Comportamentul adaptiv la copii cu CES

Persoana ce dobandeşte o deficienţă se străduieşte

- să realizeze trecerea de la noul statut,

- să optimizeze procesul tranzacţilor cu ceilalţi, pentru a înregistra eficacitate maximală a readaptării sociale.

Comportament inadaptiv:

-sentimentul inferiorității, efortul sporit pentru perfecțiune și superioritate, care determină un comportament egoist.( Psihologia individuală-Adler

-manifestarea comportamentelor dezaprobate de cei din jur ( Psihologia behavioristă)

-discrepanța între imaginea de sine și realitatea

-absența propriei identități si al apartenenței la grup

Caracteristica elevilor cu handicap de auz :

• au dificultăţi de ascultare în clasă, dificultăţi de concentrare şi o întârziere atât în vorbire, cât şi în aptitudinile de a folosi limbajul;
• câteodată va comunica mai greu cu colegii;
• nu inţeleg pe deplin informaţii transmise verbal;
• nu pot totdeauna să-şi comunice clar şi eficient ideile proprii;
• nu inţeleg informaţii complete în scris;
• nu pot elabora materiale de proporţii în scris;
• nu pot reţine informaţii complexe fără a avea ocazia să repete de multe ori;
• nu pot să înţeleagă şi să aplice concepte matematice complexe (odată însuşit algoritmul de calcul, el îl foloseşte cu uşurinţă);
• au tendinţa de a învăţa mecanic.

Forme ale recuperării şi integrării sociale în cazul copiilor cu handicap de auz

Hotărârea pentru școala pe care o va urma copilul va fi luată în urma unei analize complexe a modului în care acesta și-a dezvoltat vorbirea și limbajul.

Suportul profesorilor, atât dintr-o școală normală, cât și dintr-o școală specială pentru copii cu dificultăți de auz, este deosebit de important

• Copilul trebuie să fie aşezat într-o zonă a clasei, astfel încât să poată vedea întotdeauna faţa şi gesturile cadrului didactic;
• Cadrul didactic trebuie să vorbească elevului numai atunci când este sigur că elevul priveşte spre el;
• Este indicat să se utilizeze material vizual în predarea lecţiei;
• Este indicat să i se dea sarcinile pe rând pentru a se evita confuziile;
• Cadrul didactic trebuie să fie pregătit permanent pentru a repeta comentarii, întrebări sau răspunsuri ale unui anumit elev.

Comportamentul adaptiv al copilului cu handicap de intelect

Comportamentul adaptiv la copilul cu handicap de auz

Deficienţa mintală reprezintă o scădere, o diminuare în funcţionarea mintală.

Deficienţa mintală afectează global individul vizând

-întreaga personalitate

-structură

dezvoltare intelectuală

-afectivitate

Comportamentul adaptiv al copilului cu handicap de vedere

Deficienta de auz = deficienta senzorială, la fel ca și cea de vedere, reprezentând diminuarea sau pierderea totală sau parțială a auzului, din diferite cauze.

Efectele deficientei de auz sunt diferite, in funcție de vârsta la care a aparut handicapul auditiv, de particularitățile psihice ale individului, de mediul în care trăiește acesta, de atitudinea celor din jur etc.

Deficienta de vedere reprezintă o anomalie la nivel somatic care determină diminuarea în diferite grade a acuității vizuale, de la ambliopía ușoară, până la cea gravă și cecitate totală.

In momentul in care deficientul se confruntă cu probleme de adaptare, aceasta se consideră handicap.

Din punctul de vedere al tipurilor de deficiente vizuale, exista 8 situatii:

a) Ametropiile, in care este afectata refractia oculara, unde gasim miopía, hipermetropía si astigmatismul

b) Opacitatile mediilor refrigerente, caz in care mediile perfect transparente ( cornee, umoare apoasa si umoare sticloasa) se opacifiaza

c) Retinopatiile, care afecteaza receptia luminii

d) Afectiunile localizate la nivelul nervului optic si al cailor optice intracraniene

e) Formele cecitatii corticale

f) Glaucomul

g) Traumatismele oculare

h) Strabismul

Particularități ale comportamentului adaptativ școlar la elevii cu deficiențe

Chiriac Ilona

Dan Nicoleta

Linte Andreea

Nițu Mădălina

Prisăcaru Andreea

Zinca Gabriela

Psihopedagogie specială,An II

Forme ale recuperării şi integrării sociale în cazul copiilor deficienţi mintal

- educaţie şi învăţare – realizată cu metode şi procedee diferite, adaptate în funcţie de forma învăţării.

