Introducing
Your new presentation assistant.
Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.
Trending searches
IP Colegiul de Medicină
Studiul individual
A realizat: AM-11
A coordonat profesorul: Cîrnaț Ina
Ungheni, 2022
Oreion
Parotidita epidemică (cunoscută și ca oreion sau infecție urliană) este o boală transmisibilă acută, care se manifestă prin febră, inflamarea și tumefierea glandelor parotide. Agentul etiologic este virusul urlian, un paramixovirus ARN cu dimensiuni de 150-200 milimicroni. Provoacă boala numai la om și experimental la maimuță. Se cultivă pe ou embrionat și culturi de țesuturi. Modul de transmitere este prin contact cu bolnavul și excepțional prin obiecte recent contaminate. Boala se poate vindeca prin eliminarea virusului, care este posibil prin glandele afectate, în special prin salivă.
Virusul urlian este sensibil la căldură (la 55°C se inactivează în 20'). Razele ultraviolete îl distrug la 4°C. Timp de 20' sub acțiunea formolului 0,25 %, virusul se inactivează fără a pierde puterea antigenică. Rezistă în picăturile de salivă răspândite de bolnav până la uscare.
Fără imunizare, aproximativ 0,1% până la 1% din populație este afectată anual. Vaccinarea pe scară largă a determinat o scădere cu mai mult de 90% a ratelor de boală. Oreionul se manifestă mai adesea în țările în curs de dezvoltare, unde vaccinarea este mai puțin frecventă. Cu toate acestea, focarele pot apărea în continuare în rândul populației vaccinate. Înainte de introducerea unui vaccin, oreionul era o boală obișnuită a copilăriei în întreaga lume. focare mai mari ale bolii s-ar manifesta în mod tipic la fiecare doi până la cinci ani.
Copiii cu vârste cuprinse între cinci și nouă ani au fost afectați cel mai frecvent. Dintre populația imunizată, adesea sunt afectate persoanele în jurul vârstei de 20 de ani. În jurul ecuatorului se manifestă adesea pe tot parcursul anului, în timp ce în regiunile mai nordice și sudice ale lumii, este mai des întâlnit iarna și primăvara. Inflamarea dureroasă a glandelor parotide și a testiculelor a fost descrisă de Hipocrat în secolul al V-lea î.Hr.
Oreionul, cunoscut și ca parotidă epidemică, este o boală virală cauzată de virusul oreionului. Semnele și simptomele inițiale includ adesea febră, durere musculară, dureri de cap, și senzație de oboseală. Acestea sunt urmate de obicei de umflarea dureroasă a uneia sau ambelor glande parotide. Simptomele încep în mod obișnuit la 16 până la 18 zile după expunere și se rezolvă după 7 până la 10 zile. Simptomele la adulți sunt adesea mai severe decât la copii. Aproximativ o treime dintre oameni prezintă simptome ușoare sau nu prezintă deloc simptome. Complicațiile pot include infecții ale straturilor scoarței cerebrale (15%), pancreatită, (4%), surditate permanentă și inflamarea dureroasă a testiculelor care, mai puțin frecvent, conduc la infertilitate. Femeile pot dezvolta inflamarea ovarelor dar acest lucru nu crește riscul de infertilitate.
Oreionul este extrem de contagios și se răspândește rapid în rândul persoanelor care locuiesc în comunități închise. Virusul se transmite prin picături de secreții respiratorii sau prin contactul direct cu o persoană infectată. Doar oamenii contractă și răspândesc boala. Oamenii pot infecta alte persoane începând cu câteva zile înainte de începerea simptomelor până la patru zile după. După infectare, o persoană este de obicei imună pentru restul vieții. Reinfectarea este posibilă, dar tinde să fie ușoară. Diagnosticul este de obicei suspectat ca urmare a inflamației parotide și poate fi confirmat prin izolarea virusului pe un exudat din canalul parotidian. Testarea anticorpilor în sânge este simplă și poate fi utilă; cu toate acestea, poate da rezultate fals pozitive la cei care au fost imunizați.
Oreionul poate fi prevenit prin injectarea a două doze de vaccin anti-oreion. Cea mai mare parte a lumii dezvoltate îl include în programe de imunizare, adesea în combinație cu rujeola și vaccinul anti-rubeolic. În țările cu rate scăzute de imunizare se poate observa o creștere a numărului de cazuri în rândul grupurilor de vârstă mai înaintată și, prin urmare, rezultate mai grave. Nu există un tratament specific. Eforturile implică un control al simptomelor cu medicamente împotriva durerii cum ar fi acetaminofenul. Imunoglobulina administrată intravenos poate fi utilă în anumite complicații. Spitalizarea poate fi necesară dacă se dezvoltă meningită sau pancreatită. Aproape una din zece mii de persoane infectate decedează.
