Introducing 

Prezi AI.

Your new presentation assistant.

Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.

Loading…
Transcript

Evolutia stelelor

Tot ce ne înconjoară şi toate elementele din care suntem formaţi, exceptând hidrogenul şi heliul, plus urme de litiu şi beriliu, a fost produs cândva de stele. Noi am făcut parte cândva dintr-o stea, iar moartea sa a făcut posibilă existenţa noastră.

Povestea naşterii şi dispariţiei stelelor este şi povestea originii elementelor, ca şi a luptei materiei împotriva gravitaţiei, o luptă pe care aceasta din urmă o câştigă întotdeauna.

La începuturile Universului, singurele elemente apărute au fost cele foarte uşoare. Abia după apariţia primelor stele au început a fi produse elemente mai grele, prin nucleosinteză – procesul fuziunii nucleelor din interiorul stelelor.

Prima generaţie de stele s-a stins demult. Densitatea materiei era mai mare, norii de gaz primordial – mai întinşi, iar hidrogenul din belşug, astfel se presupune ca aştrii formaţi au fost mai mari, au ars repede şi au împrăştiat în jur elemente mai grele, creând condiţiile apariţiei următoarei generaţii de stele, mai puţin dramatice.

Ca toate procesele ce ţin de evoluţia stelelor, rata de naştere a unei stele depinde de masă. Cu cât avem o masă mai mare, cu atât steaua se formează mai rapid. Soarelui i-a luat în jur de 10 milioane ani să se nască, în schimb pentru mase de zece ori mai mari nu este nevoie decât de 100.000 ani.

Clasificarea stelelor

Stelele au straluciri si culori diferite . Stalucirea stelelor depinde de dimensiunile lor si de distanta la care se afla, iar culoarea - de temperatura lor.

In functie de spectrele lor, stelele au fost impartite in asa-numite clase spectrale, notate cu litere ale alfabetului latin: O-B-A-F-G-K-M

Clasa Temperatura Culoarea Stelei

O 30,000 - 60,000 K Albastră

B 10,000 - 30 ,000 K Alb- Albăstrui

A 7,500 - 10,000 K Alb

F 6,000 - 7,500 K Alb-Gălbui

G 5,000 - 6,000 K Galben

K 3,500 - 5,000 K Portocaliu

M 2,000 - 3,500 K Roșu

Caracteristici generale.

Clasifiea stelelor

Stelele apar pe cer ca niste puncte luminoase stralucitoare. Un telescop scolar cu diametrul de 8-10 cm ne permite sa observam aproape un milion de s. Practic toate aceste corpuri ceresti fac parte din familie a stelelor legate fizic intre ele prin forte gravitationale, care formeaza sistemul nostru solar numit Galaxie <Calea Lactee>

Energia radiata de o stea in unitatea de timp in toate directiile pe toate lungimile de unda este numita luminozitate

De obicei, luminozitatea stelelor se exprima in luminozitati solare, luminozitatea Soarelui fiind luata drept unitate

Caracteristicile fizice ale stelelor ce pot fi inregistrate cu ochiul liber sant stralucirea aparenta si culoarea. Stelele reprezinta corpuri ceresti care radiaza lumina proprie ca si Soarele.Stralucirea aparenta a stelelor este exprimata printr-o marime numita magnitudine aparenta.

Stelele

Learn more about creating dynamic, engaging presentations with Prezi