarie 1922-noiembrie 1928

Guvernarea liberala s-a remarcat prin politica neoliberala promovata in societatea romaneasca. Activitatea guvernamentala s-a axat pe urmatoarele coordonate:

· consolidarea statului national unitar roman prin adoptarea Constitutiei din 1923;

· adoptarea unor legi in concordanta cu doctrina neoliberala:

- legea privind comercializarea si controlul intreprinderilor economice ale statului - 1924;

- legea energiei - 1924;

- legea minelor - 1924;

- legea pentru unificare administrativa - 1925;

- legea si statutul pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Romane;

- legea electorala - 1926;

- legile pentru unificarea sistemului de invatamant de stat si particular;

Sfarsitul regimului democratic

Cauzele sfarsitului democratiei in Romania sunt rezultatul evolutiilor interne si internationale, a politicii promovate de partidele politice si monarhie. Aceste cauze pot fi structurate astfel:

· societatea romaneasca era dominata de confuzie politica in urma proliferarii gruparilor politice de extrema dreapta;

· disensiunile din interiorul partidelor politice si indeosebi din interiorul Partidului National Liberal;

· rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie 1937 care nu au adus castig nici unui partid politic;

· politica regelui si a camarilei de discreditare a regimului democratic pentru instaurarea unui regim de autoritate.

Rezultatele alegerilor din decembrie 1837 au dat posibilitatea regelui sa actioneze pentru punerea in aplicare a concepiilor sale autoritare. Regele incredinteaza formarea guvernului lui Octavian Goga alaturi de A.C. Cuza, un guvern fara o baza sociala puternica, primul pas in politica pentru instaurarea monarhiei autoritare.

·

Bibliografie

Imnul-Romaniei-(1866-1948 Traiasca Regele)

Bibliografie:

-https://biblioteca.regielive.ro/referate/istoria-romanilor/viata-politica-din-romania-in-perioada-interbelica-45793.html

-http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/EVOLUTIA-VIETII-POLITICE-IN-PE42.php

-https://www.scribd.com/doc/313261801/Viata-Politica-in-Romania-Interbelica

Danae Silvia-Georgiana

Clasa a XII-a A