Introducing
Your new presentation assistant.
Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.
Trending searches
Mituri si legende
Martisorul
Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât la români cât și la bulgari (sub numele de Martenița) este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii, deși legendele populare îi dau alte origini. Se mai consideră, de asemenea, că sărbătoarea mărțișorului a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război.
Dochia și Traian
Considerată de către George Călinescu mitul etnogenezei, legenda populară românească Dochia
și Traian descrie
legenda Dochiei, fiica
lui Decebal, care, sub
amenințarea romană,
pentru a nu își părăsi
pământul și neamul
se transformă alături
de "a ei popor" în stâncă.
"Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I B[o]gom darovannomu zupan Hanăș Begner ot Brașov mnog[o] zdravie ot Nécșul ot Dlugopole. ( = Înțeleptului și nobilului și cinstitului și de Dumnezeu dăruitului jupan Johannes Benkner din Brașov, multă sănătate de la Neacșul din Câmpulung).
I pak (= și iarăși / de asemenea) dau știre domnietale za (= despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul (se referă la Sultanul Suleiman I Magnificul) au ieșit den Sofiia și aimintrea nu e. Și se-au dus în sus pre Dunare.
I pak să știi domniia-ta că au venit un om de la Nicopoe (=Nicopole) de mie mi-au spus că au văzut cu ochii lui că au trecut ceale corăbii ce știi și domniia-ta pre Dunăre în sus.
I pak să știi că bagă den toate orașele câte 50 de oamini să fie în ajutor în corăbii.
I pak să știi cumu se-au prins nește meșteri den Țarigrad (= Istanbul) cum vor treace aceale corabii la locul cela strimtul ce știi și domniia ta.
I pak spui domnietale de lucrul lu Mahamet-Beg, cum am auzit de boiari ce sânt megiiaș(i) și de genere-miu Negre, cumu i-au dat împăratul slobozie lui Mahamet-Beg, pre io-i (unde-i) va fi voia pren Teara Rumaneasca (cea mai veche atestare documentară cunoscută a numelui țării), iară el să treacă.
I pak să știi domniia ta că are frică mare și Băsărab (= Neagoie Basarab) de acel lotru de Mahamet-Beg, mai vârtos de domniele voastre.
I pak spui domnietale ca mai-marele miu de ce am înțeles și eu. Eu spui domnietale, iară domniia ta ești înțelept și aceaste cuvinte să ții domniiata la tine, să nu știe oamini mulți și domniele vostre să vă păziți cum știți mai bine.
I B[og]i te ves[e]lit, Aminu.( = Și Dumnezeu să te slăvească, Amin)"
Adepţii dacismului
Lucian Blaga
În 1921, Lucian Blaga publică în revista „Gândirea” articolul „Revolta fondului nostru nelatin”în care critică exclusivismul latin, opunându-i o bogată moştenire traco-slavă(„Insemnatul procent de sange slav si trac, ce clocoteste in fiinta noastra, constituie pretextul unei probleme, care ar trebui pusa cu mai multa indrazneala.”), care se manifestă din adâncimile sufletului şi se revolta în momentul în care este înstrăinată.
„Se exagereaza. Si nu intelegem de ce. Acest orgoliu al latinitatii noastre e mostenirea unor vremuri cand a trebuit sa suferim rasul batjocoritor al vecinilor, care cu orice pret ne voiau subjugati. Azi e lipsit de bun simt.– Vorbim despre spiritul culturii noastre; vrem sa fim numai atat: latini – limpezi, rationali, cumpatati, iubitori de forma, clasici, – dar vrand-nevrand suntem mai mult.” Revolta fondului nostru nelatin – Lucian Blaga
Lucian Blaga
“Revolta fondului nostru nelatin „este prima lucrare în care Blaga se apleacă asupra culturii noastre pentru a împiedica exclusivismul latin în formarea spiritualitatii poporului român.
Pe parcursul lucrării se formulează tema: raportul dintre fondul latin şi cel nelatin din fiinţa noastră. Mai întâi motivează “orgoliul latinităţii „ care a devenit o armă de apărare împotriva nelatinilor ce ne înconjoară.
