Introducing
Your new presentation assistant.
Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.
Trending searches
Dacismul își face simțită prezența odată cu interesul romanticilor pentru etnogeneza și pentru mitologia în spațiul traco-dac. Se conturează ca un current de idei, mai mult sau mai puțin unitar, mai ales în perioada interbelică, de multe ori fiind asimilat cu orientarea tradiționalistă.
Ideea de latinitate începe să fie afirmată la noi de generația cronicarilor. Alături de idei valoroase – unitatea și continuitatea românilor și combaterea teoriei imigraționiste, a originii sud-dunărene, necesitatea adoptării alfabetului latin – ei promovează și evidente exagerări – originea pur romană a poporului și a limbii, înlăturarea din limbă a tuturor elementelor nelatine (purismul).
Există multe păreri legate de geneza limbii române, și despre care au fost influențele predominante, aflându-se în strânsă corelare cu formarea poporului român în sinea sa.
Substratul, vast subestimat, este reprezentat de geto-daci. Pe acesta s-a construit stratul latin, multe teorii concentrându-se radical doar pe acest aspect; iar adstratul este alcătuit din influențele popoarelor variate care au migrat și au fost asimilate în timpul celei de-a două sinteze.
Spiritul de individualitate și mândrie națională care a dat naștere dacismului și concentrării pe substratul geto-dac se regăsește în articolul “Revolta fondului nostru nelatin”, publicat în revista Gândirea, în 1921, scris de Lucian Blaga.
Context istoric
Romanizarea a fost un proces lingvistic și cultural foarte complex, desfășurat în trei etape:
1. etapa preromană
2. etapa stăpânirii romane
3. etapa postromană.
Teorii privind etnogeneza:
Argumente care sustin teoria continuitattii:
- frescele de pe Columna lui Traian,
- numele dacice din inscripțiile latine din Dacia Romană,
- consemnarea revoltelor dacilor cuceriți
- descoperirile arheologice confirmă teoria continuității
- originea latină a multor cuvinte: toponimele latine ale râurilor (Argeș, Buzău, Criș, Dunărea, Mureș, Nistru, Olt, Prut, Siret, Someș, Timiș, Tisa etc.,
Constă în afirmația că românii s-au format ca popor în Peninsula Balcanică, de unde au imigrat la nord de Dunăre în sec. XII-XIII, după ce ungurii se stabiliseră deja în Transilvania.
Argumentele teoriei:
- dacii ar fi fost exterminați ca popor în urma războaielor daco-romane;
- romanizarea ar fi durat prea puțin (167 ani);
- Dacia ar fi rămas pustie după Retragerea Aureliană;
- limba română s-ar asemăna cu limba albaneză;
- românii ar fi un popor de păstori nomazi.
Este teoria adoptată de numeroși istorici români actuali, în frunte cu Florin Constantiniu, dar încă din prima jumătate a secolului XX, a fost susținută de Theodor Capidan, Constantin Daicoviciu, Nicolae Iorga și Vasile Pârvan. Etnogeneza proto-românilor prin romanizarea Tracilor (Dacii fiind, după Herodot, partea de nord a Tracilor și „cei mai viteji dintre Traci”) a avut loc pe ambele maluri ale Dunării, între frontiera de nord a Imperiului și Linia Jireček, indiferent de durata dominației romane.
Există și unele teorii derivate, ca cele emise de Școala protocronistă care afirmă că Dacia a fost nucleul „vetrei străromâne”, că procesul de romanizare i-ar fi cuprins și pe „dacii liberi”.
- Inscripțiile din secolul IV atestă că limba latină era vorbită în continuare în Dacia după retragerea aureliană. Donariul de la Biertan din județul Sibiu, relicvă creștină din secolul IV, conține inscripția latină : "Ego Zenovius votum posui" (Eu, Zenoviu, am depus darul), fiind o altă dovadă a vorbirii limbii latine în Dacia, după 271.
- Originea latină a creștinismului românesc este dovedită de termenii creștini din limba latină: Dumnezeu-Domine Deus, cruce, creștin, înger, biserica-basilica. Prezența creștinismului pe teritoriul Daciei este dovedit de numeroasele descoperiri: opaițe cu semnul crucii, basilici ca cele de la Sucidava din secolul VI, Tomis (secolele IV-VI).
- toponime și hidronime ce au rămas până astăzi (Donaris, Mariș, Alutus), mormintele cu inventar daco-român, cuptoarele de olărit, tezaurele monetare, obiectele paleocreștine sau studiul limbii române.
