Introducing 

Prezi AI.

Your new presentation assistant.

Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.

Loading…
Transcript

Organele de simt

Clasa a VII-A

Ochiul

Vederea furnizează peste 90% din informațiile despre mediul înconjurător. Ochiul este organ pereche, format din globul ocular și organele anexe.

Organele anexe ale globului ocular sunt organe de protecție și organe de mișcare.

Organele de protecție sunt sprâncenele, genele, pleoapele, conjunctiva și glanda lacrimală.Conjunctiva este o membrană subțire, transparentă, vascularizată, care căptușește pleoapele și acoperă partea anterioară a globului ocular. Glanda lacrimală este localizată în partea superioară a orbitei, spre unghiul extern al ochiului. Lacrimile sunt eliminate prin canale mici la suprafața ochiului, iar din unghiul intern al ochiului trec printr-un canal în fosa nazală de aceeași parte. Lacrimile protejează ochiul, menținând umedă suprafața conjunctivei și distru gând agenții patogeni. Lacrimile au efect antimicrobian, deoarece conțin substanța lizozim, prezentă și în salivă, unde are același rol.Organele de mișcare sunt cei șase mușchi striați dispuși în jurul globului ocular. Un capăt al mușchilor este prins la exteriorul globului ocular, iar celălal este prins în orbită. Acești mușchi au, deci, rol de prindere și de mișcare a globului ocular în orbită.

Globul ocular este localizat în orbită. Are o formă aproape sferică, cu diametru de aproximativ 2,5 cm și o masă de aproximativ 6 grame. Globul ocular este format din tunici și din medii transpa rente refringente (care fac refracție).

Leba Gabriel

Tunica externa

Tunica exterena

Tunica externă este formată din cornee și scle rotică. Corneea este transparentă, nevascularizată și

se află în partea anterioară a ochiului, fiind acoperită la exterior de conjunctivă. Ea este și primul mediu re fringent străbătut de razele de lumină. Sclerotica re prezintă cea mai mare parte din tunica externă, este albă și opacă, reprezentând „albul ochiului“.

Tunica medie

Tunica Medie

Tunica medie este formată din iris, corp ciliarși coroidă. Irisul este partea colorată a ochiului. Se află în partea anterioară a tunicii medii. În mijloc, irisul prezintă un orificiu pupila. Diametrul pupilei este modificat în funcție de intensitatea luminii (și de alți factori interni și externi), prin contracția mușchilor netezi radiari sau a mușchilor circulari ai irisului. Culoarea irisului este codificată genetic, dar copiii pot moșteni și o combinație între culoarea irisului ambilor părinți. Corpul ciliar este format dintr-o parte secretorie (procesele ciliare, care secretă umoarea apoasă) și o parte musculară (mușchiul ciliar). Mușchiul ciliar este mușchi neted, cu fibre circulare și fibre radiare, prinse de cristalin printr-un ligament. Contracția alternativă a acestor două tipuri de fibre musculare determină mo dificări ale curburii cristalinului, în funcție de distanța dintre ochi și obiectul privit, pentru o vedere clară.Coroida este localizată sub sclerotică, este vas cularizată și se continuă anterior cu corpul ciliar.Vasele de sânge din coroidă au rol în hrănirea și re glarea temperaturii ochiului.

Tunica interna

Tunica internă (fig. 4) este retina, o membrană subțire, care conține numeroase tipuri de celule, dintre care trei tipuri sunt neuroni conectați prin si napse. Neuronii localizați spre coroidă sunt neuroni fără dendrite (neuroni unipolari), dar cu corpul ne uronal prelungit în formă de con sau de bastonaș.În aceste prelungiri se află substanțe fotosensibile, pigmenții vizuali (iodopsina, în celulele cu con și rodopsina, în celulele cu bastonaș).În dreptul axului antero-posterior, retina prezintă o zonă mică, cu diametrul de aproximativ 0,4 mm numită pata galbenă. În pata galbenă se află predominant celule fotoreceptoare cu con; în centrul ei se află doar celule cu con, fiind zona în care imaginea obiectelor privite este clară. Mai jos de pata galbenă și spre interior se află pata oarbă, zona fără fotoreceptori prin care nervul optic (axonii neuronilor multipolari din retină) iese din globul ocular, pentru a intra prin peretele orbitei în cutia craniană. Cu excepția acestor două zone (pata galbenă și pata oarbă), restul retinei conține predominant celule cu bastonaș, de aceea, aceste celule fotoreceptoare sunt mult mai numeroase decât cele cu con.

