H.H.h.

fenomenologia "transcendentală"

• pleacă de la apariţia, în "prezentul viu" al fluxului cogitaţiilor mele, a obiectelor ca evenimente-manifestări, exact aşa cum "mi se prezintă" ele actual [i.e. chiar atunci & în act]

[pentru Husserl, "real" şi "actual" sunt termeni sinonimici]

• afirmă că/ explicitează cum orice donaţie sau constituire mundană îşi are sursa în ego şi trăirile/ activitatea acestuia. Realul (ca "dat" intenţional) îşi are corelatul şi sursa în posibil (ca esenţă).

orice fenomen/ obiect, orice real îmi apare dublu intuitiv empiric (într-o intuiţie a individului)

eidetic (într-o intuire a esenţei)

[ego] cogito cogitatum

---------- noeză

noemă

----------

+

nóesis tôn adiairéton

apprehensio simplex

indivisibilium inteligentia

sesizare a unitarului

[intuitivă, fără analiză sau sinteză operaţionale]

universalitate a individului

acesta este

iată

ni

un inorog

!

fenomenologia "hermeneutică"

a.k.a. analitica existenţială

nu e o matrice egologică (un "eu" impersonal, universal, echivalent cu oricare altul), ci un individ anumit

nu survine atemporal şi în vid, ci istoric, "aruncat" într-o lume

e marcat de propriile caracteristici de finitudine, dar, în primul rând, fundamental şi definitoriu, de propria-i transcendenţă

în măsura în care este autentic, înţelege că realitatea nu i se întâmplă, ci el ("însuşi") îi este (realităţii) origine şi, că, de asemenea, nu trăieşte contingent într-un timp preconfigurat/ predestinat, ci tocmai el,

Dasein-ul, este timpul

• ceea ce la Husserl era, pur şi simplu, ego transcendental devine la Heidegger Dasein istoric, situat-"aruncat" în lume şi mereu dincolo de întregul ei, datorită transcendenţei lui definitorii [temeiul fiinţării-întrebător-ctitoritoare e lipsa de temei]

• vechea tematică (metafizic-filosofică) a categoriilor nu doar se transformă în, ci trebuie de-a dreptul înlocuită de către tematica existenţiali(i)lor

• Dasein-ul poate fi/ exista autentic (conştient de rolul/ sarcina lui ca fiinţare privilegiată, controlând asumat unitatea dinamică a ecstazelor temporale - adică relaţia dintre ["fostele"] trecut, prezent şi viitor) sau inautentic (prizonier într-o lume impersonală şi având impresia că timpul i se întâmplă)

• Dasein-ul autentic (mai cu seamă gânditorul sau poetul) sesizează şi foloseşte limba(jul) ca pe casa fiinţei; cel neautentic a degradat demnitatea acestuia la stadiul de vorbărie/ flecăreală [Gerede / idle talk]

[ spoiler alert! ]

Truth's Temper Lost a.k.a. Heidegger's hybris

Dacă o judecăm din perspectiva definițiilor obișnuite şi dominante, din perspectiva metafizicii, a teoriei cunoaşterii, a antropologiei şi eticii aparținând epocii moderne şi contemporane, şi impregnate toate de viziunea creștină, atunci interpretarea pe care o dăm acestui fragment este în mod fatal considerată ca o interpretare arbitrară, ca un exemplu limpede de ceea ce o "interpretare exactă" nu poate niciodată să constate. Şi așa şi este. Pentru opinia curentă în ziua de azi, ceea ce am spus nu este într-adevăr decât rezultatul acelui procedeu interpretativ heideggerian, a cărui brutalitate şi unilateralitate au devenit de-acum proverbiale. Şi totuși e loc aici de o întrebare şi ea chiar trebuie pusă: care interpretare e cea adevărată? Aceea care preia pur şi simplu perspectiva proprie înțelegerii sale, numai pentru că ea era deja a ei şi pentru că ea se oferă ca un lucru curent şi de la sine înțeles? Sau acea interpretare care pune de la bun început în chestiune perspectiva obișnuită, pentru că ar putea să se întâmple - şi chiar se şi întâmplă - ca această perspectivă să nu se orienteze câtuși de puțin către ceea ce se cuvine văzut?

[ whaaat?]

physis

(cu aproximaţie: fiinţa)

este

logos / limbaj

dotat cu

Dasein

(ca fiinţare-întrebătoare, rostitor, gânditor, poet)

[ Mi-ţi-i, ni-vi-li, me-te-îl-o, ne-ve-i-le; me-te-îl-o, ne-ve-i-le, miţi-i, ni-vi-li. Ce-a fi aceea, ducă-se pe pustiu! /.../ cumplit meşteşug de tâmpenie, Doamne fereşte! ]

zóon lógon échon

interpretarea/ înţelegerea ca animal rationale e complet greşită

DAR însăşi prezenţa logos-ului conferă o altă (abisală) întemeiere şi scoate (complet) din discuţie animalitatea

[avem aici o critică

heideggeriană

(cu baze aristotelice)

a reducţiei apofantice]

mult mai corect e

"vieţuitoare dotată cu limbaj"

"je vois en sachant que je donne"

lingvistica integrală /

integralismul

[propriul meu hybris, n.m. DCV]

... and

beyond

[ atenţie la prezentarea

Ralucăi Demetrescu! ]

vs.

Heidegger

vs.