Pentru a argumenta existenţa fondului nostru nelatin, apelează la o comparaţie putin iesită din comun.El dă drept exemplu încrucişarea unei flori albe cu o floare roşie, a aceleiaşi varietăţi. Însuşirea uneia este dominanantă, dar apar şi însuşirile celeilalte flori chiar dacă noi le considerăm pierdute; ele se afirmă din timp în timp.
“Cunoastem experimentul incrucisarii unei flori albe cu o floare rosie a aceleiasi varietati. Biologii vorbesc despre asa numitele dominante. Ce inseamna cuvintul acesta? Ca in generatiile noua ce sa nasc din impreunarea celor doua flori – insurile uneia din ele sunt stapinitoare; bunaoara cele mai multe vor fi albe. S-a dovedit insa ca din cind in cind cu oarescare ciudata regularitate reapar si insusirile curate ale celeilate flori. E o izbucnire din mister, cind nici nu te astepti. Vechile insusiri le-ai crezut pierdute pentru intotdeauna, ele se afirma totusi din timp in timp in toata splendoarea lor trecuta. „
Putem spune că poporul român s-a format preluând influenţe atât din civilizaţia latină cât şi din cea a dacilor. Originile acestui popor nu trebuie orientate într-o singură direcţie, ci trebuie văzute ca un întreg ce reuneşte cultura şi civilizaţia latină cu tradiţia geto-dacă. Ar trebui să acordăm importanţă tuturor componentelor din care a rezultat limba romană.
„Zamolxe, mister păgân „– Lucian Blaga
Limba dacă şi cultul lui Zalmoxis devin o sursă inepuizabilă de mitologizare.
Zalmoxis a fost zeu al tracilor, fiind considerat de mulți autori români ca zeul suprem din panteonul geto-dacic. Unii consideră chiar că a facilitat convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la creștinism.
Dovezi ale faptului că istoria românilor a fost mereu la graniţa dintre mit şi realitate sunt, printre altele, scrierile cronicarilor, istoricilor, poeţilor şi dramaturgilor români. Una din operele care reprezintă acest lucru este tragedia „Zamolxe, mister păgân„.
Această operă evidentiaza faptul că istoria naţională îşi are originea în mitologie, pe vremea aceea dacii închinandu-se zeilor, iar liderul lor fiind Zamolxe. Mitologia era principalul şi cel mai sacru scop în viaţă al oamenilor. Ei se închinau zeilor si aduceau chiar şi jertfe umane, însă nu îi iertau pe aceştia dacă nu le răspundeau rugilor (,, Amară de-ntrebări mi-einima/Zeii cum ni-i vom scăpa?,, ), refuzând să le mai aducă jertfe şi chiar ameninţând către cer, dovadă fiind momentul în care ei dau foc cetăţii.(,, Poporul se răzbună, / Fără să vrea, fără să ştie. , , ). Personaje principale ale operei mai sunt magul şi vrăjitorul, caractere care prin definitie aparţin mitologiei şi care influenţează în mod decisiv soarta lui Zamolxe, ajutând astfel la trecerea punţii către realitate.
In operele sale, Blaga încearcă să recupereze mitologia, insa adesea valoarea operelor sale este umbrita de incercarea gasirii unor argumente ce sustin dacismul.
Vestimentaţia romanilor
Adeptii latinităţii
Şcoala Ardeleană a fost o mişcare culturală care a debutat odată cu unirea mitropoliei românilor ardeleni cu Biserica Romano-Catolica. Câţiva reprezentanţi de marcă ai Şcolii Ardelene au fost: Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Ion Budai Deleanu.
Reprezentanţii Şcolii Ardelene au argumentat ipoteza cum că românii din Transilvania sunt descendenţi direcţi ai coloniştilor romani din Dacia, aducând argumente istorice si filologice.
Samuil Micu a înţeles necesitatea utilizării alfabetului latin în afirmarea latinităţii limbii române şi a tipărit prima carte românească cu litere latine (Carte de rogacioni... , 1779) ,Acelaşi cărturar a elaborat prima gramatica a limbii române care
utilizează litere latine.
Îmbrăcămintea romanilor se caracteriza înainte de toate prin simplitate: nu necesita nici croială aproape deloc şi nici cusătură; încât intervenţia croitorului de profesie era minimă.
De asemenea, spiritul de sacrificiu al poporului roman este ilustrat in scrierea lui Vasile Alecsandri - „Cântecul gintei latine„ acesta fiind îmbinat cu încrederea totală în divinitate.