- recuperarea prin psihoterapie – la deficienţa mintală de gradele I şi II, contribuie la refacerea psihică şi psihosocială.

- recuperarea prin terapie ocupaţională (ludoterapia, meloterapia, artterapia, dansterapia, ergoterapia) – reprezintă o formă recuperativă de bază, putând fi aplicată în toate gradele de handicap.

Comportamentul adaptativ al copilului cu deficiență de vedere

Adaptarea are loc prin compensare, deficientul antrenându-și toate celelalte simțuri intr-o manieră exagerată.

Cel mai important rol il au auzul și simțul kinestezic, acestea fiind corelate cu indicii olfactive.

În funcţie de gradul deficienţei mintale (intelect liminar, deficienţă de gradul I, II sau III), putem vorbi de forme diferite de manifestare comportamental – adaptativă ale deficientului mintal.

Astfel, comportamentul copilului cu intelect liminar poate fi caracterizat prin:

• hiperactivitate emotivă specifică copilului emotiv, timid, inhibat;
• teamă de insucces, neîncredere în sine
• autocontrolul și autoreglarea sunt nesigure
• dificultăţi de colaborare;
• lipsa de stăpânire;
• incapacitatea de a stabili contacte sociale, de a se integra în grupuri sociale.

• Este prezentă o serie de intârzieri in gândire din cauza nivelului scăzut de operativitate spațială și optică
• Au o memorie foarte bună
• Se bazează pe scheme mentale
• Au dificultăți in a ințelege concepte spațiale și geometrice
• Au un ritm mai lent de desfașurare a activităților
• Este nevoie de un efort suplimentar pentru coordonarea mișcărilor
• Au un nivel al stimei de sine și increderii redus

• Se recomandă plasarea copilului in prima banca, pentru a optimiza șansele de receptare a informarției
• Materialele didactice și de lucru trebuie adaptate in funcție de tipul deficienței; este de preferat să se imbine metode auditive cu cele de tip tactil
• Materialele trebuie să conțină caractere grafice mari, mai ușor de reperat pentru copil
• Trebuie să se pună accent pe limbaj, care este principala metoda de dezvoltare cognitivă a deficientului de vedere
• Calitatea luminii trebuie să fie crescută până la pragul in care copilul iși poate folosi in mod optim capacitatea vizuală

Comportamentul adaptiv al copilului cu deficiență fizică și locomotorie

In general ele se manifestă ca invalidități corporale care reduc puterea și mobilitatea organismului prin modificări patologice exterioare sau interioare, care pot fi localizate la nivelul intregului corp sau numai la nivelul unor segmente.

Categoria deficientelor motorii si psihomotorii apar intr-o mare varietate si se caracterizeaza printr-o gradatie intinsa de afectiuni de la cele mai usoare, care nu impiedica desfasurarea normal a activitatii, pana la cele ce au o nota semnificativ defectologica, care pot avea efecte negative asupra intregii vieti a individului

Comportamentul adaptiv al copilului cu deficiență de învățare

Spre deosebire de alte categorii de handicap, deficienții fizic au fost mai puțin studiați din perspectiva psihopedagogiei, cercetări consistente fiind pe linia medicala.

Tulburările de invățare se caracterizează prin decalajul semnificativ intre potential și performanță, lucru de vizibil in domeniul disciplinelor școlare academice, unde este solicitat preponderent scris-cititul și calculul matematic.

Caracteristica elevilor cu deficiențe fizice și locomotorii

Aceștia prezintă pronunțate note de:

- Frustrare

- Anxietate

- Conflicte și tensiuni interioare

- Susceptibilitate

- Sensibilitate excesivă

Caracteristica elevilor cu deficiențe fizice și locomotorii

Adaptarea școlară a elevilor cu deficiențe fizice si locomotorii

• Problemele motorii fine/grosiere;
• Mişcă greu unele părţi ale corpului;
• Distrofie musculară;
• Îşi menţine cu dificultate capul;
• Nu-şi poate menţine corpul în poziţie verticală;
• Dezechilibru;
• Oboseşte repede;
• Manifestă unele reflexe atipice;
• Tonus muscular redus – pe stînga sau pe dreapta, doar la picioare;
• Vorbire neclară;
• Scris dificil, indescifrabil;