- cercetările arheologice de la Țaga, Cluj, Cipău, Mureș și Moresul (Mureș), Brateiu, Sibiu au dovedit prezența autohtonilor stabiliți în Dacia.
Mitul etnogenezei românilor vorbește despre Dochia care a fost, se pare, sora lui Decebal, una dintre acele femei dace care, cu vitejie și-au apărat țara alături de bărbați. Înainte ca Traian să înceapă războaiele cu dacii, Dochia a mers la Roma alături de solii lui Decebal pentru a apăra pacea poporului său. Se povestește că Dochia era atât de frumoasă și înțeleaptă, încât Hadrian, nepotul lui Traian și urmașul său la conducerea imperiului s-ar fi îndrăgostit de ea. După ce romanii victorioși au ars și dărâmat cetatea, Dochia a plecat cu alte femei în pribegie. Pe drum a aflat ca fratele ei, Decebal, își pusese capăt zilelor. Atunci le-a sfătuit pe femei să se întoarcă la casele lor și să trăiască în pace cu romanii, iar ea, desi fusese ceruta de sotie de generalul roman Hadrian, Dochia și-a luat o turmă de mioare și a rătăcit prin munți cu oile și câinii săi până ce a ajuns pe muntele cel înalt, numit Ceahlăul. Oamenii de prin sate veneau la sora regelui dac să-i povestească ce mai era prin țară și să-i ceară sfat. Cu timpul i-au zis Baba Dochia. Tradiția spune că Dochia nu a murit niciodată, ci s-a împietrit de durere împreună cu oile sale. Și astăzi se vede stana de piatră, în mijlocul turmei sale de stânci, pe muntele Ceahlău, aproape de vârful Toaca.
Întemeierea statelor româneşti medievale nu a însemnat punctul de plecare al statalităţii în teritoriu Daciei. Acesta a fost aici întotdeauna într-o stare embrionară care, atunci când a întâlnit condiţii prielnice, s-a concretizat în plan material. Încă de la începuturile istoriei, aici s-a închegat primul imperiu cunoscut al lumii vechi, Imperiul Pelasg, apoi statalitatea a cunoscut noi culmi ale manifestării sale sub Burebista şi Decebal. Întemeietorii statelor medievale româneşti sunt înconjuraţi de mister şi acoperiţi de mit.
Conform legendei, Principatul Valahiei a fost întemeiat de către Negru-Vodă Basarab. Aceeaşi legendă ne spune că Negru vodă a descins în Valahia din Transilvania prin cheile munţilor Carpaţi, aşezându-şi capitala la Curtea de Argeş unde a şi ctitorit o mănăstire cu acelaşi nume. De această mănăstire se leagă o altă legendă „legenda Meşterului Manole”.
Motive/simboluri:
• zborul zidarilor este identic cu mitul elen, preluat de la pelasgi, a lui Icar şi al tatălui sau jertfa prin zidire
• căutarea, o căutare care este foarte asemănătoare cu căutarea Sf Graal.
• biserica este simbolul Centrului, al Polului tradiţional, o imagine terestră a „Cetăţii “
• Marele Arhitect Universal – Meșterul Manole
Fondatorul Moldovei a fost legendarul voievod Dragoş care a descins în viitoarea Moldovă din Maramureş. A se observa că şi acesta, asemenea lui Negru Vodă, „descalecă” în Moldova prin cheile munţilor, anume prin Cheia/ Pasul Prislop. Drumul îi este arătat de către un sihastru pe nume Ioan. În drumul său, pe malul unui râu a întâlnit un bour. Dragoş a pornit să-l vâneze împreună cu căţeaua sa Molda. După câteva zile de urmărire bourul a intrat în râu cu căţeaua Molda urmărindu-l, amândoi murind în unda râului. În amintirea căţelei se spune că Dragoş a numit Moldova atât apa cât şi principatul căruia îi va pune bazele. Pe locul unde s-au petrecut lucrurile, spune legenda; Dragoş a ridicat cetatea Baia, ce se va constitui în prima capitală a Moldovei. Amintirea bourului a cărui vânătoare a dus la fundarea statului moldovean a rămas drept stema Moldovei.
Etapele formarii au fost:
Pentru a se putea discuta despre formarea acestei limbi, trebuie menţionată istoria geto-dacilor și a romanilor. Între 101-102 și 105-106 au avet loc cele două războaie dintre daci și romani, cel din urmă având ca deznodământ cucerirea Daciei. Din 106 începe procesul de romanizare, fiind aduși soldați romani în noua provincie. După Retragerea Aureliană, se poate vorbi despre adstrat. Începând cu secolul VI, încep să apară adiții la limba vorbită în fosta provincie romană, primii care își lasă amprenta fiind slavii migratori. De la aceștia și până în prezent se poate vorbi de limba română constituită. În secolul IX apare o nouă influență lingvistică ce cade în categoria influențelor vechi, și anume limba maghiară. Se începe, de la acest secol, să se vorbească despre dialecte: daco-român, macedoromân, aromân, meglenoromân, și graiuri: maramureşan, moldovenesc, muntean, dobrogean.
