Introducing 

Prezi AI.

Your new presentation assistant.

Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.

Loading content…
Transcript

Al Doilea RăzboiMondial

Realizat de:

  • Stroe Alina Andreea
  • Ionescu Alexia Maria

America

Europa

Al Doilea Război Mondial a fost un război global care a durat din 1939 până în 1945, deși unele conflicte asociate lui au început și mai devreme. El a implicat marea majoritate a țărilor lumii—inclusiv toate marile puteri—care au format două alianțe militare opuse: Aliații și Axa. A fost cel mai întins război din istorie, și a implicat direct mai mult de 100 de milioane de oameni din peste 30 de țări. Cei mai importanți participanți și-au dedicat întreaga capabilitate economică, industrială și științifică efortului de război, într-o stare de „război total”, ștergând distincția între resursele civile și cele militare. Marcat de moartea masivă a civililor, inclusiv de Holocaust (în care au fost uciși aproximativ 11 milioane de oameni) și de bombardamentele strategice ale centrelor industriale și demografice (în care au murit aproximativ un milion de oameni, și în cadrul cărora s-au distins bombardamentele atomice de la Hiroshima și Nagasaki), el a dus la între 50 și 85 de milioane de decese, mai mult decât orice alt conflict⁠(d) din istoria omenirii.

Primul Război Mondial a schimbat harta politică a Europei, cu înfrângerea Puterilor Centrale—între care Austro-Ungaria, Germania și Imperiul Otoman—și cu preluarea puterii de către bolșevici în Rusia în 1917, care în cele din urmă a condus la fondarea Uniunii Sovietice. Între timp, Aliații victorioși din Primul Război Mondial, cum ar fi Franța, Belgia, Italia, Grecia și România, au dobândit teritorii, și s-au creat noi state naționale prin prăbușirea Imperiilor Austro-Ungar, Otoman și Rus.

Pentru a împiedica un nou viitor război mondial, Liga Națiunilor a fost creată la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Obiectivele primare ale organizației au fost prevenirea unui conflict armat prin securitate colectivă, prin dezarmare, și prin soluționarea diferendelor internaționale prin negocieri pașnice și arbitraj.

Adunarea Ligii Națiunilor, la Geneva, Elveția, 1930

În ciuda puternicului sentiment pacifist de după Primul Război Mondial,[20] urmările sale încă au produs naționalism iredentist și revanșard în mai multe state europene. Aceste sentimente au fost deosebit de marcante în Germania din cauza pierdierilor semnificative teritoriale, coloniale, și financiare suferite prin Tratatul de la Versailles. În temeiul tratatului, Germania a pierdut în jur de 13% din teritoriul inițial și toate posesiunile sale de peste mări, se interzicea anexarea de alte state de către Germania, se impuneau despăgubiri, și se limitau dimensiunile și capabilitățile militare ale țării.

Imperiul German a fost dizolvat în Revoluția Germană din 1918-1919, și s-a instaurat un guvern democratic, mai târziu cunoscut sub numele de Republica de la Weimar. Perioada interbelică a adus conflicte între susținătorii noii republici și adversarii extremiști de dreapta și de stânga. Italia, ca aliat al Antantei, a obținut unele câștiguri teritoriale după război; cu toate acestea, naționaliștii italieni erau iritați de faptul că promisiunile făcute de Regatul Unit și Franța pentru a asigura intrarea Italiei în război nu au fost îndeplinite în acordul de pace. Din 1922 până în 1925, mișcarea fascistă condusă de Benito Mussolini a preluat puterea în Italia cu un discurs naționalist și cu o agendă totalitară și de colaborare între clase⁠(d) care a abolit principiul democrației reprezentative, a reprimat mișcările socialiste, de stânga și liberale, și a urmărit o politică externă agresivă, expansionistă, care viza transformarea Italiei într-o putere mondială, promițând crearea unui „Nou Imperiu Roman”.

Adolf Hitler la un miting politic național-socialist de la Weimar, octombrie 1930

După o încercare nereușită de a răsturna guvernul german în 1923, în cele din urmă Adolf Hitler a devenit cancelar al Germaniei în 1933. El a abolit democrația, adoptând o revizuire radicală, motivată rasial, a ordinii mondiale⁠(d) și, în curând, a început o campanie masivă de reînarmare⁠(d). În acest moment, politologii au început să prezică că ar putea izbucni un nou Mare Război.[necesită pagina] Între timp, pentru a-și asigura alianța, Franța a dat Italiei mână liberă în Etiopia⁠(d), pe care Italia o dorea ca posesiune colonială. Situația a fost agravată la începutul anului 1935, când Teritoriul Bazinului Saar a fost reintegrat legal în Germania, iar Hitler a repudiat Tratatul de la Versailles, a accelerat programul de reînarmare, și a introdus serviciul militar obligatoriu⁠(d).

