FACTORI PERTURBATORI AI COMUNICĂRII

În raporturile interumane E. Limbos identifică patru tipuri de bariere personale care blochează comunicarea:

c. Bariere cauzate de atitudinile individualiste. Sunt specifice indivizilor care pun accentul pe propria persoană

a. Bariere cauzate de contextul sociocultural – se referă la condiţiile de trai ale individului într-un tip de societate sau mediu nesatisfăcător pentru el.

Toate aceste bariere trebuie însă depăşite printr-o educaţie a comunicării. Aceasta presupune instituirea unei noi didactici a comunicării, care înseamnă:

• favorizarea autocunoaşterii prin resursele de comunicare;
• familiarizarea cu toate formele procesului de comunicare;
• descoperirea disponibilităţilor personale latente;
• activarea aptitudinilor de comunicare;
• descoperirea resurselor de comunicare ale celorlalţi;
• folosirea optimă a multiplelor canale de emitere şi receptare didactică;
• valorizarea comunicării integrale etc.

• Comportamentul egocentric face ca individul să fie nereceptiv la ceea ce se petrece în jurul lui, dialogul devenind astfel greoi, uneori chiar imposibil.

• Necunoaşterea propriei persoane favorizează o imagine deformată, chiar eronată despre sine, fapt ce determină lipsa autocontrolului reacţiilor şi comportamentelor în procesul de comunicare.

• Sentimentul de incompetenţă sau ineficienţă înseamnă tendinţa de a nega sistematic valoarea propriilor capacităţi în raport cu cele ale altor persoane. Acest sentiment de inferioritate se manifestă prin jenă, sfială, stângăcie, autocritică exagerată, tăcere nejustificată, dificultate în exprimare.

• Lipsa de obiectivitate şi realism apare atunci când percepţia realităţii are loc prin prisma sentimentelor personale şi a experienţei anterioare. Un astfel de blocaj generează o comunicare deformată, falsificată sau deturnată în mod voit.

• Pasivitatea excesivă duce la inerţie, indolenţă şi dezinteres, precum şi la neimplicarea în diverse situaţii de comunicare.

• Conflictul de valori şi lipsa cadrelor de referinţă apare atunci când persoanele nu pot admite şi adera la scările de valori, la ideologiile societăţii în care trăiesc, deoarece nu se pot regăsi pe sine.

• Condiţionarea şi manipularea prin mass-media apare dacă indivizii nu dau dovadă de spirit critic şi de luciditate faţă de informaţiile propuse de mass-media.

• Prejudecăţile sau ideile gata confecţionate sunt raportate la tradiţiile ce îşi au rădăcinile într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Adoptarea unei atitudini nonconformiste faţă de norme şi prejudecăţi conduce, deseori, la o comunicare neeficientă.

• Diferenţele culturale. O cultură diferită de cea în care a fost crescută persoana constituie o viziune diferită asupra lumii, un sistem diferit de valori şi ideologii, ceea ce face dificilă comunicarea.

O comunicare eficientă presupune identificarea şi depăşirea blocajelor ce pot interveni în cadrul acesteia la un anumit moment dat, prin asigurarea alternativelor de eficientizare. Realizarea acestui deziderat presupune dezvoltarea unor deprinderi şi abilităţi comunicative interlocutorilor. Lipsa deprinderilor sociale sau insuficienta lor dezvoltare sunt asociate cu probleme emoţionale şi comportamentale, cu dificultăţi de adaptare socială. Dificultăţile de stabilire şi menţinere a relaţiilor interpersonale reduc calitatea şi frecvenţa experienţelor de învăţare, ceea ce atrage scăderea performanţelor şcolare. Rolul comunicării este acela de a favoriza experienţele de învăţare şi totodată de a asigura o protecţie faţă de comportamentele de risc, de a preveni stările de afectivitate negativă (timiditate, pierderea stimei de sine etc.).

b. Bariere cauzate de frica endemică. Se referă la teama pe care o încearcă anumiţi membri ai societăţii, de regulă, cei mai vulnerabili, cei care au unele sensibilităţi personale.

d. Bariere referitoare la relaţiile individ-grup:

• Înfruntarea poate provoca unor indivizi reacţii de teamă, adesea imprevizibile. Aceştia au tendinţa de a considera interlocutorul un judecător, un om cu atitudine critică, ceea ce conduce la timiditate. Respectiva situaţie determină persoanele să fie retrase, închise şi mereu gata să se apere.

