Introducing
Your new presentation assistant.
Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.
Trending searches
Societatea din Epoca Medievală este dominată de o economie naturală închisă, cu o circulaţie restrânsă a mărfurilor, şi care este puţin favorabilă progreselor. Organizarea socială este întemeiată pe dependenţa servilă sau pe cea vasalică, pe sistemul corporatist, în care omul era considerat precum un element al unei colectivităţi constituite (obşte, breaslă, stare socială etc.) nu reuşea să încurajeze o dezvoltare spectaculoasă a societăţii. Biserica controla gândirea şi viaţa culturală. Abaterile de orice fel de la modul de a gândi al Bisericii era considerată drept erezie şi era pedepsită într-un mod foarte aspru.
Toate acestea se află în concordanţă cu existenţa unei societăţi tipice tradiţionale, dar ele nu mai reuşeau să corespundă noilor realităţi economice care erau impuse de dezvoltarea oraşelor şi de apariţia unei noi pături sociale care va reuşi să ocupe un rol important în această perioadă, anume burghezia.
În urma cruciadelor s-a reuşit reluarea legăturilor comerciale cu Orientul, şi s-a revigorat circulaţia aurului şi a mărfurilor pe continentul european. Oraşele-repubilici din Italia care dominau în această perioadă comerţul din partea orientală a Mediteranei, au cunoscut începând cu secolul al XIV-lea, o dezvoltare economică şi demografică foarte importantă. Acestea, precum şi alte oraşe care erau centre economice importante (Florenţa, Roma, Milano, Venezia etc.) au reuşit să transforme Italia în regiunea cea mai dezvoltată din punct de vedere economic şi cultural.
În urma acestei activităţi au reuşit să ia naştere anumite pături bogate (negustori, bancheri, meşteşugari) ce puneau sub semnul întrebării vechea organizare social-politică şi cea morală, în special poziţia socială care era dobândită prin naştere şi ascetism, ca model de viaţă.
Progresele şi reuşitele evidente realizate în domeniul construcţiilor şi cel al confortului casnic au început să pună sub semnul întrebării concepţia medievală a rolului neimportant pe care îl are omul în lume şi în societate deoarece noile progrese şi realizări erau rezultatul inteligenţei şi al efortului uman.
Umanismul românesc desemnează manifestarea curentului umanist în Țările Române.
Umanismul se manifestă în Țările Române prin activitatea cronicarilor și a cărturarilor care introduc tiparul, fac traduceri din textele religioase și înlocuiesc limba slavonă cu cea românească în biserică și în instituțiile politice. Ei întemeiază istoriografia națională și racordează spațiul românesc la mișcările spirituale din lumea occidentală. O importanță deosebită în această direcție a avut-o contactul mediilor românești, în decursul secolului al XVI-lea, cu agentii Reformei (lutherani și calvini), agenți care au stimulat traducerile și tipăriturile în limba națională, precum și organizarea învățământului în limba română.
Dimitrie Cantemir este primul om de cultură de valoare europeană. El este o personalitate enciclopedică, a studiat și a creat in domenii variate, precum: istorie, literatură, filosofie, geografie etc.
El este autorul lucrării „Descrierea Moldovei" (în latină „Descriptio Moldaviae"), lucrare ce i-a fost comandată de Academia de Științe din Berlin. George Călinescu îl descria drept un „erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru".
Portret în prima ediție a operei „Descriptio Moldaviae" (1716)
Nicolaus Olahus este primul umanist român care s-a afirmat totodată ca un cărturar de notorietate europeană prin solida sa formație intelectuală și prin vastul său orizont cultural. Bogata sa operă literară și istorică, scrisă în latină, l-a consacrat în cercurile umaniștilor din epocă. El este, de asemenea, primul care afirmă în mod explicit și argumentat originea latină a poporului român și a limbii române, precum și continuitatea românilor din Transilvania, Moldova și Muntenia.
Umanist și scriitor important, a făcut parte din cercurile unitarienilor, aripa radicală a reformaților. Ioannes Sommerus a scris câteva tratate teologice, în care a făcut o critică profundă a catolicismului de pe pozițiile reformei lutherane, pe care a răspândit-o și în spațiul românesc. Ca poet, a scris în limba latină, dobândind o faimă europeană. Tot în latină a scris și lucrarea „Viața lui Iacob Despotul, voievodul moldovenilor", ce constituie un valoros izvor de informații istorice.
Umanismul se propagă în primul rând în Germania și Olanda. Ambele țări cunoscând o mare expansiune a imprimeriilor, se organizează adevărate târguri de cărți care favorizează schimburile culturale.