Această perioadă se poate încadra în secolele XV-XVI. Cel mai semnificativ document este ,,Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Johannes Benker al Braşovului”, primul document atestat în limba română, redactat totuși cu caractere chirilice și datat la 1521.
Se remarcă traducerile și textele bisericești. Limba în care se desfășurau slujbele religioase era slavona (limba de cult), și scrierea se realizau cu ajutorul caracterelor chirilice.
În secolul XVII apare literatura laică la nivelul istografiei și aici se poate vorbi despre ,,Letopisețe”. Apar cronicile și, odată cu acestea, cronicarii, cei din urmă devenind figurei literare importante.
În Moldova, câţiva cronicari reprezentativi au fost: Grigore Ureche, Miron Costin, Radu Greceanu, Radu Popescu.
Influențele lingvistice din secolele XVII-XIX sunt reprezentate de trei limbi: neogreacă, franceză și rusă. Tot în acest timp apar anumite nume reprezentative literaturii române, acestea fiind: Vasile Alecsandri, Mihai Eminesu, Ion Creangă, Titu Maiorescu.
Perioada contemporană a început în secolul XX și continuă până în zilele noastre. Datorită evenimentelor istorice ce au avut loc în acest secol, influențele cele mai semnificative sunt limba franceză, în continuare, limba rusă datorită regimului comunist, și limba engleză, dar doar după anul 1989. Limba franceză era la modă, cum s-ar spune, încă din secolul XIX. Ion Luca Caragiale ironizează acest fenomen de a două latinizare în operele sale, un exemplu reprezentativ fiind comedia ,,Chirița în provinție”. Datorită impunerii regimului comunist in România, apare pe teritoriul ţării fenomenul de rusificare. Rusificarea este adoptarea voluntară sau silită a limbii ruse sau a altor atribute ale culturii rusești de către comunitățile neruse. După anul Revoluției, 1989, o altă țară începe să influențeze puternic, pe mai multe planuri, România. Statele Unite ale Americii devin principala influență.
Literatura
1. Tăblițele de la Sinaia
2. Poezii cu tema
Tăblițele de la Sinaia reprezintă un set de artefacte arheologice controversate. Sunt tăblițe din plumb scrise într-o limbă necunoscută sau inventată, cu alfabetul grecesc (cu câteva litere adiționale), textele fiind însoțite uneori și de imagini. Se presupune că ar fi o cronică a dacilor - menționează nume de regi daci și toponime dacice. Specialiștii - istoricii și lingviștii - le consideră în general falsuri moderne. Astăzi se află depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, de mai bine de un secol.
2.Poezii cu tema
Pe a Tibrului șes Roma tăbărâtă-i ca un munte
Din palaturi surupate și mormânturi adunat,
Între care Capitolul o căruntă nalță frunte
Ce de barbari și de timpuri cu respect i s-a pastrat;
Unde un popor de statui, a lui Fidias urzire,
Vânta Greciei ș-a Romei îmi arată la privire.
Și atunci apare Roma în uimita omenire.
Gânduri mari ca sori în caos e puternica-i gândire
Și ce zice-i zis pe veacuri, e etern, nemuritor;
Iar popoarele-și îndreaptă a lor suflete mărețe,
A lor fapte seculare, uriașele lor viețe,
După căi prescrise-odată pe gândirea-ăstui popor.
Auzit-ați de-mpărații stând pe tron cu trepte multe?
Fruntea-ncinsă în luceferi făcea lumea să-i asculte,
Vorba lor era o rază în viața lumii-ntregi,
Țări bogate și-nflorite, mări vuinde-n adormire,
Cetăți vechi, popoare mândre stau sub falnica-i domnire
Și cezarii-mpart pământul în Senatul cel de regi.
Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,
Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeauna,
Căci unul erau toate şi totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?
El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Şi din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet şi lumii fericire,
El este-al omenimei isvor de mântuire
Sus inimile voastre! Cântare aduceţi-i,
El este moartea morţii şi învierea vieţii!
Imperiul Roman a reprezentat una dintre cele mai fascinante părți din istoria lumii. Această admirație față de gloria și decadența imperială s-a manifesta nu doar în numeroasele cărți de istorie sau beletristică apărute, ci și într-o serie de producții artistice imprimate pe peliculă.