Husserl

back to the [very] basics

în ce priveşte relaţia dintre logos şi logică

- discutarea, dincolo de fenomenologia "clasică", a noţiunii levinasiene de diacronie

- necesara recuperare a gândirii lui Henri Bergson

mult mai puţine referiri directe, în "locuri" aparent mai puţin importante (v., de ex., Timp şi limbaj) şi fără asumarea explicită a vreunui concept (poate cu excepţia "lui" Miteinandersein)

câteva, dar explicite şi destul de dure, aprecieri critice (privind, în special, "mistica limbii" la Heidegger)

universalitatea individului

designatele ca obiecte intenţionale

cunoaşterea originară vs. intuiţia eidetică

în ce priveşte rolul limbajului în lume/ Univers

[opinia mea, D.C.V:] Coşeriu l-a înţeles şi l-a asimilat foarte bine "pe" Heidegger, dar a rămas - fenomenologic vorbind, cel puţin la nivelul asumării explicite - un husserlian

"suprapuneri" posibile (ba chiar mai-mult-decât-probabile):

[primul raport semiotic: designarea ca prezentizare eidetică]

[posibilitatea / necesitatea unei sinteze fenomenologie-structuralism]

[semnificatele ca esenţe istorice]

în ce priveşte rolul poeziei ("La ce buni, poeţi?")

(2) planul istoric, "limba", competenţa idiomatică, semnificatul

(1) planul universal, "vorbirea", competenţa elocuţională, designatul

(3) planul individual, "text-discursul", competenţa expresivă, sensul

cel de-al doilea raport semiotic - intenţionalităţile 'secundare' ale vorbitorului

(comunicativ-) pragmatică

(metaforic-) poetică

("vericondiţional"-) apofantică

în ce priveşte natura ("ecstatică" a) timpului

[ via SFÂNTUL AUGUSTIN! ]

problema [ecstatică a] prezentului

ecstaza [ex-] viitorului

ecstaza [ex-] trecutului

primul

raport semiotic

al doilea

raport semiotic

semnificatele ca esenţe istoric-idiomatice

o nouă înţelegere pentru 'cel mai vechi concept'

unitatea "din spatele" aparenţelor / "ghidul transcendental" din adumbriri

fiinţa în calitate de ceea ce rămâne (fiindcă, se presupune, este etern)

amintirea, uitarea şi 'cheagul' timpului

"categoriile" / cunoaşterea categorială împotriva căreia Heidegger invoca depăşirea metafizicii

un scandal: relativitatea esenţelor

o "compensare": sarcina universală a limbajului

NU un temei (în sensul unei 'raţiuni suficiente', al unei surse),

CI un telos (ceea ce fiecare dintre noi, trebuie, vrea şi încearcă să facă)

[pur şi simplu,]

indiferent de limba pe care o vorbeşte

şi adesea inconştient de 'formatarea primară' pe care aceasta (le-) o dă esenţelor,

fiecare om îi vorbeşte oricărui alt om

(şi, într-un anumit sens, tuturor)

despre una şi aceeaşi lume

ca domeniu universal

al existenţei/ existenţelor noastre

VORBIREA

designatele ca obiecte individualizate

donare vs. constituire (primară)

prioritatea absolută a limbajului / a semnificării

[inclusiv asupra designării]

problema obiectului

ca "ghid transcendental"

şi "x" inepuizabil

Coşeriu:

identitate şi ips[e]itate

+ eroarea fundamentală a teoriilor limbajului

ca sistem / dispozitiv referenţial

Coşeriu:

"perspectiva interesată"

a semnificării (ca delimitare idiomatică

a posibilităţilor de designare)

designatele ca obiecte purtătoare (ca "încarnări") ale propriei esenţe / ca indivizi universali

fiinţa (evanescentă a) sensului

= ființa ca temporalizare / producere / pro-punere de timp

[Levinas] alteritate şi dia-cronie

[Heidegger] transcendenţă şi ec-staze

vs.

[eu sunt întotdeauna dincolo de mine însumi şi de întregul lumii mele, în(spre) cele trei domenii temporale]

[toată fenomenologia (inclusiv cea heideggeriană) e prezentizantă, "adună timpul" în jurul actualităţii subiectului; ruptura radicală apare doar prin inserarea altei temporalităţi în faţa temporalităţii mele]

[însăşi unitatea (continuitatea? coapartenenţa? ecstazelor, specifică "Dasein-ului autentic", e pusă în criză de-abia prin dia-cronia indusă de către "faţa somantă" a Celuilalt]

[Coşeriu]

însuşi limbajul e 'doar' semantikos (i.e. neutru faţă de ecstaze)

nici adevărat, nici fals

nici în întregime productiv/ creativ, nici în întregime repetitiv

nici reuşit [felicitous], nici nereuşit

dar text-discursurile reale (ca semne "materializate") manifestă o intenţionalitate a vorbitorului

(i.e. o deschidere ec-statică, o pre-angajare individuală, personală/

nu a limbajului, ci a "mea" prin limbaj)

ca o consemnare a / ca un angajament faţă de ceea ce deja este

ca alt mod de a fi al prezentului/ prezenţei

ca tentativă de influenţare (comunicativă sau acţională) a ceea ce va fi

fiinţa ca survenire a eului în lume,

[fiinţă] care n-ar fi fost fără acest eu şi acest text-discurs,

[fiinţa] ca deschidere şi vulnerabilitate

[fiinţa] pe pragul dintre mine şi altul

"încotro aş mişca prin acest sens/ semn timpul, dacă ar fi după mine"

Coseriu on the shore

"evoluţia creatoare"

şi sensul (direcţia) timpului

E-un viitor pe care-l poţi atinge cu geana,

îndărătnica mea femeie.

Nu-i un joc, e numai un adevăr ce va fi

la fel de prelung şi de melodios,

ca adâncurile de ocean închipuite de cântăreţii

la harfă, la fluier de os.

[Nichita Stănescu - Spre Andromeda]

cel de-al treilea raport semiotic

şi poezia

vă mulţumesc!