Gheorghe Şincai în anul 1811, a publicat lucrarea istorică, intitulată amplu: Hronica românilor şi a mai multor neamuri în cât au fost ele amestecate cu românii, cât lucrurile, întamplarile şi faptele unora faţă de ale altora nu se pot scrie pre înţeles, din mai multe mii de autori, în cursul a treizeci şi patru de ani culese. Hronica Românilor reliefează ideea romanităţii, originea latină a poporului român, continuitatea lui pe teritoriul vechii Dacii, conştiinţa naţională fiind pretutindeni prezentă.
Demonstraţia cea mai elaborată îi aparţine lui Petru Maior, în “Istoria pentru inceputul românilor in Dachia „scrisă în anul 1852, în care se străduieşte să demonstreze că războiul nu a fost unul obisnuit, ci un război de exterminare, prin care toată populaţia Daciei a fost înlocuită în totalitate de romani. Aşadar romanii nu aveau cum să se casatorească cu femeile dace, pentru a forma poporul român, ca simbioza.“necum vre unii barbati, ci nici muieri, nici prunci nu au mai ramas in Dachia. Pentru aceaia nu avea cum romanii sa se casatoreasca cu muierile dache si sa se mestece cu iale „.
*Opere
Un prim text ce exemplifică aceste două ideologii este imnul României, „Deşteaptă-te, române! „, scris de Andrei Mureşanu.
Andrei Mureşanu este un poet paşoptist din Ardeal, care a creat poezia „Un răsunet „, devenită imnul revoluţiei de la 1848. Titlul a fost schimbat ulterior în „Desteapta-te, române! „si astfel, poezia devine un testament românesc adresat urmaşilor.
Samuel Micu
„Latina ginta are parte
De-ale pământului comori
Şi mult voios ea le împarte
Cu celelalte-a ei surori.
Dar e teribilă-n mânie
Când braţul ei liberator
Loveşte-n cruda tiranie
Si lupta pentru-al său onor.
In ziua cea de judecată,
Când fată-n cer cu Domnul sfant
Latina ginta-a fi-ntrebata
Ce a facut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus şi tare:
,, O! Doamne, -n lume cât am stat,
In ochii săi plini de-admirare
Pe tine te-am reprezentat! „
( Vasile Alecsandri „Cantecul gintei latine „)
„Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost'pământ! „
(Andrei Muresanu „Desteapta-te, romane! „)
Andrei Mureşanu
(…)
„Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâţia duşmani piept.
(…)
Au fost eroi şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coapsa Daciei şi-a Romei.
În veci s-or naşte pui de lei! „
(Ioan Nenitescu „Pui de lei „)
Autorul consideră că romanii erau un popor puternic, în calea căruia nu stătea nimic. Versurile ultimei strofe sugerează faptul că erau un popor creştin, lucru care se pastrează şi în ziua de astăzi. Ei luptau cu credintă şi pentru Dumnezeu, dovada fiind răspunsul de la finalul textului: „O! Doamne, -n lume cât am stat, In ochii săi plini de-admirare Pe tine te-am reprezentat! „
Romanii au un spirit de ajutor, de grija, de sprijin, însa aceştia nu s-au lăsat niciodată luaţi în stăpânire de alte popoare, ci au luptat cu „mânie„ pentru libertate, pentru onoare, pentru teritoriu şi mai ales pentru fericire şi viată.
Martor si ajutor, în viziunea poetului, va fi tot timpul Dumnezeu, reprezentat metaforic în text de “preoţi „si de simbolul crucii. Se evidentiază ideea sacrificiului, pe care românii sunt capabili să-l facă: „Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină, / Decât să fim sclavi iarăsi în vechiul nost pământ. „
Mândria de a fi urmaşi ai romanilor este exprimată prin faima de care se bucura si astăzi ginta latină: „si că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume, / Triumfător în lupte, un nume de Traian „.
Petru Maior
Gheorghe Şincai
Ioan Nenitescu
Poezia reprezintă un prilej de evocare a eroilor neamului, păstraţi nemuritori în memoria oamenilor. Descendenţa poporului roman a fost ilustrată de aceşti „doi bărbaţi cu braţe tari „, care au reuşit să construiască un destin pe masură pentru această ţară, ei fiind personaje emblematice ale întemeietorilor, aflaţi într-o perfectă complementaritate ( „Şi unu-i Decebal cel harnic, /Iar celălalt Traian cel drept „).
