Introducing
Your new presentation assistant.
Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.
Trending searches
Introducere
1
Simbolismul e o primă încercare de structurare a experienței poetice moderne. Fără îndoială , despre o poetică perfect articulată a simbolismului e greu , dacă nu imposibil de vorbit. Exista , însă câteva coordonate constante : poezia pură, ut musica poesis , starea poetică și limbajul poetic.
ISTORIC
Simbolismul este un curent literar apărut în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea , ca o reacție împotriva poeziei retorice , a romanticilor , a impersonalității reci a parnasienilor si a naturalismului . Apoi mișcarea se constituie în școală ( între 1885-1900) . Chiar dacă gruparea simbolistă ,scindată , a fost efemeră , estetica simbolistă va continua să influențeze poezia secolului al XX-lea
Primele semne ale unor noi mentalități estetice , modernismul , în sensul său cel mai cuprinzător , apar în Franța , în poezia lui Baudelaire . Abia la 18 septembrie 1886 , Jean Moréas publică în suplimentul literar al ziarului Le Figaro , o scrisoare intitulată Le Symbolisme , devenită manifestul literar al noii mișcări; El propune numele curentului simbolist . Ulterior , întemeiază împreună cu Gustave Kahn revista Le Symboliste . Numele propus de Moréas se va impune în fața denumirii orientării moderniste lansate de gruparea lui Paul Verlaine , " decadenții " , și de revista Le Décadent, apărută tot în 1886. René Ghil publică un Tratat al verbului care sistematizează fenomenul sinesteziei , tratat important și prin prefața semnată de Mallarmé. Șefii recunoscuți ai școlii simboliste sunt Verlaine și Mallarmé
TRASATURI
SIMBOLUL
În mod obișnuit , se consideră că elementul esențial al poeticii simboliste îl reprezintă utilizarea simbolului , termen care dă și numele curentului .
Simbolul este substituent ; el înlocuiește expresia directă și mediază cunoașterea pe calea analogiei și a convenției. Procedeu artistic care , în baza unor corespondențe sau legături , înlocuiește și reprezintă altceva decât elementul concret-real exprimat la prima vedere , simbolul este o "imagine concretă" , având o semnificație proprie , pentru o realitate ascunsă , abstractă .
SUGESTIA
La baza tehnicii simboliste stă sugestia , calea poetică de realizare a simbolului și de exprimare a corespondențelor/a legăturilor ascunse dintre lucruri , a stărilor vagi , nelămurite. În concepția simboliștilor , accesul la transcendent nu se produce direct , ci pe căi mediate , poezia fiind un fel de instrument de investigație subiectivă , unde sunetele , cuvintele , parfumurile au misiunea de a releva misteriosul .
Tehnica sugestiei se opune enunțului explicit , rațional , logic alcătuit . Ea conduce spre o zonă a vagului , a ambiguității , prin care se creează posibilitatea conexiunilor , a unor lecturi multiple ale textului . Poeții simboliști mizează pe colaborarea cititorului . Simbolismul asimilează trăsături ale picturii impresioniste (Monet , Degas , Renoir , Sisley) : sugestia , suprimarea contururilor , efectele de lumină și umbră , preferința pentru nuanță - Nuanță , nicidecum Culoare (Verlaine , Arta poetica).
CORESPONDENȚELE
Sunt afinitățile invizibile dintre diferitele părți ale universului ( eul poetic și lume) , care se traduc la nivelul receptivității prin simboluri. Ele și-au găsit pentru prima oară ecoul în literatură în sonetul Correspondances (Corespunderi) de Charles Baudelaire , considerat ulterior artă poetică a simbolismului. În categoria corespondențelor intră și analogiile între senzații ,emoții , tonuri .
