Circulatia si excretia la plante si animale

Circulaţia asigură transportul diferitelor substanţe în organismul unei vieţuitoare.

• La plante depinde de fotosinteză, respiraţie şi transpiraţie iar la animale e în strânsă legătură cu digestia, respiraţia şi excreţia
• La plantele terestre, apa cu sărurile minerale este absorbită de către rădăcină şi circulă sub formă de sevă brută;

Absorbţia apei se realizează prin:

• Rădăcină, la nivelul perişorilor absorbanţi, de unde este trimisă prin vase conducătoare lemnoase la frunze;
• Frunze, în cantităţi foarte mici.

Mecanismul de absorbţie a sevei brute:

1) Pasiv, în care rolul principal îl au frunzele:

• Depinde de transpiraţia de la nivelul frunzelor;
• Se bazează pe forţa de secţiune determinată de deficitul de apă din frunză, creat prin transpiraţie; această forţă se transmite prin vasele lemnoase până la perişorii absorbanţi ai rădăcinii, care captează apa din sol;
• Are loc în perioada de vegetaţie a plantelor(primăvara, după formarea frunzelor şi vara, când transpiraţia este intensă).

2) Activ, în care rolul principal îl are rădăcina:

• nu depinde de transpiraţia frunzelor;
• se manifestă primăvara, înainte de formarea frunzelor (poate fi uşor observat primăvara, la curăţarea viilor);
• intervine atunci când cantitatea de apă din celulele rădăcinii este mai mică decât cea din exterior, apa fiind absorbită şi

condusă prin vasele lemnoase către tulpină şi frunze.

Excreţia

Plantele şi animalele elimină substanţe prin excreţie.

Substanţele destinate eliminării pot fi:

– Substanţe rezultate din dezasimilaţie (degradarea substanţelor proprii din celule). Dacă se acumulează în mediul intern pot deveni periculoase, fiind toxice (de exemplu, alcoolul sau unele substanţe din medicamente)

– Substanţe cu rol de semnal chimic (de exemplu nectarul sau parfumurile produse de plante).

Excreţia la plante

Plantele folosesc pentru fotosinteză numai circa 1% din apa absorbită. Restul se elimină sub formă de vapori, prin transpiraţie sau, mai rar, sub formă de picături, prin gutaţie.

In serie animala sunt doua tipuri de sisteme circulatorii:

1.Sistem circulator deschis-prezent la unele moluste,artropode si la tunucate,caracterizate de vase care isi pierd in anumite regiuni peretii proprii si se deschid in lacune.Sangele trece direct prin tesuturi,iar distributia lui este slab controlata;

2.Sistem circulator inchis-prezent la moluste,anelide,echinoderme si vertebrate,sangele este pompat de inima in vase cu peretii neintrerupti,circula cu viteza si sub o presiunecare se mentine ridicata prin tot corpul,intorcandu-se la inima.Sangele nu intra in contact direct cu tesuturile si cantitatea care iriga un anumit teritoriu este permanent adaptata nevoilor metabolice.

La anelide apare primul sistem circulator de tip inchis.La rama ,sistemul circulator este alcatuit dintr-un vas dorsal si unul ventral,conectate prin vase circulare (cate unul pentru fiecare inel).Anterior sunt 5 vase contractile transversale-inimi care,prin contractia peretilor,asigura circulatia sangelui.inima la sepie

La moluste apare inima poate fi bi- sau tricamerala,fiind strabatuta numai de sange oxigenat.Sistemul circulator este deschis lacunar ;prin el circula hemolimfa.

La artropode exista tot un sistem circulator de tip deschis dar inima este tubulara cu ventriculite contractile .

Tendinta evolutiva a circulatiei de a asigura un flux continuu de sange la presiune ridicata si constanta,alaturi de sporirea eficientei functiei respiratorii a sangelui,au fost factorii care au determinat evolutia sistemului circulator la vertebrate.

Toate vertebratele poseda un sistem circulator cu o inima musculoasa puternica,pluricamerala,situata ventral in regiunea toracica,care determina conducerea rapida a sangelui in toate regiunile corpului.Alaturi de inima,muschii scheletici,prin miscari locomotorii,contribuie la intoarcerea sangelui venos.Desi activitatea cardiaca este ritmica,fluxul continuu al sangelui este asigurat de elasicitatea peretilor vasculari.

Sensul unic al circulatiei este determinat de prezenta valvelor la nivelul inimii si vaselor.

La ciclostomi si pesti,circulatia este simpla;prin inima bicamerala,formata din atriu si ventricul,trece numai sange neoxigenat.Sangele este pompat din ventricul spre branhii unde are loc oxigenarea.Sangele oxigenat pleaca de la branhii in corp,unde la nivelul tesuturilor cedeaza oxigenul si incarca dioxidul de carbon.Sangele venos este readus la inima in sinusul venos si astfel se inchide circuitul.

Presiunea sangelui expulzat de inima scade datorita capilarizarii la nivelul branhiilor,fapt ce determina schimburile dintre sangele oxigenat si tesuturi.

La tetrapode,circulatia este dubla,inima pompand simultan la fiecare contractie sange spre plamani si spre tesuturi.

Avand inima tricamerala , cu un singur ventricul,la amfibieni si la reptile sangele oxigenat adus de la nivelul plamanilor de Inima la broaste si soparlevenele pulmonare se amesteca cu sangele neoxigenat adus din restul corpului de venele cave.Acest tip de circulatie se numeste incompleta deoarece sangele oxigenat se amesteca partial cu cel neoxigenat in ventricul.La crocodilieni apar doua ventricule complet separate si circulatia este completa.

Pasarile si mamiferele au inima tetracamerala,iar circulatia sangelui este completa.Sangele venos nu se amesteca cucel arterial.Principala artera-aorta,care distribuie sangele oxigenat in tot corpul,este orientata spre dreapta la pasari si spre stanga la mamifere (ca la reptile).

Produsul de excreţie principal al vertebratelor este urina.

Sistemul excretor al vertebratelor este format din rinichi şi căi urinare.

Rinichii sunt formaţi dintr-un număr mare de unităţi microscopice (la om, două milioane) numite nefroni.

Un nefron este format dintr-o capsulă renală şi un tub, ambele având o relaţie specială cu vase de sânge. Capsula are pereţi dubli şi adăposteşte un ghem de vase capilare (glomerul). Peretele capilarelor împreună cu peretele intern al capsulei formează un filtru prin care trece o parte din moleculele mici ale plasmei din sânge în spaţiul dintre pereţii capsulei. Se formează urina primară care este împinsă în tub.

Arteriola care părăseşte glomerulul formează în jurul tubului o reţea densă de capilare. Aici o mare parte din substanţele urinei primare sunt recuperate şi trec înapoi în sânge. Celulele tubului mai îmbogăţesc urina cu substanţe preluate din sânge. Rezultă urina finală.

Tubul are un traseu foarte sinuos. Tubii nefronilor se varsă în tubi colectori care se unesc. Urina finală trece în pelvisul renal şi de aici în căile urinare extrarenale.