Pentru a ține Germania în frâu, Regatul Unit, Franța și Italia au format Frontul Stresa⁠(d) în aprilie 1935; cu toate acestea, în luna iunie a acelui an, Regatul Unit a încheiat un acord naval independent⁠(d) cu Germania, relaxând restricțiile anterioare. Uniunea Sovietică, îngrijorată de obiectivele Germaniei de a cuceri zone vaste din Europa de Est⁠(d), a elaborat un tratat de asistență reciprocă cu Franța. Înainte de a intra în vigoare, însă, pactul franco-sovietic⁠(d) trebuia să treacă prin birocrația Ligii Națiunilor, care l-a știrbit complet. Statele Unite, îngrijorate de evenimente din Europa și Asia, au adoptat Legea Neutralității⁠(d) în luna august a aceluiași an.

Hitler a sfidat tratatele de la Versailles și Locarno remilitarizând Renania în martie 1936, confruntându-se cu o opoziție minimală. În luna octombrie 1936, Germania și Italia au format Axa Roma–Berlin. O lună mai târziu, Germania și Japonia au semnat Pactul Anticomintern, la care Italia avea să adere în anul următor.

Campania din Africa de nord a fost parte a luptelor celui de-al doilea război mondial și s-a desfășurat între 10 iunie 1940 și 16 mai 1943. A inclus campaniile din Libia și Egipt (din deșertul vestic), din Maroc și Algeria (Operațiunea Torța) și din Tunisia.

Luptele s-au dus între trupele Aliaților și cele ale Puterilor Axei. Trupele germane încep sprijinirea Italiei după eșecurile sale. Efortul Aliat de război a fost dominat la început de trupele Commonwealthului și a celor care recunoșteau autoritatea unor guverne în exil cu sediul la Londra. Pe 11 mai 1942, Statele Unite s-au implicat direct în războiul din nordul Africii. (Istoricii militari americani au tendința să se numească luptele din Maroc, Algeria și Tunisia „Campania din Africa de nord”, iar la luptele din deșertul de vest „Campania din Libia și Egipt”).

Africa

Luptele din Africa de nord au început cu ocuparea Fortului Capuzzo italian din Libia de către forțele britanice în iunie 1940. Au urmat ofensiva italiană și contraofensiva forțelor Commonwealthului. Când italienii au suferit o serie de înfrângeri grele, Afrika Korps germane comandate de feldmareșalul Erwin Rommel au venit în sprijinul aliaților lor. După o serie de lupte care a împins linia frontului înainte și înapoi de-a lungul Libiei și Egiptului, forțele britanice comandate de generalul Bernard Montgomery a reușit să împingă forțele Axei înapoi în Tunisia. După debarcarea Aliată de sub comanda generalului american Dwight Eisenhower din vestul Africii (Operațiunea Torța) de la sfârșitul anului 1942 și după luptele Aliaților cu forțele Regimului de la Vichy, (care între timp trecuse de partea Axei), forțele Commonwealthului și ale americanilor au reușit să încercuiască forțele Axei în Tunisia de nord și le-au forțat să capituleze.

Forțând Puterile Axei să lupte pe un nou front în Africa de nord, Aliații occidentali au asigurat o oarecare ușurare a presiunii exercitate împotriva sovieticilor pe frontul de răsărit. Informațiile obținute cu ajutorul mașinii de decodificat Ultra au fost de primă importanță pentru obținerea succesului în campania din Africa de nord.

Asia

Partidul Kuomintang (KMT) din China a lansat o campanie de unificare⁠(d) împotriva căpeteniilor regionale⁠(d) și a unificat nominal China la mijlocul anilor 1920, dar curând a fost implicat într-un război civil împotriva fostului său aliat, Partidul Comunist Chinez. În 1931, un Imperiu Japonez din ce în ce mai militarist⁠(d), care demult încerca să obțină influență în China, ca prim pas în ceea ce guvernul său considera a fi dreptul său de a domina Asia⁠(d), s-a folosit de Incidentul Mukden ca pretext pentru a lansa o invazie a Manciuriei⁠(d) și de a crea statul marionetă Manchukuo.

Prea slabă pentru a opune rezistență Japoniei, China a făcut apel la Liga Națiunilor pentru ajutor. Japonia s-a retras din Liga Națiunilor, după ce a fost condamnată⁠(d) pentru incursiuna din Manciuria. Cele două țări s-au luptat apoi în mai multe bătălii, în Shanghai⁠(d), Rehe⁠(d) și Hebei⁠(d), până la semnarea Armistițiului de la Tanggu⁠(d) în 1933. Ulterior, forțele militare chineze au continuat rezistența împotriva agresiunii japoneze în Manciuria⁠(d), și în Chahar și Suiyuan⁠(d). După incidentul de la Xi'an⁠(d) din 1936, Kuomintang și forțele comuniste au convenit asupra unui armistițiu pentru a face front comun⁠(d) împotriva Japoniei.

Participarea Statelor Unite la cel de-Al Doilea Război Mondial a fost unul dintre factorii decisivi care au dus la înfrângerea Germaniei Naziste. Intrarea americanilor în război, după doi ani de neutralitate, a fost provocată de o serie de evenimente care le-au arătat oficialilor din Statele Unite că nu sunt departe de pericolele războiului.

Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost cel mai mare conflict armat din istoria umanităţii. A fost purtat pe 6 continente, dar şi oceanul planetar, implicând sau afectând mare parte din statele lumii. Acest război a cauzat moartea a peste 50 de milioane de oameni, combatanţi şi civili, inclusive cei ucişi în lagăre. Cel de-al doilea război mondial a schimbat definitiv lumea şi a dat naştere unei noi ere.

La încheierea războiului, dar şi la înfrângerea Germaniei Naziste, statul care a dat naştere acestui conflict, a contribuit decisiv, pe lângă rezistenţa şi contraofensiva sovietică, efortul militar şi implicarea Statelor Unite. Americanii au început să practice războiul, după doi ani de neutralitate activă, timp în care au încercat să profite şi economic de pe urma conflictului din zona Europei. În cele din urmă o serie de evenimente şi factori au determinat intrarea efectivă a Statelor Unite în război.

România a fost pentru prima oară implicată în cel de-al doilea război mondial în 1939, când a acordat drepturi de tranzit pentru membrii guvernului polonez, pentru tezaurul Poloniei și pentru aproximativ 20 de divizii ale armatei poloneze. În 1940, în fața amenințărilor conjugate sovietice, ungare și bulgare, România a cedat Basarabia, Transilvania de Nord și Cadrilaterul și a fost obligată în cele din urmă să se alăture Axei. Ca membră a Axei, cea mai mare parte a efortului de război a fost făcut pe frontul de răsărit. După intrarea Armatei Roșii în România, pe 23 august 1944 mareșalul Ion Antonescu a fost îndepărtat de la putere și la București s-au succedat mai multe guverne care au alăturat România efortului de război al Aliaților pentru restul războiului. În 1946, după alegeri parlamentare falsificate, la cârma țării a fost instalat un guvern prosovietic. România a devenit unul dintre membrii importanți ai Pactului de la Varșovia.

Romania

Prezența unor ploieșteni pe piețele unor orașe din Ardeal denotă că localitatea avea un nume și o bază economică ce-i permiteau să intre în relații comerciale cu centre de peste munți. Numele mai apare într-un hrisov din 1567, semnat de domnul Țării Românești, Petru cel Tânăr, prin care se întărea o vânzare a „cinci răzoare” de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Un moment crucial a fost alegerea Ploieștiului în 1597 de către Mihai Viteazul ca bază pentru operațiuni militare și a ridicat satul de moșneni la rangul de târg domnesc. Sprijinit de domnie, Ploieștii se dezvoltă continuu pe parcursul sec. XVII (este sediu al căpitanului de Ploiești), devenind un important centru urban al țării. Ridicarea sa a provocat decăderea unui alt oraș aflat în apropiere, Târgșor, ce va deveni un simplu sat. În august 1870 aici a fost proclamată, pentru o zi, Republica de la Ploiești.

Până la instaurarea regimului comunist în România a purtat numele de „Ploești” și a fost reședința județului Prahova (interbelic).

Ploiesti

Transnistria

Transnistria, în Al Doilea Război Mondial, a fost teritoriul dintre râurile Nistru și Bug de Sud cucerit de Puterile Axei de la Uniunea Sovietică, în timpul Operațiunii "Barbarossa", și administrat de România, sub numele Guvernământul Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (între 19 august 1941 și 22 ianuarie 1944). Acest teritoriu cuprinde, azi, regiunea Odesa și partea de jos din cea a Viniței, ale Ucrainei postsovietice.

Până în 1940, pe o parte a Transnistriei autoritățile sovietice organizaseră Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească, în cadrul Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene. La 2 august 1940, odată cu înființarea Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești, o mică fâșie de-a lungul Nistrului a fost încorporată acesteia, iar restul a rămas Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene. Această situație de fapt s-a restabilit în 1944, după reluarea controlului sovietic asupra zonei.

Maria Antonescu, Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, Mihai Antonescu, vicepreședintele Consiliului de Miniștri, membri ai guvernului și ai Corpului Diplomatic la inaugurarea Expoziției Transnistriei.

La declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost, până în 1944, aliata Germaniei. Conform înțelegerii dintre Germania și România, după ce trupele germano-române au cucerit regiunea, administrarea civilă a teritoriului a revenit României, fără ca teritoriul să fie încorporat formal României. La 30 august 1941, prin acordul româno-german semnat la Tighina, se prevedea instaurarea administrației civile române în teritoriul dintre Nistru și Bug, denumit ad-hoc "Transnistria". Sub conducerea lui Gheorghe Alexianu, această administrație și-a început activitatea la 19 august 1941, contribuind la bunăstarea și progresul acestui teritoriu, realizările românești fiind însă umbrite de folosirea Transnistriei și ca loc de deportare și suprimare a evreilor și rromilor.[2] Guvernul român a deportat în zonă sute de mii de evrei și 25.000 de romi din Regat. Aceștia au fost deportați, în special, în raioanele Oceacov, Berezovca și Golta.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial

Biografia

https://www.youtube.com/watch?v=dPe8kFnfl4I

Learn more about creating dynamic, engaging presentations with Prezi