SINESTEZIA
(CORESPONDENȚA SENZORIALĂ)
Reprezintă o asociere spontană între senzații de natură diferită , care se sugerează reciproc. Ea are , pentru simboliști , valoarea unei căi de acces la unitatea misterioasă a lumii. Este prezentată în celebrul vers Parfum , culoare , sunet , se-ngână și-și răspund , din Correspondances de Charles Baudelaire , în poezia Vocale de Rimbaud , dar și în simbolismul românesc: Oh! lucrurile cum vorbesc [...] / Bronz , catifea , lemn sau mătase/ Prin grai aproape omenesc ( în Rondelul lucrurilor de Al. Macedonski )
Muzicalitatea
În efortul poeziei de a-și crea limbaj pur , muzica este ridicată la rang de categorie poetică fundamentală , datoriă posibilităților ei de sugestie absolută: Verlaine - Muzică înainte de toate . [...] Muzică mereu și totdeauna... , Mallarmé - Poezia nu e decât muzică prin excelență , Macedonski - Arta versrurilor nu este nici mai mult , nici mai puțin decât arta muzicii .
Muzicalitatea , înțeleasă ca senzație interioară poate fi experimentată prin armonii verbale , pauze , asonanțe , aliterații , refren si laitmotiv, prin repetiția obsedantă a unor cuvinte , a anumitor vocale . Pentru crearea sugestiei și exprimarea nestingherită de rigorile versului clasic a mișcărilor intime ale sentimentului poetic ( muzica interioară) , simboliștii cultivă poemul în proză sau realizează inovații prozodice , explorând strofa asimetrică , versul liber , ritmurile variabile , care au corespunde muzicii interioare.
Înnoirea orizontului tematic
Atitudinea poetică simbolistă se manifestă în preferința pentru anumite teme , motive și simboluri: singurătatea , nevroza, spleen-ul , reveria , crepusculur , toamna și ploaia , orașul , boala , moartea , decorul macabru, declinul , descompunerea materiei , evadarea în spații exotice , marea , corabia , paradisurile atificiale , parfumul , culorile , muzica , erosul , odaia , parcul etc.
Reprezentanții simbolismului european
CHARLES BAUDELAIRE
Charles Baudelaire (1821-1867), a fost, până să intre în rândurile clasicilor literaturii franceze, unul dintre cele mai controversate nume din istoria culturală europeană. Unul dintre poeţii care au pus în mişcare mecanismul mişcării simboliste, Baudelaire a devenit aproape sinonim cu decadenţa aplicată literar, fiind unul dintre cei mai activi dandy ai Franţei din secolul XIX. Celebru, în primul rând, pentru revoluţionarul său volum de poezii Florile răului, în care înotarce pe toate feţele teme tabu ale vremii (de la pierderea inocenţei, până la desfătările senzoriale şi atingerea morţii), Baudelaire a avut de înfruntat nu doar reticenţa contemporanilor, ci şi acuzaţii pentru ofensele aduse moralei. De asemenea traducător, autorul înfieratelor poeme a lucrat la traducerea şi adaptarea Confesiunilor unui opioman de Thomas de Quincey, pentru ca mai apoi să ofere cititorilor propria versiune despre măririle şi decăderile intoxicaţiilor, prin Paradisurile artificiale, respectiv Despre vin şi haşiş. Multe dintre textele sale au fost publicate postum.
CORESPONDENȚE
Natura e un templu cu colonade vii!
Lăsînd cînd vor să scape mici zgomote confuze,
Prin codru-acesta ce-are simbol în loc de frunze,
Păşeşte omul singur, privit de frunze mii.
Ca lungi ecouri care departe se topesc
În neguroasă, adîncă rotunzime,
Ce-i vastă ca şi noaptea, ori ca o limpezime,
Parfum, culoare, sunet se cheamă şi-şi vorbesc.
Sînt palide parfumuri ca pielea de copil,
Dulci ca o notă-naltă şi de răcoare pline,
Iar altele corupte, trufaşe şi haine,
Purtînd cu ele duhul splendorii fără şir!
