imperiul francez colonial

Franta a avut posesiuni coloniale în diferite forme, începând cu secolul al XVII-lea pâna în deceniul al saptelea al secolului trecut. În secolele al al XIX-lea si al XX-lea, imperiul sau colonial era al doilea ca marime dupa cel britanic. În momentul de maxima dezvoltare, între 1919 si 1939, al doilea imperiu colonial francez se întindea pe aproximativ 12.898.000 km². Alaturi de teritoriile metropolitane, suprafata totala aflata sub suveranitatea franceza atingea 13.000.000 km², adica aproximativ 8,7% din suprafata uscatului mondial.

Adevaratul început al celui de-al doilea imperiu colonial francez a fost însa anul 1830, când Franta a invadat Algeria, care a fost cucerita treptat în urmatorii 17 ani. În timpul celui celui de-al doilea Imperiu Francez condus de Napoleon al III-lea, s-a încercat stabilirea unui protectorat de tip colonial în Mexic, dar francezii au fost nevoiti sa abandoneze experimentul dupaîncheierea razboiului civil american, odata cu invocarea de catre presedintele american a Doctrinei Monroe. Interventia franceza în Mexic a durat din 1861 pâna în 1867. Napoleon al III-lea a reusit sa stabileasca controlul francez asupra teritoriului Cochin-China (extremitatea sudica a Vietnamului, inclusiv Saigonul), ca si protectoratul asupra Cambodgiei.

Cea mai mare parte a posesiunilor coloniale franceze au fost cucerite însa dupa încheierea razboiului franco-prusac din 1870–1871 si proclamarea celei de-a treia republici (1871-1940). Din bazele din Conchin-China, francezii au cucerit Tonkin si Annam (în Vietnamul de azi) în 1884-1885. Acestea, împreunacu Cambodgia si Cochin-China, au format Indochina Franceza, la aceasta fiind adaugat Laos (1893) si Kwang-Chou-Wan în 1900. În 1849 a fost înfiintata"concesiunea franceza" din Shanghai, desfiintata numai în 1946. Francezii si-au întarit prezenta si influenta în Africa de Nord prin protectoratul asupra Tunisiei (1881).

Treptat, Franta a reusit sa controleze aproape toata Africa nordica, centrala, vestica, (Mauritania, Senegal, Guinea, Mali, Côte d'Ivoire, Benin, Niger, Ciad, Republica Centrafricana, Republica Congo), dar si enclava estica Djibouti (Somalilandul Francez) pâna la sfârsitul secolului al XIX-lea. Expeditia militara Voulet-Chanoine a fost trimisa în 1898 din Senegal pentru a cuceri Bazinul Cia si sa unifice toate teritoriile franceze din Africa de Vest. Aceasta expeditie a cooperat cu alte doua expeditii (Misiunea Foureau-Lamy si Misiunea Gentil), care înaintau din Algeria si cursul mijlociu al fluviului Congo. Odata cu moartea razboinicului musulman Rabih az-Zubayr, considerat cel mai mare conducator al zonei, completata ce crearea Teritoriului Militar Ciad în 1900, Misiunea militara Voulet-Chanoine Mission si-a îndeplinit toate obiectivele. Brutalitatea actiunilor militarilor francezei a provocat un mare scandal la Paris. În 1911, Marocul a devenit protectorat francez.

Franta a stabilit colonii si în Pacificul de Sud: Noua Caledonie, insulele din Polinezia Franceza (Insulele Societatii, Marquesas, Tuamotou), iar împreuna cu britanicii au stabilit un control bipolar asupra Noilor Hebride.

Francezii au reusit ultimele lor mari cuceriri coloniale dupa încheierea primului razboi mondial, când au primit mandate asupra fostelor teritorii otomane care formeaza în zilele noastre Siria si Libanul si asupra celor mai multe colonii germane, asa cum au fost Togo si Camerun. O nota caracteristica proiectelor coloniale franceze de la sfârstiul secolului al XIX-lea si începutul celui de-al XX-lea a fost asa-numita misiune civilizatoare (mission civilisatrice), prin care se afirma ca este de datoria natiunilor europene dezvoltate si „civilizeze” popoarele înapoiate. Pornind de la aceasta premiza, oficialitatile coloniale au dus o politice de franco-europenizare în coloniile franceze, în special în Africa Franceza de Vest. Africanii care au adoptat limba si cultura franceza si s-au crestinat au primit cetatenia franceza si dreptul la vot.