Rujeola este o boală virală extrem de contagioasă care poate fi contractată la orice vârstă și care se poate răspândi pe scară largă. Este o boală gravă care poate duce la complicații și chiar la deces.
Simptomele rujeolei apar, de obicei, după 10-12 zile de la infectare:
Virusul rujeolei se transmite prin stropii din aer produși când persoana infectată tușește sau strănută. Stropii care conțin virusul pot rămâne în aer mai multe ore, iar pe suprafețele contaminate virusul rămâne contagios până la 2 ore. Persoana bolnavă poate transmite rujeola chiar înainte de apariția erupției (de obicei 4 zile) și timp de aproximativ 4 zile după apariția erupției.
Rujeola se răspândește cu ușurință în rândul persoanelor nevaccinate. Se estimează că o persoană cu rujeolă poate transmite infecția, în medie, la 12-18 persoane neprotejate.
Singurul mod de protecție împotriva rujeolei este vaccinarea. Vaccinul ROR (rujeolă, oreion și rubeolă) este un vaccin combinat care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. Vaccinul ROR este sigur și eficace și are foarte puține efecte secundare. S-au raportat reacții ușoare, de exemplu febră, înroșire și umflare la locul injecției. Unele persoane vaccinate fac o erupție neinfecțioasă ușoară pe piele, asemănătoare cu cea care apare în cazul rujeolei, de regulă după 7-14 zile de la vaccinare, care dispare în interval de 1-3 zile.
Pentru protecția maximă este nevoie de două doze de vaccin. În țările europene, prima doză se administrează la copii cu vârste între 10 și 18 luni. A doua doză se poate administra după cel puțin o lună de la prima doză, conform calendarului național de vaccinare.
La 30 % din copiii și adulții bolnavi de rujeolă pot apărea complicații, ca de exemplu otite și diaree.
Pneumonia este o complicație potențial gravă care poate duce la decesul unor pacienți cu rujeolă. Pneumonia este cea mai frecventă cauză de deces în rândul deceselor legate de rujeolă.
Rata mortalității în cazul rujeolei este de 1-3 persoane la 1 000 de cazuri, cel mai mare risc fiind la copiii cu vârsta sub cinci ani și la persoanele imunocompromise.
La circa 1 pacient cu rujeolă din 1 000 apare inflamația țesutului cerebral (encefalită), o afecțiune care duce la handicap neurologic permanent în aproximativ unul din patru cazuri.
Taxonomia este practica și știința categorizării sau clasificării.
Inițial, taxonomia se referea doar la clasificarea organismelor sau la o anumită categorizare a organismelor. Într-un sens mai larg, mai general, se poate referi la o clasificare a lucrurilor sau conceptelor, precum și la principiile care stau la baza unei astfel de categorizări.
Taxonomia este diferită de meronomia, care se ocupă de clasificarea părților unui întreg.
Pentru a produce o infectie, microorgansimele trebuie sa parcurga, in general, dar nu in mod obligatoriu, urmatoarele etape:
este un proces complex şi multi-factorial, care cuprinde totalitateamecanismelor biochimice prin caremicroorganismele produc infecţii.Este uncaracter de specie
este gradul de patogenitate aunei tulpini în cadrul specieieste un caracter
de tulpină
În timp ce unele microorganisme (patogene)
produc în mod obişnuit infecţii la indiviziineimunizaţi dar cu rezistenţa naturală intactă,altele (oportuniste) produc infecţii doar laindivizi cu barierele apărării naturale
compromise.
= capacitatea unui microorganism de a produce o boală infecţioasă.
Relatia: gen sau specie microbiană specie animală
o specie bacteriană → îmbolnăvire la o anumită specie
Clasificare/nomenclatura
infecţii la animale - zoonoze;
infecţii umane - antroponoze
ex. gonoree, sifilis, febra tifoidă
infecţii la animale transmisibile la om - antropozoonoze
ex. leptospiroze, bruceloză.
Parazitism
obligatoriu
intracelular (ex. Chlamydia)
facultativ
in interiorul celulei, în afara celulei/ medii de cultură
ex. Staphylococcus, Mycobacterium tuberculosis, Salmonella
Comensalism: flora normală (microbiocenoza)
Origine:
mamă
personal medical/mediu spitalicesc
mediu înconjurător