Legea aplicabilă cesiunii de creanţă a obligaţiilor contract

Legea aplicabilă cesiunii de creanţă a obligaţiilor contractuale în conformitate cu Regulamentul Roma I

Trevor C Hartley

CESIONARUL SI CEDENTUL

Raporturile dintre părţi

STRUCTURA ART. 14 REGULAMENTUL ROMA 1

CREDITOR/CEDENT (C)

Debitor(D)

In prezent, sunt doar 2 paragrafe importante şi eficace ale art 14.Oricum, Comisia ia in considerare adaugarea unui al 3 lea paragraf care să acopere chestiuni ce nu sunt acoperite de niciun dintre paragrafele deja existente. I

Primul paragraf

Tranzacția poate fi reprezentată schematic după cum urmează

CESIONAR (A)

CONCLUZII

Raportul juridic dintre cedent și cesionar este reglementat de legea aplicabilă contractului dintre ele (legea cesiunii).

Legea care reglementează cesiunea va fi determinată de Regulamentul Roma I. Art 3 din Regulament prevede că : Contractul este guvernat de legea aleasă de către părți. Această alegere trebuie să fie expresă sau să rezulte, cu un grad rezonabil de certitudine, din clauzele contractuale sau din împrejurările cauzei. In măsura în care legea aplicabilă contractului nu a fost aleasă în conformitate cu articolul 3, art 4 va determ legea aplicab. Art 4 alin 1 prevede anumite dispozitii ce se aplica diferitor tipuri de contracte.

DEBITOR (D)

CREDITOR/ CEDENT (C)

- Prevede ca raportul fintre cedent si cesionar este reglementat de legea care se aplica contractului dintr acestia.

(1) Raporturile dintre cedent și cesionar sau dintre creditor și subrogat cu privire la o creanță față de un terț („debitor”) în cadrul unei cesiuni de creanță sau al unei subrogații convenționale sunt reglementate de legea care se aplică, în temeiul prezentului regulament, contractului dintre cedent și cesionar, respectiv dintre creditor și subrogat.

Art 12 din Conventia de la Roma( predecesorul regulam Roma 1) folosea un limbaj diferit. El vorbea despre obligatiile mutuale ale cedentului si cesionarului.

Cu alte cuvinte paragraful 1 acoperă nu doar aspectele contractuale ale cesiunii dar şi aspectele de proprietate. Oricum, acest aspect are loc doar in raportul dintre cedent si cesionar. Mai mult decat atât, aceasta nu acoperă perspectivele ce nu sunt în legatură directă cu cesiunea.

Intr- o cesiune trebuie luate in considerare 3 raporturi.

Raportul dintre si debitor si creditor este guvernat de catre dreptul ce a creat obligatia. Cel mai des, ar putea fi creat de catre un contract , insa obligatia ar putea fi si nonctractula spre exemplu , sub incidenta dreptului de prejudiciu sau restituire. Daca obligatia este contractuala cadesub domeniul Regulamentului Roma I care va determina legea aplicabila acestuia. Daca obligatia este noncontractuala atunci cel mai probabil va fi acoperita de catre Regulamentul Roma II.

Nicio incercare nu va fi facuta pentru a propune o solutie. Nicio propunere nu este perfecta si intermediarii vor trebui sa gaseasca un compromis. Practica este cea mai buna solutie pentru orice situatie. In cateva moduri decizia ce lege se va aplica este mai putin importanta decat constatarea paragrafelor in care aceste situatii vor fi operate – care probleme vor fi acoperite de catre acestea si care probleme vor cadea sub incidenta celor 2 paragrafe existente.

CESIONAR (A)

Săgețile reprezintă obligația. Se va vedea că C are un rol dublu: în ceea ce privește D, el este un creditor (creditor); iar în ceea ce privește pe A, el este cedentul .

Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 - Regulamentul Roma I

Cesiunea de creanță (art. 14 Regulam Roma I)

Prin cesiunea de creanță, un creditor transmite creanța sa unei alte persoane. Cesiunea transferă creanța în patrimoniul cesionarului, cu toate drepturile pe care le avea împotriva debitorului cedat.

În accepțiunea Regulamentului, art. 14 alin. (3) precizează că noțiunea de cesiune include transferurile de creanțe pure și simple, transferurile de creanțe cu titlu de garanție, precum și gajul sau alte drepturi de garanție constituite asupra creanțelor.

Raporturile dintre cedent și cesionar cu privire la creanța față de un terț debitor în cadrul unei cesiuni de creanță sunt reglementate de legea care se aplică, în temeiul dispozitiilor Regulamentului, contractului dintre cedent și cesionar [art. 14 alin. (1)]. Această soluție protejează interesele debitorului cedat, ale cărui obligații nu pot fi modificate prin contractul de cesiune.

