Introducing
Your new presentation assistant.
Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.
Trending searches
• Savantul roman, LAZAR EDELEANU, a reusit pentru prima data in lume, rafinarea produselor petroliere cu bioxid de sulf, adica separarea din petrol a unor grupuri de hidrocarburi componente, fara modificarea lor chimica.
• Prima rafinarie din lume s-a infiintat la Ploiesti, construita de fratii Mehedinteanu la marginea orasului, in apropierea garii de Sud
• Bucurestiul a fost primul oras din lume iluminat public cu petrol lampant
• Petrolul era folosit si in medicina veche fiind vandut ca leac miraculos universal.
• Focurile nestinse intretinute de gazele ce izbucneau din pamant in regiunea petrolifera din peninsula Apseron - unde se afla acum exploatarile de la Baku - au dat nastere, in vremuri stravechi, cultul lui Zoroastru, cultului focului.
• Exploatarea masiva a petrolului incepe in secolul XIX pe motivul raspandirii folosirii petrolului in iluminat, care dadea o lumina mai buna producand fum mai putin in comparatie cu lampile cu ulei de balena, sau lumanarile de ceara.
• Titeiul in stare bruta (nerafinat) contine peste 17 000 de substante organice complexe, motiv pentru care este materia prima cea mai importanta pentru industria chimica (vopsele, medicamente, materiale plastice, etc.) si producerea carburantilor
• Ca o curiozitate, se poate mentiona ca unele varietati de titei devin fosforescente in prezenta luminii ultraviole
• Petrolul a fost descoperit deja cu cativa mii de ani in urma, prin faptul ca are densitate mai redusa ca apa sarata, fiind gasita in caverne si zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase, sau nisipoase, la suprafata ca de exemplu in jurul Hanovrei si Braunschweig din Germania
• Straturile de petrol situate la suprafata prin oxidare se transforma in asfalt acesta fiind deja descoperit in orient in urma cu ca. 12 000 de ani in Mesopotamia antica. Oamenii au invatat sa floseasca asfaltul, prin amestecare cu nisip si alte materiale ce etanseaza peretii corabiilor.
• Din timpul Babilonului provine denumirea de naptu (nabatu = lumineaza) care ne indica faptul ca petrolul era utilizat la iluminat, acesta fiind amintit si in legile lui Hammurabi 1875 i.e.n. fiind prima dovada istorica scrisa pentru reglementarea folosirii petrolului.
Proiect realizat de Tampiza Vlad si Victor Tricolici
Profesor : Furtuna Vadim
Poluarea cu petrol a mărilor poate apărea când se curăță tancurile petroliere sau când au loc accidente pe platformele de forare. Dezastre mari pot fi cauzate de avarierea tancurilor unor petroliere uriașe, sau la scufundarea lor. Petele de țIței duc la pierderi de vieți printre păsări și alte vietăți marine.
În anul 1989 petrolierul Exxon Valdez a lovit un recif de corali în Prince William Sound, din apropierea Alaskăi. Au fost deversați în mare cca. 24.000 de barili de țiței. În câteva săptămâni pata de petrol a cuprins 1.600 de kilometri de țărm, inclusiv plajele a trei parcuri naționale și cinci rezervații naturale. Corporația Exxon a încercat o operație masivă de curățare, însă poluarea mediului era deja un fapt împlinit.
Asemenea dezastre ne fac să uităm că poluarea mărilor cu petrol se produce în principal prin deversarea acestuia în râuri sau direct în mare din instalațiile de pe țărm.
Utilizarea petrolului provoacă poluări masive ale aerului în multe orașe. Gazele de eșapament evacuate de autoturisme și de alte mașini cu combustie internă conțin gaze otrăvitoare, cum ar fi monoxidul de carbon, hidrocarburi nearse, oxizi de azot ți plumb. Unii dintre acești agenți de poluare reacționează cu lumina soarelui producând acel smog neplăcut, fotochimic, care plutește deasupra multor orașe, cum ar fi Los Angeles sau Mexico City.
Petrolul brut extras din pamant este impurificat cu apa si substante minerale in suspensie , a caror separare se face de obicei inainte de prelucrare . Operatiile la care este supus petrolul se grupeaza in :
- procedee fizice de separare , dintre care cel mai important este distilarea fractionata ;
- procedee de transformare chimica , bazate pe fenomenul de descompunere sau de condesare a moleculelor componentelor din fractiuni .O data cu gazele propriu-zise sunt , insa , antrenate din petrolul brut si o parte din hidrocarburile condensabile la presiunea atmosferica : izopentanul , n-pentanul si omologii lui superiori pana la octan si nonan . Aceste hidrocarburi , impreuna cu o parte din butan si proportii reduse de propan , sunt separate prin diferite metode din gazele de sonda (operatie denumita dezbenzinare) si formeaza gazolina .Din gazolina se poate obtine un amestec de propan si butan , care comprimat in butelii , este distribuit pentru consum (“aragaz”) , precum si un concentrat de izopentan , folosit la fabricarea benzinelor de avion .Amestecul de hidrocarburi gazoase ramas din gazele de sonda este folosit de obicei drept combustibil la locul de productie sau transportat prin conducte pentru alte intrebuintari .
