Introducing 

Prezi AI.

Your new presentation assistant.

Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.

Loading…
Transcript

REVOLUTIA FRANCEZA

Vechiul Regim este o expresie folosită pentru a desemna sistemul francez de guvernare, legile şi instituţiile care au precedat revoluția de la 1789. Acesta se sprijinea pe cele trei stări: starea I – clerul; starea a II-a – nobilimea; starea III-a burghezia, țărănimea și păturile orăşeneşti sărace. Primele două stări erau privilegiate, în timp ce starea III-a reprezenta 98% din populația franceză.

Prima stare

Existau circa 130.000 de clerici, din care 60.000 erau membri ai ordinelor monahale. Cei 70.000 de clerici seculari lucrau în parohii. Mulți episcopi dețineau mai multe episcopate și nu erau văzuți niciodată slujind în vreuna dintre ele. Acest lucru a provocat mari scandaluri și biserica a fost percepută de populație ca o instituție coruptă.

Starea a doua

Starea a doua era cea mai puternică. Numărul nobililor varia între 110.000 până la 350.000 de nobili.Cei mai puternici erau cei 4.000 de nobili de curte, categorie limitată la cei a căror ascendență nobiliară data de dinainte de 1400 și care își permiteau costul vieții de la Versailles. Toate funcțiile înalte erau ocupate de nobilime.

Starea a treia

În fruntea stării a treia se afla burghezia care reprezenta un grup social eterogen care nu aveau titluri nobiliare și nu erau nici țărani, nici muncitori urbani. Cei mai bogați din categoria burgheziei erau negustori .Alți burghezi erau bancheri, latifundiari, liber-profesioniști (medici, scriitori, avocați), funcționari publici. În total, existau circa 2,3 milioane de burghezi, circa 8% din totalul populației.

A doua componentă a stării a treia, de departe cea mai numeroasă, era țărănimea.

Ce-a de-a treia componentă a stării a treia o formau muncitorii urbani. Ei erau necalificați și săraci.

Iluminismul a reprezentat o mișcare ideologică și culturală, care s-a manifestat pe parcursul secolului XVIII-lea, al cărui scop a fost să pună rațiunea în centrul tuturor lucrurilor și să ,,lumineze” națiunea prin educație și cultură.

Voltaire era de orientare iluministă conservatoare. Scrierile sale sunt îndreptate împotriva inechităților sociale, superstițiilor, intoleranței religioase. A criticat Vechiul Regim și Biserica militând pentru libertatea cuvântului, a gândirii și egalitatea tuturor oamenilor în fața legii.

Montesquieu era de orientare iluministă moderată. În cartea ,,Spiritul legilor” teoretizează principiul separării puterilor în stat. Considera monarhia constituțională forma de guvernare cea mai eficientă, deoarece puterea executivă, legislativă și judecătorească erau independente una față de cealaltă.

Jean-Jacques Rousseau era de orientare iluministă radicală. Considera sursa inegalității și a relelor în societate ca fiind proprietatea privată, de aceea ea trebuia limitată. De asemenea, milita pentru participarea tuturor cetățenilor la viața politică.

Denis Diderot și d’Alembert au publicat ,,Enciclopedia” în 35 de volume, "Enciclopedia" conține ideile revoluționare ale iluminismului: lupta pentru progres, libertate și toleranță, egalitatea între oameni și între popoare.

Cauzele Revoluției

În ciuda transformărilor economice ce au dus la dezvoltarea comerțului și industriei, organizarea societății franceze era anacronic divizată în trei stări: nobilimea, clerul și restul populației.

Statul populația trecea printr-o gravă criză economică și financiară. Criza financiară a fost determinată și de implicarea Franţei in numeroase războaie. Nu doar statul era în pragul falimentului ci și populația. Din cauza datoriilor mari statul menținea un nivel ridicat de impozite și taxe. Nobilimea și clerul fiind exceptate de plata impozitelor, numeroase cereri au denunțat mărimea si injustețea acestor impozite.

Desfășurarea Revoluției (1789-1799)

a)Revoluția moderată (1789-1793)

Convocarea Adunării Stărilor Generale

În fața cererilor nobilimii și a provinciilor, regele Ludovic XVI convoacă Adunarea Stărilor Generale pentru mai 1789, lucru ce nu se mai întâmplase din 1614. Perspectiva acestei Adunării a reaprins conflictul de interese dintre nobilime și a treia stare (burghezia). Primele două stări nu reprezentau la un loc decât 2% din populație, iar burghezia deținea o parte tot mai importantă din bogăția țării. După modelul din 1614, fiecare stare ar fi trebuit să fie reprezentată de un număr egal de deputați. A treia stare a cerut dublă reprezentare, obținând un număr mai mare de reprezentanți decât celelalte două.

Adunarea Stărilor Generale

La 5 mai 1789 Adunarea Stărilor Generale se deschidea în palatul regal de la Versailles. Regele a dorit să impună votul colectiv, astfel încât majoritatea avută de a treia stare să devină inutilă. În loc de discutarea impozitelor, principala preocupare a Adunarii a fost organizarea legislaturii. La 17 iunie, în urma eșecului tentativelor de reconciliere între stări, reprezentanții celei de-a treia stări s-au declarat ca fiind Adunare Națională. Celalte două stari au fost invitate să adere, dar noua adunare și-a exprimat clar intenția de a se ocupa de națiune, cu sau fără ele.

