Romanul subiectiv
Scriitura de amprentă subiectivă, în registre stilistice
variate (scindare în ”voci”); inserții de ”documentare” (gradul
zero al scriiturii)
Optează pentru modelul prozei de analiză psihologică și
pentru discursul personalizat al unui narator autodiegetic
(narațiune homodiegetică, perspectivă subiectivă)
Raportul realitate-ficțiune artistică este esențial
mediat, asumat și ”deformat” subiectiv: lumea, colectivitatea
se oglindesc în conștiința subiectivă a eroului; realitatea este ”deconstruită” printr-o tehnică a decupajului (operat frecvent de memoria selectivă) și ”re-construită” după un model
personalizat
Narațiunea se construiește pe o nouă formulă epică: neavând propriu-zis un subiect, ea este structurată pe o pasiune / o idee dezvoltată din perspectivă narativă internă
- Romanul ionic: ”Naratorul este, de data aceasta, fie un
Personaj în carne și oase, cu biografie și psihologie proprie, cu
un punct de vedere clar definit asupra lucrurilor (persoana
întâi ca narator); fie o voce neutră, asemănătoare cu aceea
impersonală, dar care își însușește până la identificare ăunctul
de vedere al câte unui personaj (persoana a treia ca
protagonist) . ”Valorile dominante sunt de ordin personal.
Subiectivitate și fragmentarism autenticitate, interioritate,
intimitate. Eroul ca subiect. Naratorul-personaj. Intermediarul.
”Reflectorii”. Jurnalul, confesia, biograficul. Autoscopie. Formă
deschisă […] ”
(Nicolae Manolescu – Arca lui Noe)
- Incipit modern care supramarchează/
suprimă pragul dintre real și ficțiune
- Final deschis, indeterminat
- Camil Petrescu: ”Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I
- Structură narativă complexă ,cu planuri supraetajate
- Principii compoziționale: memoria afectivă, cronologie inversă tehnici narative : inserții, alternanțe, play-back, simetrii răsturnate, a contrapunctului, a colajului, a decupajului, etc.
Orientat spre universul interior, spre eul
subiectiv, spre orizontul conștiinței,
considerat unica realitate verificabilă,
autentică
Atenția lectorului este orientată
spre subiect, spre eul narator, spre actul povestirii.
Romanul doric: ”...înfățișează o vârstă a iluziilor și a
inocenței geniului. Lumea […]este omogenă, coerentă și
plină de sens. Miturile luptei, vigorii și cuceririi. Valoarea
dominantă: economicul. Narator supraindividual. Magia
artei, iluzionism, creație.[…] Formă închisă. Tirania
semnificației. Construcția: modelul lumii răsturnat.[…]
Preponderența moralului asupra psihologicului : subiectul
se pierde în obiect. Eroul ca obiect. Caracteriologie,
tipicitate. Epic, logic, continuitate. Frescă, cronică, istorie.”
(Nicolae Manolescu – Arca lui Noe)
VS
Romanul doric: ”...înfățișează o vârstă a iluziilor și a inocenței
geniului. Lumea […]este omogenă, coerentă și plină de sens. Miturile luptei, vigorii și cuceririi. Valoarea dominantă: economicul. Narator supraindividual. Magia artei, iluzionism, creație.[…] Formă închisă. Tirania semnificației. Construcția: modelul lumii răsturnat.[…] Preponderența moralului asupra psihologicului : subiectul se pierde în obiect. Eroul ca obiect. Caracteriologie, tipicitate. Epic, logic, continuitate. Frescă, cronică, istorie.”
(Nicolae Manolescu – Arca lui Noe)
Scriptural, apelează la un discurs de notație succintă, lipsită de comentariile autorului; registru stilistic unic, elaborat, ”calofil”.
Raportul dintre realitate și ficțiune artistică se întemeiază pe actul oglindirii, pe un model de mimesis: ”Romanul e o oglindă purtată
de-a lungul unui drum. Câteodată ea reflectă cerul albastru, altădată noroiul din băltoacele dumneavoastră. Vreți să acuzați de imoralitate
omul care poartă oglinda?”
Orientat spre o lume obiectivă,
văzută în determinările ei
social- istorice; transfigurată
artistic și esențializată, această lume
devine purtătoare de sens
Atenția lectorului ”e
dirijată spre obiect, spre
lumea povestită”
Se configurează în paradigma prozei realiste, ca discurs al unui
narator detașat obiectiv, anonim, supraindividual, în formula
narațiunii heterodiegetice
Tehnici narative:
înlănțuirea, uneori cu
inserția unor episoade
retrospective
Narațiunea se desfășoară obiectiv,
de la relatarea omniscientă la
perspectiva externă (specifică
romanului comportamentist)
Principii compoziționale:
cronologie, simetrie epică
- Incipit clasic (descriptiv, enunțiativ)
care generează ”efectul real”, autentificând ficțiunea
L. Rebreanu: ”M-am sfiit întotdeauna să scriu la persoana I.”
Structură narativă perfect echilibrată,
cu planuri clar delimitate, predominant narative
Se configurează în paradigma prozei
realiste, ca discurs al unui
narator detașat obiectiv, anonim,
supraindividual, în formula
narațiunii heterodiegetice