Bărbaţii purtau pantaloni (cioareci) de două feluri: mai largi sau mai strâmţi pe picior, în genul iţarilor.
Cămaşa, despicată în părţi, o purtau pe deasupra cioarecilor, incingându-se cu un brâu lat, probabil de piele sau, eventual, din pânză groasă.
O haină cu mâneci şi cu creţuri, o mantie scurtă, fără mâneci, având uneori franjuri, sau o şubă cu blană pe dinăuntru, nu prea lungă, constituiau veşmintele de deasupra.
Mantia, prinsă cu o fibulă (agrafă), avea, pare-se, o glugă cu care dacii îşi acopereau capul pe vreme rea.
Veşmântul oficial al romanilor (dar care era interzis ţăranilor, muncitorilor simpli şi sclavilor) era toga: o bucată de stofă groasă de lână albă, tăiată în formă de elipsă sau de semicerc cu un diametru care putea ajunge până la şase metri.
Muzica romanilor
Costume populare provenite de la daci
În epoca imperială se purta tot mai mult toga colorată – potrivit anumitor norme: toga împăratului era roşie, a generalilor victorioşi era de purpură cu broderii aurite, iar a copiilor sub 17 ani (precum şi a înalţilor magistraţi sau a unor categorii de sacerdoţi) era tivită cu o fâşie de purpură.
• In ceea ce priveste instrumentele muzicale cele mai des utilizate in Roma Antica, acestea proveneau de la diferitele popoare ale Antichitatii.
• Civilizatia romana a avut sub conducerea sa culturi distincte, care au influentat si imbogatit Roma, prin obiceiurile si traditiile lor. Astfel instrumentele soliste cele mai utilizate au fost lira si cithara.
Influenţe dacice în literatura română
Limba română a fost de-a lungul timpului, menţionată în lucrările multor scriitori români, care şi-au închinat viaţa şi munca lor patriei.
Sub aspect literar, tendinţa dacică culminează în a doua jumatate a secolului al XX – lea, prin scrierile lui Mihai Eminescu. Tema dacică se regăseşte în marile poeme „Memento Mori „si „Rugăciunea unui dac „
Muzica dacilor
Memento mori – Mihai Eminescu
In poezia “Memento Mori„ Eminescu ne atrage atentia asupra sacralitatii pamantului Daciei cu lux de amanunte.
„Şi cu scorburi de tămâie şi cu prund de ambră de-aur,
Insulele se înalţă cu dumbrăvile de laur,
Zugrăvindu-se în fundul râului celui profund,
Cât se pare că din una şi aceeaşi rădăcină
Un Rai dulce se înalţă, sub a stelelor lumină,
Alt Rai s-adânceşte mândru într-al fluviului fund.."
• Un factor original în arta dacilor îl constituie faptul că nu foloseau ca divertisment muzica, aşa cum era cazul altor popoare, ci pentru ei ea avea un caracter cultic şi ancestral doar în cadrul evenimentelor marcante ale vieţii (război, ritualuri agrare, cult religios, moarte etc.). Credeau cu tărie în faptul că un cântec sau un gest putea influenţa succesul unor activităţi (muncă, luptă, vânătoare).
• Muzica dacilor era esenţială în practicile magice legate de viaţă şi de moarte, iar faptul că muzica îmblânzea forţele supranaturale pentru ei era o certitudine.
• Principalele instrumente cu care dacii acompaniau cîntecele erau: flautul, cornul, fluierul, naiul, instrumentele de percuţie şi chitările care semănau cu nişte lăute cu gîtul lung. Instrumentele de percuţie erau folosite în cadrul riturilor agrare, iar cele de suflat în timpul riturilor funerare, deoarece constituiau un simbol al respiraţiei, principiul vital al vieţii umane.