Începutul Adunării Constituante

Noua adunare s-a ocupat imediat de finanțe și de nevoile poporului. Deși, cu scopul de a anula hotărârile adunării, regele a încercat să împiedice reunirea acesteia, Adunarea și-a mutat deliberările în sala de tenis, unde deputații, la 20 iunie, au depus jurământul de a nu se despărți până când nu vor oferi Franței o constituție. La 9 iulie, reconstituindu-se ca Adunare Constituantă Națională, aceasta cerea regelui respectuos, dar ferm, retragerea trupelor, inclusiv celor străine. Regele a refuzat cererea și a oferit Adunării posibilitatea de a se deplasa în afara Parisului, pentru a o priva astfel de sprijinul parizienilor.

Căderea Bastiliei

La 14 iulie 1789 parizienii iau cu asalt închisoarea Bastilia cu scopul eliberării deţinuţilor politici dar şi pentru a pune mâna pe arme şi muniţie. În dimineața de 15 iulie, regele a realizat înfrângerea în fața insurecției cetățenilor parizieni și a dat ordin de retragere a trupelor fidele lui. În Paris, a fost stabilit un nou primar, într-o nouă structură, numită "comună" și s-a înființat o armată populară, "Garda Națională". Revoluția s-a răspândit în țară după modelul parizian, populația organizându-se în municipalități cu scop de auto-guvernare și au înființat corpuri ale Gărzii Naționale, ignorând autoritatea regală. Ziua nationala a Franței, 14 iulie, comemorează căderea, in 1789, a închisorii Bastilia.

Abolirea Vechiului Regim

La 4 august, Adunarea Națională a abolit feudalismul, ștergând privilegiile nobililor și clerului, anulând ordinele, precum si drepturile speciale ale orașelor și provinciilor. Are loc clarificarea facțiunilor din cadrul adunării. Aripa dreaptă reprezenta opoziția față de revoluție. "Monarhiștii democrați" doreau un regim britanic iar "Partidul național" reprezenta, în principal, burghezia. La 26 august, Adunarea a publicat Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului, în care idealurile revoluționare sunt rezumate în formularea "Libertate, Egalitate, Fraternitate". În ceea ce privesște forma de organizare, partidele populare au impus un model legislativ unicameral.

Între timp, o mulțime de parizieni, mărșăluind spre Versailles, la 5 octombrie, a reușit să îl aduca pe rege înapoi în Paris, separându-l de eforturile regaliștilor de a bloca noua ordine.

Constituția civilă a clerului

Pentru a rezolva criza financiară, cât și datorită ideologiei anti-creștine a revoluționarilor francezi, la sfârșitul anului 1789 și începutul lui 1790 au fost emise o serie de legi, prin care au fost confiscate averile Bisericii Catolice. Constituția civilă a clerului a fost adoptată la 12 iulie 1790 și ratificată de rege în același an, la 26 decembrie. Ea prevedea transformarea membrilor clerului în funcționari și interzicea ordinele monastice. Mai mult, la 27 noiembrie, Adunarea decretează că toți preoții sunt obligați să depună jurământ de fidelitate față de națiune, lege și rege, sub amenințarea cu destituirea.

Monarhia constituțională

Membrii familiei regale au fost opriți la Varennes, în 21 iunie 1791, pentru a nu fugi în străinătate. La 25 iunie1791 regele Ludovic XVI-lea este adus în Paris şi este suspendat. Datorită ostilității vechilor monarhii europene Adunarea Constituantă decide să-l reinstaleze pe Ludovic XVI pe tron pentru a împiedica o intervenție străină. Regele a acceptat sa contrasemneze noua constituție, care transforma Franța într-o monarhie constituțională. El era nevoit să partajeze puterea cu Adunarea Legislativă, păstrându-și dreptul de veto și cel de alegere a miniștrilor. În Adunarea legislativă, s-au constituit facțiunile:

-monarhiști;

-republicani liberali (girondini);

-republicani radicali (iacobini).

Căderea monarhiei și Comuna din Paris

Uniți provizoriu de convingerile lor republicane, girondinii și iacobinii au votat împreună mai multe texte importante. Veto-ul emis de Ludovic XVI-lea împotriva acestor legi a creat o criză ce a acordat girondinilor accesul la putere, în martie 1792.

Regele, monarhiștii și girondinii își doreau război cu puterile ostile. Regele considera că înfrângerea ar putea să-i consolideze puterea. Girondinii doreau să canalizeze elanul revoluționar înspre exteriorul Franței.

Creată în Paris în iulie 1789 și instalată la Primăria orașului după căderea Bastiliei, Comuna a devenit insurecțională în 10 august 1792, pe fondul înfrângerilor suferite pe front. O manifestație a luat cu asalt Palatul Tuileries și regele a fost arestat, sub suspiciunea de trădare.