Ca ambra, moscul, smirna, tămîia care cîntă
Cutreierarea minţii şi-a simţurilor nuntă.
Paul Verlaine
Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparține curentului simbolist și este unul dintre cei mai citiți dintre poeții francezi. Este privit de simboliștii francezi ca șef al curentului. A dus o viață de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul creației cu aspirația spre puritate și candoare. Versurile de început (“Poeme saturniene”, 1866), cu reminiscențe din parnasieni și din Baudelaire, afirmă tonul său inegalabil prin viziunea dramatică asupra lumii, prin înclinația către melancolie, prin căutarea armoniilor. Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor intime, a variatelor stări sufletești, într-o atmosferă crepusculară și vagă.
ARTA POETICA
Alunga Poanta ce ucide
Si crudul Spirit, Ras impur,
Ce lacrimi scot in ochi de-azur,
Si izul trivial de blide!
Suceste gatul elocintei,
Si bine faci cand, cu putere,
Astamperi Rima-n chingi severe,
Ea, sclava a nesocotintei...
Ah, Rima-numai chin si sila!
Ce surd copil ori negru drac
Scorni bijuteria fleac
Ce suna gol si fals sub pila?
Deci,muzica mai mult, mereu,
Iar versul tau aripi inalte
Sa prinda, nazuind spre alte
Iubiri si bolti de Empireu!
Sa fie buna aventura
Cand sufla zgribulitii zori
Prin minte si prin cimbrisori...
Tot restul e literatura.
Vreau muzicii intaietate!
Astfel, Imparele prefer,
Mai vagi, mai libere-n eter,
Fiind in tot, plutind pe toate.
Alege vorbele ce-ti vin
Sa para scoase din confuzii:
Ah, cantecele gri, iluzii
De Tulbure in Cristalin!
Sunt ochi splendizi de dupa voaluri,
Zi ezitand in amiezi,
Ori astri-n azurii gramezi
Pe dulci, tomnatice fundaluri.
Nuanta eu ravnesc s-o caut,
Nuanta, nicidecum Culoare,
Nuanta doar-ingemanare
De vis cu vis, de corn cu flaut!
Monument în memoria lui Paul Verlaine, Jardin du Luxembourg, Paris
Jean Nicolas Arthur Rimbaud (20 octombrie 1854- 10 noiembrie 1891) poet francez important in literatura moderna si un precursor al simbolismului. A inceput sa scrie poezii de la varsta de 10 ani, iar in 1870 publica prima sa scriere "Les etrennes des orphelins". In acelasi an, la 29 august, fuge de acasa la Paris, unde vagabondeaza si este inchis intr-o casa de corectie pentru minori.
ARTHUR RIMBAUD
Jean Nicolas Arthur Rimbaud (20 octombrie 1854- 10 noiembrie 1891) poet francez important in literatura moderna si un precursor al simbolismului. A inceput sa scrie poezii de la varsta de 10 ani, iar in 1870 publica prima sa scriere "Les etrennes des orphelins". In acelasi an, la 29 august, fuge de acasa la Paris, unde vagabondeaza si este inchis intr-o casa de corectie pentru minori.
Senzatie
În seri de vară-albastre voi merge pe poteci,
Să calc mărunte ierburi, să fiu împuns de grâie:
Eu, visător, simţi-voi pe tălpi fiorii reci.
Iar capul gol lăsa-voi ca vântul să-l mângâie.
O vorbă nu voi scoate, nu voi gândi deloc:
Dar nesfârşită-n suflet iubirea va să-mi steie.
Ca un ţigan departe voi merge-n tot alt loc,
Ferice prin Natură - ca lângă o femeie.
