Relief biogen

Relief biogen

de Pascu Maria si Dragomir Bianca

Joi, Ianuarie 7, 2016

Vol XCIII, No. 311

Castori

animale

Adevaratii castori se gasesc intotdeauna linga apa – de obicei a piraielor si lacurilor mici – unde in general si construiesc case elaborate sub forma de domuri. Intii sapa o vizuina subacvatica, de obicei in mal, formind “temelii” prin astuparea ei cu mil si pietre.

Deasupra se formeaza o movila de bete, care se fixeaza din nou cu mil si pietre, pina cind structura se inalta cu mult peste suprafata apei. Deasupra liniei apei se sapa o singura camera interna mare de locuit, cu pereti de pina la un metru grosime. Este sapata cel putin o intrare subacvatica spre interiorul constructiei.

Pe linga casele lor, castorii mai construiesc si baraje extrem de eficiente. Scopul barjelor este de obicei de a asigura mentinerea nivelului apei in canalele care sunt sapate pentru ca bustenii sa poata fi dusi la elesteu, precum si a mentine casa inconjurata de apa pentru a tine pradatorii la distanta.

Furnici

Pasarea Tesator sociabila

Muşuroaiele de furnici sunt microforme de relief biogen mult mai răspândite

decât cele de cârtiţă, datorită faptului că sunt mai rezistente în timp. Dimensiunile

acestora, 20 – 80 cm înălţime şi 30 – 130 cm, diametru în bază indică faptul că

variabilitatea dimensională este extrem de mare, fiind cauzată de specia de furnici care le-au construit sau de morfologia locală.

Cele mai răspândite muşuroaie sunt cele care apar pe pajiştile secundare, fiind de dimensiuni mici, construite de furnicile galbene şi furnicile comune. O răspândire mult mai redusă o au muşuroaiele de dimensiuni mari care apar de obicei în pădure sau la liziera acesteia, construite de o specie de furnici care are capacitatea de a prelucra material cu textură mai grosieră (diametrul de până la 5 mm). Procesul de formare al muşuroaielor de furnici se desfăşoară pe un intreval de timp mult mai îndelungat (comparativ cu timpul de formare al celor de cârtiţă), putând să dureze mai mulţi ani.

În deşertul Kalahari din sudul Africii trăieşte o specie remarcabilă:

pasărea ţesător sociabilă. Ea a devenit faimoasă în întreaga lumea datorită cuiburilor ' sale gigantice.

Păsările din aceasta specie sunt extrem de sociabile, după cum spune şi numele lor. Ele trăiesc în colonii şi îşi construiesc împreună cuiburi gigantice, în care pot lasă să trăias-

că şi alte specii de păsări.

Masculii coloniei colaborează pentru ridicarea unui cuib imens, ce poate găzdui până

la 400 de păsări. Un astfel de cuib poate ocupa întreg coronamentul unui copac sau chiar stălpi de telefon şi durează chiar şi 100 de ani.

Aceste păsări nu sunt doar foarte prietenoase, ci sunt şi nişte arhitecţi deosebiţi: în cuib, ele realizează mai multe încăperi - unele pentru clocit, altele pentru dormit şi altele pentru servit masa.

Dezradacinarea copacilor

Ramaturile de mistret

În strânsă relaţie cu repartiţia vegetaţiei din Masivul Giumalău, microrelief rezultat în urma dezrădăcinării arborilor apare diseminat, ocupând suprafeţe mari pe versanţii despăduriţi ai văilor Bistriţa, Rusca, Gheorghiţeni, Fierul, Puciosu, Putna, Izvorul Giumalăului, etc.

La arborii cu vârste cuprinse între 50 – 150 ani, microrelieful de dezrădăcinare este puternic afectat de o serie de procese geomorfologice de versant. Mecanismul formării acestui microrelief biogen

constă în cedarea sistemului radicular al coniferelor (molid, brad, etc) sub acţiunea vânturilor cu intensitate mare de la nivelul culmilor sau canalizate pe văi. În anumite situaţii, un factor important al dezrădăcinării este şi gradul de încărcare cu zăpadă şi gheaţă a coronamentului coniferelor.

Ulteior producerii dezrădăcinării, materialul solid prins între rădăcini este supus proceselor geomorfologice gravitaţionale (desprinderea şi probuşirea materialului) care pot fi accelerate sub acţiunea îngheţ-dezgheţului sau proceselor de pluviodenudaţie.

Râmăturile de mistreţi aparţin reliefului biogen, având aspectul de mici arături create de către mistreţi. Zonele în care acestea pot să apară sunt extrem de diverse, versanţi împăduriţi sau cu pajişti secundare, poduri de terase şi trepte de lunci utilizate ca fâneţe.

Mărimea suprafeţelor afectate este strâns legată de numărul mistreţilor care alcătuiesc turma, putând să ajungă la sute de metrii pătraţi. Adâncimea de pătrundere în sol nu depăşeşte 30 cm, cea mai frecventă fiind cea de 10 – 15 cm, la care se găsesc

situate majoritatea rădăcinilor comestibile. În zona vârfului Alunu, a fost observată o astfel de turmă constituită din şase mistreţi maturi ce râmau solul în căutare de hrană. Dacă în zonele în care omul este mai puţin prezent mistreţii scurmă în plină zi, în apropierea localităţilor aceştia acţionează noaptea, în principal asupra fâneţelor bogate, producând pagube importante.