Introducing 

Prezi AI.

Your new presentation assistant.

Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.

Loading…
Transcript

Eul liric lasă monotonia de zi cu zi retrăgându-se într-un colţişor de natură cu persoana iubită. Sentimentele acestuia se schimbă pe parcursul poeziei (melancolia care se transformă într-o oarecare fercire, dar spre final revine la starea initială). Cuvintele, deși foarte cunoscute, aparțin acum unui alt orizont lingvistic, fata încercând prin ele să schițeze universul spiritual al poetului. Expresivitatea textului nu este dată de un limbaj incifrat, ci doar de cele câteva verbe din limbajul popular (a cufunda, a grămădi), care în contextul dat devin metafore şi de câteva figuri de stil.

Autorul foloseşte un limbaj popular ( care indică apropierea dintre cei doi). Predomină imaginile vizuale (,,codrul cu verdeaţa'', ,,în zadar râuri în soare'' etc), dar nici cele auditive nu sunt de neglijat (,,izvoarele plâng în vale''). Cum am mai spus figurile de stil nu sunt elaborate, dar totusi dau o expresivitate aparte textului (epitete: ,, flori ascunse''; personificari: ,,izvoare plâng''; repetitie: ,,floare-albastră, floare-albastră'')

SINTAGMĂ - unitate semantico-sintactică stabilă, din două sau mai multe cuvinte între care există raporturi de subordonare.

  • Despre autor:

VLADIMIR STREINU

Ritmul este trohaic, ceea ce înseamnă că accentele produc un ritm coborâtor, de alintare, dar și de tânguire. Nu altfel sunt şi manifestările fetei care se plânge galeș de pericolul de a fi părăsită.

Mihai Eminescu este cel mai mare poet şi scriitor român. S-a născut la Botosani la data de 15 ianuarie 1850, provenit dintr-o familie de ţărani români, îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipotşeti în casa părintească şi prin împrejurimi într-o totală libertate. Această stare o evocă cu adâncă nostalgie în poeziile pe care avea să le scrie mai târziu. (,,Fiind băiat"; ,,O rămâi")

Această poezie are ca temă iubirea care se impleteşte armonios cu natura. Titlul poeziei este alcătuit din două sintagme: „floare”, reprezentând efemeritatea, delicatețea și „albastră” sugerând infinitul cosmic, dar și aspirația. Titlul este și o metaforă, un motiv romantic care apare și în alte literaturi, iar la Eminescu floarea albastră reprezintă nostalgia nesfârșitului ba chiar femeia ideală. De asemenea, albastrul simbolizează infinitul, depărtarile mării și ale cerului, iar floarea poate fi ființa care păstrează dorințele.

Plubicată la revista ''Convorbiri literare'' poezia ,,Floare albastră'' constituie cum spune Vladimir Streinu ,,primul mare semn al operei viitoare''.

Mesajul este transmis direct. Un prim argument în favoarea acestei afirmaţii ar fii propoziţiile exclamative din strofele 3 (Fericirea ta, iubite!),9 (Ş-apoi cine treabă are!) şi 13 (Ca un stâlp eu stam in luna!). În al doilea rând, putem identifica mărci lexico-gramaticale care evidenţiază prezenţa eului liric: verbe şi forme pronominale la persoana I: ,,mele''; ,,eu''; ,,am râs''.

In concluzie opera literara ,,Floare albastra'' apartine genului liric deoarece modul principal de expunere este monologul liric, eul liric este identificabil, iar mesajul este transmis direct.

Versurile sunt scurte și uniforme; aproape toate au opt silabe, cu excepția versului întâi și patru din strofele șapte, zece, doisprezece, care sunt de șapte silabe. Rima, prezintă rare asonanțe (căldură-gură, frunze-ascunse), ceea ce conferă versurilor de mijloc o sonoritate melodioasă, înaltă și alungită prin aliterație. Sonoritatea aceasta este apoi tăiată de versul final al fiecărei strofe care dă ritm întregului ansamblu muzical al poeziei.

Sâfrşit

titlul

eul liric

limbaj

- Iar te-ai cufundat în stele

Şi în nori şi-n ceruri nalte?

De nu m-ai uita încalte,

Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare

Grămădeşti-n a ta gândire

Şi câmpiile asire

Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite

Urcă-n cer vârful lor mare -

Nu căta în depărtare

Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,

Dulce netezindu-mi părul.

Ah! ea spuse adevărul;

Eu am râs, n-am zis nimica.

- Hai în codrul cu verdeaţă,

Und-izvoare plâng în vale,

Stânca stă să se prăvale

În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,

Lângă balta cea senină

Şi sub trestia cea lină

Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti

Şi minciuni cu-a ta guriţă,

Eu pe-un fir de romaniţă

Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură

Voi fi roşie ca mărul,

Mi-oi desface de-aur părul,

Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,

Nime-n lume n-a s-o ştie,

Căci va fi sub pălărie -

Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vară,

Mi-i ţinea de subsuoară,

Te-oi ţinea de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,

Apucând spre sat în vale,

Ne-om da sărutări pe cale,

Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,

Vom vorbi-n întunecime:

Grija noastră n-aib-o nime,

Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

Înc-o gură - şi dispare...

Ca un stâlp eu stam în lună!

Ce frumoasă, ce nebună

E albastra-mi, dulce floare

Şi te-ai dus, dulce minune,

Ş-a murit iubirea noastră -

Floare-albastră! floare-albastră!...

Totuşi este trist în lume!

Floare albastră

-Mihai Eminescu

Learn more about creating dynamic, engaging presentations with Prezi