Confucianismul

Codul etic elaborat de Confucius se bazează pe:

1. Reciprocitate;

2. Omenie;

3. Dragoste şi respect în familie.

Dumnezeu este uneori considerat personal, alteori o putere morală, sau un principiu impersonal. De aceea, nici veşnicia nu este înţeleasă ca fiind o continuare a existenţei după moarte în prezenţa vreunui dumnezeu, ci o continuare a influentei morale a strămoşilor asupra ideilor si valorilor urmaşilor. Ca religie de stat, confucianismul a menţinut elementele fundamentale ale vechii religii chineze, în primul rând cultul strămoşilor şi al naturii, practicile cultice având în centrul lor Cerul şi pe „Fiul Cerului", împăratul. În jurul lui Confucius s-a format o scoala care, în zilele ei de vârf, numara circa 3000 de studenti. El preda acestor persoane filozofia si muzica si punea mare accent pe morala. Cursul lui principal putea fi întitulat: “Intelepciune pentru viata” . Deoarece studentii sai staruiau în a vedea religie în învataturile sale, ei spuneau ca este religia de ordin moral. Prin aceasta Confucius se referea la ordinea morala din om, din societate si din lume. Confucius o denumea printr-un singur cuvânt – Li , adica masura .

Confucius nu avea intentia sa intemeieze o religie noua, ci sa interpreteze si sa renasca religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale, pe care el le-a interpretat nu ca niste sacrificii facute de oameni, pentru a primi iertarea de la zei, ci ca niste ceremonii ale oamenilor, intrupand modele de comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor generatii. Acestea insemnau pentru Confucius samburele societatii chineze.

Despre Confucianism

Confucianismul este una din cele mai influente traditii filozofice din lume, cu introspectii profunde in natura umana. Desi confucianismul a devenit ideologia oficiala a statului chinez, n-a existat niciodata ca religie instaurata, cu biserici si preoti. Scopul vietii este atingerea fericirii individuale, care se poate obtine prin pace. Confucius a descoperit ca intre oameni se stabilesc 5 feluri de relatii fundamentale, bazate pe dragoste si datorie, care ar putea fi imbunatatite, daca fiecare din cei implicati si-ar aduce contributia: conducator-supus, parinte-fiu, sot-sotie, frate-frate, prieten-prieten.

Confucianismul este pur umanism, o filozofie care se preocupa de fiintele umane, de interesele si realizarile lor, mai degraba decat de abstractiuni sau probleme de teologie. El nu este atat o religie, cat un cod moral, care a influentat foarte mult gandirea si modul de viata al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei gandiri sunt: supunere si respect fata de superiori si parinti, datorie fata de familie, loialitate fate de prieteni, umilinta, sinceritate si politete.

Armonia socială – marele scop al confucianismului – este rezultatul acceptării fiecăruia dintre oameni a poziţiei sale sociale şi jucarea acelui rol aşa cum trebuie. În confucianism, omul este centrul universului, el nu poate trăi în izolare, ci în comunitate. Scopul vieţii este atingerea fericirii individuale, care se poate obţine prin pace.

În vreme ce crestinismul începe cu credinta în Dumnezeu prin Hristos si conduce la cunoasterea fraternitatii umane, si în timp ce crestinismul se ocupa de voia lui Dumnezeu si de dragostea lui Hristos, confucianismul începe cu omul ca fiinta morala si apoi conduce la constiinta cosmica si la intuirea lui Dumnezeu. In confucianism nu exista Mântuitor, nici mântuire si nici sacrificiu în modul în care crestinul întelege aceste lucruri .

Si alti filozofi chinezi învatau despre Li, dar dupa cum se relateaza, nici unul nu traia masura – Li, sau nu o facea pe atât de convingatoare precum o facea Confucius. Caci trebuie sa ne amintim întotdeauna ca idealul confucianist despre omul superior a fost verificat si trait de însusi Confucius. Li nu înseamna doar ordine morala; el mai înseamna corectitudine, virtute, credinta si, mai presus de toate, buna cuviinta. Confucius zicea: “Adevarata barbatie consta din întelegerea propriului sine si din restabilirea masurii (Li). Oricine-si va întelege propriul sine si îsi va restabili masura (Li), va fi urmat de toata lumea”

Ce este confucianismul?

