TopELEMENTUL PREDICATIV SUPLIMENTAR - DE CE O ABORDARE EXCLU

ELEMENTUL PREDICATIV SUPLIMENTAR - DE CE O ABORDARE EXCLUSIV UNIVERSITARĂ?

Doctorand,

Cipriana-Elena Macaveiu (căs. Peica)

Primele abordări:

Flora Şuteu, Însemnări pe marginea anumitor construcţii gerunziale, în Limba română, VI, 1957, nr. 5, p. 15-22.

Mioara Avram, În legătură cu discuţia asupra ,,numelui predicativ circumstanţial”, în Limba română, X, 1961, nr. 6, p. 14-18.

Gh. N. Dragomirescu, Atributul predicativ în limba română, în Limbă şi literatură, vol. 6, Bucureşti, 1962, p. 99-122.

Silvia Niţă, Predicatul circumstanţial, în Limba română, VII, nr. 4, p. 93-98.

Ştefan Hàzy, O parte de propoziţie în discuţie, în Cercetări de lingvistică, IX, 1964, nr. 2, p. 233-238.

Gramatica limbii române, vol I, II, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Academiei, Bucureşti, 1966, p. 207-208.

Eleva ――― fericită

(gen feminin, număr singular, caz N)(gen fem., număr sg, caz N),

Elevul ――― fericit

(gen masculin, număr singular, caz N)(gen masc., număr sg., caz N),

Elevele ――― fericite

(gen feminin, număr plural, caz N) (gen feminin, număr pl., caz N),

Elevii ――― fericiţi

(gen masculin, număr plural, caz N) (gen masc., număr pl., caz N),

- recunoaşterea oficială a identităţii: Gramatica Academiei din 1966;

- opiniile autorilor diferă atât la nivelul terminologiei prin care denumeasc elementul predicativ suplimentar, cât şi la nivelul statutului său de funcţie sintactică ne-/autonomă, cât şi dublu/monosubordonată, respectiv cumul de funcţii;

Eleva se plimbă fericită.

Elevul se plimbă fericit.

Elevele se plimbă fericite.

Elevii se plimbă fericiţi.

În literatura de specialitate contemporană:

Viorel Hodiş şi Dumitru Irimia susţin teoria gramaticală a dublei subordonări ;

Sorin Stati, Gh. Constantinescu-Dobridor, Corneliu Dimitriu şi Mihaela Secrieru susţin teoria cumului de funcţii sintactice.

În GALR 2005, predicativul suplimentar este:

- o poziţie sintactică predicativă nematricială, obţinută prin reorganizări sintactice (poziţie sintactică reorganizată);

- o poziţie sintactică dublu subordonată: se raportează atât la un nominal, cât şi la un verb predicativ,

DAR

- teoria din GALR lasă o serie de structuri cu predicativ suplimentar sub semnul întrebării;

- între poziţia catalogată ca fiind matricială - şi anume complementul predicativ al obiectului - şi structurile organizate, adică predicativul suplimentar, există asemănări care, de multe ori, nu susţin şi nu justifică diferenţele dintre acestea.

Elementul predicativ suplimentar reprezintă o realitatea a limbii române, o realitate care s-a impus gramaticii şi practicii gramaticale ca o necesitate.

Primele abordări:

H. Tikin, Gramatica română. Etimologie şi sintaxă, ed. a III-a revăzută de I. A. Candrea, Tempo, Bucureşti, 1945, p. 197.

Nicolae Drăganu, Elemente de sintaxă a limbii române, Lucrare postumă, Institutul de Lingvistică Română, Bucureşti, 1945, p. 83-84.

Paula Diaconescu, Rolul elementului verbal în componenţa predicatului nominal, în Studii de gramatică, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1957, p. 105-120.

Maria Rădulescu, Numele predicativ circumstanţial, în Studii de gramatică, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1957, p. 121-129.

Matilda Caragiu, Sintaxa gerunziului românesc, în Studii de gramatică, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, p. 61-89.