Stéphane Mallarmé
Stéphane Mallarmé (1842-1898) a fost unul dintre cei mai importanţi poeţi şi critici francezi ai secolului al XIX-lea. Asociat poeziei simboliste, Mallarmé a generat multe dintre revoluţiile care aveau să contribuie la schimbarea la faţă a artelor, textele sale influenţându-i pe dadaişti, suprarealişti şi futurişti şi trecând de multe ori în afara literaturii. Dacă poemul său, După-amiaza unui faun, l-a inspirat pe Claude Debussy să compună Preludiu la dimineaţa unui faun, Maurice Ravel a reinterpretat muzical Trei poeme de Stéphane Mallarmé. De asemenea, ultimul film al bine cunoscutului artist Man Ray, Misterul castelului de zaruri, a pornit de la un vers al poetului francez, frecvent invocat în ultima parte din celebra carte În răspăr a lui J.K Huysmans.
Briză marină
Ah! carnea-i tristă iar cărţile, citite toate.
Să fug, să fug de-aici! Simt păsări îmbătate
Ce zboară printre spume şi bolţi nemaivăzute!
Nici vechi grădini, nici parcuri în ochii mei răsfrânte
Nu pot reţine-un suflet, din plin scăldat de mare
O, nopţi! Nici chiar lumina pustie-a lămpii clare
Pe foaia mea nescrisă cu albul ei de pază,
Nici tânăra femeie cu pruncul ce-alăptează.
Azi vreau să plec! O, navă, cu dulcile-ţi tangaje
Sus ancora, să mergem spre-exotice miraje!
Un vechi Plictis în care tânjesc speranţe triste
Mai crede-n fluturarea supremă de batiste!
Şi poate-acele vele ce-ademenesc furtuni,
În naufragii vântul le-aruncă în genuni,
Nici ţărm fertil, nici vele - pierduţi, pierduţi sunt toţi...
Dar inimă, ascultă-i cântând pe mateloţi!
Simbolismul românesc
Simbolismul romanesc s-a dezvoltat sub influenta simbolismului francez, avand continut si evolutie proprii. A aparut intr-un anumit stadiu evolutiv al poeziei noastre, in imprejurari care reclamau innoirea liricii, fara a nega poezia romaneasca anterioara, dar depasind orizontul rural in care fixasera literatura poetii semanatoristi si poporanisti. Tematica poeziei se largeste prin patrunderea in versurile lor a orasului cu parcuri, gradini, statui, a tinuturilor indepartate, exotice, a instrumentelor muzicale, a pietrelor pretioase, a parfumurilor, a florilor de gradina, a navelor, iahturilor, porturilor etc. Aceste motive se reunesc in cateva teme specifice: iubirea - motiv de reverie, de nevroza; targul provincial - spatiu al izolarii; natura - loc al corespondentelor.
Etapele simbolismului românesc :
- etapa cautarilor, a experientelor - Al. Macedonski, Tudor Arghezi, Ștefan Petica, Dimitrie Anghel.
- directia pseudosimbolista de la "Viata noua", coordonata de Ovid Densusianu, care cultiva poezia citadina, dar nu asimileaza esenta simbolismului, starea de spirit, inefabilul expresiei.
- simbolismul exterior reprezentat de Ion Minulescu, ce valorifica modalitatile noi de expresie doar sub aspect formal si mai putin al viziunii simboliste.
- simbolismul autentic, bacovian prezent în volumele "Plumb", "Scântei galbene", "Poezii în fond", promovând o poezie a tristetii, a depresiei, a sugestiilor si corespondentelor eului cu lumea.
Simbolismul s-a manifestat în literatura română aproape sincronic cu cel francez, avându-l ca teoretician pe Al. Macedonski , conducător al revistei Literatorul . S-a impus după anul 1900 , prin poeți precum: Dimitrie Anghel , Ștefan Petică , Ion Minulescu , George Bacovia , D. Iacobescu , Demostene Botez .
Alexandru Macedonski (1854-1920) poet, prozator, dramaturg si publicist, fondatorul revistei si cenaclului „Literatorul” a fost precursor al simbolismului romanesc si teoretician al poeziei cu caracter social.