• Agresivitatea face ca o comunicare să se transforme într-o stare conflictuală.

• Principiul competiţiei poate fi o barieră în comunicare dacă vizează în special dominarea, învingerea şi mai puţin progresul ca atare. În cazul când competiţia este corectă, constructivă, bazată pe valori autentice, ea este stimulativă, condiţionând afirmarea şi valorificarea interlocutorilor.

• Rezistenţa la schimbare apare deoarece orice modificare provoacă teamă, anxietate, implicând necunoscutul şi asumarea de riscuri.

• Lipsa încrederii în sine se manifestă datorită falsei idei despre sine şi despre interlocutor.

nterlocutor.

Deşi îmbracă forme diferite, constituind reale perturbaţii ale comunicării, barierele nu sunt de neevitat. Pentru înlăturarea lor se vor lua în considerare mai multe aspecte:

• Se atacă problema, şi nu persoana

Trebuie evitată tendinţa de a judeca. Convingerea unor persoane că cei din jurul lor îşi vor îmbunătăţii comportamentul doar dacă sunt criticaţi, constituie o barieră în calea unei comunicări eficiente. În loc de: „Tu eşti vinovat pentru această situaţie…”, se spune: „Să vedem cum putem rezolva problema…”.

• Se vorbeşte la concret, şi nu la general

Nu se permite folosirea etichetelor în caracterizarea unei persoane care a greşit sau a avut un comportament neadecvat. Urmează să precizăm locul, timpul şi condiţiile în care a greşit.

• Ascultarea suportivă

Înseamnă recepţionarea mesajelor prin modul de ascultare şi prin reacţiile de feedback. Felul în care ascultăm trebuie să-i sugereze interlocutorului că suntem interesaţi de persoana sa, că îi respectăm sentimentele, emoţiile, gândurile şi, chiar dacă nu împărtăşim punctul său de vedere, avem convingerea că acesta este important şi valid pentru el.

• Există şi alte modalităţi de a surmonta barierele de comunicare, de a evita declanşarea şi menţinerea situaţiei conflictuale:

 planificarea comunicării;

 determinarea scopului fiecărei comunicări;

 alegerea momentului potrivit pentru comunicare;

 clasificarea ideilor înaintea comunicării;

 folosirea unui limbaj adecvat.

• Marginalizarea. Comunicarea cu persoane subapreciate, neglijate de societate este foarte dificilă, acestora fiindu-le caracteristic un comportament deviat, nerespectarea promisiunilor şi a legilor.

• Lipsa de autenticitate este incapacitatea de a se exprima în conformitate cu ceea ce simt şi îşi doresc în mod real. Asemenea oameni sunt nişte „actori”, asumându-şi roluri pe care nu le acceptă.

• Izolarea se manifestă prin afişarea unui comportament individualist, teamă faţă de alţii şi de ridicol, neimplicare, lipsă de iniţiativă. Izolarea poate fi atât blocaj al comunicării cât şi consecinţa unei comunicări neeficiente.

În activitatea didactică curentă, procesul de comunicare este afectat, nu de puţine ori, de o serie de obstacole cu un impact mai mare sau mai mic, în funcţie de anumite determinări, ale căror cauze trebuie identificate pentru introducerea unor corecţii menite să înlăture efectele generate şi să amelioreze randamentul şi eficacitatea actului de comunicare.

Ca notă generală se poate afirma că, majoritatea obstacolelor acţionează la nivelul comunicării verbale, gruparea lor putându-se face după mai multe criterii dar, mai ales, după apartenenţa la unul sau altul din elementele structurale ale procesului de comunicare.