D. D. Draşoveanu, G. G. Neamţu şi G. Gruiţă:

- susţin, de asemenea, ideea monosubordonării elementului predicativ suplimentar;

- punctul de plecare şi argumentele acestora diferă de cele pe care le prezintă Ion Diaconescu;

- elementul predicativ suplimentar este monosubordonat unui substantival, în prezenţa verbului predicat, iar mijlocul de realizare este acordul adjectival, flexiunea cazuală secundă, joncţiunea şi aderenţa.

Denumiri:

complement circumstanţial de mod;

nume predicativ circumstanţial;

complement circumstanţial al stării;

predicat circumstanţial;

predicat indirect;

predicativ suplimentar;

atribut circumstanţial;

atribut completiv;

atribut predicativ;

atribut transformat;

adjunct predicativ al obiectului;

adjunct verbal derivat;

element predicativ suplimentar

În GBLR 2010, predicativul suplimentar este:

- o poziţie adesea facultativă, obţinută prin reorganizarea a două propoziţii, care are diverse efecte

- apare în construcţii ternare, raportându-se simultan la verb sau la o interjecţie predicativă şi la un component nominal.

Ambiguităţile sesizate pentru tratarea elementului predicativ suplimentar în GALR se menţin şi în ceea ce priveşte abordarea acestuia în GBLR.

Studiile lui D. D. Draşoveanu, G. G. Neamţu şi G. Gruiţă s-au impus atât în ceea ce priveşte terminologia, cât şi fenomenalizarea funcţiei sintactice de element predicativ suplimentar.

În viziunea gramaticii neotradiţionale:

- elementul predicativ suplimentar reprezintă o individualitate (...) care rămâne aceeaşi şi când esenţa se fenomenalizează angajând predicate verbale;

- teoria enunţului şi a relaţiei stau la baza individualizării funcţiei sintactice de element predicativ suplimentar, ca funcţie sintactică monosubordonată.

D. D. Draşoveanu utilizează denumirile de element predicativ suplimentar şi adjunct predicativ suplimentar;

G. G. Neamţu va sugera o altă denumire şi anume aceea de adjunct verbal;

G. G. Neamţu demostrează că în structuri precum Îmi zice Ion., Îmi spune Ion. nu avem flexiune cazuală secundă, acest N1 (Ion) aflându-se pe poziţia nerealizată şi imposibil de realizat în limba română la nivelul expresiei a unui dativ;

în lucrarea Teoria şi practica analizei gramaticale. Distincţii şi ... distincţii, G. G. Neamţu prezintă modul în care se reflectă la nivel practic distincţiile/confuziile dintre EPS-ul adjectival şi complementul circumstanţial de mod, EPS-ul substantival şi complementul direct, respectiv complementul circumstanţial de mod, precum şi gerunziul – funcţie circumstanţială nemodală/ funcţie circumstanţială modală şi oferă soluţii atât în ce priveşte evitarea acestor erori, cât şi explicarea soluţiilor corect.

Concluzii:

Având în vedere că în nominativ nu există complement circumstanţial de mod, că funcţia de complement direct reclamă ca regent un verb tranzitiv, că funcţia de nume predicativ se exclude la fel ca orice alte posibilităţi nu mai râmâne decât ... EPS, capcana întrebărilor ce?, respectiv cum? putând fi cu uşurinţă evitată prin intermediul demersului logic prin care se poate argumenta EPS-ul substantival;

În ceea ce priveşte EPS-ul substantival, considerăm concluzia conform căreia EPS-ul substantival (făra prepoziţie) este în cazul nominativ dacă acesta se referă la subiect, iar dacă se referă la complementul direct este în cazul acuzativ corespunzătoare şi suficientă pentru capacitatea de înţelegere a elevilor din ciclul preuniversitar;

Într-o asemenea situaţie, nu s-ar putea interpreta cuvintele fericită, fericit, fericite, fericiţi ca fiind complemente circumstanţiale de mod, deoarece este evident că verbul predicativ este doar un factor condiţionant pentru existenţa şi realizarea elementului predicativ suplimentar care nu i se subordonează sub nicio formă verbului predicat, prin urmare, dubla subordonare fiind exclusă.