„Al. Macedonski este intaiul nostru poet modern prin triumful constiintei poeziei asupra poeziei: cu el se deschide o lunga cearta intre constiinta si poezie…
Macedonski, cel dantai, se indoieste de poezie, o pune la incercare, o cauta; geniul lui infloreste nu in siguranta de sine, ci in nesiguranta, nu cunoscand poezia, ci cautand-o. Lirica lui Macedonski e o imensa tensiune a spiritului, refuzand ceea ce i se da si tanjind dupa ceea ce i se refuza […]. Pentru cel dintai poet modern, poezia nu mai este o certitudine, ci un miraj.” Nicolae Manolescu
Alexandru Macedonski: Despre logica poeziei
Macedonski îşi începe articolul subliniind opoziţia dintre discursul raţionalist şi cel poetic, figurativ, prin care se realizează “logica poeziei”. Mecanismul limbajului figurat e ilustrat prin câteva metafore – noapte nebună, ai nopţii ochi cereşti, fanfare colorate de-o purpură aprinsă etc.; exemplele provin din Dante, din poezia populară sau chiar din texte proprii. Afirmaţia că logica poeziei e absurdul e demonstrată printr-un lanţ de echivalări: autorul identifică poezia cu divinitatea, divinitatea cu neînțelesul şi neînţelesul cu absurdul. Deşi textul nu are nimic de-a face cu simbolismul şi demonstraţia e destul de naivă, el e interesant prin afirmarea polemică a autonomiei şi a caracterului inexplicabil raţional al limbajului poetic.
Dimitrie Anghel (n. 16 iulie 1872, Cornești, România – d. 13 noiembrie 1914, Iași, România) a fost un poet, prozator, reprezentant al simbolismului român. A urmat școala primară și liceul la Iași, între 1879 și 1890, când a părăsit studiile pentru a se dedica scrisului.
Dimitrie Anghel este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului în literatura română. El cultivă mediul naturii artificiale, umanizate, al grădinilor și procedeul sinesteziilor. Este un contemplativ, un visător, care aduce în poezie tema călătoriilor, a evaziunii, motivul boemei și imagini ale peisajului marin. Simbolismul se îmbină în poezia lui cu notele romantice.
Dimitrie Anghel- Amiază
E cald si lângă trunchiuri umbra treptat se face tot mai mică,
Vazduhul tot nu se-nfioara de nici un zbor de rândunică.
Si doar furnicile de-alearga acuma fara de hodină,
Margele negre samanate pe drumuri albe de lumină.
În straturi florile-s trudite; un crin din când în când se-ndoaie
Si lung priveste-n sus, sa vada: nu se purcede-un nor de ploaie?
Dar întristat în țernă iarasi îsi frânge trupul zvelt în doua…
Ce n-ar da florile sa aiba acum macar un strop de roua !
Ștefan Petică (n. 20 ianuarie 1877, Bucești, Județul Galați - d.17 octombrie 1904, Bucești) a fost întâiul poet simbolist declarat, cum spunea George Călinescu.
Moartea Visurilor
Si noaptea cea muiata în aurul de luna
Parea apoteoza fantastica si vaga
Cazând pe frunti de ceara în taina lor nebuna.
Poeme dulci de vise, poeme de petale,
Ce mor în tremurarea din mintea-ne pribeaga!
Departe trec paunii cu strigate de jale.
Paunii verzi plecara în noaptea solitara
Cu strigate de jale ca nota care trece
Plângând sub ceruri triste; iar sus în turnul rece
Trei lacrimi umezira pe coarde de ghitara.
Si palidele trupuri de roze s-adunara
Pe marginea-n ruina încet sa se aplece
Murind ca niste albe columbe-n noaptea rece.
O, visele, poema de vise-n noaptea clara!
Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București - d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.
Ce faci tu ?
Şi-ochii tăi ca doi luceferi
Să-i lumine ca-n trecut.
