Meșterul Manole

Mulţumim pentru atenţie!

Niţu Andreea-Georgiana

Văcaru Maria Cristina

Meșterul Manole

Concluzie

Drama "Meșterul Manole" este un monument al omului în plină înălțare, prin suferință, al sufletului creator din om, al unei povești de iubire care se perpetuează din veac în veac, prin cântec și prin cuvinte, prin freamătul pădurii și prin murmurul apelor.

O poveste ca niciodată...

Conflictul interior

Conflictul este tragic pentru că este fără ieșire. El se poate rezolva doar prin moartea eroului, o moarte necesară, nu o sinucidere, cum lectorul este tentat să creadă sau o moarte accidentală ca în baladă.

Conflict interior

Marele meșter e obligat de jocul sorții să aleagă: între biserică, simbol al vocației creatoare și Mira, simbol al vieții, al dragostei, al purității sufletești. Însă, cele două reprezintă două jumătăți ale lui Manole care fără una din ele este anulat ca om.

Elementele conflictului

• devoranta pasiune pentru construcție
• intensa dragoste pentru viață, pentru puritatea și frumusețea ei, toate întruchipate de Mira.

Caracterizare

Conflictul

Caracterizare directă

Autocaracterizare

Componenta esenţială a dramei este conflictul complex și puternic atât interior, cât și exterior, în desfășurarea căruia se conturează eroii dramatici.

Manole se autocaracterizează, recunoscând că este stăpânit de patima creaţiei, care il mistuie pe zi ce trece: „pentru biserică zilnic mor”, „e foc ce mistuie (…) şi e pedeapsă şi e blestem”.

În schimb, el este caracterizat direct de alte personaje, reliefându-se astfel, alte trăsături ale lui.

Mira il vede ca pe o „inimă fără odihnă, gând treaz, visare fără popas”. Însă atunci când află că vrea să jertfească pe cineva pentru a zidi biserica, ea îl numeşte ucigaş: „nouă ucigaşi, cu Manole zece”

Caracterizare directă

Portretul fizic

Pentru cei nouă zidari el este „Meşterul Nenoroc”, cel de-al şaselea îndrăznind chiar să-i mărturisească că „Eu te-am urât şi te-am iubit cel mai tare”. În schimb, este considerat de către sol un mesager al adevărului.

Personajul principal

Portretul fizic al lui Manole lipseşte aproape cu desăvârşire, fiind menţionată doar o singură trăsătură fizică de către Mira: „păr negru”.

Manole este un personaj eponim prin dăruire și jertfă, erou mitic și tragic, arhetipul artistului în jurul căruia se organizează întreaga dramă.

Nu întâmplător ocupă în fiecare scenă poziția centrală, toți ceilalți gravitând în jurul său și definindu-se în raport cu el.

Geneză

Publicată la Sibiu în 1927, piesa a fost jucată pe scena doi ani mai târziu, în 1938. Este rezultatul excepţionalei întâlniri a temei jertfei zidirii (din balada populară) cu o capodoperă arhitecturală inegalabilă - Mănăstirea de la Curtea de Argeș.

Lucian Blaga

În peisajul cam sărac al dramaturgiei interbelice (comparativ cu romanul și poezia), Lucian Blaga este o excepţie.

El cultivă teatrul poetic de idei care pune în lumină deopotrivă poetul, filosoful, dramaturgul.

9 mai 1895 - 6 mai 1961