Introducing
Your new presentation assistant.
Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.
Trending searches
Arta ne prilejuieşte o cunoaştere afectivă care poate fi mai profundă decât cunoaşterea raţional-conceptuală
“E relevantă în această ordine de idei o remarcă a lui Giorgio de Chirico. Fiind rugat odată de un prelat să-i explice tâlcul ascuns al uneia dintre picturile sale metafizice, pictorul italian i-a răspuns cu maliţie, conştient de forţa artei sale : <Dar, părinte, dacă aş fi putut s-o spun în cuvinte, la ce-aş mai fi pictat tabloul ?>. Ceea ce ni se relevă prin artă nu este relevabil decât pe această cale, fiind inaccesibil demersului logic“ (Maşek, 1972)
Icoane pe sticlă. Şcoli de pictură din Transilvania
(Colecţia Muzeului Etnografic al Transilvaniei)
(a) Istoricul patrimoniului icoanelor pe sticla.
În sec. XVIII au început să fie realizate picturile pe sticlă pe diverse teme biblice, simple, stângace, puternic colorate, in stil iconografic bizantin., dezvoltat pe fundamentul folclorului local ;
Pictura pe sticlă nu s-a răspândit doar în Transilvania, ci şi în zonele de munte îndeosebi ale Europei centrale, deci nu este o manifestare artistică specifică românilor, însă putem spune că ceea ce este specific zugravilor români este faptul că au reprezentat în mod exclusiv subiecte religioase;
Pictura pe sticlă a fost adoptată în stil iconografic bizantin, dar s-a dezvoltat pe fundamentul folclorului local şi se prezintă în cele din urmă ca o artă naivă, folclorică ;
Arta iconarilor e o arta naiva, folclorica, care in epoca părea însă grosolană; de exemplu găsim afirmaţii ale epocii de această natură : “<pictorii noştrii de la Nicula erau să ucidă cu zile> însăşi arta picturii“ ; zugravii de la Nicula că îşi vând icoanele “cu un preţ mic, care e însă prea mare pentru straşnica lor urâciune“.
De-abia după primul război mondial, după apariţia curentului expresionist, a început să se schimbe atitudinea faţă de artă populară a icoanelor pe sticlă şi începe să fie apreciată naivitatea şi simplitatea desenului, prospeţimea culorilor şi îndeosebi implicarea afectivă a artistului iconar.
(b) Simbolismul lecturii icoanelor pe sticlă.
Icoanele reprezintă cel mai adesea pe Cristos şi Maria, dar întâlnim şi reprezentarea sfinţilor (Gheorghe, Ilie, Nicolae, Constantin şi Elena, Ioan Botezătorul, Petru şi Pavel, Arhanghelii Mihail şi Gravril, Sfânta Paraschiva). Tematica icoanelor este consacrată în special sfinţilor şi protectorilor muncii şi vieţii cotidiene, sănătăţii şi casei.
Temele iconografice sunt pictate de obicei conform regulilor impuse de biserică, dar câteodată interpretarea artizanului este creativă pentru că adaugă detalii folclorice sau comice din viaţa de zi cu zi (sfinţii sunt îmbrăcaţi de exemplu în costume folclorice româneşti).
Icoanele pe sticlă se remarcă prin simplicitatea, stângăcia şi primitivismul desenului, prin compoziţia elementară, prin elementele lor decorative, chenarul marginal influenţat de ornamentul folcloric, vegetaţia ornamentală luxuriantă, vivacitatea şi contrastele puternice ale culorilor, expresivitatea imaginilor reduse la esenţial.
Răstignirea, Icoană pe sticlă zugrăvită la Nicula, în secolul al XIX-lea
(c)Un exerciţiu de lectură iconografică : “Cristos răstignit“ (Muzeul Etnografic al Transilvaniei) :
”Tot centrul ei, dintr-o parte într-alta a ramei, e ocupat de-o cruce groasă aurită, care se termină, la cele trei capete, cu trei frunze de trifoi : două albe şi una verde. Pe braţele acestei cruci e ţintuit trupul alb şi istovit al lui Cristos. In afară de contururile corpului, negrul nu apare decât în schiţarea coastelor, a cuielor şi a părului. O singură culoare întrerupe monotonia albului : ştergarul verde-măsliniu, trecut peste mijloc, spaţiul liber din registrul de sus e de un albastru-închis şi închipuie cerul. Pe el se văd două figuri : una <din faţă>, albă în întregime, reprezentând soarele, cealaltă, <de jumătate>, în profil, reprezentând luna. Jumătatea liberă a discului lunii e umplută cu roşu. Acelaşi roşu colorează spaţiul liber care înconjură piciorul crucii. Dar spaţiul acesta nu e gol : de-a stânga şi de-a dreapta piciorului crucii aurite, sunt stilizate două flori cu lujer alb, frunze verzi şi albe, corola cu 6-7 petale verzi, vărgate cu alb. Întreaga icoană e prinsă într-un chenar lat cafeniu-roşcat, pe care şerpuieşte o linie de cârlige, asemănătoare celor de pe unele ouă de Paşti. Desenul, privit în amănunt, mai ales acel al degetelor de la mâini, e primitiv, copilăresc. Chipul lui Cristos, cu ochii închişi şi cu capul uşor înclinat pe piept, sugerează ideea de moarte. Fără expresie sunt însă ciudatele figuri care reprezintă soarele şi luna. Deşi cu semnificaţie deosebită, ele seamănă aidoma între ele. În ciuda unor stângăcii, icoana este armonioasă. În ea s-a întipărit sufletul iconarului. Se desprinde un farmec din însuşi primitivismul realizării“ (Muşlea, 1995)
Vitralii, Biserica Sfântul Mihail, Cluj
(a) Istoricul patrimoniului.