Locurile de cult sunt templele, cel din Beijing, închinat Cerului, fiind cel mai mare templu din lume. Dupa “Orasul Interzis”, Templul Cerului este cel mai important obiectiv turistic din Beijing fiind cea mai impunatoare si spectaculoasa constructie antica a Chinei. Acesta este grupul de constructii cel mai bine pastrat si de cea mai mare amploare pentru ceremonii de rugaciune din antichitatea Chinei. Complexul, numit initial Templul cerului si al pamantului, a fost construit intre 1406 si 1420, pe vremea Imparatului Yongle. Complexul a fost extins si numit Templul cerului in timpul Imparatului Jiajing.

Astazi, confuciansmul este adeseori confundat cu taoismul. Este foarte greu de distins intre ce e element taoist si ce apartine confucianismului, intrucat amandoua au idei asemanatoare despre om, societate, conducatori, cer si univers. Confucianismul se ocupa de aspectul practic si pamantesc, pe cand taoismul se ingrijeste de cel esoteric si ceresc. Amandoua credintele au radacina in gandirea a doi filozofi chinezi. Confucius si Lao Tze, fondatorul Taoismului, au fost contemporani, si este stiut in ambele traditii, ca ei au avut cateva dialoguri. Cultul imperial a luat sfârşit prin revoluţia din 1912, iar din 1917, confucianismul n-a mai fost recunoscut ca religie oficială a statului.

Confucianismul este o religie, cu aproximativ 6.000.000 de adepti (majoritatea in China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondata de filozoful chinez Confucius (551-479 i.C.), care se preocupa de principiile bunei conduite, intelepciunea practica si relatiile sociale.

Cine a fost Confucius?

Potrivit Dictionarului estetico-literar prin Confucianism este desemnată una dintre cele Trei Religii aflate în patrimoniul chinez, fundamentată de filosoful Kong-Fu-zi, în secolul al VI-lea î. H., religie în care:

(I) Cerul, neconsiderat zeu, ci principiu garant al ordinii, devine puterea supremă / absolută, conștientă și activă, determinatoare a actelor / comportamentelor uman-terestre;

(II) deși existența se bizuie pe virtutea esențială jen (jun) / omenie, din lume nu-i nimic de salvat, de vreme ce „oamenii nu sunt în stare să fie devotați semenilor lor“ și „n-au nici cum să-i poată sluji oamenii pe zei“, de vreme ce „nu poți cunoaște viața, neavând nici cum cunoaște moartea“;

Ultimii ani din viata i-a petrecut in orasul natal, unde s-a dedicat in totalitate propovaduirii invataturilor sale. Analectele reprezinta o colectie de invataturi ale lui Confucius, pastrate de discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu siguranta

Confucius a fost cel mai mic dintre cei 11 copii, traind in saracie, dar primind o educatie sanatoasa. In tinerete a fost profesor, dar a aspirat la o pozitie guvernamentala, intrucat avea o deplina incredere in capacitatea lui de a reorganiza societatea. Si-a petrecut mult din viata calatorind prin China, dand sfaturi conducatorilor. Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei tari, prin sfaturile pe care le dadea. Spre deosebire de ceilalti, care si-au gasit calea in cunoastere, Confucius s-a inspirat din trecut, pe care incerca sa-l transforme in realitate. Se declara un traditionalist, nu un creator de nou, ci un iubitor al vechiului.

(III) preocuparea esențială a fiecărui ens rămâne să afle un Dao, adică o Cale păstrătoare a echilibrului între voința Pământului și voința Cerului;

(IV) sacrificiile trebuie să fie pentru Cer și pentru Pământ;

(V) totuși, menirea ens-ului pe pământ este de a se desăvârși întru ren / run (omenie), îndeplinindu-și datoria numai în concordanță cu ceea ce este adevărat și drept etc.

Confucianismul

Proiect realizat de:

• Budescu Andrada
• Sandu Diana