1. Formarea
2.Obtinerea
3.Clasificarea
4.Rafinarea. Procesul de distilare fractionara
5.Rezervere mondiale
6.Poluarea
7.Folosirea in medicina
8.Curiozitati
Distilarea fractionala a petrolului .Se deosebesc urmatoarele etape :
1 . Fractionarea petrolului prin distilare la presiune normala (distilare primara) se face in instalatii speciale prevazute cu coloane de distilare de diferite sisteme . Prin distilarea petrolului se obtin fractiuni cu puncte de fierbere pana la 3500C .
2. Fractionarea pacurii prin distilare la presiune redusa (distilare secundara) se face pentru a cobora temperatura de fierbere a componentelor care la presiune normala nu pot fi distilate deoarece se descompun. Prin aceasta fractionare a pacurii se obtin motorine, mai ales grele, si uleiuri, lichide vascoase, incolore sau colorate de la galben pana la brun.
Rafinarea produselor petroliere. Procedeele de distilare permit obtinerea din petrolul brut a unor fractiuni cu anumite domenii de fierbere, adecvate scopului folosirii. Ele nu influenteaza insa compozitia chimica a produselor, respectiv continutul in alcani, naftene si aromate, ceea ce este de deosebita importanta pentru calitatea produsului.
1. Rafinarea prin extractie. Indepartarea anumitor grupe de substante nedorite, respectiv o separare a fractiunii in asa-numite “rafinate” si “extracte”, cu caracter chimic diferit, se realizeaza prin extractie. Procedeul se bazeaza pe tratarea amestecului lichid care trebuie separat, cu un dizolvant selectiv, adica cu un lichid paretial miscibil cu materialul tratatsi care poseda o capacitate de dizolvare cat mai diferita pentru grupele cetrebuie indepartate. Prin folosirea unui dizolvant selectiv se realizeaza o imbogatire a componentelor .
In practica, separarile se realizeaza prin extractie in contra curent in coloane umplute cu materiale cu suprafata mare (de exemplu inele Raschig).
2. Rafinarea chimica . Se aplica in vederea imbunatatirii calitatii (stabilitate , nocivitate , culoare , miros) produselor rezultate prin procedeele de prelucrare a petrolurilor brute . Pentru realizarea acestui scop se urmareste indepartarea in special a compusilor cu oxigen(acizi grasi , acizi naftenici , fenoli) ,a unor compusi cu sulf (hidrogen sulfurat , mercaptani etc . ) , a unor compusi cu azot ( baze piridice ) , a unor hidrocarburi nesaturate cu tendinta de rezinificare etc .
Metodele de rafinare uzuale folosesc acid sulfuric , hidroxid de sodiu , solutie de plumbit , pamant decolorant etc. Recent sunt aplicate metode de transformare catalitica .
Prelucrarea secundara a produselor petroliere
Metodele de distilare , fractionare , extractie si cristalizare sunt metode fizice adecvate separarii petrolului in grupe de hidrocarburi .Insa , pentru satisfacerea cerintelor variabile si mereu crescande ale consumului si pentru o valorificare cat mai rationala a petrolului este necesara si o transformare pe cale chimica a componentelor sale.
Cracarea si reformarea . Prin cracare se intelege scindarea unor hidrocarburi din petrol , cu masa moleculara mare si punct de fierbere ridicat (motorine si reziduuri de la distilarea primara ) , sub influenta unor temperaturi ridicate (450-5500 C ) , si , eventual a unor catalizatori , in fractiuni mai mici , cu puncte de fierbere mai joase .
Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea sa se poate realiza prin cariere de suprafață, zăcămintele din profunzime sunt extrase prin sonde de petrol (foraje de adâncime).
O altă modalitate de extragere a petrolului este extragerea din zăcămintele submarine cu ajutorul unor insule sau platforme de foraj unde dificultățile de forare sunt mult mai mari. La toate procedeele de foraj se folosește un lichid de sondă cu polimeri pentru a stabiliza gaura de foraj, lichid care necesită o greutate specifică mare, pentru aceasta se adaugă baritină, lichidul de foraj trebuie să aibă o anumită vâscozitate. Capul de foraj, freza, este prevăzut cu tăișuri cu vârf de diamant, coloana de sondă este alcătuită din țevi de oțel care se montează împreună prin înșurubare (una în alta) această coloană atingând lungimi de până la câteva mii de metri.
În cazul zăcămitelor de petrol care nu se află sub presiune, această presiune se realizează prin pomparea de apă sau gaz, iar în cazul zăcămintelor cu o vâscozitate ridicată se presează lichide pentru reducerea vâscozității.
ȚIțeiul ți gazele naturale există pe toate continentele și sub toate platformele continentale. Unele câmpuri petroliere sunt în producție activă. Alte zăcăminte urmează să fie exploatate. Estimările asupra duratei de exploatare pe care o mai au rezervele petroliere se bazeaza rezervele deja descoperite, care pot fi exploatate economic, utilizând tehnologiile actuale și rata producției dintr-un an de referința.
