Introducing 

Prezi AI.

Your new presentation assistant.

Refine, enhance, and tailor your content, source relevant images, and edit visuals quicker than ever before.

Loading…
Transcript

Teoria Relativității Restrânse

Văzută de pe Pământ o rachetă ce călătoreşte cu o viteză comparabilă cu viteza luminii pare a se micşora. Timpul, pe rachetă, va trece mai încet decât pe Pământ.

Văzut de pe o rachetă ce călătoreşte cu o viteză comparabilă cu viteza luminii, Pământul apare strivit. Timpul, pe Pământ va trece mai încet.

CONSECINȚE

Principiile relativităţii restrânse, care şi-au găsit exprimarea matematică în transformările Lorentz-Einstein, au condus la o modificare radicală şi esenţială a imaginii noastre asupra Universului. Două dintre aceste consecinţe au o importanţă deosebită; acestea fiind cunoscute sub numele de contracţia lungimilor şi dilatarea timpului

Teoria lui Einstein are implicații astrofizice importante. Din ea decurge posibilitatea existenței găurilor negre — regiuni ale Universului în care spațiul și timpul sunt distorsionate într-o măsură atât de pronunțată, încât nimic, nici măcar lumina, nu mai pot emerge de acolo — ca stare finală a evoluției stelelor masive.

PRINCIPIILE TEORIEI

Această teorie are o serie de consecințe surprinzătoare și contraintuitive, dar care au fost de atunci verificate pe cale experimentală. Relativitatea restrânsă modifică noțiunile newtoniene de spațiu și timp afirmând că timpul și spațiul sunt percepute diferit în sensul că măsurătorile privind lungimea și intervalele de timp depind de starea de mișcare a observatorului. Rezultă de aici echivalența dintre materie și energie, exprimată în formula de echivalență a masei și energiei E = mc2 .

Relativitatea restrânsă este teoria fizică a măsurării în sistemele de referință inerțiale propusă în 1905 de către Albert Einstein în articolul său "Despre electrodinamica corpurilor în mișcare". Ea generalizează principiul relativității al lui Galilei — care spunea că toate mișcările uniforme sunt relative, și că nu există stare de repaus absolută și bine definită.

LA BAZA TEORIEI

De o sută de ani, teoria relativității ne-a făcut să privim altfel lumea, a bulversat cunoașterea comună și a intrat în limbajul curent. Teoria relativității reprezintă în fizica modernă un ansamblu a două teorii formulate de Albert Einstein: relativitatea restrânsă și relativitatea generalizată. Ideea de bază a acestor două teorii este că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au, în general, valori diferite, dar se supun totdeauna acelorași legi fizice

Learn more about creating dynamic, engaging presentations with Prezi