Anul 1980 este considerat cel în care s-a facut primul pas spre unificarea juridică a normelor conflictuale din materia contractelor, prin adoptarea Convenţiei de la Roma, privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, adoptare care a fost motivată pe ideea că o unificare a regulilor conflictuale aplicabile contractelor, va facilita libera mişcare a persoanelor, bunurilor şi a serviciilor între statele membre ale Comunităţii Europene. Însă, având în vedere evoluţia continuă a societăţii, sub toate aspectele sale, s-a ajuns la concluzia că transpunerea prin convenţie a unei problematici particulare, cum este cea a contractelor, nu este suficientă, trebuind a fi create o serie de instrumente în cadrul sistemului juridic al Uniunii Europene care să satisfacă toate cerinţele şi să răspună la toate întrebările cu privire contracte, în speţă cu privire la obligaţiile contractuale.

In general, cele trei raporturi evidentiate in FIG 2 sunt reglementate de catre urmatoarele:

- Raportul dintre DEB SI Creditor, de legea care crează obligaţia dintre acestia, de ex contractual dintre acestia.

- Rap dintre Cedent SI Cesionar de legeea ce guverneaza contractul care stabileste de catre cine creanta este cesionata

- Raportul dintre Deb SI Cesionar, de legea ce guverneaza obligatia cesionata

• PĂRŢILE CESIUNII DE CREANŢĂ

Cesiunea implică transferul de creanţe. Astfel există trei părţi :

-debitorul (D)

-creditorul-cedentul (C)

-cesionarul (A)

Prima cerinţă pentru o cesiunea sa aibe loc este că este necesar a exista o obligatie.Persoana care indatorează obligaţia este numit “debitor”. Persoana căreia el este indatorat este numit “creditor”. Cesiunea are loc cand creditorul transera beneficiile obligatiei (drepturile ) unei terţe personae, cesionarul. Contractul ca un intreg nu este transferat .Cesionarul nu devine o parte a contractului: este doar un drept sub contractual care este transferat.. Foarte multe sisteme de drept privesc acest drept ca o proprietate intagibilă, care poate fi transferat de la cedent la cesionar in esenţial cam in acelaşi mod precum proprietatea tangibilă. Spre exemplu, bunurile pot fi transerate de la o pers la alta .

Sub acest aspect, s-a creat Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, sau Roma I, regulament care vine să înlocuiască Convenţia de la Roma din 1980 şi este aplicabil pentru identificarea sistemului de drept care guvernează, din punctul de vedere al condiţiilor de fond şi de formă, acele raporturi juridice obligaţionale de drept privat, care au ca izvor voinţa părţilor, în sensul asumării în mod liber a obligaţiilor, unele faţă de altele.

Acest articol are in vedere legea aplicabilă cu privire la cesiunea de creanţă a obligaţiilor contractuale, un topic care pare ascuns, dar care a devenit din ce in ce mai important in industria serviciilor financiare, din moment ce joaca un rol cheie in comerţul internaţional .

Cesiunile concurente

Cesiunile succesive

Validitatea cesiunii de creanta

Vom lua in considerare situatia in care un cesionar face o a doua cesiune. Prin urmare vom presupune ca Cedentul cesioneaza aceeasi creanta catre A1 SI A2, si A2 cesioneaza catre A3.

Problema priorității ar apărea in mod normal in momentul in care există. Aceasta se intampla atunci cand Creditorul, in mod eronat cesionează aceeasi creanta de două ori către cesionari diferiti, A1 si A2 Care sunt in necunostinşă de cauză de ce a facut Creditorul. sit este ilustr in urm diagram

PARAGRAFUL 2

(2) Legea care reglementează creanța cedată sau cu privire la care a avut loc subrogația determină caracterul cesionabil al acesteia, raporturile dintre cesionar și debitor, condițiile în care cesiunea sau subrogația îi este opozabilă debitorului, precum și caracterul liberator al prestației executate de către debitor.

Al doilea paragraf asigură că legea care reglementează creanţa cedată determină:

- Caracterul cesionabil al acesteia

- Raporturile dintre cesionar si debitor.

- Conditiile in care cesiunea sau subrogatia ii este opozabila debitorului

- Caracterul liberator al preastatiei executate de catre debitor.

Prin urmare, legea obligatiei reglementeaza raportulobligational dintre debitor si cesionar.

Dupa cum am obervat alineatul 1 din art 14 prevede regula generală potrivit căreia, între Cedent și Cesionar, validitatea cesiunii este reglementată de legea cesiunii. Ce se întâmplă dacă daca se iveste problema valididatii cesiunii intr raportul dintre Cesionar si Debitor.

