Voici
Votre nouvel assistant de présentation.
Affinez, améliorez et adaptez votre contenu, trouvez des images pertinentes et éditez des visuels plus rapidement que jamais.
Recherches à la une
FONTS
Războiului peloponeziac (431 – 404 î.Hr.)
Ce? confruntări militare Cine? grecii vs. perșii Unde? lumea greacă Când? sec. V îHr. Izvor istoric: „Istorii” de Herodot
-a fost o confruntare militară între Atena și Sparta pentru hegemonie în lumea greacă. Atena și aliații săi din Liga de la Delos (cca. 200 cetăți) crată în 478 îHr. s-au confruntat cu Sparta și aliații săi din Liga Peloponesiacă (aliat: Corint).
Rezultatul conflictului a fost influențat de ciuma din Atena și moartea conducătorului acesteia, Pericle; sprijinul dat de perși spartanilor). Războiul s-a încheiat cu victoria Spartei care a obținut succesul final împotriva Atenei în Bătălia de la Aigos Potamos (404 îHr.)
Urmările Războiului Peloponesiac au fost hegemonia Spartei în lumea greacă și instaurarea tiraniei în Atena și declinul democrației.
Conflictul este prezentat de Tucidide în „Istoria Războiului Peloponesiac”
hoplit grec
În sec VI î.Hr. cetăţile colonii greceşti din Asia Mică au fost încorporate în vastul Imperiu Persan. Dorinţa de libertate i-a determinat pe grecii să se răscoale sub conducerea Miletului, în anul 499 î.Hr., împotriva dominaţiei persane. La solicitarea lor de ajutor au răspuns doar Atena şi Eretria. Sprijinul oferit nu a împiedicat înfrângerea răscoalei de armatele persane, trimise de regele Darius I.
De ce? Cauzele războaielor greco-persane:
- intenția regelui Persiei de a cuceri polisurile din Grecia continentală.
- sprijinul acordat de polisurile grecești în frunte cu Atena revoltei antipersane a coloniilor grecești din Asia Mică condusă de Milet la începutul sec. V îHr.;
- dorința regelui Darius I al Persiei de a pedepsi polisurile care au sprijinit revolta antipersană din Asia Mică.
„nemuritor” persan
Primul Război medic
Bătălia de la Maraton (490 îHr.)
Armata persană trimisă de Darius I formată din aproximativ 26.000 de soldați și condusă de generalii Datis și Artafernes a debarcat în Attica, dar la Marathon au fost învinsă de armata ateniană formată din 9.000 de hopliți și condusă de Miltiade și ajutată de 1000 de plateeni.
Iată cum descrie Herodot în opera sa „Istorii”, scrisă cu 50 de ani mai târziu, desfășurarea bătăliei:
„După ce atenienii se rânduiră pentru bătălie... s-a dat semnalul. Atenienii porniră în fugă și se năpustiră asupra barbarilor... Când perșii i-au văzut pe vrăjmași atacându-i în fuga mare, s-au pregătit să primească atacul, cumpănind numărul neînsemnat al atenienilor și atacul la care porniseră aceștia - fără cavalerie și arcași. Ei au crezut că i-a cuprins nebunia, închipuindu-și că această sminteală a lor îi va pierde cu siguranță. Atenienii însă, când se încleștară strâns cu barbarii, se luptară în chip vrednic de pomenit. Bătălia de la Maraton a ținut mult... După ce perșii au fost puși pe fugă, atenienii îi urmăriră... până ce, ajungând la mare, cerură să li se pună la îndemână foc și atacară chiar corăbiile acelora”.
O legendă relatează faptul că Filipides, un mesager atenian, a alergat distanța de 42.195 de kilometri de la Maraton până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor. În momentul în care a ajuns, a strigat: Am învins!, după care a murit.
Războaiele
medice
Războiul
peloponesiac
„pământ și apă”= supunere
Moartea lui Darius I şi problemele cu care s-a confruntat succesorul său, Xerxes I, au întârziat replica persană cu un deceniu.
În anul 480 î.Hr., o impresionantă armată persană, atacă Grecia atât pe apă, cât şi pe uscat. Înspăimântate de forţa numerică a armatei persane, mai multe polisuri au preferat să se supună. Altele, în frunte cu Sparta şi Atena au decis să reziste. Solii persani, care au venit să ceară spartanilor pământ și apă ca simbol al supunerii, au fost uciși.
BĂTĂLIA DE LA SALAMINA
Al doilea Război medic
Bătălia de la Termopile (480 îHr.)
Dorind să înfrunte armata persană de uscat, o armată de 7000 de soldaţi greci, din care doar 300 spartani, pusă sub comanda regelui Spartei, Leonida, i-a aşteptat pe inamici la Termopile. După două zile, în care armata condusă de Leonida a ţinut piept cu succes armatei persane, din cauza trădării grecului Elfiade, armata greacă a fost încercuită.
Leonida a decis retragerea armatei greceşti şi a rămas, împreună cu cei 300 de spartani şi 400 de tebani să înfrunte grosul oştirii persane. Armata greacă s-a jertfit aproape în totalitate, reuşind să întârzie înaintarea infanteriei persane spre Atena.
BĂTĂLIA DE LA SALAMINA (480 îHr.)
Deoarece Atena era ameninţată de invazia devastatoare a armatei persane, populaţia acesteia a fost mutată în insula Salamina, iar conducătorul atenian Temistocle a pregătit flota ateniană pentru marea bătălie. Temistocle a atras flota persană într-o zonă de strâmtoare şi, în bătălia navală care a urmat, a obţinut o strălucită victorie, obligându-l pe Xerxes I să decidă retragerea restului flotei persane.
Bătălia de la Plateea (479 î.Hr.) s-a încheiat cu victoria unei armate a grecilor, condusă de spartanul Pausanias, împotriva armatei persane.
În acelaşi timp, rămăşiţele flotei persane erau înfrânte în Bătălia de la Micale. Astfel, al doilea război greco- persan se încheie tot cu victoria grecilor.
URMĂRILE RĂZBOAIELOR GRECO-PERSANE:
- Refacerea şi înflorirea Atenei
- Instalarea hegemoniei politico-militare a Atenei în raport cu celelalte cetăţi greceşti, ca urmare a formării Ligii de la Delos (447 î.Hr.)
- Constituirea celor două tabere adverse, în jurul Atenei (Liga de la Delos), respectiv în jurul Spartei (Liga Peloponesiacă), care se vor confrunta în timpul războiului peloponeziac (431 – 404 î.Hr.)
Bătălia de la Plateea