În consecinţă, într-o clasificare simplificată pot fi distinse:

a) obstacole aparţinand emiţătorului sau sursei;

b) obstacole specifice receptorului sau destinatarului;

c) obstacole specifice canalului de comunicare.

b) Dintre obstacolele frecvente întâlnite la nivelul receptorului pot fi enumerate:

c) O serie de factori pot acţiona şi la nivelul canalului de comunicare, deşi numărul acestora este mai redus comparativ cu cei enumeraţi şi prezentaţi anterior.

• discrepanţa mare între codul receptorului şi cel al emiţătorului, obstacol întâlnit în mai mare măsură la persoanele cu o instruire redusă, la copiii care provin din medii socio-culturale devaforizate sau la copiii aparţinând unor etnii ce întâmpină dificultăţi în utilizarea limbii populaţiei majoritare;
• obstacole de natura socio-culturală concretizate în faptul că elevii se raportează diferit la limba ca instrument de comunicare, comparativ cu profesorii, unii dintre ei posedând, după cum a relevat B.Bernstein, coduri neelaborate care creează dificultăţi majore în emiterea şi în recepţionarea mesajelor;
• obstacole de natură epistemologică datorate diferenţelor existente între reprezentările pe care Ie posedă profesorii şi elevii despre aceleaşi elemente care fac obiectul activităţii de instruire, datorită acestor discrepanţe este posibil, ca în multe situaţii, înţelegerea unor conţinuturi de către elevi să se realizeze cu multă dificultate;
• existenţa unor handicapuri de natură senzorială (de exemplu cazuri de copii care au hipoacuzie, ambliopie etc.) din cauza cărora se pot înregistra, pe de o parte, pierderi semnificative din informaţiile transmise, iar, pe de altă parte, distorsionări ale mesajelor primite şi decodificate;
• dificultăţi în decodificarea mesajelor, obstacol care poate fi generat parţial şi de rapiditatea cu care emiţătorul Ie transmite dar, care poate aparţine în exclusivitate şi receptorului care, ori datorită codului limitat pe care îl posedă, ori din cauza unei cunoaşteri slab organizate şi ierarhizate, poate întâmpina dificultăţi în atribuirea de semnificaţii mesajelor recepţionate;
• dificultăţi în procesarea informaţiilor, adică în analizarea şi compararea datelor cuprinse în mesaj, respectiv în ierarhizarea şi integrarea acestora în sfera cognitivă pe care receptorul o posedă;
• perceperea şi reţinerea selectivă a mesajelor, obstacolul constând în selecţia informaţiilor care convin în mai mare măsură receptorului, adică intereselor, motivelor şi expectanţelor sale;
• ignorarea sursei sau a emiţătorului care apare în situaţia când credibilitatea acestuia este redusă, punându-se sub semnul întrebării fie competenţa, fie sinceritatea;
• dezacordul dintre opiniile, convingerile şi atitudinile receptorului şi ale sursei, întâlnit mai ales în cazul în care eliminarea dezacordului ar determina schimbări de atitudine la receptor;
• lungimea mesajului şi construcţia frazei, deşi generate de emiţător, se pot constitui în obstacole la nivelul receptorului, mai ales în cazul în care, acesta din urmă nu posedă competenţe comunicative semnificative;
• preocupare pentru activităţi colaterale, obstacol datorat distragerii atenţiei, lipsei de semnificaţie a mesajelor, modalităţii monotone, neproblematizate de transmitere a mesajelor;
• existenţa unui disconfort fizic sau psihic (frig, foame, probleme de natură afectivă) poate distrage atenţia receptorului şi implicit maniera de receptare şi decodificare a mesajelor cu toate consecinţele ce decurg dintr-o asemenea ipostază;
• oboseala şi stresul sunt factori cu un impact deosebit, putând determina fenomenul de saturaţie şi implicit de refuz în receptarea de mesaje noi.