Primele vitralii pictate datează din secolul X şi le regăsim în Germania, iar din secolul XI a început deja o perioadă fecundă pentru vitralii.
In secolul XIII dezvoltarea stilului gotic conduce la apogeu tehnica vitraliului (exemplul bazilicii Saint-Chapelle din Paris este extrem de impresionant în acest sens).
In secolul XIX apare în sfârşit o veritabilă industrie a vitraliului şi sunt dezvăluite alte secrete ale noilor tehnici de pictură pe sticlă, engleze şi olandeze, astfel încât vitraliul ajunge să fie folosit şi la clădirile publice, la hoteluri şi restaurante.
In secolul XX războaiele mondiale au provocat destrucţii ale unor vestigii ale artei vitraliului, însă în cele din urmă am asistat la reînnoirea acestei arte sacre pe care o folososesc artişti prestigioşi ca Henri Matisse, Georges Braque, Marc Chagall, etc.
(b) Simbolismul lecturii vitraliilor.
”vitraliul” : este o tehnică picturală realizată prin asamblarea unor bucăţi de sticlă pictată sau colorată, care serveşte de obicei drept fereastră sau perete spre exterior, deoarece vitraliul lasă să treacă lumina colorată în interiorul edificiului. Bucăţile de sticla colorată sunt asamblate de regulă pe un suport de plumb pentru a susţine compoziţia decorativă a vitraliului. Vitralii prezintă motive geometrice simple sau complexe, sau motive abstracte non-figurative, sau ornamente geometrice şi vegetale.
Ce semnifică imaginile prezentate de vitralii ? Menirea vitraliului este să transfigureze lumina pentru a simboliza prezenţa divină. Pentru aceasta reprezintă scene din evanghelii referitoare la copilul Isus, la miracolele săvârşite de Isus sau scene din viaţa Mariei. Regăsim apoi şi scene extrase din istoria bisericii, din vieţile sfinţilor sau ale protectorilor parohiilor, precum şi scene care ţin de evenimentele locale.
Un loc aparte ocupă şi simbolurile sfinţeniei şi divinităţii : aureola în cerc, nimbul (cercul aurit care înconjoară capul sfinţilor sau nimbul pătrat pentru personaje importante ca regi sau papi) ; mâna creaţiei sau binecuvântarea lui Cristos ; flacăra sau porumbelul pentru a semnifica Spiritul Sfânt ; crucea pentru a sugera patimile. La acestea se adaugă numeroasele blazonuri şi embleme pictate pe vitralii care subliniază rolul important al donatorilor în construcţia şi înfrumuseţarea edificiilor de cult.
Culorile au o semnificaţie clasică : albul înseamnă victorie, divinitate, înviere, lumină ; roşul semnifică violenţă, martiriu, flamele Spiritului Sfânt, ş.a.
Crucificarea, Vitraliu central, Biserica Saint Jean de Montmartre, Paris
(c) Exerciţiu de lectură a unui vitraliu : Crucificarea, Biserica Saint Jean de Montmartre, Paris
Acest vitraliu urmează îndeaproape textul Evangheliei după Ioan cu cele patru Marii. Putem separa subiectul în trei domenii verticale :
• partea de jos a vitraliului ne prezintă personaje care stau în picioare sau sunt aşezate la picioarele crucii. Putem remarca apoi marea simetrie a vitraliului care are ca şi axă crucea. La dreapta se se află gărzile care îşi împart veştmintele lui Isus, iar în stânga un grup de femei, mama lui şi sora mamei lui care se lamentează, în timp ce Maria Magdalena plânge la poalele crucii ;
• mijlocul vitraliului îl reprezintă pe Isus pe cruce, înconjurat de îngeri zburând într-un fel de nor. Isus îndeplineşte şi rolul unui fel de legături de unire verticală între Ceruri şi Ierusalim, care se află în planul din spate ale scenei de jos ;
• partea de sus a vitraliului ne atrage atenţia asupra îngerilor şi asupra celor două desene ale soarelui şi ale lunii. Această parte înaltă simbolizează Cerurile şi Paradisul într-o reprezentare iconografică religioasă clasică pentru anul 1901 când a fost realizat acest vitraliu ;
• din punct de vedere artistic trebuie subliniat caracterul novator al vitraliului, fineţea gravurii cu Ierusalimul şi stilul uimitor al reprezentării lui Isus. Acest portret se integrează de fapt în mişcarea Art Nouveau care era în plină naştere în perioada respectivă ;
• banda de jos a vitraliului e constituită de semnele tradiţionale sau animalele asociate celor patru evanghelişti : omul, evanghelistului Matei ; vulturul, evanghelistului Ioan ; leul, evanghelistului Marcu ; bivolul evanghelistului Luca. Vitraliile plasate mai sus în transept cu patru colţuri rotunjite îi reprezintă pe evanghelişti în culori şi mai vii.