Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Globalizarea și centrele de putere

Masterandă: Pîțu Floarea

Specializarea: EAI, An I

Suceava, 2014

Principala caracteristică a mediului economic globalizat o constitue alternanța fazelor de expansiune cu cele de recesiune și volatilitatea financiară, ceea ce implică cronicizarea instabilității piețelor financiare internaționale, determinând necesitatea sporirii prudenței cu care guvernele trebuie să deschidă accesul capitalurilor pe termen scurt, foarte speculative, mai ales atunci când instituțiile de reglementare a piețelor financiare sunt incipiente.

Vă mulțumesc!

Bibliografie

Exemplu

1. Ion Bari, Globalizare și probelme mondiale, Editura Economică, București, 2001;

2. Lavinia Florea, Globalizarea și securitatea economică, Editura Lumen, Iași, 2007;

3. George Viorel Voinescu, Impactul terorismului asupra economiei globale, Editura Economică, 2011;

4. Gheorghe Manolescu, Politica monetară în perspectiva globalizării, Editura Universitară, București, 2009;

5. Joseph E. Stiglitz, În cădere liberă, Editura Publica, 2010;

6.Paul Dobrescu, Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane, Institutul European, 2010;

7. Joseph E. Stiglitz, Carl E. Walsh, Economie, Editura Economică, 2005;

8. Sait Ylmaz, State, power and hegemony, 2010, www.ijbssnet.com;

9. Opoku Agyeman, Power, powerlessness, and globalization, 2012,

http://www.academicjournals.org/article article1381828719_Agyeman.pdf;

10. Mircea Duțu, Spre un nou model de globalizare – perspectivele altermondialismulului, http://store.ectap.ro/articole/64.pdf

„Cei care nu învață din istorie sunt condamnați să o retrăiască” (George Santayana)

Islanda constitue un exemplu perfect pentru ceea ce poate să meargă prost, atunci când o economie mică și deschisă adoptă orbește mantra dereglementării. Poporul bine educat al aceste țări a muncit din greu și s-a plasat în primele rânduri ale tehnologiei moderne.

Islandezii reușiseră să depășească dezavantajul amplasării geografice izolate, al climei aspre și al epuizării stocurilor de pește – una din sursele lor tradiționale de venit – generând un venit pe cap de locuitor în valoarea de 40.000 de dolari. Astăzi comportamentul nesocotit al băncilor lor a pus în mare primejdie viitorul țării. După colapsul dramatic al sistemului bancar islandez, în toamna anului 2008, Islanda a devenit prima țară dezvoltată, din ultimii peste 30 de ani care apela la ajutorul FMI. Responsabilitatea pentru reglementare cădea pe umerii țării de „origine”.

Claude Barlow și Tony Clarke ne spun că pentru a afla care sunt rădăcinile globalizării, trebuie să mergem „cu peste 500 ani în urmă, la un moment în care imperiile din Europa au concurat unul cu celălalt în cursa lor pentru a prelua controlul asupra resurselor valoroase, cum ar fi aurul, argintul, cuprul și lemnul pe care natura le-a stocat în Asia, Africa și America ”(Claude și Tony, 2002:81). Acesta a fost, incontestabil, o globalizare sub dominație europeană pentru beneficiul european.

Concluzii

Indicii gradului de globalizare al unei țări

Fenomenele de „globalizare„ și „interdependență” a paradigmei post-moderne, au devenit evidente spre sfârșitul secolului 20 și au deschis calea pentru un nou sistem internațional.

O ordine mondială multipolară este în curs de realizare și mediul internațional a devenit mai haotic.

În acest sens, statele-națiune ar trebui să dezvolte un nou mecanism de securitate; să fie proactive și să fie conduse în interesul național. Statele națiune ar trebui să își restructureze propria structură pe baza implementării unui nou sistem de gândire independentă. Aceasta este condiția supraviețuirii unui sistem mondial sănătos și pentru existența statelor națiune în maratonul istoriei.

Cheia succesului SUA în revoluția informației a fost abilitatea acestora de a inova. Firmele americane au dezvoltat noi tipuri de computere și programe informatice și noi aplicații ale acestor resurse în multiple domenii. Datorită acestui avantaj și a cunoștințelor superioare SUA au dezvoltat o specilizare relativă în domeniile de înaltă tehnologie; SUA au devenit în mare măsură centrul de cercetare al întregii lumi.