• producerea unor sunete sau zgomote variate de către anumite surse poate afecta semnificativ procesul de comunicare care se soldează cu pierderea unui volum mai mare sau mai mic de informaţii din totalul celor transmise şi de asemeni cu distorsionarea mesajelor receptate de către destinatar;
• poziţia partenerilor în cadrul reţelei de comunicare admiţându-se faptul că unele poziţii favorizează comunicarea, (cele de tipul "faţă în faţă") în timp ce altele o defavorizează, cum se întâmplă în cazul celor periferice sau marginale care se caracterizează printr-o "densitate de trafic" redusă, cum plastic se exprima psihologul american G. A. Miller;
• distanţa mare între partenerii implicaţi în actul de comunicare, uşor putându-se anticipa că, cu cât ecartul dintre participanţi va fi mai mare, cu atât comunicarea se va desfăşura în condiţii de mai mare dificultate şi, dimpotriva, cu cât distanţa va fi mai mică cu atât eficienţa comunicării va fi mai mare şi cu un efort mai redus din partea celor implicaţi în interacţiune. Având în vedere că impactul obstacolelor amintite poate afecta semnificativ comunicarea, se impune ca profesorii să Ie cunoască şi să Ie limiteze pe cât posibil urmările nefavorabile atât prin demersuri de natură psihopedagogică, cât şi prin demersuri de natură managerială şi organizaţională.

Leonard Saules considera că în procesul de comunicare pot interveni:

a) La nivelul emiţătorului pot fi decelate o serie de obstacole, din rîndul lor putând fi menţionate:

• supraîncărcarea mesajului, obstacol concretizat în tendinţa de a suprasatura mesajul cu date şi fapte fără o relevanţă deosebită şi de a formula enunţurile într-o manieră extrem de complicată;
• subîncărcarea mesajului, ca tendinţă opusă celei anterioare, manifestată în simplificarea exagerată a mesajului, astfel încât puţinele repere rămase, creează probleme deosebite atât în actul perceperii de către receptor cât şi în cel al înţelegerii prin operaţia de decodificare.
• dificultăţi în codificarea mesajului, obstacol generat fie de alegerea neadecvată a modalităţii de codificare, fie de dificultăţile de transpunere dintr-un registru în altul, adică din cel ideatic în cel lingvistic; nu de puţine ori dificultăţile în codificare pot fi atribuite şi felului cum este structurată şi ierarhizată sfera cognitivă a celui care codifică, fiind de la sine înţeles că, în cazul unei cogniţii mai puţin bogate şi diversificate, coroborată cu o structurare şi o ierarhizare defectuoase, codificarea însăşi se va realiza în condiţii mult mai dificile, comparativ cu situaţia când cunoaşterea este bine structurată şi logic ierarhizată;
• elaborarea mesajului în termeni nesemnificativi pentru receptor poate de asemenea perturba comunicarea, cauza principală constituind-o cunoaşterea superficială a acestuia sau a publicului ţintă cu referire directă la disponibilităţile cognitive, la constelaţia motivaţională şi atitudinală a destinatarului;
• distorsionarea mesajului, obstacol generat de adăugarea de elemente subiective şi emoţionale faptelor, întâmplărilor, mecanism prin care se ajunge la o amplificare sau o reducere exagerată a acestora;
• interpretarea mesajului generat şi de raportarea conţinutului comunicării la experienţa proprie a locutorului;
• cenzurarea mesajului obiectiv în trecerea sub tăcere a unor informaţii ce pot avea relevanţă pentru receptor;
• redundanţa mesajului concretizată în elaborarea unor mesaje cu grad mare de repetabilitate ceea ce poate determina distragerea atenţiei receptorului pe segmente mai mari sau mai mici de timp;
• producerea unor zgomote în timpul transmiterii mesajului, precum bătutul din palme, lovirea tablei cu creta etc., pot avea un impact nefavorabil asupra modului general în care se realizează procesul de comumcare;
• ignorarea feed-backului sau realizarea unui feed-back întârziat poate lateraliza comunicarea, motiv pentru care emiţătorul nu-şi ajustează mesajele în funcţie de reacţiile receptorului favorizându-se astfel fenomenul neînţelegerii la nivelul acestuia din urmă;
• dezacord între verbal şi nonverbal, obstacol constând în faptul că, prin canalul verbal se comunică ceva, iar prin cel nonverbal (gestica, mimica) se comunică o informaţie contrară.