Urechea

Urechea umană (fig. 14) este organ pereche, lo calizat pe părțile laterale ale capului. Forma urechii este codificată genetic. Cea mai mare parte dintre componentele urechii se află în interiorul unui os pereche din cutia craniană, osul temporal. Urechea asigură două sensibilități: sensibilitatea auditivă și sensibilitatea vestibulară (a echilibrului). Simțul auzului ne permite să ne orientăm în spațiu, să identificăm surse de pericol, să comunicăm prin intermediul vorbirii și al muzicii. Simțul echilibrului ne asigură menține rea echilibrului în repaus și în mișcare.Urechea umană este formată din trei părți: urechea externă, urechea medie (mijlocie) și urechea internă.Toate cele trei componente au rol în simțul auzului, în timp ce simțul echilibrului este asigurat doar de ure chea internă

Gogonetu Diana

Urechea externa

Urechea externă este formată din pavilionul urechii și din canalul (conductul) auditiv extern.

• Pavilionul urechii are forma unei pâlnii, cu numeroase cute și denivelări și cu o prelungire (lobulurechii) în partea de jos; este format dintr-un cartilaj elastic, acoperit de piele. Are rol în captarea undelor sonore.

• Canalul auditiv extern are o lungime de aproximativ 1,5–2,5 cm și se află în mare parte în interiorul osului temporal; este căptușit cu piele care are perișori și glande care secretă cerumen („ceară“), ambele cu rol de protecție, prin oprirea impurităților. Conduce undele sonore până la capătul său intern, unde se află timpanul, care vibrează.

Urechea medie

Urechea medie este o cameră plină cu aer, în interiorul osului temporal.

• Peretele extern (spre urechea externă) pre zintă un șanț în care se află prins timpanul; timpa nul este o membrană elastică, bombată spre interior, care face legătura dintre urechea externă și urechea medie, transmițând vibrațiile.

• Peretele intern al urechii medii (spre urechea internă) prezintă două orificii (fereastra ovală și fe reastra rotundă) acoperite cu membrane. Între tim pan și membrana ferestrei ovale se află un lanț de trei oscioare auditive articulate între ele, prinse de pereții

osoși prin ligamente și mușchi. Cele trei oscioare sunt: ciocanul, nicovala și scărița . Ciocanul se sprijină cu capătul extern pe timpan, iar cu capătul in tern se articulează cu nicovala. Nicovala face legătura dintre ciocan și scăriță. Scărița se sprijină cu „talpa“ pe membrana ferestrei ovale. Cele trei oscioare transmit vibrația de la timpan la fereastra ovală.

• Peretele anterior al urechii medii comunică printr-un canal (trompa lui Eustachio) cu partea superioară a faringelui (în care se deschid și fosele nazale). Acest canal egalizează presiunea aerului pe cele două fețe ale timpanului

Urechea interna

Urechea internă se află în interiorul osului temporal, sub forma unor camere dispuse sub forma unui „labirint“. Spațiul osos al urechii interne se nu mește labirint osos, iar urechea internă propriu-zisă se numește labirint membranos.

• Labirintul osos conține un lichid, perilimfa, care se află la exteriorul labirintului membranos.

Labirintul osos este format din:

– trei canale semicirculare osoase, cu diametrul de aproximativ 1 mm, dispuse în cele trei planuri ale spațiului și care se deschid în vestibulul osos;

– vestibulul osos, în peretele căruia se află ferestrele ovală și rotundă, legătură cu urechea medie;

– melcul osos, de 3 cm lungime, un canal spiralat, în continuarea vesti bulului osos, ca o cochilie de melc

• Labirintul membranos conține un lichid, endolimfa și este format din:

– trei canale semicirculare membranoase, care au fiecare la câte un capăt o dilatare în care se află receptori vestibulari (de echilibru); acești re ceptori au celule senzoriale cu cili înconjurați de o cupolă gelatinoasă;

– vestibulul membranos, care are două mici zone cu receptori pentru echilibru; aceștia conțin celule senzoriale cu cili acoperiți de o gelatină în care se află otolite (cristale microscopice de carbonat de calciu);

– melcul membranos are forma spiralată; în melcul membranos se află receptorii pentru auz; acești receptori conțin celule cu cili acoperiți de o membrană

