Untitled presentation

Ca urmare a accidentului de la Cernobîl, expunerea individuală a populației în România a crescut temporar de la 2,93 mSv pe an, în 1985, la 4,17 mSv pe an, în 1986. Contribuția în 1986 a expunerii publice (din cauza norului radioactiv de la Cernobîl) la expunerea individuală a fost de 1,25 mSv, expunerea naturală de 2,40 mSv, iar expunerea medicală a fost de 0,5 mSv. În anul următor (1987), expunerea publică (din cauza contaminării produse de accidentul de la Cernobîl) a fost de 0,4 mSv, pentru a reveni în următorii doi ani la cifrele normale de după 1963 (anul semnării de către S.U.A., U.R.S.S. și Marea Britanie a tratatului prin care s-a interzis efectuarea de teste de suprafață ale armelor nuclear), de aproximativ 0,02 mSv (înaintea semnării, expunerea publică în România era de 0,4 mSv!)

În afară de cele câteva zeci de victime imediate ale exploziei și expunerii masive a personalului centralei și anumitor "lichidatori", din cele câteva mii de copii care s-au îmbolnăvit de cancer tiroidian (un cancer tratabil), până în anul 2013, cel puțin 16 au murit. Incidența cancerului tiroidian a rămas însă mai ridicată chiar și în 2013 în anumite regiuni din Rusia, Ucraina și Belarus, asta la mai bine de două decenii de la accident. Numărul suplimentar (față de numărul normal la populația generală ne-expusă) de leucemii și limfoame apărute la cei care au intervenit pentru limitarea dezastrului ("lichidatorii") a fost mic, fapt care încurajează specialiștii să spere că în deceniile care vor urma, numărul suplimentar de tumori solide (cancerele mai cunoscute) va fi și el mic la aceștia (lichidatori), și asta cu atât mai mult la populația fostei Uniuni Sovietice care se presupune că a fost expusă ca urmare a contaminării solului și aerului pe traiectoria de deplasare a norului radioactiv. Până acum, studiile Organizației Mondiale a Sănătății nu au putut decela o creștere a incidenței tumorilor solide în populație[18], probabil pentru că expunerea fiind relativ mică, creșterea, câtă este, se "îneacă" sub micile variații naturale ale incidenței de fond. În cel mai rău caz se consideră că va avea loc o creștere de 1 % a prevalenței cancerelor în populație,[19] un risc suplimentar aparent minor deci, în comparație cu prevalența naturală a cancerului în populație (care ea este de aproximativ 45% (aproape unul din doi bărbați primește un diagnostic de cancer în decursul vieții) pentru bărbați și aproximativ 38% pentru femei. Cifra procentuală aparent mică a creșterii prevalenței cancerelor, de numai 1 %, ascunde totuși o fațetă mult mai puțin încurajantă a realității consecințelor accidentului, în măsura în care aceasta se traduce, în cifre absolute, în mai multe zeci de mii de indivizi care vor face probabil cancer și de asemenea vor muri, ca urmare a accidentului de la Cernobîl.

Cu toate că sunt inodore şi invizible, radiaţiile nucleare pot avea consecinţe extrem de grave asupra sănătăţii omului, putând chiar provoca decesul în câteva ore. Efectele radiaţiilor nucleare asupra omului depind de câţiva factori foarte importanţi: cantitatea de radiaţii primită de victimă, locul care a fost iradiat şi vârsta persoanei expuse.

Dacă iradierea este medie, celule reuşesc să supravieţuiască dar se alterează AND-ul lor lucru care poate declanşa apariţia unor cancere ani sau chiar zeci de ani după expunerea la radiaţii. Cele mai frecvente forme de cancer sunt leucemia - cel de sânge deci - cancerul de tiroidă şi mai târziu, cel de plămâni sau de piele care pot apărea şi 40 de ani după iradiere. Pentru moment nu s-a demonstrat că ar exista un risc ereditar via o alterare a spermatozoizilor sau a ovocitelor.

Ce se întâmplă aşadar cu persoanele iradiate? În caz de doză mare - cum spuneam 6 sieverţi la Cernobâl - decesul este o consecinţă sigură. Între 4 şi 4,5 sieverti, jumătate din persoane mor. Radiaţiile ard pielea, distrug sistemul nervos central, măduva osoasă şi celulele digestive. În plus, întregul sistem imunitar se prăbuşeşte. Încă de la o expunere de peste un Sievert, apar primele simptome: greţuri, vomă, hemoragii interne. Toate aceste efecte sunt cauzate de moartea celulelor.

Specialiştii mai afirmă că nu suntem toţi egali în fata radiatilor, există persoene mai radiosensibile şi alte mai radiorezistente. Şi vârsta joacă un rol important. Astfel, la un fetus, organism deci în plină diviziune celulară, consecinţele pot fi dramatice: există riscuri de malformaţii, motorii sau mentale, foarte mari. Copiii riscă să dezvolte cancere la tiroidă în timp ce la persoanele în vârstă, mecanismele de reparare a leziunilor sunt mai puţin eficiente.

Cum te poţi feri de radiaţii?

În afară să te închizi într-un local ca să eviţi pe cât se poate inhalarea de particule iradiate, nu există multe soluţii. În schimb cancerul la tiroidă poate fi evitat prin înghiţirea unor pastile de iod. Leacul trebuie să fie însă administrat în jumătatea de oră ce urmează expunerii la razele nucleare. Iodul are particularitatea de a satura tiroida, iodul radioactiv nemaiputând atunci să se fixeze pe glandă.

Mulțumesc pentru atenție!