Confuzia cu complementul circumstanţial de mod se datorează în general întrebării cum? Întrebare care nu îşi justifică intrebuinţarea, deoarece EPS-ul nu este subordonat verbului, nu exprimă modalitatea verbului.

Extinderea structurii la enunţul de bază ar putea fi utilizată cu succes atât ca element de explicarea a acordului firesc între adjectiv şi nume, precum şi ca element de verificare a existenţei EPS-ului adjectival.

Eleva se plimbă şi este fericită.

Elevul se plimbă şi este fericit.

Elevele se plimbă şi sunt fericite.

Elevii se plimbă şi sunt fericiţi.

D. D. Draşoveanu utilizează denumirile de element predicativ suplimentar şi adjunct predicativ suplimentar;

G. G. Neamţu va sugera o altă denumire şi anume aceea de adjunct verbal;

G. G. Neamţu demostrează că în structuri precum Îmi zice Ion., Îmi spune Ion. nu avem flexiune cazuală secundă, acest N1 (Ion) aflându-se pe poziţia nerealizată şi imposibil de realizat în limba română la nivelul expresiei a unui dativ;

în lucrarea Teoria şi practica analizei gramaticale. Distincţii şi ... distincţii, G. G. Neamţu prezintă modul în care se reflectă la nivel practic distincţiile/confuziile dintre EPS-ul adjectival şi complementul circumstanţial de mod, EPS-ul substantival şi complementul direct, respectiv complementul circumstanţial de mod, precum şi gerunziul – funcţie circumstanţială nemodală/ funcţie circumstanţială modală şi oferă soluţii atât în ce priveşte evitarea acestor erori, cât şi explicarea soluţiilor corect.

În primul rând, un verb tranzitiv care are satisfacută/ocupată valenţa de tranzitivitate (printr-un Ac1 - un complement direct, indiferent prin ce se exprimă: un substantival, inclusiv un pronume reflexiv), nu mai poate avea un complement direct, ci poate avea orice altceva.

În al doilea rând, verbul la diateza pasiva sau participiu are tranzitivitatea blocată.

În al treilea rând, structura EPS nu poate fi încadrată nici la altceva, respectiv nici la complement indirect neprepoziţional (în Ac fără prepoziţie nu există aşa ceva), nici la complement circumstanţial de mod (în Ac fără prepoziţie nu exista complement circumstanţial de mod).

În concluzie, având în vedere faptul că toate cuvintele la care ne-am referit nu pot fi încadrate nici la complement direct, nici la complement circumstanţial de mod sau la complement indirect, deoarece verbul le refuză, rezultă că EPS-ul nu se referă la verb, ci la nume.

Prin urmare, rezultă în mod evident că EPS-ul este numai condiţionat ca apariţie de verb.

2. EPS-ul substantival = sau ≠ complement direct?

EPS-ul substantival = sau ≠ complementul circumstanţial de mod?

Eleva este poetă. / Eleva a fost numită poeta clasei.

Elevul este poet. / Elevul a fost numit poetul clasei.

Elevele sunt poete. / Elevele au fost numite poetele clasei.

Elevii sunt poeţi. / Elevii au fost numite poetele clasei.

În aceste situaţii, însă, cazul nominativ al subiectului şi al elementului predicativ suplimentar este un fapt de flexiune, nu de acord, elementul predicativ suplimentar substantival subordonându-se prin flexiune.

VĂ MULŢUMESC!

Valeria Guţu Romalo:

- elementul predicativ suplimentar este un fost nume predicativ;

- e o structură de suprafaţă;

- lansează ipoteza relaţiilor ternare.

Gabriela Pană Dindelegan şi Carolina Popuşoi:

- studii în care elementul predicativ suplimentar este prezentat şi din perspectivă generativ-transformaţională.

Ion Diaconescu:

- elementul predicativ suplimentar este subordonat verbului predicat, prin urmare acesta este o funcţie sintactică monosubordonată.

1. EPS-ul adjectival = sau ≠ complementul circumstanţial de mod?

Eleva este fericită.

Elevul este fericit.

Elevele sunt fericite.

Elevii sunt fericiţi.