SUA este unicul super stat capabil de a face toate tipurile de intervenții în toate regiunile lumii. (Bilbilik, 2003: 22)

Pentru evaluarea gradului de globalizare din diverse țări, unul din sistemul de indicii cel mai apreciat este cel întocmit de A.T. Kearney. Aspectele luate în calcul, pentru stabilirea indexului de globalizarea al unei țări au fost:

- criteriul economic: comerț, investiții străine directe, fluxurile de capital de portofoliu, veniturile din investiții;

- criteriul tehnologic: utilizarea Internetului, servere de gestionarea a paginilor Web, servere securizate;

- contactul personal: turismul internațional, telefonie, transferurile prin mandat și cele personale.

- criteriul politic: participarea la activitatea organizațiilor internaționale, contribuții cu personal și fonduri pentru misiunile Consiliului de Securitate al ONU.

Altermondialismul

Denumit adeseori și antimondialism (fãrã ca echivalența sã fie perfectã, fiind vorba mai ales de o diferențiere), altermondialismul (din latinã, alter-altul – altmondialismul) reprezintã termenul generic utilizat spre a desemna ansamblul actorilor nestatali organizați în asociații, rețele și mișcãri, cu obiective diverse, care au plasat contestarea mondializãrii neoliberale în centrul acțiunii și ca semn al identitãții lor (Laidi, 2004, p. 303).

Altermondialiștii considerã cã economia nu este guvernatã de legi economice naturale și imuabile, ci este fructul politicilor conștiente ale guvernelor care cedeazã din ce în ce mai mult din puterea lor pieței absolute.

Definirea conceptului de „Globalizare”

Una din cele mai uzitate definiții ale conceptului de globalizare este următoarea: „Globalizarea reprezintă procesul prin care distanța geografică devine un factor tot mai puțin important în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere de natură economică, politică și socioculturală. Rețelele de relații și dependențele dobândesc un potențial tot mai mare de a deveni internaționale și mondiale.” (Bari, 2001: 18)

George Soros definește globalizarea tot din perspectivă economică, drept „dezvoltarea piețelor financiare globale, creșterea corporațiilor transnaționale și dominația lor crescândă asupra economiilor naționale.” (Soros, 2002:5)

Martin Wolf afirmă în cartea sa, Why globalization works, (2005) că „utilizând prefixele, „neo-liberal” sau, „corporatist”, globalizarea este condamnată să fie o forță malignă care sărăcește masele, distruge culturile, subminează democrația, impune americanizare, stabilește pierdere bunăstării, distruge mediul înconjurător și întronează lăcomia.

Un neo este cineva care pretinde a fi ceva, cineva care este în același timp, în interiorul și în afara unui lucru, acesta este un hibrid evaziv, un „om de paie” creat fără a identifica o anumită valoare, idee, regim sau doctrină.

A spune neoliberal este același lucru ca și cum ai spune semi liberal sau pseudo liberal. Acesta este un nonsens pur. Fie cineva este în favoarea libertății sau împotriva ei, dar nimeni nu poate fi semi-în-favoarea libertății, la fel cum nu se poate spune semi-însărcinată, semi-trăire sau semi-mort. (Mario Vargas Llosa)

Tendințe

Mondializare

În spațiul francofon se vorbește cu preponderență de mondializare. Dacă majoritatea autorilor afirmă că termenii sunt echivalenți, unii dintre ei fac totuși următoarea distincție: modializarea ar fi „difuzarea civilizației mondiale, cu toate aspectele ei intelectuale și spirituale, un proces cu un potențial umanitar, egalitar și universalist, animat de respectul fiecăruia pentru fiecare”, în timp ce globalizarea ar fi „extinderea și stabilizarea imperiului bogaților asupra săracilor, al celor puternici asupra celor slabi, în cadrul unui proces economic și politic.” (Landes, 2000:2)

Globalizarea ar fi un termen mai puțin cuprinzător decât mondializarea.

Criza actuală merge atât de adânc și are efecte atât de grave, încât lucrurile se vor schimba indiferent de strădaniile liderilor. Cele mai profunde schimbări s-ar putea să se refere la relația câteodată dificilă dintre Statele Unite și China. China mai are drum lung până să depășească Statele Unite în ceea ce privește PIB-ul - la capitolul „parității puterii de cumpărare”, care reflectă diferențele din punct de vedere al costului vieții, continuă să nu aibă decât vreo jumătate din valoarea SUA pe cap de locuitor – care râmâne cam la o optime. Totuși China a înregistrat unele progrese remarcabile. După cum arată lucrurile în anul 2009, e foarte probabil să devină cel mai mare exportator de mărfuri din lume, cel mai mare producător de automobile și cel mai mare furnizor de bunuri prelucrate, în general (Joseph E. Stiglitz, 2010:362)

SUA deține un avantaj comparativ în tehnologia informației și a comerțului bazat pe Internet. Mari firme americane, cum ar Microsoft, Intel sau Sun Microsystems, au condus cercetările în domeniul tehnologiei informației în ultimii 20 de ani, iar firmele bazate pe Internet, cum ar fi Amazon, Yahoo sau e-Bay, au ajuns să definească așa-numita noua economie.