Iacobinii, sub conducerea avocatului Georges Danton, dominau Comuna și și-au mărit influența în Adunarea Legislativă. Aceasta decide convocarea alegerilor cu sufragiu universal masculin, destinat să reunească o nouă convenție constituțională.

Convenția girondină

O data cu căderea monarhiei, războiul a luat un caracter național si politic. Recent aleasa Convenție Națională aceasta proclamă Republica la 21 septembrie. Adunarea Constituantă își schimbă denumirea în Convenția Națională. Convenția decide ca regele să fie judecat pentru trădare și printr-un vot cvasi-unanim, Ludovic al XVI-lea este găsit vinovat, condamnat la moarte şi ghilotinat la 21 ianuarie 1793. După execuția regelui, influența girondinilor scade în cadrul Convenției.

Girondinii încearcă în van să se opună propunerilor iacobine destinate a crește puterea guvernului central. Un Tribunal revoluționar este instituit la 10 martie pentru a judeca suspecții iar la 6 aprilie, Convenția creaza Comitetul de Salvare Publică, organul executiv al Republicii.

b) Revoluția radicală (1793-1794)

Revoluția radicală (1793-1794)

La 10 iunie, iacobinii preiau controlul asupra Comitetului de Salvare Publică. Asasinarea lui Marat de către girondini, duce la creșterea influenței iacobinilor. La 24 iunie, Convenția promulgă o noua Constituție, cu o nouă versiune, a "Declarației drepturilor omului", ce punea accent mai mare pe egalitate si merit. După ce,la 10 iulie Danton părăsește Comitetul Salvarii Publice, pe 27 iulie, își face intrarea Maximilien de Robespierre, devenit rapid cel mai influent membru, luând măsuri radicale pentru salvarea Revoluției și distrugerea inamicilor săi interni și externi.

Legea asupra suspecților, votată la 17 septembrie, permite instalarea regimului de Teroare. Tribunalele revoluționare funcționează intr-o manieră expeditivă, trimițând mii de persoane la ghilotină în Paris și in alte orașe franceze , astfel că se estimează la aproape 40.000 numărul de victime ale regimului de teroare.

Convenția thermidoriană (1794-1795)

După o nouă serie de succese militare, regimul cvasi-paranoic menținut de Robespierre, își pierde justificarea. O parte dintre cei implicați în regimul de Teroare se aliază cu moderații din plenul Convenției si la 9 thermidor anul II (27 iulie 1794), Robespierre și colaboratorii săi apropiați sunt supuși unui decret de arestare și eșuează în tentativa lor de insurecție la Comuna din Paris. Arestați în cursul nopții, sunt executați în seara următoare, iar în zilele următoare mai mult de o sută de partizani de-ai săi urmându-i soarta. Sfârșitul Republicii Virtuții, visate de Robespierre, îl antrenează și pe cel al radicalizării mișcării revoluționare, reprezentând un moment de cotitură în desfășurarea Revoluției.

Directoratul (1795-1799)

Convenția adoptă o nouă Constituție, aprobată la 22 august 1795, prin care se conferă puterea executivă unui Directorat compus din cinci membri, care trebuie să numească miniștrii. Puterea legislativă va fi împărțită între două camere, Consiliul Bătrânilor, cu 250 membri și Consiliul celor 500. Directoratul a stabilizat bulversațiile anilor precedenți. Câteva luni de la intrarea sa în funcțiune, Directoratul oferă lui Bonaparte comanda unei campanii militare în Italia, între martie 1796 și octombrie 1797, care a permis tânărului general să castige popularitate.

În timp ce în Franța principiile revoluționare erau în retragere, ele se răspândeau în Europa prin intermediul războaielor napoleoniene. Înfrângerile militare din vara anului 1799, dificultățile economice și agitația socială au determinat lovitura de stat a generalului Bonaparte, din 9 noiembrie (18 brumar), prin care Directoratul a fost înlăturat. Noua Constituție instaura Consulatul, organism în care Bonaparte a avut putere dictatorială. Deviză republicană devine "Libertate, Egalitate, Fraternitate", iar la 15 decembrie 1799, prim-consulul Napoleon Bonaparte, prezentând francezilor noua Constituție, proclamă:

Cetățeni, Revoluția s-a așezat la principiile pe care am început-o: ea s-a încheiat!

Denis Diderot

d’Alembert

Sedinta a iacobinilor

Girondini

Ludovic XVI - lea

Executia lui Ludovic XVI

Asasinarea lui Marat

Maximilien de Robespierre

Executia lui Maximilien de Robespierre

Sarbatoarea Federatiei

Napoleon Bonaparte

Consiliul celor 500

Georges Danton

Starea a doua

Starea a doua era cea mai puternică. Numărul nobililor varia între 110.000 până la 350.000 de nobili.Cei mai puternici erau cei 4.000 de nobili de curte, categorie limitată la cei a căror ascendență nobiliară data de dinainte de 1400 și care își permiteau costul vieții de la Versailles. Toate funcțiile înalte erau ocupate de nobilime.

Learn more about creating dynamic, engaging presentations with Prezi