1.Sistemul fonetico-fonologic este cel moştenit din latina populară cu unele modificări , astfel se remarcă faptul că din latină în română s-au produs următoarele modificări :
• închiderea vocalei ‘’a’’ atunci când este urmată de consoanele ‘’m’’ sau ‘’n’’
ex : campus câmp
canto cânt
• ‘’o’’ accentuat s-a diftongat
ex : florem floare
solem soare
• caderea consoanelor finale
• inchiderea vocalei ‘’e’’ + consoana ‘’m’’/’’n’’
ex : dentem > dinte
• caderea lui ‘’h’’ initial
ex : homo om
habeo (a) avea
• ‘’b’’ intervocalic s-a elidat
ex : sebum seu
• ‘‘cs’’ ‘‘ps’’, ‘‘ct’’ ‘‘pt’’
ex : cocsa coapsa, lactem lapte
Rochii de mireasă din Roma Antică
Gebeleizis - zeul suprem înaintea lui Zamolxes; zeul tunetelor și al fulgerelor.
Era reprezentat ca un bărbat chipeș, uneori cu barbă.
Dacia este prezentată ca o legatură între lumi, cerul, pamantul si subteranul legându-se în mod armonios cu acest spatiu sacru. Prin aceasta, Dacia este ridicată deasupra tuturor celorlalte civilizatii antice, devenind paradisul ideal.
Spălat de rufe la râu
Nicolae Olahus, umanist, istoriograf și om politic de origine română, este unul dintre printre primi români care se apleaca asupra cercetării originii poporului. El va sustine ipoteza descendenței prin colonii. Într-o scrisoare adresată lui Erasmus din Rotterdam unul din cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii, îi scrie acestuia legat de românii din Transilvania: “se trag chiar de la Roma, cetatea stăpână a împăraţilor şi că au fost aşezaţi într-o parte foarte bogată Daciei, care se numeşte Transalpina„.
2.Structura gramaticală a limbii române e moştenită aproape integral din cea a latinei populare , dar în general gramatica limbii române populare fiind mai simplă , româna a dus mai departe acest proces de simplitate a structurii gramaticale.
Sub aspect gramatical, structura limbii române este cea mai apropiată de cea a latinei populare faţă de toate limbile romanice.Acest lucru este explicabil prin faptul că legatura dintre români şi Roma a fost ruptă mai din timp decât în cazul celorlalte popoare romanice.
Astfel, în domeniul verbului s-au moştenit din latina cele 7 moduri la care româna a adăugat condiţional-optativul.
În latină erau 3 timpuri (imperfect , perfectul şi mai mult ca perfectul) iar în română s-a adăugat şi perfectul compus.
S-au moştenit de asemenea cele 4 conjugari din latină :
• canto-are ; (a) canta (I)
• video-ere ; (a) vedea (II)
• faco-ere ; (a) face (III)
• audio-ire ; (a) auzi (IV)
Apicultura
I . Limba română –limba romanică – Definirea ei
In Istoria Limbii Române, Alexandru Rosetti definea limba română
ca fiind ‘’limba latină populară (sau vulgară) , vorbită neîntrerupt în părţile de răsărit ale Imperiului Roman’’.Definiţia pune in evidenţă originea latină a limbii române si provenienta limbii române din latina populara , care are niste particularităţi distincte faţă de latina cultă , literară.Definiţia dată de Al.Rosetti evidenţiază , de asemenea , continuitatea existenţei limbii si a poporului român în locul de formare-partea de răsărit a Imperiului Roman,ceea ce duce şi la gruparea limbii române in cadrul limbii romanice din grupa orientală.
Nicolae Olahus
II . Formarea limbii române
Limba română s-a format în sec I din mileniul I după cele 2 razboaie daco-romane (101-102;105-106), când, dacii fiind înfrânţi, Dacia devine colonie romană şi e intens colonizată.Acest lucru are drept consecintă formarea poporului român şi concomitent a limbii române.
Acest proces se desfăşoară simultan şi durează aproximativ 150-200 de ani.Mai întâi se manifestă fenomenul bilingvsmului.Se utilizează simultan atât limba autohtonă (de substrat) , daco-geta , cât şi limba cuceritorilor , care este limba oficială.Treptat, limba autohtonă cedează locul limbii latine populare , care se transformă cu timpul in limba română , o limbă romanică la fel cu celelalte limbii romanice apărute pe fundamentul limbii latine.Din limba autohtonă au rămas aprox. 150 de cuvinte descoperite prin comparatie cu limba albaneză ,acestea formând o moştenire a limbii trace : abur , brad , brazda , mos , vatra etc, precum si unele denumiri toponimice : Argeş , Jiu , Criş , Siret.