Tendința este spre un sistem mondial multipolar și mediul internațional este din ce în ce mai haotic. Motivele din spatele aceastei tendințe sunt următoarele (Öztürk, 2007: 30):

1. Puteri de supraveghere și reglementare fără influență și inadecvate;

2. Tranformarea resurselor strategice, cum ar fi apa, petrolul și gazele naturale a devenit o problemă politică și de securitate.

3. Competiția energetică va clarifica care sunt câștigătorii în cursa pentru super putere.

4. Problemele religioase și etnice devin mai exploatate în conceptele de democrație, drepturile omului și războiul terorii.

5. Globalizarea alimentează dezechilibrul dintre regiuni și națiuni.

Centrele de putere

Există mai multe eforturi pentru a clasifica centrele de putere, cum ar fi:

- categoria din care fac parte (geopolitic, economic, etc);

- din punct de vedere geografic (global, continental).

Centrele de putere geopolitice sunt definite ca „Statele sau grupurile de state, care sunt capabile să dezvolte surse de putere în interiorul și în afara granițelor lor geografice și influențează aceste surse în favoarea lor, în comparație cu alte state” (Levent, 1997: 2). În acest context, centrele de putere geopolitică sunt clasificate astfel:

(1) Global (SUA);

(2) Continental (China, Federația Rusă);

(3) Regional (India, Brazilia, Iran, Japonia);

(4) Unite (NATO, Organizația de Cooperare Shanghai);

(5) Limitate ( Canada, Mexic, Turcia, Israel, Coreea de Sud).

Nou cu adevărat în evoluția Asiei este faptul că, pentru prima dată, în fruntea continentului nu se află doar o țară în jurul căreia să graviteaze toate celelate, ci trei: China, India, Japonia. Se estimează că aceste țări vor ocupa către mijlocul acestui secol pozițiile 1, 3 și 4 în ierarhia economică a lumii.

În următoarele decenii, trei din cele mai mari puteri economice ale lumii vor fi non-vestice (Japonia, China și India). Și a patra, SUA, va fi din ce în ce mai mult modelată de populația ei non-europeană, aflată în creștere.”(Faared Zakaria, 2009:74)

Futurologii anticipează că PIB-ul chinez va ajunge în 2050 la 44.453 miliarde de dolari, cel indian la 27.803 miliarde, iar cel american la 35.165 miliarde. (Laurent Cohen-Tanugi, 2008:28)

Tabelul de mai jos elaborat de Ronald L. Tammen și Jasek Kugler ofera indicii importante despre tendințele din producția mondială. După cum rezultă din tabel se prevede că soldul de putere se va deplasa din blocul de Vest (SUA și UE) în Extremul Orient (China și India).

• Echilibrul de putere de 2+3 din perioada Războiului Rece (SUA-URSS + China-Japonia-Germania) s-a transformat în 1+4 odată cu dizolvarea URSS din 1989 (Buzan, Waever, 2003: 3).
• În anii 2000, America este în topul celor mai puternice state; China, frontierele UE, Japonia, Rusia o urmează (Brzezinski, 2004:279).
• Făcând un efort să definească perioada de după Războiul Rece, Charles Krauthammer a subliniat noul sistem ca hegemonie „unipolară” (Krauthammer, 1992:295-306). În această ordine, liderul puterii fost Statele Unite ale Americii.
• Studiul a prevăzut SUA ca o super-putere unică la vârful piramidei puterii. Federația Rusă, China, Japonia și UE sunt principalele puteri după Statele Unite ale Americii. În conformitate cu marile puteri, țările cum ar fi India și Brazilia sunt din altă categorie ele fiind în competiția de a deveni putere regională.
• Potrivit Nye cel mai mic strat al piramidei puterii conține nu doar statele, ci și actori non-statali, cum ar fi Al-Qaida care cauzează un mediu de securitate haotic la nivel transnațional (Nye, 2004: 263).

Între primele 10 companii ale lumii, șapte sunt americane. Procesul de globalizare a fost promovat având ca vectori principali companiile americane.

