VIAŢA COTIDIANĂ ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

Cârciumile erau vestite pentru tradiţia lor culinara, prin mâncărurile şi vinurile care erau servite. La cârciuma „Trei ochi sub plapumă” se mânca cea mai gustoasa ciorba de burta, piftie , scordoleaua de raci sau sarmale.

La restaurantul „Iordache” se mânca „cap de porc cu varză, urzici sleite cu usturoi, mâncărică de ardei gras cu ouă, pulpă de porc ca la Turda, stufat de văcuţă, slănină afumată cu varză sau tocăniţă oltenească de purcel”.

În cofetării şi cafenele se servea bere germana, vermut italian, coniac , citron pressé si oranjada, profiterol, tort, inghetata simpla ori asortata cu frisca, alune de padure pudrate fin cu sare, prăjituri, pricomigdale, cafea turcească, bomboane cu vişine trase in ciocolata, fructe confiate, bomboane fondante.

Cafenelele renumite erau "Bulevard", "Kübler", "Terasa Oţeteleşanu" şi renumita cafenea "Capşa" care era cafeneaua rezervata high-life-ului bucureştean, oamenilor politici şi boierilor.

Lumea buna mergea şi la teatru, la "Capşa", la "Corso", la "Carul cu bere" sau la "Melody", la un concert la Filarmonica.

Trăsurile sau birjele erau “taxiurile” trase de cai şi se spune că erau aproximativ vreo 600, conduse de lipoveni sau “muscali”, îmbrăcaţi în pelerine lungi. În numărul lor nu erau incluse: şaretele boiereşti şi căruţele care traversau majoritatea străzilor de pămant sau podeţe cu lemn, ori puţinele străzi pietruite. Principala staţie de trăsuri se afla pe Calea Victoriei, în fosta Piată a Teatrului Naţional.

BUCURESTIUL INTERBELIC

După anii 1900, capitala avea aproximativ 300.000 de locuitori, iar bucureltenii locuiau în case, majoritatea fără etaj, dar cu curte şi grădina. Cele mai înalte clădiri aveau trei etaje şi erau amplasate în centru. “Trăsurile deschise” plimbau doamnele şi domnişoarele la Şosea, ca să-şi etaleze toaletele, fie ieşeau în parc, pe bulevard sau mergeau la cofetarie, la cafenea, la cinematograf. In 1933, în Bucureşti existau 50 de cinematografe şi peste 600 de restaurante, cafenele, berarii şi grădini de vară.

Un alt capitol al vieţii sociale bucureştene l-a reprezentat laptăria.

"Hai la iaurt cu caimac,

Face bine la stomac!

Cine ia doar de la mine

Toată viaţa-i merge bine!”

Scriitorii mai nonconformişti care, neputând să trăiască din drepturile de autor, şi-au deschis lăptării, cafenele sau magazine de cartier în capitala. Primele laptarii au apărut în secolul XIX, atunci când a aparut şi „Lăptăria lui Enache” -cea mai cunoscută dintre ele.

Orice hotel respectabil avea propriul omnibus cu care îşi ducea şi aducea clientela de la gara. Trebuie spus ca atunci Bucureştiul avea deja vreo 200 de masini. Atât maşinile, cât şi trăsurile aveau număr de înregistrare.

In perioada interbelică, cine avea bani şi rang înalt, pleca în vacanţă la Balcic, Predeal, Breaza sau Bran. Cine era un aristocrat modest, rămânea acasa şi încerca să se distreze cât mai bine cu putinţă. In perioada aceea, viaţa mondenă din saloanele conacelor boiereşti se muta pe terasele restaurantelor şi grădinile cârciumilor bucureştene. Aici cheflii petreceau de seara până dimineaţa, cu mâncare, băutură şi dans. Dansurile la modă erau valsul, tangoul, charlestonul sau fox-trot-ul.

Exista şi o regulă: NU mâncai mujdei la masa dacă seara ieşeai cu nevasta din casa. Nu era de bonton! Una dintre melodiile preferate ale Romaniei interbelice reda întocmai aceasta atmosfera a Bucureştiului interbelic:

Trotuarele străzilor erau împânzite de vânzători ambulanţi care erau gata să vândă orice.

Perioada interbelică a fost şi una de emancipare a femeii. Ea începe să se impună şi în unele domenii profesionale rezervate mai înainte bărbaţilor: medicină, avocatură etc. Preocupările pentru modă devin frecvente, atât din dorinţa de frumos cât şi din cea a etalării statutului social. În epocă se spunea că rochia unei femei este oglinda prosperităţii soţului.

Ieşitul seara intr-o carciumioara la Şosea era un act social, o afirmare a propriei valori. Pentru că socializarea era importantă într-o Românie care se dorea luata în seamă şi o capitală care era alintată ca „Micul Paris”. Existau restaurante faimoase în tară şi străinatate precum Hanul lui Manuc, Capsa, Casa Vernescu, Caru cu Bere sau Casa Doina. Cârciumarul era cea mai temută persoană, pentru că ştia cum să se apropie de onorabila clientela şi să afle tot ce mişcă în lumea bună. Aici era locul în care se desfăceau intrigile politice şi se răsturnau şi formau guverne. Una dintre cele mai mari plăceri era aceea de a sta la taifas la un ţap de bere. Multe dintre cârciumile de odinioara erau repere topografice în geografia capitalei. Unele au facut istorie: Cârciuma lui Niţă Sterie, Cârciuma lui Tabacu, Cârciuma lui Chibrit, s.a.

VIAŢA COTIDIANĂ ÎN PERIOADA INTERBELICĂ