Rezervele totale de petrol din 1989 erau estimate să dureze 41 de ani, la un nivel al producției din anul 1988. Creșterea rezervelor de petrol, ca urmare a unor noi descoperiri, creşterea sau diminuarea producției sau utilizarea unei noi tehnologii pot modifica aceste estimări.
Înainte de anul 1970, Marea Britanie era aproape complet dependentă de petrolul importat. În 1969 s-au descoperit zăcăminte de petrol marin și producția a început în anul 1975, făcând din Marea Britanie un producător important. În 1990, Marea Britanie a devenit al nouălea producător de țiței din lume, țiței obținut din zacamintele petroliere marine. Experții preconizează, însă, un slab declin al producției dar Marea Britanie va rămâne unul dintre producătorii importanți ai secolului al XXI-lea.
Cele mai mari rezerve de țiței se află în țările Orientului Mijlociu, care dețin aproximativ 65% din rezervele mondiale cunoscute. La sfârșitul anilor 1980, Iranul, Irakul, Kuweitul și Emiratele Arabe Unite dețineau rezerve petroliere care urmau să ajungă pentru cca. 100 de ani, la un nivel al producției anului 1988. La începutul anului 1989, rezervele Arabiei Saudite, aproximativ 25% din rezervele mondiale totale, erau estimate a ajunge pentru o perioadă de cca. 90 de ani, la nivelul producției anului 1988.
Comerţul cu ţiţei
Deoarece țițeiul este o materie primă atât de utilă, producția acestuia a crescut de la 10 milioane de barili pe zi în anul 1950, la 65 de milioane de barili pe zi în 1990.
În 40 de ani lumea a devenit dependentă de țiței. În unele țări produsele petroliere erau atât de ieftine încât țIțeiul se utiliza adesea cu o mare risipă. Țările dezvoltate și-au epuizat rezerva proprie de țiței și, odată cu crețterea cererii, au fost obligate să importe cantități din ce în ce mai mari.
Sursele principale de țiței din comerțul internațional includeau și câteva țări în curs de dezvoltare, care au beneficiat curând din extracția și exportul țițeiului în țările dezvoltate. Unele țări în curs de dezvoltare au utilizat veniturile din exportul țIțeiului pentru a finanța proiecte de asistență socială pentru a construi școli și pentru a ridica nivelul de trai. Multe țări au făcut investiții majore în proiecte de dezvoltare, cum ar fi instalațiile de desalinizare din Arabia Saudită, care transformă apa marină în apă potabilă și Marele Râu Artificial din Libia, care captează apa din rocile situate sub deșertul Saharei și transportă apa până pe coastele mediteraneene.
Petrolul este un amestec complex de hidrocarburi, rezultat din transformarea și descompunerea în timp îndelungat a animalelor și a plantelor ce au trăit cu 100 de milioane de ani în urmă. Animalele mor și sunt descompuse de bacterii. În timp, aceste sedimente se depun formând petrol, cărbune sau gaze naturale. Rezerva de petrol se poate reface doar într-un timp îndelungat.
Petrolul a fost descoperit în urmă cu mii de ani. Având densitatea mai redusă decât a apei sărate, petrolul a fost descoperit în caverne și zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase, sau nisipoase de la suprafață (ex.: în Germania, în jurul orațului Hanovra).
Un derivat al petrolului, petrolul oxidat (asfaltul), a fost folosit de către babiloneni ca material de etanșare a corăbiilor. În timp a fost folosit în mai multe domenii, dar de către un număr redus de oameni, deoarece prețul său era foarte ridicat.
Prima dată când a fost rafinat petrolul a fost atunci când Benjamin Silliman a propus rafinarea sa cu acid sulfuric. Când a început rafinarea petrolului, perțul acestuia a scăzut drastic și s-a început utilizarea sa în iluminat, înlocuind lumânările din ulei de balenă. Explozia în utilizarea petrolului a avut loc odată cu apariția primei mașini, în anul 1887.
După compoziţia chimică a acestora,petrolul se clasifică în:
1. Petrol parafinos caracterizat prin procentul mai ridicat in alcani (pana la 78%) , asa cum sunt in general petrolurile americane .
2. Petrol asfaltos , caracterizat prin procentul mare de hidrocarburi aromatice (in fractiunile usoare) cat si de substante asfaltoase , asa cum sunt petrolurile din Caucaz .
3. Petrol de tip intermediar , caracterizat prin procentul mare fie de cicloalcani fie de alcani si hidrocarburi aromatice .
In România , cele mai numeroase sunt petrolurile parafino-nafteno-aromatice (52%) , carora le urmeaza , in ordinea frcventei , petrolurile parafino-naftenice (37%) , nafteno-aromatice (8%) si parafinice (3%) .
Caracteristica petrolurilor romanesti este abundenta compusilor aromatici , in deosebi in fractiunile inferioare ; de aceea , benzinele romanesti contin 10-20% hidrocarburi aromatice . De asemenea , caracteristic este continutul foarte redus de asfaltene si de compusi cu sulf