Migratii in lumea contemporana

Migratii celebre

În lume s-au înregistrat migraţii majore, ca număr de populaţie sau perioadă de timp. Cea mai celebră este migraţia evreilor, care au plecat în toate colţurile lumii după ce templul din Ierusalim a fost distrus de către romani în secolul I d.Hr.

O altă migraţie de proporţii a fost cea a polonezilor, după ce statul lor a fost cucerit de imperiile vecine, o dată în secolul al XVIII-lea şi a doua oară în timpul celui de-al doilea Război mondial. În ultimul caz sovieticii au expulzat 12 milioane de polonezi din teritoriile anexate.

Factori care atrag populatiile

Factori

Aşa cum există factori care împing populaţiile la migraţii dintr-un teritoriu, există factori care atrag spre un teritoriu anume: industria dezvoltată, condiţii mai bune de viaţă, protecţia socială mai bună (existenţa unor ajutoare substanţiale pentru şomeri, pentru maternitate, pentru pensie), securitate personală, îngrijire medicală mai bună şi condiţii optime de educaţie etc. Un important factor care atrage este şi politica statului cu privire la emigraţie. State precum Canada, S.U.A, Australia sau Noua Zeelandă încurajează imigraţia prin programe speciale care acorda facilităţi emigranţilor.

In tarile de destinatie

Efecte economice: imigranţii acoperă lacunele mâinii de lucru dar pot intra şi în concurenţă cu populaţia locală. În general efectele sunt benefice pentru toate părţile când imigranţii realizează munci evitate de autohtoni. Atunci când imigranţii au calificare şi educaţie asemănătoare, ei ajung în concurenţă cu muncitorii locali şi în acest caz pot apărea tensiuni sociale între cele două grupuri.

Efecte demografice: imigranţii contribuie la creşterea populaţiei, la modificarea repartiţiei pe vârste (întrucât sunt în general persoane tinere), la modificarea componenţei rasiale, etnice şi religioase a populaţiei.

Efectele sociale sunt multiple. Diversitatea culturală a emigranţilor se observă în arta culinară, spectacole, întreceri sportive. Adesea imigranţii locuiesc în cartiere speciale sau în zone mărginaşe; o astfel de segregare face dificilă integrarea lor socială pentru că limitează comunicarea cu autohtonii.

Efectele sanitare au fost printre primele consecinţe ale migraţiilor observate în epoca modernă. Adesea imigranţii aduc boli la care autohtonii nu au imunitate (faimoasa rujeolă a europenilor a făcut ravagii în rândul populaţiei celor două Americi) dar şi invers, migranţii nu au imunitate la boli din noua lor patrie.

In tarile de origine

Efecte economice. Principalul efect benefic este datorat faptului că emigranţii trimit bani familiilor de acasă. Aceste fonduri echivalează cu banii încasaţi din exporturi. Un alt efect pozitiv este acela că la întoarcerea acasă, foştii emigranţi sunt calificaţi ori şi-au perfecţionat o anumită calificare.

Efecte demografice. Specialiştii au constatat că populaţia de emigranţi este mai rar semnificativă în raport cu populaţia totală. Un caz semnificativ este cel al Bosniei Herţegovina în timpul războiului din Iugoslavia, când un sfert din populaţie a migrat către exterior.

Efectele sociale sunt cele mai dramatice. Migraţiile determină modificarea relaţiilor soţ-soţie, părinţi-copii. De exemplu, soţiile îşi asumă funcţii noi în casă şi nu mai doresc să renunţe la ele când soţul se întoarce. De obicei membrul care se întoarce aduce cu el în familie obiceiuri şi vicii care deranjează.

Cel de-al Doilea Război Mondial

Mai întâi evreii au fost deportaţi în lagăre din toate teritoriile cucerite de germani şi aliaţii lor. O parte au reuşit să plece în Asia sau America. Peste 6 milioane de evrei au fost exterminaţi în lagărele de concentrare. O plecare masivă a evreilor se realizează după încheierea războiului determinată de crearea, în 1948, a statului modern Israel. O altă migraţie de proporţii a fost cea a polonezilor. Statul lor a fost ocupat de Germania şi U.R.S.S.

Perioada postbelică în Europa Occidentală

În Franţa, tradiţia muncitorilor imigranţi s-a creat încă din perioada interbelică, când a fost creată Societatea Generală a Imigranţilor, pentru a administra eficient această problemă. În perioada 1945-1974 statul francez susţine o politică de imigraţie durabilă. Permisul de muncă se obţinea şi se reînnoia foarte uşor. În anii '60 se construiesc locuinţe provizorii pentru aceşti muncitori. În 1974 politica franceză s-a schimbat radical, ajungând să se propună o primă de repatriere celor care ar dori să revină în ţara lor. În anii '80 Franţa a organizat expulzarea emigranţilor clandestini.

Perioada comunistă în Europa Centrală şi de Est

Cel mai uşor se putea pleca iniţial din Germania de Est în Germania de Vest prin Berlin. În perioada 1949-1962 au reuşit să evadeze astfel 2,5 milioane de persoane. În 1962 ruşii au construit Zidul Berlinului, care a blocat foarte eficient aceste plecări (până în 1989 au mai trecut doar 5000 de persoane). Cei care plecau din ţările comuniste, primeau azil politic în statele occidentale. În România au existat câteva particularităţi ale migraţiilor în perioada comunistă. Mai întâi, în 1945, cea mai mare parte a saşilor a fost deportată în Siberia. Comuniştii îi acuzaseră în bloc de colaborare cu ocupantul german şi au găsit motiv să-i expulzeze. Cei care au reuşit să scape, au fost vânduţi de statul român statului Germania Federală, în anii 1970-1980.