Mihail Kogălniceanu
Mihail Kogălniceanu susţine în discursul său din 1843 că “Decebal este cel mai însemnat riga barbar care a fost vreodată, mai vrednic de a fi pe tronul Romei decât mişeii urmaşi ai lui August „. Sustinand dacismul, el il considera pe Decebal barbarul ce doreste a-si civiliza tara, insă are în sange mândria şi puterea, elemente ce îl determină să comită suicid pentru a nu fi capturat şi ţinut prizonier de duşman.
Scriitorii au fost inspiraţi din istoria poporului, trecutul său în luptă, frumuseţile patriei, folclorul românesc, tradiţiile şi obiceiurile poporului, remarcându-se astfel un puternic sentiment patriotic.
Literatura ce face referire la originile poporului roman, mai exact cele latine si dacice, aduc in prim-plan doua concepte.
Sentimentul patriotic ți credinta.
Sentimentul patriotic
Esenţa patriotismului constă în dragostea faţă de patrie, faţă de trecutul glorios de luptă al poporului nostru pentru dreptate, libertate şi independenţa pământului strămoşesc de-a lungul veacurilor.
Dorinta de libertate a poporului, manifestata constant prin luptele cu cei care doreau subjugarea acestuia, era in permanenta legatura cu fortele divine, credinta in Dumnezeu reprezentand elementul de baza in obtinerea victoriei.
Crestinism
Crestinismul românesc se constituie într-una din cele mai valoroase dovezi ale vechimii şi continuităţii poporului român în spaţiul carpato-danubian-pontic.
Răspândirea creştinismului în acest spaţiu s-a făcut în limba latină, astfel ca noua credinţă a devenit unul din factorii principali ce promova elementele romane printre geto-daci. Profilul etnic al poporului român este asigurat tocmai de aceste două elemente ale etnogenezei sale: romanitatea si crestinismul.
III . Demonstrarea caracterului latin al limbii române
Demonstrarea caracterului latin al limbii române se poate face prin metoda comparativ istorică.Aplicând această metodă se constată că sistemul fonetic , structura gramaticală a limbii române , sintaxa si nucleul cel mai important al vocabularului sunt de provenientă latină.
Mihail Kogălniceanu
De remarcat este faptul că forma limbii române folosite în scrisoare este foarte asemănătoare celei folosite în prezent. Aurel Nicolescu arată în observațiile sale lexicale asupra textului, că nu mai puțin de 175 din totalul de 190 de cuvinte românești folosite în text au origine latină, excluzând cuvintele repetate și substantivele proprii. Unele din formele incorecte se datorează scrierii cu litere chirilice, care are probleme cu notarea unor sunete românești ca î și ă.
(http://www.scritub.com/istorie/)
(http://cuvantultinerilor.ro/)
Eminescu, Mihai, “Memento mori”
Andrei Mureșanu, ”Desteapta-te , Romane!”
Nenitescu, Ioan, “Pui de lei”
Alecsandri, Vasile, “Cantecul gintei latine”
https://ro.wikipedia.org/wiki/Dochia_%C8%99i_Traian
Din cultura si viaţa de zi cu zi a dacilor, s-au păstrat până în ziua de azi elemente de spiritualitate si îndeletnicirile acestora.
Vestimentaţia dacilor
Latinitatea este un curent apărut în lingvistica și în filologia românească în secolul al XIX-lea, care a demonstrat caracterul latin al limbii române. El a atras prin prestigiul istoric al Imperiului Roman, prin puterea și calitățile politico-militare ale romanilor.
Dacismul este un curent în istoriografia autohtonă, afirmat la începutul secolului al XX-lea, prin mitizarea contribuției dacilor la formarea poporului român și în general, la istoria universală. El a atras prin misterul unei civilizații mai puțin cunoscute și fascinația arhaicului.
o Spiritualitate
- Triada Dacică Divină, venerată de către strămoşii noştri, astăzi, transpusă în Sfânta Treime;
- dacii se închinau unui zeu unic,
Gebeleizis, astăzi transpus în personalitatea Mântuitorului
Iisus Hristos;
- înainte de orice eveniment
important şi, pentru a obţine
răspunsul la întrebările adresate zeilor, dacii ţineau post.
o Îndeletnciri şi viaţa cotidiană
- apicultura;
- spălatul rufelor la râu
(dincolo de utilitatea lui, acest
obicei are ca efect risipirea
tuturor bolilor, relelor şi
neputinţelor trupeşti şi sufleteşti).