Un intelectual de factură umanistă cultiva celorlalți încrederea în puterea rațiunii și convingerea că omul este perfectibil, cu condiția să respecte armonia relației sale cu natura. În sens umanist, nu ne naștem oameni, ci devenim oameni prin experiența de viață, prin impactul pe care-l pot avea relațiile interpersonale, prin educație sau prin capacitatea de a învăța din greșeli.
Umaniștii considerau dăunătoare poziția de neclintit a bisericii care vorbea omului despre o autoritate divină, aspră, critică, neiertătoare.
Johannes Reuchlin a fost un umanist german, un savant de greacă și ebraică, dar și un autor de scrieri oculte, publicând lucrări ca „De Verbo Mirifico" (1494) sau „De Arte Cabbalistica" (1517).
Johannes Reuchlin se opune împăratului Maximilian I, care voia să interzică scrierile în limba ebraică, cu excepția Bibliei. Reuchlin afirmă că textele interzise fac parte din patrimoniul cultural al omenirii.
Erasmus din Rotterdam a fost un teolog și erudit olandez, unul dintre cei mai însemnați umaniști din perioada Renașterii și a Reformei din secolele al XV-lea și al XVI-lea, catalogat drept "primul european conștient", de către Stefan Zweig. Pentru faptul că a criticat stările de fapt neconforme din Biserica Catolică a timpului său, a fost considerat precursor al reformei religioase, deși el însuși nu a aderat la protestantism, preconizând în mod consecvent spiritul de toleranță religioasă.
François Rabelais a fost un scriitor și medic francez. Spirit umanist, poliglot, cu largă deschidere culturală, a fost una dintre cele mai reprezentative personalități ale Renașterii.
Opera care i-a asigurat nemurirea o constituie romanul „Gargantua și Pantagruel", o satiră acidă la adresa moravurilor acelei epoci, prin care critică bigotismul, superstițiile și abuzurile clerului, realizată în maniera grotescului.
Thomas Morus a fost un avocat, scriitor și om de stat englez, personalitate reprezentativă a umanismului din Europa.
Pe durata vieții sale și-a câștigat reputația de important erudit, ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela de Lord Cancelar, din 1529 până în 1532. Morus a introdus termenul de „utopie”, numele dat de el unei națiuni insulare ideale, imaginare, a cărui sistem politic a fost descris în cartea lui, publicată în 1516.
El este cunoscut în special pentru refuzul său de a-l recunoaște pe Henric al VIII-lea drept cap al Bisericii Angliei, nefiind dispus să renunțe la principiile sale și la religia sa catolică, acel refuz având drept consecințe terminarea carierei sale politice, închiderea sa în Turnul Londrei și apoi executarea lui pentru înaltă trădare.
În ceea ce privește teoriile socio-politice, Montesquieu a elaborat, inspirându-se din modelele englezești, teoria separației puterilor: puterea executivă, legislativă și justiția trebuiau separate sub umbrela unei monarhii constituționale.
De asemenea, Voltaire a aderat la idealul monarhului luminat, revendicând drepturi politice, ce-i drept, doar pentru proprietari. În schimb, Rousseau a susținut ideea suveranității poporului și a egalității tuturor cetățenilor. Astfel, el și-a formulat visurile de constituire ale unei republici.
Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu reverberațiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii și a poporului.
Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favoarea unor revendicări politice.
Ioan Budai-Deleanu a fost un scriitor de factură clasică, istoric și iluminist român, reprezentant al Școlii Ardelene.
Personalitatea culturală bine conturată, de o deosebită semnificație într-o vreme în care literatura noastră cultă nu era decât la începuturile sale, Ioan Budai-Deleanu nu este numai cel mai de seamă literat al Școlii Ardelene, ci și unul dintre reprezentanții de prestigiu ai literaturii române, opera sa literară marcând o izbândă artistică reală, ce depășește operele contemporanilor săi.
Anton Pann a fost un poet, profesor și compozitor de muzică religioasă, protopsalt, folclorist, literat și publicist român, compozitor al muzicii imnului național al României.
Samuil Micu a fost un teolog greco-catolic, istoric, filolog, lexicograf și filozof iluminist român, reprezentant al Școlii Ardelene.
Una dintre cele mai importante scrieri ale acestuia este tratatul de istorie si filologie intitulat „Istoria și lucrurile și întâmplările românilor".
Gheorghe Șincai a fost un istoric, filolog, traducător și scriitor român, reprezentant al Școlii Ardelene. El a fost poliglot, însușindu-și pe lângă limba română, latina, maghiara, germana, greaca veche, italiana și franceza.