D

C

DEBITOR

Creditor/Cedent

Cesiunea voluntară ale obligaţiilor contractuale ( si non-contractuale) in conflictul de lege este guvernat de articolul 14 din Regulamentul Roma I. Acesta prevede că validitatea sarcinilor intre cedent si cesionar este guvernat de legea aplicabilă contractului dintre acestia; (paragraful 1 al art.14) . Pe de cealalta parte, raporturile dintre cesionar si debitor, conditiile in care cesiunea sau subrogaţia ii este opozabilă debitorului sunt reglementate de legea ce guvernează creanţa cedată sau cu privire la care a avut suborgaţia(paragraful 2 al art 14). Anumite aspecte sunt, cu toate acestea, în afara domeniului de aplicare al articolului 14, cum ar fi prioritatea cesiunilor de creanţă concurente (în cazul în care aceeași obligație este cesionată de două ori la diferiţi cesionari) și drepturile terţei persoane (în principal creditorii cedentului). Acest articol examinează scopul precis celor două paragrafe existente şi consideră că argumentele dezbătute ar putea fi relevante in deciderea stabilirii ce legii care ar trebui să guverneze problemele ce există în prezent şi nu sunt acoperite de niciun alineat.

A1

A2

Problema care ar trebui luată in considerare este prioritatea dintre A1 si A3. Nu exista nicio dificultate daca aplicam legea obligatiei , insa daca aplicam legea resedintei obisnuite a cedentului , ar trebui sa luam considerare resedinta obisnuita a lui acestuia sau a lui A2? Daca optam astfel ar insemna ca drepturile lui A3 ar fi decise de o lege care ar avea mai putin de a face cu acesta si in care A3 nu ar putea fi in pozitia de a constata. De asemenea, daca luam in considerare resedinta obisnuita a lui A2, drepturile lui A1 ar fi decise de o lege care nu ar avea nicio legatura cu acesta si el ar putea fi de asemenea incapabil de a constata.

Pentru a face problema mai concretă sa presupunem ca Creditorul si Deb sunt englezi și că obligația este reglementată de legislația engleză. Cesionarul este mexican și cesiunea este reglementată de dreptul mexican. În cadrul unui litigiu între Cred și Cesionar, intrebarea daca Cesionarul are capacitatea de a contracta este în mod clar reglementată de legea aplicabila cesiunii. Ar fi, probabil aplicabil dreptul mexican. Acum presupunem că aceeași întrebare se pune în cadrul unui litigiu între Cesionar și Debitor. Ar treb sa fie reglementat de aceeasi lege aplicabilă obligatiei? In mod clar sa pare ca nu.

Cesionar 1 (A1)

Cesionar 2(A2)

A3

Chestiunea de prioritate se ridica doar atunci cand ambele cesiuni sunt valabile. Valididatea unei cesiuni este reglementata de catre Legea aplicabila cesiuhii. Aceasta se aplica chiar si in raporturile dintre cei doi cesionari. Astfel daca A2 pretinde ca el are drept prioritate pentreu ca cesiunea intre A1 a fost nevalabila, probabil din cauza lipsei de consimtamant sau frauda, aceasta chestiune treb decisa de catre legea ce reglem cesiunea.

Propusul Paragraf 3

In negocierile ce au condus la prezentul text al Regulamentului Roma 1, s-a presupus că paragrafele 1 si 2 par a nu acoperi intregul camp. Asadar a fost propus un al 3-lea par. Oricum art.27 alin 2 al Reg prevede:

Până la 17 iunie 2010, Comisia prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European un raport privind opozabilitatea față de terți a unei cesiuni de creanță sau subrogații și prioritatea creanței ce face obiectul cesiunii sau subrogației față de dreptul unei alte persoane. Raportul este însoțit, după caz, de o propunere de modificare a prezentului regulament și de o evaluare de impact a dispozițiilor care ar trebui introduse.

Aceasta insm ca al 3 lea par daca ar fi fost adoptat ar acoperi:

. eficacitatea unei cesiuni dereanțe față de terți;

. Prioritatea cesiunii de creanta fata de o alta persoana

In dreptul englez prioritatea nu apartine persoanei careia creanta a fost cesionata prima data, ci persoanei care a notificat prima data debitorul.

Istoria cesiunii de creanţă ilustrează oscilaţiile dreptului între teoria subiectivistă şi cea obiectivistă asupra obligaţiei. In dreptul roman, obligaţia era văzută esenţialmente ca o legătură personală şi fonnală, nedetaşabilă de persoana creditorului sau a debitorului (Nomina ossibus inhaerent - este expresia dată de glosatori teoriei personaliste a obligaţiei). Pe cale de consecinţă, era considerată inadmisibilă orice transmisiune a obligaţiei. Treptat însă, şi-a făcut loc excepţia transmisiunii mortis causa prin utilizarea ficţiunii continuării de către moştenitori a personalităţii lui de cujus. Ulterior, exigenţele circuitului civil şi necesitatea circulării creanţelor au generat crearea unor tehnici indirecte de transmisiune prin acte între vii a creanţelor: novaţia prin schimbarea creditorului şi mandatul în interes propriu (procuratio in rem suam) .

Deci in ciuda faptului că raportul dintre Cesionar si Debitor este guvernat in principiu de legea oblig , intrebările preliminare care au propriile reguli de“lege aplicabilă” , ar trebui decise de catre normele Legii aplicabile chiar si atunci cand apar in contextul unui litigiu dintr Cesionar si Debitor.Excepţii ar trebui să se aplice numai în cazul în care există un motiv special.