În ceea ce priveşte substantivul, a moştenit declinările lor.În latinâă erau 5 declinări, iar în română din cauza căderii consoanei finale, au rămas 3 declinări. Am moştenit toate cele 5 cazuri din latină, cu excepţia “Ablativului”.
Marea varietate a pronumelor din română îşi are originea tot în latină, astfel:
eu - ego
mie - mi
mea - mea
care - quails
unul - unus
nimeni - neminem
Dacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un număr mai mare de state și ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea Neagră (est), Dunăre(sud) și Carpații Păduroși (nord).
Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr. și 476 d.Hr.
Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei Antice.
Mircea Eliade-“Los rumanos.Breviario historico”
Atras de mitul dacic şi setea de origini a românilor, Eliade susţine dacismul prin sinteza" Los Rumanos". " Breviario historico", publicata in 1943, prin care ilustrează covingerile dacice în ciuda romanizării şi creştinismul ca religie pregatită anterior de credinta oamenilor în zeul suprem, Zamolxis.
Zalmoxis era divinitatea principală a geţilor. Izvoarele antice indică acest zeu ca pe cel mai important din religia lor. Ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să vorbească de un „monoteism geto-dacic „, ce a pregatit mentalitatea oamenilor inca din vremea dacilor, astfel crestinismul a fost primit mult mai usor.
Elementul caracteristic al cultului lui Zalmoxis este credinţa in nemurire, credinţă proprie unor culte numite „de mântuire”, credinta ce s-a pastrat si in crestinismul de astazi.
Numeralul este moştenit integral din latină cu excepţia numeralului 100.(Unus - unu, Primus - primul)
Adverbele şi adjectivele sunt multe dintre ele moştenite din latină, ca şi cea mai mare parte a prepoziţiilor si conjuncţiilor (Apoi - ad-post, Azi - hac die, Cand - quando, Cu - cum, Prin - perin, Spre - sper)
3.Sintaxa limbii române a moştenit caracterul mai liber al sintaxei latine populare;astfel, în latina cultă predicatul era la sfârşitul propoziţiei, iar propoziţia principală la sfârşitul frazei, în timp ce în română predicatul poate ocupa orice loc iar ordinea propoziţiilor este mai liberă.
4.Vocabularul fundamental al limbii române este în proporţie de 65% de origine latină. Ca dovadă, denumirea părţilor corpului omenesc sunt de origine latină, cu excepţia cuvintelor: pleoapă, obraz, gleznă (limba slavă).Denumirea obiectelor uzuale (casă, masă, pat) acţiuni fundamentale (a mânca, a dormi, a înghiti, a mesteca, a muri), denumirile gradelor de rudenie (mama, tata, frate, sora) sunt latineşti.
Mircea Eliade
Femeile purtau o cămaşă încreţită, cu mâneci scurte, şi o fustă. Columna Traiană ni le înfăţişează purtând uneori şi o manta lungă, bogat drapată. O basma, probabil colorată, le acoperea părul.
Tradiţiile şi obiceiurile preluate de poporul român de la romani sunt legate de cele 3 momente importante ale vieţii: naşterea, căsătoria si înmormântarea.
o Naşterea
La opt sau nouă zile de la naşterea copilului, după ce tatăl îl recunoscuse ca fiul său (dacă se intâmplă acest lucru), avea loc ceremonia purificării, asemănătoare cu cea a botezului, prin care copilul primea un nume.
o Căsătoria
- Logodnă(“sponsalia”);
- Obiceiul de unire a mâinilor drepte ale celor 2 tineri (“iunctio dextrarum”);
- Mirii trebuie să fie botezaţi in aceeaşi religie.
o Înmormântarea
- trupul neinsufleţit, acoperit cu flori si coroane era expus timp de 2-3
zile;
- funeraliile celor bogaţi, sau a celor ce deţinuseră funcţii publice,
se desfăşurau cu o pompa deosebită, asemeni celor de azi.