El a depus o muncă asiduă de luminare a maselor, dedicându-se carierei didactice și contribuind la întemeierea unui număr impresionant de școli confesionale greco-catolice.
În scopuri didactice, a tradus și a elaborat manualele fundamentale: „Abecedarul", „Gramatica", „Aritmetica" și „Catehismul", adaptând sau creând terminologia necesară înțelegerii acestora de către elevi.
Secolul al XVIII-lea a fost cunoscut sub numele de „veacul luminilor" și a adus indiscutabil mutații fundamentale în plan ideatic, practic, în toate domeniile activității umane.
A fost vorba mai întâi de toate de o nouă mișcare filosofică și culturală care s-a impus atunci în spiritualitatea europeană prin operele geniilor Voltaire, Descartes, Montesquieu, Rousseau care tindeau să schimbe deopotrivă vechile concepții despre lume, dar și structurile societății.
Isaac Newton a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, matematician. fizician și astronom.
El a scris numeroase opuscule cu subiecte filosofice și religioase asupra interpretării unor texte din Biblie, sub influența spiritualismului mistic al lui Henry More și a convingerii în unitatea universului împotriva dualismului cartezian. Newton a scris mai mult despre religie, alchimie și ocultism decât tot restul scrierilor sale la un loc.
„Călătoriile lui Gulliver"- Primele pagini ale ediției originale din 1726.
Jonathan Swift a fost un poet, romancier, filozof și scriitor englez, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai realismului din prima perioadă a iluminismului englez. Caracterizat printr-un stil șlefuit și o gândire dominată adesea de o aspră mizantropie, Swift a devenit cunoscut mai ales prin opera sa satirică „Călătoriile lui Gulliver" (1726).
Immanuel Kant a fost un filozof german, unul dintre cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania. Kant este socotit unul dintre cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene.
Prin fundamentarea idealismului critic, el a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filosofiei în timpurile moderne. Cei mai mulți scriitori și artiști din vremea lui au fost influențați de ideile sale în domeniul esteticii, operele lui Goethe, Schiller sau Kleist neputând fi înțelese fără referință la concepțiile filosofice ale lui Kant.
Jean-Jacques Rousseau a fost un filozof de origine geneveză, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai iluminismului.
El a influențat hotărâtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii, ideile lui regăsindu-se masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.
Printre operele sale se numără romanul pedagogic „Émile sau despre educație" (1762) și romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiză" (1761).
Benjamin Franklin este una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Statelor Unite ale Americii, diplomat, om de știință, inventator, filozof, profesor și om politic.
Iluminist, Franklin a condamnat sclavia și a demonstrat anacronismul ei economic. El a fost un erou al luptei pentru independența S.U.A. și un militant pentru pace și progres.
Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a românilor din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea.
Cărturarii acestui curent au adus argumente științifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania.
Activitatea lor științifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
O altă realizare a Școlii Ardelene a fost introducerea grafiei latine în limba română, în locul scrierii chirilice și tipărirea primului dicționar cvadrilingv al limbii române, „Lexiconul de la Buda".
Prima pagină a petiției, tipărită la Cluj
Petru Maior a fost un istoric, filolog și scriitor român transilvănean, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Școlii Ardelene.
El a fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând alături de alți reprezentanți ai Școlii Ardelene la redactarea celebrei declarații de emancipare a românilor transilvăneni, „Supplex Libellus Valachorum" (în latină însemnând „Petiția Valahilor din Transilvania").
„Țiganiada" este o epopee cu bogate elemente alegorice, cu o acțiune susținută de evenimente eterogene, desfășurate pe planuri multiple. De aceea, în universul epic al „Țiganiadei" de la evenimentul istoric real se face adeseori cu ușurință saltul într-o lume imaginară, oamenii, sfinții și demonii întâlnindu-se pe cele mai diverse traiecte ale existenței.
Alternanța de evenimente și personaje se conjugă în permanență cu mutația viziunii asupra lumii. Tragică sau comică, această viziune constituie în cele din urmă o modalitate de evaluare a evenimentelor și a personajelor în lumina unui ideal care se configurează cu destulă claritate.
Meritul Școlii Ardelene constă în faptul că a dat un sens activ ideilor care au germinat în gândirea umanistă, făcând din ele, în mod deliberat, pârghii de apărare și afirmare a drepturilor poporului român, în primul rând a românilor transilvăneni.
Cultura dobândește astfel o finalitate politică precisă, premergând mișcării naționale cu caracter politic, contribuind la pregătirea programului ideologic al acestei mișcări.