SUA are un ritm de creștere demografică ușor peste rata de înlocuire naturală. Modelul familiei cu trei copii este încă răspândit și acceptat în această țară. La creșterea demografică naturală se adaugă și valul de imigranți care continuă să sosească în SUA.

„Nicio altă țară nu atrage atât de multe talente și minți strălucite către propriile laboratoare și universități ca SUA, în special din China și India.” (Josej Joffe, 2009:30)

Este o chestiune de studii mai ales la nivel de actor pentru a prezice modul în care relațiile de putere internaționale se vor dezvolta și cum echilibru de putere se va schimba în timpul secolului. În acest sens, studiile încearcă să își dea seama care vor fi rezultatele următoarelor tendințe:

- viitorul posibil al UE și SUA;

- cât de departe ar merge China în concurența cu SUA;

- noul statut al Rusiei în sistemul mondial multipolar;

- cererea de securitate independentă a Japoniei;

- în ce măsură puterile regionale, cum ar fi India, Brazilia și Iranul vor fi recunoscute.

Statele Unite ale Americii

Factorii care determină evoluția spectaculoasă a puterilor

„Pilonii” care susțin și propulsează o mare putere se regăsesc, astăzi în SUA. Josef Joffe avea dreptate să sublinieze rolul esențial al universităților și activității de cercetare, drept surse extrem de importante ale performanței și, prin urmare, ale puterii. Și să releve rolul proeminent, neegalat până astăzi, al SUA în această privință.

„Din primele 20 de universități ale lumii, doar 3 nu sunt americane; din primele 50, doar 11 nu sunt localizate in SUA... Cheltuielile publice ale statului chinez în domeniul educației se situează, de-a lungul ultimilor 25 de ani, între 2-2,5 procente din PIB, în condițiile în care populația chineză este de patru ori mai numeroasă decât cea americană, iar economia de patru ori mai mică.

În SUA, cheltuiala în domeniul educației se apropie de 6 procente din PIB, mai mare decât în India, Japonia, Rusia și UE. Același model se păstrează pentru cercetare și dezvoltare.” (Josej Joffe, 2009:29)

Paul Kennedy a indentificat în celebra sa lucrare The Rise and Fall of the Great Powers, anumiți factori care determină evoluția spectaculoasă a puterilor și superputerilor moderne, printre aceștia identificându-se:

- existența unor puternice companii;

- existența unor mari universități;

- creșterea demografică.

Revenind asupra „pilonilor puterii” stabiliți de Kennedy, vom contata că ei se regăsesc atât în ascensiunea Germaniei, cât și a SUA în partea a doua a secolului al XXI –lea. Este suficient să menționăm că, în 1913, ponderea Germaniei în PIB-ul mondial era de 14,8%, mai mare decât cea a Marii Britanii, 13,6%.

Asia

Există mai multe ingrediente ale acestui succes:

- Stabilitatea macroeconomică – evitarea ratelor ridicate ale inflației și șomajului. Fără stabilitate macroeconomică, sectorul privat nu poate prospera. Ca parte a acestei strategii, guvernele au menținut un nivel ridicat de responsabilizare fiscală, evitând deficitele ridicate care au caraterizat multe TPD (țări puțin dezvoltate);

- Ratele ridicate de economisire. În condițiile unor rate de economisire de 25%, a fost posibil procesul de investiții;

- Investirea inteligentă a economiilor;

- Investițiile mari în educație, inclusv în cea a femeilor;

- Investiții mari în tehnologie. Până în 1990, studenții din Singapore și alte țări din Asia de Est i-au depășit în mod constant pe studenții din SUA la testele de matematică și științe ale naturii;

- Stabilitatea politică și socială, care creează un mediu favorabil investițiilor.

Reașezarea geopolitică a lumii de astăzi are un pivot esențial: creșterea uimitoare a ponderii economice a Asiei, care va deveni în următoarele decenii continentul dominant al lumii. „Una din cele mai sigure predicții pentru prima parte a acestui secol este că ridicarea Chinei, susținută de cea a Indiei și a altor câteva state, va face ca, până în 2030, Asia să asigure mai mult de jumătate din PIB-ul mondial.” (Edward Tse, 2010:5)

Cele mai reușite eforturi de dezvoltare din toate timpurile au fost înregistrate în Asia de Est după al Doilea Război Mondial. Creșterea economică susținută timp de trei sau patru decenii a dus la creșterea de peste opt ori a venitului pe locuitor.