Primul text în limba română rămâne scrisoarea campulungeanului Neacşu către judele Hanas Beagnar din Braşov(1521). Îndată după aceea, folosirea limbii române devine frecventă.
IV . Evoluţia limbii române
Momentele importante ale evoluţiei limbii române au fost :
Ø Procesul de formare a limbii române se incheie sec VI-VII, rezultand româna comună ;
Ø In 1521 (sec alXVI-lea) apare primul document cunoscut scris in limba română,Scrisoarea lui Neacsu de la Câmpulung.
Ø Tot in sec al XVI-lea se scriu primele cărţi în limba română – texte maramureşene;
Ø Primele tiparituri în limba română datează din a 2 a jumatate a sec al XVI-lea, fiind editate de către diaconul Coresi, ce tipăreşte 11 articole religioase în limba slavă şi 9 cărţi în limba română.Tipariturile sale constitue dupa unii lingvisti romani inceputurile limbii romane literare deoarece diaconul, originar din Targoviste utilizeaza limba din aceasta zona care a devenit baza limbii romane literare.
Ø Sec al XVII-lea are o deosebita importanta in evolutia limbii romane literare pentru ca se inmulteste tiparirea de carti religoase in limba romana
Ø In sec XVII-XVIII apare istoriografia in limba romana odata cu marii cronicari Grigore Ureche , Miron Costin , Ion Neculce.
Ø In ultimele 3 decenii ale sec al XVIII-lea , odata cu aparitia Scolii Ardelene , incepe procesul de modernizare a vocabularului prin introducerea de neologisme de origine franceza sau din latina culta.
Ø Modernizarea vocabularului a limbii romane are loc in sec al XIX lea , dupa Unirea din 1859, cand in limba noastra patrunde un numar mare de neologisme de origine romanica, datorita carora se produce un proces de reromanizare a limbii romane si de modernizare a vocabularului.
Temelia limbii si a poporului român o reprezintă conceptele de latinitate si dacism. Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latină a unui neam, iar dacismul este un curent ideologic autohton, afirmat la începutul secolului al XX – lea si caracterizat prin exagerarea contribuției dacilor în etnogeneza românească.
Baza oricărei literaturi naționale este viata spirituală a poporului, iar organul ei de exprimare este limba lui. Născută pentru a servi ca mijloc de comunicare, limba n-a putut să nu atragă atentia asupra sa.
Originea limbii române este legată de procesul de formare a poporului român. Mulţi specialişti consideră că limba română provine din limba latină a romanităţii, latina vorbită în părţile de est ale Imperiului Roman.
Originea poporului și a limbii române a fost de multe ori contestată, având susținători atât ai părții latine, dar și ai geto-dacice. Istoricii s-au împărțit în mai multe tabere ce susțineau idei diferite și anume originea pur latină a poporului, ce excludea orice influență din exterior, cei ce sustineau că originile noastre sunt nelatine și cei care acceptau că poporul român reprezintă o simbioza între cele doua origini.
Iunctio dextrarum
O contributie importanta la formarea limbii romane literare apartine pasoptistilor, iar stabilizarea limbii romane literare in tiparele ei actuale se produce prin opera marilor clasici: Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L.Caragiale, Ioan Slavici.
Primele atestari
Doi cronicari bizantini, Teofan Mărturisitorul (care a trăit în secolele VIII-IX d.H.) și Teofilact din Symocatta secolul VII amintesc faimosul episod al expediției militare contra avarilor, din 587, cunoscut sub numele de (re)torna, (torna,) fratre. În 1534, Tranquillo Andronico notează că " Valachi nunc se Romanos vocant" ("Valahi acuma se numesc români"). Francesco della Valle scrie în 1532 că românii "se denumesc Romei în limba lor", iar mai departe el citează expresia : "Sti rominest ?"
1. Introducere
2.Definirea termenilor de latinitate şi dacism
3. Daci Vs. Romani
4.Moştenirea lăsată de latini
5.Moştenirea lăsată de daci
6.Originea si evoluţia limbii române
7. Influenta conceptelor de latinitate si dacism în literatură
7.1 Latinitatea
Adepţi
Opere
7.2.Dacismul
Adepţi
Mituri
Opere
9.Revolta fondului nostru nelatin
10.Concluzie
11.Bibliografie