Nasul

Lac Ana

Nasul este un organ cu rol dublu: olfactiv (de mi ros) și respirator. Este situat în mijlocul feței, influen țând fizionomia. Aspectul nasului este dat de forma piramidei nazale (oasele nazale) și de forma cartila jului nazal. Nasul conține cavitatea nazală, formată din două fose nazale, separate de un perete (sept na zal). Fosele nazale se deschid la exterior prin nări, iar spre faringe prin alte orificii (coane). Pereții interni ai foselor nazale prezintă trei rânduri de cute (cornete nazale); cele superioare sunt căptușite de mucoasa olfactivă, celelalte sunt căptușite de mucoasa nazală,

care secretă mucus.Mucoasa olfactivă este singura parte a nasului care are rol în miros și este localizată în partea superi oară și posterioară a foselor nazale, având o suprafață de maximum 5 cm2 și culoare gălbuie. Mucoasa olfac tivă conține două tipuri de celule, dintre care neuro nii au rol receptor. Dendritele acestor neuroni au cili sensibili la vaporii substanțelor odorante (cu miros) dizolvați în mucus, pe care îi transformă în impulsuri nervoase. Axonii neuronilor olfactivi formează ner vii olfactivi, care străbat un os cranian perforat (et moidul) și ajung în cutia craniană, pe fața inferioară a creierului mare, în bulbul olfactiv; acolo fac sinapsă cu alți neuroni ai căror axoni formează tractul olfac tiv, care ajunge la scoarța cerebrală. Nervii olfactivi și

tracturile olfactive au rol de conducere a impulsuri lor nervoase, iar aria olfactivă din scoarța cerebrală transformă aceste impulsuri în senzație de miros

Limba

Limba este un organ localizat în cavitatea bucală. Are mai multe roluri, asigurate de diferite părți componente; mușchii limbii permit realizarea unor mișcări (în masti cație, deglutiție și vorbire), iar mucoasa limbii asigură ro lul de organ de simț. Limba este acoperită de mucoasa linguală. Mucoasa linguală prezintă denivelări cu diferite forme, numite papile gustative. Papilele gustative con țin muguri gustativi (receptorii gustativi).Papilele gustative au diferite forme și diferite localizări pe suprafața limbii:

• Papilele în formă de ciuperci (papile fungiforme) se află pe vârful și pe marginile anterioare ale limbii.

• Papilele în formă de foi de carte (papile foliate) sunt dispuse paralel pe laturile limbii.

• Papilele în formă de cupă (papile caliciforme) se află dispuse în forma literei V, cu vârful spre baza limbii.

Mugurii gustativi au formă de butoiaș și sunt în nu măr de aproximativ 10 000. Majoritatea mugurilor gusta tivi sunt în papilele gustative, dar sunt prezenți în număr mic și în restul cavității bucale și chiar în faringe. Mugurii gustativi conțin celule epiteliale receptoare cu cili.

Pielea

Pielea (tegumentul) este învelișul extern al corpu lui și se continuă cu diferite mucoase la nivelul cavi tăților corpului (de exemplu, cu mucoasa nazală și cu mucoasa bucală).

Straturile pielii

1. Epidermul (epiderma) este stratul superficial, care vine în contact direct cu exteriorul corpului. Este cel mai subțire strat al pielii. Epidermul este un epiteliu de acoperire, nevascularizat, care conține receptori sub forma unor fibre nervoase senzitive. Acest epiteliu format din mai multe straturi de celule, grupate în:

• Stratul cornos: superficial, cu celule turtite, unite între ele, impregnate cu cheratină (proteină care face epidermul rezistent și impermeabil pentru unele gaze și lichide); celulele superficiale mor și se desprind, adică se descuamează.

• Stratul generator: profund, cu celule care se divid continuu, menținând constantă grosimea epider mului; aceste celule conțin pigmentul melanină, care dă culoarea pielii și are rol protector contra radiațiilor ultraviolete, producând „bronzarea“.

2. Dermul (derma) este un țesut conjunctiv moale, care conține vase de sânge, receptori cutanați, fibre nervoase și anexe ale pielii. Este cel mai gros strat al pielii. La contactul cu epidermul, dermul prezintă deni velări numite papile dermice, care deformează epidermul; la nivelul degetelor, palmelor și al tălpilor aceste denivelări sunt paralele, dar diferite pentru fiecare om. Cu ajutorul unei substanțe colorate, papilele digitale/dermice de la nivelul degetelor pot fi imprimate, sub forma amprentelor digitale.

3. Hipodermul (hipoderma sau țesutul subcutanat) este localizat sub derm, venind în contact cu orga nele de sub piele, în special cu mușchii. Este un țesut conjunctiv moale, predominant adipos, care conține vase de sânge, receptori cutanați și anexe ale pielii.

Pielea

Bibliografie

  • Alexandrina-Dana Grasu, Jeanina Cîrstoiu, 2017, Manual pentru clasa a VII-a Biologie, Editura Litera p.37-52
  • https://edu.litera.ro/manuale/Manual-Biologie-cls-VII-a.pdf

Learn more about creating dynamic, engaging presentations with Prezi