Să te văd cum o să-i aperi,
Dacă-oi vrea să ţi-i sărut.
Pe poteca înfundată
Iarba deasă să ne-ascunză
S-ascultam ca şi-altădată
Freamatul duios de frunză.
Şi privind cum de povară
Teiul floarea-ncepe-aţi cerne
Să-nvăţăm pe din afară
Cântul dragostei eterne.
Ce faci tu? de-atâta vreme
N-am mai rătăcit prin crânguri,
N-a-ncercat să te mai cheme
Dorul ca să fim iar singuri?....
Haide, fii copil cuminte
N-aştepta să vin la tine
Să te fac cu rugăminte
Să pricepi ce este bine.
De-ai şti tu ce farmec dulce
E sub teiul singuratic!...
Vino, crângu-o să ne culce
Pe-al lui pat de flori, sălbatic.
George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - d. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.
Curiozităţi despre George Bacovia
Universul poeziei
Acest univers al poeziei este inclus în volumele “Plumb” 1916, “Scânteie galbene”1926, “Comedii în fond” 1936, Stanţe burgheze” 1946 şi “Poezii” 1956. Urmărind operalui Bacovia vom constata că avem de a face cu o operă autentică şi originală. El mărturi-sea “mi-a plăcut în artă să urmăresc o problemă. Deşi am citit în tinereţe Rebo Baudelaireşi alţii n-am simţit sufletul românesc vibrând lângă ei. Alt neam, altă vârstă. Noi trebuie săne străduim pentru originalitatea noastră. Să devenim o fiinţă organică, nu paraziţi saumaimuţe”. Totuşi Bacovia va recunoaşte influenţa lui Baudelaire, Rollinaţ, Urlaine şi Ed-gar Allan Poe în versurile unor poezii ca “Sonet” sau “Finiş”. Aceşti poeţi îl influenţează prin gustul pentru oribil, nevroze, iubirea morbidă, culoarea şi sunetul care creează suges-tia. Din literatura română Bacovia este prevestit de Ion Păun Pincio şi Macedonski prinmotivul ploilor, al nopţilor, al corbilor, prin folosirea instrumentelor muzicale şi predilecţia pentru imagini muzicale. Bacovia aduce o tonalitate nouă în lirica românească. În poezialui domină cerul de plumb apăsător, orizontul închis, străbătut de corbi, abatoare, ospicii,toamna galbenă, macavrul (macabrul)
emele poeziei bacoviene sunt:
1.) Existenţa cotidiană (de fiecare zi, obişnuită) este la el un pustiu lăuntric, careanticipează sfârşitul. Camera în care trăieşte poetul este plină de fantasme, care îl înspăi-mântă. Ca dovadă poeziile “Gri”, “Singur”:“Şi ninge-n miezul nopţii glacial...Şi tu iar tremuri, suflet singuratic,Pe vatră-n para slabă, în jăratec,— Încet cad lacrimi roze, de cristal.”2.) Infernul citadin. Oraşul este la Bacovia un târg de provincie cu uliţe desfundate,cu care mărunte, cu noroi, cu dezolare:“Prin măhălăli mai neagră noaptea pareŞivoaie-n care triste inundarăŞi auzi tuşind o rate-n sec, aramăPrin ziduri vechi ce stau dărâmate.”(“Sonet”)Este un oraş cu cârciumi pline de disperaţi “Seară tristă”. La marginea oraşului ba-covian e abatorul, un adevărat câmp de execuţie “tablou de iarnă”. Oraşul are parcuri îndescompunere “Decor”, “În parc”, iar în aceste parcuri cântă fanfara militară “Fanfara”.Este un oraş cu copii bolnavi “Moină” şi în acest oraş noaptea nu mai stârneşte emoţii.3.) Natura la Bacovia este prezentă pron anotimpurile preferate care sunt toamnaşi iarna. Dintre fenomenele naturii frecvente sunt ploaia, vântul, zăpada. Aşa avem în poe-ziile “Pastel”, “Spre toamnă”, “Nervi de toamnă”, “Plouă”:“E toamnă, foşnete somn…Copacii, pe stradă, oftează;E tuse, e plânset, e gol…Şi-i frig, şi burează.”(“Nervi de toamnă”)