Tulburările de invățare se manifestă prin:

Deficiențe de atenție

Deficiențe de motricitate

Dificultăți in procesarea informațiilor de sorginte vizual-auditivă

Carențe in dezvoltarea unor strategii de invățare

Deficiențe ale exprimării și intelegerii vorbirii

Dificultăți de citire

Dificultăți de scriere

Dificultăți in insușirea limbajului matematic și a noțiunilor spațio-temporale specifice

Tulburări de comportament

• Elaborarea materialelor instructive auxiliare;
• Utilizarea metodelor alternative de comunicare (pictograme);
• Folosirea scaunelor, meselor, pernuţelor speciale pentru asigurarea poziţiei corecte a corpului şi a capului;
• Sesizarea primelor semne de oboseală;
• Încurajarea participării la anumite activităţi, fiind folosite ambele mâini;
• Atenţionarea corpului când acesta este solicitat să se ridice sau să se aşeze;
• Oferirea timpului pentru exprimarea gândurilor; Acordarea timpului suplimentar pentru finalizarea activităţilor;
• Încurajarea colegilor de a-l ajuta când întâmpină dificultăţi;
• Utilizarea versiunii computerizate;
• Utilizarea benzilor velaro, a lipiciului, a fâşiilor magnetice, a panourilor mobile etc.;
• Asigurarea că subiectul în cauză poate avea acces la toate materialele necesare;

Intervenție pentru adaptarea școlară

Comportamentul adaptiv al copilului cu tulburări de comportament

Profesorului ii revine sarcina să:

- asigure un climat de incredere

- elevilor să nu le fie frică de un sistem bazat pe succes sau eșec, ci să participe cu profesorul la evaluarea randamentului muncii

- profesorul nu reprimă prin pedepse comportamentele neadecvate, ci explică posibilele consecințe ale acelui comportament, sub aspectul securității elevilor

- profesorii sunt deschiși față de elevi, nu pun intrebări complicate la care știu că elevii nu pot răspunde

- profesorul conduce comportamentele elevilor spre eficiență și participare

Subiecţii cu tulburări de comportament fiind preocupaţi în mică măsură de munca de învăţare, întâmpină numeroase dificultăţi şi datorită unei inadaptări şcolare de tipul imaturităţii, fapt pentru care progresează lent, obosesc repede, devin agitaţi motric şi psihic, alţii apatici, indiferenţi, având o capacitate redusă de concentrare a atenţiei, dificultăţi în fixarea scopului activităţii

Aşadar, există o serie de tulburări în planul intern:

• anxietăţi şi frustrări prelungite;

• instabilitate afectivă şi depresie;

• ostilitate şi neacceptarea colaborării cu cei din jur;

• dezvoltare afectivă slabă şi indiferenţă;

• izolare şi evitarea celor din jur;

• trăirea unor tensiuni exacerbate prin conştientizarea unor handicapuri;

• repulsie faţă de activitate;

• dereglări ale unor funcţii psihice etc.

Acestea determină tulburări comportamentale de forme şi intensităţi diferite, în funcţie de

extinderea şi profunzimea dereglărilor interioare, instalându-se tulburări în planul extern:

• reacţii afective instabile (frică, mânie, furie, plâns şi râs nestăpânit etc.); agitaţie motorie şi

mişcări dezorganizate;

• negativism şi apatie;

• teribilism şi infatuare;

• minciună şi spirit de contrazicere;

• furt şi vagabondaj;

• cruzime şi aberaţii sexuale

Concluzii

Sarcinile care revin persoanelor cu o dezvoltare psihică,senzorială,psiho-motrică normală :

• s-ar putea concretiza prin adoptarea unor atitudini socio-morale şi umane,precum :
• să recunoaştem şi să încurajăm orice mod de comunicare a acestor persoane;
• să ajutăm persoana cu handicap să devină cît mai independentă posibil;
• să oferim copilului cu handicap sprijinul nostru de a se integra în societatea altor copii;
• să susţinem şi să ajutăm părinţii ce au în creştere un copil cu handicap;
• să oferim unele sfaturi părinţilor cum să se comporte în cazul comportamentului dificil al copilului cu un astfel de handicap.SI DE CE NU ?
• să oferim acolo unde este necesar ,în limita posibilităţilor ,un suport financiar.