Comunicarea

Comunicarea interpersonală este caracteristica cea mai importantă a omenirii şi cea mai mare realizare a sa. Fiinţa umană dispune de capacitatea de a comunica în virtutea determinismului său natural şi social. Atributul de a fi comunicativ adaugă acestei disponibilităţi calitatea de a comunica eficient. Comunicativitatea şi sociabilitatea sunt considerate trăsături definitorii ale personalităţii umane care exprimă şi explică modul original, unic şi irepetabil de manifestare al fiecăruia. Este un proces deosebit de complex de care depinde „structura reuşitelor, miracolelor sau dezastrelor umane".

Barierele în calea comunicării sunt multiple şi pot fi clasificate în diverse categorii. Cercetătorii fenomenului informaţional descoperă bariere de infrastructură (exprimă posibilităţile desfăşurării concrete), de structură (reprezintă realitatea desfăşurărrii fenomenelor comunicaţionale şi pot fi lingvistice sau extralingvistice) şi de suprastructură informaţională (rezultatul tehnicizării, numite şi bariere de acces).

Alţi cercetători clasifică barierele informaţionale astfel: lingvistice, geografice, politice, de vârstă, istorie, socio-profesionale, profesionale, organizatorice.

Blocajele comunicării pot avea o asemenea intensitate, încât între informaţia transmisă şi mesajul perceput să existe diferenţe vizibile. Comunicarea ineficientă cauzează singurătate, conflicte, probleme în familie, insatisfacţii profesionale, stres psihologic, boli fizice şi chiar moartea, atunci când comunicarea este complet întreruptă.

Sidney Shore identifică trei tipuri de blocaje ce constituie reale probleme în realizarea procesului de comunicare:

c. Bariere de concepţie:

• existenţa presupunerilor;

• exprimarea cu stângăcie a mesajului de către emiţător;

• concluzii pripite asupra mesajului;

• lipsa de interes a receptorului faţă de mesaj;

• rutina în procesul de comunicare.

a. Bariere de limbaj:

• aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite persoane;

• cel ce vorbeşte şi cel ce ascultă se pot deosebi ca pregătire şi experienţă;

• starea emoţională a receptorului poate deforma ceea ce aude;

• ideile preconcepute şi rutina influenţează receptivitatea;

• dificultăţi de exprimare;

• utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.

b. Bariere de mediu:

• climat de muncă necorespunzător (poluare fonică ridicată etc.);

• folosirea de suporturi informaţionale neadecvate;

Poziţia emiţătorului şi receptorului în comunicare poate constitui o barieră datorită:

• imaginii pe care o are emiţătorul sau receptorul despre sine şi despre interlocutor;

• caracterizării diferite de către emiţător şi receptor a situaţiei în care are loc comunicarea;

• sentimentelor şi intenţiilor cu care interlocutorii participă la comunicare.

a. Blocaje de ordin emoţional:

• teama de a nu comite greşeli, de a nu părea extravagant;

• teama de a fi un „pionier”, de a fi în minoritate;

• neîncrederea faţă de superiori, colegi, colaboratori;

• dificultatea de a schimba modelul de gândire;

• dependenţa excesivă de opiniile altora;

• lipsa capacităţii de a depune un efort susţinut în rezolvarea unei probleme: de la identificarea ei până la soluţionare.

b. Blocaje de ordin cultural:

• dorinţa de a se conforma modelelor sociale, dorinţa de apartenenţă;

• „conformism” la ideile vechi, dar şi la cele noi;

• slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile.

c. Blocaje de ordin perceptiv:

• incapacitatea de a se interoga asupra evidentului;

• incapacitatea de a distinge între cauză şi efect;

• dificultatea de a determina o problemă sau declinarea capacităţii, refuzul de a sesiza, de a releva;

• incapacitatea de a defini lucrurile;

• îngustarea excesivă a punctului de vedere.

• Zgomotul (semantic, mecanic şi de mediu) este considerat, de asemenea, o barieră în transmiterea mesajului.

FACTORI PERTURBATORI AI COMUNICĂRII