4.) Sentimentul morţii. În oraşul bacovian se înmulţesc decesele, poetul ajunge săse considere şi el un cadavru, cum se întâmplă în poezia “Renunţare”:“Se uita-n grădina noastrăLuna albă, moartă — Plumb, — corpul meu căzuPe banca de piatră.”5.) Erosul este prezentă în poezia lui Bacovia. Casa iubitei este pentru poet adă- post ca şi în poezia “Decembrie”
Temele poeziei bacoviene sunt:
1.) Existenţa cotidiană (de fiecare zi, obişnuită) este la el un pustiu lăuntric, care anticipează sfârşitul. Camera în care trăieşte poetul este plină de fantasme, care îl înspăimântă. Ca dovadă poeziile “Gri”, “Singur”:“Şi ninge-n miezul nopţii glacial...Şi tu iar tremuri, suflet singuratic,Pe vatră-n para slabă, în jăratec,— Încet cad lacrimi roze, de cristal.”
2.) Infernul citadin. Oraşul este la Bacovia un târg de provincie cu uliţe desfundate,cu care mărunte, cu noroi, cu dezolare:“Prin măhălăli mai neagră noaptea pare Şivoaie-n care triste inundară Şi auzi tuşind o rate-n sec, aramă Prin ziduri vechi ce stau dărâmate.”(“Sonet”)Este un oraş cu cârciumi pline de disperaţi “Seară tristă”. La marginea oraşului bacovian e abatorul, un adevărat câmp de execuţie “tablou de iarnă”. Oraşul are parcuri în descompunere “Decor”, “În parc”, iar în aceste parcuri cântă fanfara militară “Fanfara”.Este un oraş cu copii bolnavi “Moină” şi în acest oraş noaptea nu mai stârneşte emoţii.
3.) Natura la Bacovia este prezentă prin anotimpurile preferate care sunt toamna şi iarna. Dintre fenomenele naturii frecvente sunt ploaia, vântul, zăpada. Aşa avem în poeziile “Pastel”, “Spre toamnă”, “Nervi de toamnă”, “Plouă”:“E toamnă, foşnete somn…Copacii, pe stradă, oftează;E tuse, e plânset, e gol…Şi-i frig, şi burează.”(“Nervi de toamnă”)
4.) Sentimentul morţii. În oraşul bacovian se înmulţesc decesele, poetul ajunge săse considere şi el un cadavru, cum se întâmplă în poezia “Renunţare”:“Se uita-n grădina noastră Luna albă, moartă — Plumb, — corpul meu căzu Pe banca de piatră.”
5.) Erosul este prezent în poezia lui Bacovia. Casa iubitei este pentru poet adăpost ca şi în poezia “Decembrie”
Coloristica poeziei bacoviene
Influenţat într-o oarecare măsură de simboliştii francezi , Bacovia îşi exteriorizează impresiile prin corespondenţe muzicale folosindu-se de variate tonuri de culoare. Una dintre culorile preferate este negru, prin care se realizează o atmosferă de infern. Avem poezia“Negru” în care se găsesc alăturate sicrie metalice, arse şi negre, flori carbonizate, veşminte funerare. Nu numai lumea materială este simbolizată prin negru ci şi lumea sentimentelor.În acest decor învăluit în negru ,tristul amor are penele carbonizate. Uneori negru apare în contrast cu albul creând un decor de doliu funerar.
Dovadă poezia “Decor” în care:
“Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar
Copacii albi, copacii negri.”
