Teoria Relativitatii Restranse

Relativitatea generală este o teorie geometrică, care postulează că prezența de masă și energie conduce la "curbura" spațiului, și că această curbură influențează traiectoria altor obiecte, inclusiv a luminii, în urma forțelor gravitaționale. Această teorie poate fi utilizată pentru construirea unor modele matematice ale originii și evoluției Universului și reprezintă deci unul dintre instrumentele cosmologiei fizice.

Albert Einstein:

-a fost un fizician teoretician de etnie evreiască, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton. A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică

-Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria relativității restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de teoria relativității generalizate care extinde principiul relativității mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.

Principiul relativității restrânse a fost enunțat explicit pentru prima oară de Galileo Galilei în 1639 în lucrarea sa Dialog privind cele două mari sisteme ale lumii, folosind metafora corabiei lui Galilei.

Mecanica newtoniană a adăugat principiului relativității câteva alte concepte -- diferite legi și o presupunere privind existența unui timp absolut. Când este formulat în contextul acestor legi, principiul relativității afirmă că legile fizicii sunt invariante sub o transformare galieleiană.

În mecanica newtoniană

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Henri Poincaré a sugerat că principiul relativității este valabil pentru toate legile naturii. Joseph Larmor și Hendrik Lorentz au descoperit că ecuațiile lui Maxwell, piatra de temelie a electromagnetismului, erau invariante doar printr-o anume modificare a unităților de timp și lungime. Aceasta a creat multă confuzie printre fizicieni, mulți dintre aceștia crezând că un eter luminifer este incompatibil cu principiul relativității.

În lucrarea lor din 1905 privind electrodinamica, Henri Poincaré și Albert Einstein au explicat că, folosind transformările Lorentz principiul relativității este perfect valabil. Einstein a ridicat principiul relativității la rang de axiomă a teoriei și a calculat transformările Lorentz din primul principiu. Au renunțat la ideea de timp absolut și au pus condiția ca viteza luminii în vid să fie aceeași pentru toți observatorii, indiferent de starea lor de mișcare sau de starea de mișcare a sursei de lumină. Ultima a fost cerută de ecuațiile lui Maxwell, care implică constanța vitezei luminii în vid.

În teoria relativității restrânse

În relativitatea restransa

• Ceasurile care sunt în mișcare în raport cu un sistem de referință inerțial se mișcă mai încet.

• Efectul este descris exact de transformările Lorentz

- efectul dilatării temporale este reciproc: două ceasuri aflate în mișcare unul în raport cu celălalt, mereu ceasul celălalt suferă dilatare temporală

- ceasurile aflate la un potențial inferior într-un camp gravitațional — cum ar fi cazul în apropierea unei planete — merg mai încet

- dilatarea temporală gravitațională nu este reciprocă: este observată de toți observatorii staționari, independent de altitudinea lor.

În relativitatea generala