Tocmai pentru că se știu foarte puține lucruri certe despre ei, dacii au servit drept subiect pentru teorii de toate felurile. Istorici, oameni politici, dar și jurnaliști de senzație i-au manevrat pe daci pentru a-și susține aserțiunile științifice, obiectivele politice sau profitul. Cercetătoarea Aurelia Vasile a documentat cu mare acribie cele trei filme („Dacii”, „Columna” și „Burebista”) produse în Epoca de Aur despre daci și romani, dezvăluind mecanismele și motivațiile politico-propagandistice prin care au fost construite.
ROMA - observată atent în vremurile în care Republica urma să dispară, iar Imperiul era cel care avea să-i ia locul. Este o producţie care a implicat o muncă de proporţii uriaşe, atât din punct de vedere al cercetărilor istorice, cât şi al eforturilor şi resurselor folosite. Filmul este o fresca cinematografica a Romei (capitala a lumii antice) si a Imperiului roman. Impartit in mai multe epoci, prima dintre ele trateaza ascensiunea lui Gaius Iulius Caesar, pana la asasinarea din Senat.
Dacii este un film dramatic istoric din 1967. Acțiunea filmului se petrece în preajma anilor 86-88 d.Hr, când Domițian, împăratul roman din aceea vreme, a încercat să cucerească Dacia.Filmul a fost regizat de regizorul român Sergiu Nicolaescu. A fost lansat la 31 mai 1967 în Franța. În România, filmul a avut un succes imens și rămâne unul dintre cele mai vizionate filme din toate timpurile din țară.
1. Columna lui Traian
-Basorelieful
2. Stindardul dacilor
Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.
În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, începând cu 1558. În anul 1587, în locul statuii lui Traian, aflată inițial în vârful columnei, dar topită în Evul Mediu, a fost așezată din ordinul Papei Sixt al V-lea o statuie a Sfântului Petru.
Copii în gips ale columnei se găsesc expuse public la următoarele instituții:
• Muzeul Național de Istorie a României, București,
• “Museo della Civilta Romana” Roma (Italia)
• ”Victoria and Albert Museum” Londra (Anglia)
• ”Römisch-Germanisches Zentralmuseum“ Mainz (Germania
Basorelieful prezintă scene de luptă din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101-102 (în partea de sus a columnei) și 105-106 (în partea de jos).
Pe fața principală a piedestalului se vede o inscripție din care reiese că acest monument a fost executat în intenția de-a aminti, prin lungimea sa verticală înaltimea colinei săpate pentru nivelarea Forului lui Traian.
După titlurile împaratului precizate în cifre, inscripția datează din perioada cuprinsă între 10 decembrie 112 și 10 decembrie 113. Prin urmare, în acel an când Senatul a decretat inaugurarea Forului lui Traian, nimeni nu se gândea că măreața Columnă ar putea servi și la altceva decât că să amintească înaltimea de 40 m a unui deal dispărut. Celelalte semnificații – ca monument comemorativ al războaielor dacice și ca monument funerar al împaratului eponim – i-au fost date ulterior, pe rând.
Stindardul de luptă al dacilor apare atât pe Columna lui Traian, cât şi în preajma cetăţilor dacice, de cele mai multe ori alături de regele dac Decebal. Capul de lup este sculptat şi la baza Columnei reprezentată ca pradă de război a romanilor. „Avem la daci un animal sacru ca la Celţi, unde mistreţul e caracteristic pentru stindardele lor. «Balaurul» dacic e reprezentat pe Columna Traiană cu un cap de lup, prelungit în chip de şarpe prin nişte fâşii de stofă, care la bătaia vântului se umflau şi alcătuiau o flamură serpentiformă orizontală. Lupul e un animal bine cunoscut de pe mănuşile de oglinzi scythice. Totuşi nu de acest tip de lup poate fi vorba, cu aspectul său realist şi pacific.
După analizarea tuturor materialelor prezentate anterior, se pot trage anumite concluzii legate de întrebarea intrinsecă a acestui studiu; anume care este adevărata moștenire a poporului român, având în vedere că părerile pe acest subiect sunt împărțite, minți dintre cele mai luminate luând apărarea ambelor idei. Pe de o parte, este latinitatea, care susține că cea mai importantă în formarea românilor a fost influența imperiului roman, prin cucerirea dacilor majoritatea acestora disparând. Pe de altă parte, este dacismul, care susține că românii sunt la bază geto-daci, cei mai viteji dintre traci, și restul influențelor nu au fost egale în imporanta, daca nu mai mici.