Alături de negru Bacovia foloseşte violetul. În amurgul de toamnă violet plopii îi par poetului nişte “apostoli în odăjdii violete”. Până şi frigul în imaginaţia sa are culoarea violetului în “Plumb de iarnă”. Ca să transcrie sentimentul tristeţii sfâşietoare poetul îi asociază violetului galbenul:
“În toamna violetă
Pe galbene alei
Poeţii trişti declamă
Lungi poeme.”
Galbenul este la Bacovia culoarea maladivului (bolii) şi a mizeriei:
“Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală
Şi galbeni trec bolnavi
Copii de la şcoală.” (“Moină”)
Roşul când apare incidental în poezia bacoviană este culoarea ftizici (tuberculoză)şi e figurat prin sângele tuberculaţilor “al atacaţilor”. Într-un amurg bolnav, însângerat frunzele curg de pe ramuri ca “lacrimi mari de sânge”. Tot de sânge pare lacul şi luna.Peste acest peisaj colorat când în gri, când în fumuriu de plumb, când în galben,negru, violet Bacovia aşează vieţile oamenilor.
Plumb
Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veștmânt -
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.
Lacustră
De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând...
Sânt singur, și mă duce un gând
Spre locuințele lacustre.
Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val --
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-același vremuri mă găsesc...
Și simt cum de atâta ploaie
Pilonii grei se prăbușesc.
De-atâtea nopți aud plouând,
Tot tresărind, tot așteptând...
Sânt singur, și mă duce-un gând
Spre locuințele lacustre.
Receptarea lui Bacovia a cunoscut o ascensiune spectaculoasă:considerat la început un poet minor, al tristeţilor provinciale, el a fost cu timpul trecut în rândul celor mai importanţi poeţi români moderni.Iorga (1985: 249-250) a manifestat şi în cazul lui Bacovia antipatia lui generală faţă de poezia modernistă: nu a găsit deci în poezia acestuia decât “o viziune personală, tristă, amărâta a lucrurilor, într-un biet ritm fleşcăit; dar în toate era o,desigur, absolută şi oarecum înduioşătoare sinceritate”.Cea mai evidentă diferenţă în interpretarea poeziei lui Bacovia a reprezentat-o înţelegerea ei ca formă de sinceritate sau ca artificiu
. La început, criticii au considerat că versurile lui Bacovia oferă un exemplu de extremă
simplitate,elementaritate, expresie directă a stării lirice; această opinie a fost exprimată de Davidescu, Lovinescu; ideea opusă, după care esenţa poeziei bacoviene este artificialitatea,poza,teatralismul , a fost exprimată cu claritate de G. Călinescu şi au reluat-o în diverse forme aproape toţi comentatorii.Davidescu (1975: 25; articol din 1916): “Bacovia e, înainte de toate, sincer.Poezia lui nu ţineteşte niciodată un anumit efect literar; totdeauna însă ea aduce cu sine, fără să-şi dea socoteală, unul (…). Bacovia se mulţumeşte să se analizeze şi să- si noteze , scurt, precis, cu nervii strânşi într-o înnăscută încordare, impresiile. Poeziile lui depăşesc astfel cadrul convenţional al acestui fel de exprimare. Dacă nu ne-ar fi teamă de paradox, am spune chiar că nici nu prea sunt poezii; caracterul lor ţine mai degrabă de mişcările elementare ale vieţii, impulsiv manifestată prin deosebitele strigăte de durere, de surpriză, de tristeţă, scoase de poet, şi impresionează ca şi strigătul enigmatic al pisicilor în noapte, pe acoperişuri. Se exprimă precis, tăios,sobru şi e, mai ales, original. Secretul acestei originalităţi stă pe de-a-ntregul în sinceritate, care e, poate, cel mai sigur mijloc de diferenţiere.”
Surse bibliografie :
Studiu de caz realizat de :
Enoiu Irina
Cozma Anca
Taban Andreea
Bucovineanu Ruxandra