Introducing 

Prezi AI.

Your new presentation assistant.

Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.

Loading…
Transcript

Formele apei în natură

Fenomene naturale

StudentDomunco Ştefania

Grădiniţa cu Program Prelungit nr.2 Suceava

Stările şi formele apei în natură

  • apa reperezintă două treimi din suprafaţa Pământului (Terrei);
  • ea se găseşte pretutindeni în natură sub cele trei forme de agregare: solidă, lichidă şi gazoasă;
  • în natură apa este într-o continuă mişcare şi transformare, fenomen numit circuitul apei în natură;
  • formele naturale sub care se găseşte apa în natură sunt

1.norii,

2. ploaia,

3. grindina,

4. roua,

5. bruma,

6. ceaţa,

7. zăpada,

8. chiciura,

9. lapoviţa,

10. poleiul.

Norii

Norii se formează prin evaporarea apei de la suprafaţa oceanelor, mărilor, lacurilor, râurilor, din sol şi din transpiraţia plantelor şi animalelor.

Vaporii de apă se ridică în straturile superioare ale atmosferei (la înălţime), unde întâlnesc mase de aer rece, se condensează şi formează picături fine de apă, care se unesc şi formează norii.

Ploaia

Ploaia se formează când norii întâlnesc curenţi reci de aer, iar vaporii de apă se condensează, formează picături mari şi cad pe pământ.

Ploile de vară sunt deseori însoţite de fulgere şi tunete.

Când plouă cu soare apare curcubeul, fenomen de o deosebită frumuseţe

Fulgerul

Fulgerul se produce când se ciocnesc nori încărcaţi cu sarcini electrice diferite, iar descarcărea electrică dintre nori şi pământ provoacă un arc luminos, însoţit de un zgomot puternic, numit trăznet.

Atunci când vedem un fulger nu auzim imediat şi sunetul produs de descărcare (tunetul), deoarece viteza sunetului este mai mică faţă de cea a luminii.

Grindina

Grindina apare vara, când picăturile de ploaie trec prin straturile foarte reci de aer şi se transformă în boabe de gheaţă.

Grindina este dăunătoare culturilor agricole şi tuturor plantelor, în general.

Roua

În nopţile senine de vară, vaporii de aer cald, în atingere cu corpurile reci de pe pământ, se condensează şi formează stropi mici de apă.

O dată cu încălzirea aerului, stropii de apă se evaporă

Bruma

Bruma se formează în nopţile senine şi foarte reci de toamnă şi de primăvară, când toate corpurile de pe pământ se răcesc foarte mult. Vaporii de apă din atmosferă, prin atingere cu aceste corpuri, se condensează şi formează picături de apă, care îngheaţă, formând un strat fin, alb strălucitor

Toamna, după prima brumă plantele se ofilesc şi încep să piardă frunzele.

Brumele de primăvară pot afecta florile pomilor, care cad şi nu mai leagă rod.

Ceaţa

Ceaţa este o mare aglomerare de particule de apă, aflate în suspensie în apropierea solului. Ea se formează în zilele şi nopţile reci, când vaporii de apă se condensează foarte aproape de pământ

Ceaţa este foarte periculoasă pentru conducătorii auto. Foarte multe neplăceri şi accidente se petrec din cauza ceţii.

Zăpada

Zăpada se formează în timpul iernii când temperatura scade sub 0 (zero) grade C.

Picăturile de apă care cad pe pământ întâlnesc mase de aer foarte rece şi îngheaţă, formând cristale de gheaţă numiţi fulgi de zăpadă.

Căderea fulgilor de zăpadă se numeşte ninsoare.

Chiciura

Chiciura este o depunere solida asemănătoare cu zăpadă. Apare de obicei pe ramurile copacilor, pe firele electrice, garduri, chiar pe genele şi părul oamenilor şi animalelor.

Chiciura se formează prin transformarea vaporilor de apă în cristale de gheaţă sau în condiţiile în care este ceaţă, în urma îngheţării picăturilor foarte fine de apă suprarăcită.

E un fenomen spectaculos, dar dăunător plantelor.

Lapoviţa

Lapoviţa este ninsoarea care s-a topit parţial pe parcursul căderii sale spre sol, aerul din jur fiind suficient de cald pentru a topi o parte din zăpadă, dar nu suficient de cald pentru a o topi în întregime astfel încât să producă ploaie.

Poleiul

Poleiul este o pojghiţă de gheaţă care se formează iarna deasupra solului, ca urmare a unei ploi anterioare scăderii temperaturii.

Poleiul cauzează nenumărate accidente rutiere, unele foarte grave.

Learn more about creating dynamic, engaging presentations with Prezi